Poster Adina copy

“Sinaia mi se pare ca un fund de mare, parca as inota intr-un lac sau intr-o mare.” imi zice Adina Nanu. Mergem pe aleea din fata Palatului Peles, o pata de soare se joaca cu vegetatia din dreapta castelului, lasand restul intr-un un gri surprinzator de iernatic. A venit deja iarna cand nu e decat 2 septembrie?

Adina Nanu, un ghem de energie, curiozitate si vitalitate, este absolut concentrata asupra noii ei expozitii Dantelele Reginelor. Langa ea ma simt batrina la cei 30 si ceva de ani ai mei, ca o bunica uitandu-se cu admiratie la nepoata ei pasionata, jucausa si plina de fantezie.

Adina Nanu poarta jobenul ca nimeni altcineva

 

Adina publica si scrie carti, organizeaza expozitii cu viteza luminii, isi ajuta studentii indiferent unde se afla. Imi spune, cand merg la ea duminica la pranz si o vad ca se face frumoasa, ca merge rapid la un interviu la televiziune – “Televiziunea e peste drum, e o prelungire a curtii mele, ma simt ca acasa”. Acuma vrea sa se dedice mai mult sculpturii. Se amuza grozav si e nemaipomenit sa tii pasul cu ea daca vrei sa dansezi acelasi dans.

Week-endul trecut a avut loc deschiderea festiva a expozitiei Dantelele Reginelor, organizata de Muzeul Peles in colaborare cu Adina Nanu si echipa ei. Adina este foarte mandra de colaborarea din sanul familiei ei. Au venit ca de obicei, cu totii, fiecare avand rolul lui bine determinat si rodat.
Adina a venit prima in recunoastere si dupa ce a intalnit gazdele muzeului, a cerut sa fie lasata singura o jumatate de ora in viitorul spatiu al expozitiei. Pe urma a inceput iuresul – barbatii din echipa tehnica carau vitrinele, muzeografii compuneau etichetele, doamnele de la sectia de restaurare au venit cu ace de cusut si de gamalie, ate, pernite, manechine de plastic si canapele. Asa au invadat cele trei incaperi rezervate expozitiei, tablourile si textele explicative au fost agatate pe pereti.
Making of
Unda Popp aranjeaza expozitia

A doua zi a sosit “echipa de soc” si mana dreapta a Adinei: Unda Popp, fata ei, care a schimbat scenografia expozitiei dandu-i un aspect mai spectacular. Costumele si obiectele si-au gasit locuri noi, Unda creand o poveste in care s-au impletit armonios piesele din colectia Nanu si piesele muzeului Peles.

In mod straniu dar firesc suntem izolati de lumea exterioara moderna – nu avem wireless la castel si nici cablu, dar reusim sa aflam ca afisul expozitiei a iesit foarte frumos!
Ultima zi de pregatiri se termina. Expozitia arata minunat. Asteptam cu nerabdare vernisajul de sambata, a doua zi. E singura zi in care se anunta un pic de soare din intreaga saptamana. Restul “echipei” Adinei, in afara de Ana – nepoata ei, mai este compusa din Iosif – nepotul Adinei si fratele Anei, marele responsabil cu afisul. Si el ajunge tot maine. Suntem foarte curiosi sa vedem rezultatul final al creatiei lui.

E amuzant de observat ca atat colectia Adinei se mareste constant, cat si mica ei echipa. Cea mai tanara colaboratoare e stranepoata ei, Maria, fetita lui Iosif, in varsta de 2 ani. E deja exigenta la varsta ei, dar a fost de acord cu afisul expozitiei printat de tatal ei. Am rasuflat usurati si ne-am plimbat apoi cu totii printre rochiile de epoca si dantelele expuse, cu Adina drept ghid sef.

 

Adina Nanu prezinta expozitia sa Dantelele Reginelor la Peles

 

“Tu faci cu mine cum a facut Kathrine L. Hoare cu Regina Elisabeta.” imi spune Adina.
Ma uit la ea mirata si rad. Kathrine a facut poze cu toate dantelele facute de regina, dupa care a pus-o sa-i spuna cum a fost cu fiecare si sa scrie introducerea cartii ei.  Asa s-a creat «The Art of Tatting», un interviu inainte de vreme sub forma de carte.
“Adina, asta este asa o poveste interesanta si remarca ta asa draguta incat am sa scriu un articol – sa stii. Si am sa pun in el si povestea asta.”
Adina rade complice, ca o pisica care a facut o gluma.
“Pune-o daca vrei tu.”

 

Diferite tipuri si tehnici de dantela

E vorba de cartea scrisa de o prietena de a Reginei Elisabeta, doamna Hoare, despre Regina Elisabeta si pasiunea ei de a broda, carte care din pacate nu a fost tradusa in romana. Din acest motiv e foarte putin cunoscuta in Romania, dar se gaseste in engleza la Muzeul Peles. Scrisa in anul 1910, cartea isi sarbatoreste centenarul anul acesta. Este surprinzator faptul ca un japonez care a fost la Peles si a descoperit aceasta carte, emotionat de povestea Reginei Elisabeta, a tinut sa oficieze ceremonia de 100 de ani ai cartii.

Dar sa ne intoarcem la expozitie si dantele, broderii si reginele cu care am dansat tot week-edul.

La intrarea in expozitie cele 3 regine ma intampina si-mi ureaza bun venit – sculpturi din dantele veritabile, muiate in ciment si tehnica mixta, realizate de Adina. Montate pe platforme rotitoare, pentru a permite o vedere de ronde bosse, sculpturile sunt lasate albe ca sa semene cu portelanul biscuitat si sa fie personaje de vis, nu reale, adevarate printese.

 

Sculpturile realizate de Adina Nanu  special pentru expozitia Dantelele Reginelor

Costumele nationale au fost grupate in prima sala, completate de portretul facut Reginei Elisabeta de catre pictorul american G. P. Healy. Printre exponate se afla doua fote care au apartinut printesei Maria si o marama a principesei Ileana.

 

Costum popular femeiesc de nunta
Marama Principesei Ileana- foto: Ana Ciocoiu

In afara de aceste exponate, toate celelalte piese provin din familia Adinei Nanu sau au fost daruite de prieteni, cum e cazul rochiei Coziei Otetelesanu.
Costumul Otiliei Michail maritata Otetelesanu – poreclita Cozia de catre Bucura Dumbrava – Otilia s-a maritat la 15 feb 1916 la manastirea de la Pestera Ialomicioara.
Intr-o vitrina din sala a treia figureaza o placa de email reprezentand niste pestisori in apa si cateva file de manuscris ilustrate de Cozia in colaborare cu regina Elisabeta. Regina a sustinut-o mult in studiile ei artistice, trimitand-o ca bursiera in Franta (pian si arta plastica – Cozia cunostea bine arta emailului).
Regina o intelegea pe Cozia de care era foarte apropiata, fiind si ea era o adevarata artista careia ii placea sa fie creativa: broderie, pictura, dantela, sa scrie, etc…

Sala a doua: Regina Maria se ocupa de cei 6 copii ai ei, facand si multa politica, pentru care avea un real talent. Toate astea ii lasau putin timp de dantele si broderii. Intr-o vitrina gasim cele 2 pernite cu embleme regale, brodate de ea probabil in tinerete.
Emblemele se regasesc impreuna cu multe altele pe o cuvertura brodata in sala urmatoare.

 

Cuvertura brodata

 

Regina Maria a trait toate schimbarile fundamentale ale modei de la 1900 – de la corsetele foarte strangulate pana la eliberarea totala de ele. Aceste modificari sunt ilustrate prin 3 costume importante pentru a vizualiza si intelege schimbarile importante ale siluetei feminine in moda romaneasca, prelungire a tendintelor modei internationale.

Sala a treia: prezidata de personalitatea puternica a Reginei Elisabeta, marea specialista a broderiilor si dantelelor. Gasim o sculptura de Oskar Spaethe din 1910 (care implineste si ea 100 de ani anul acesta), care o reprezinta pe Regina lucrand dantela si citind in acelasi timp.

 

Regina Elisabeta brodand si citind – sculptura de Oskar Spaethe (1910)

 

Regina povesteste in cartea «The Art of Tatting» cum un preot de tara si-a indemnat enoriasele sa-si aduca lucrul de mana la biserica pentru ca sa fie atente la slujba si sa nu adoarma. Ceea ce, spre marea surpriza a tuturor, a avut drept efect niste enoriase foarte atente la slujba preotului, un preot multumit si multe dantele frumoase !
Principala piesa de dantela a expozitiei si a salii este scutecul brodat pentru viitorul Rege Carol al II-lea. Inramat pe perete, aceasta piesa apartine Muzeului Peles. Trimis la  Expozitia Universala de la Paris din 1900, aceasta piesa a luat medalia de aur pentru finetea executiei ei. Trebuie semnalata inscriptia dedicata viitorului Rege, intr-o romana usor stalcita, cum o doica germana ar alinta un copil pe romaneste: “Nopte Buna, Baby”.
In jurul scutecului au fost grupate in vitrine si un porte manteau, hainute si lenjerie pentru copii, de la camasute de sugari din dantela si termind cu sosete tricotate cu motiv de dantela.

 

Sortulete de copii si landou

Manechinele in costume din perioada 1900 aflate in aceasta sala par a veni in vizita la noua mama care ii intampina intr-un deshabillé cu entre-deux de dantela.
Un manechin intruchipand jupaneasa ii asteapta pe invitati pentru a le oferi o ceasca de ceai.
Retineti ca rochita de botez de baietel, din aceeasi perioada este la fel de impodobita ca una pentru o fetita.

 

Rochita de botez pentru baietel

 

Ultima sala reconstitue o nunta la castel.
Rochia miresei a slujit in 1896 la nunta bunicilor unor prieteni ai familiei Nanu, iar voalul este un minunat exemplu de extindere a dantelelor la dimensiuni foarte mari la sfarsit de secol XIX.
In asteptarea plecarii in calatoria de nunta, trusa de toaleta de calatorie e prezenta cu toate accessoriile ei,  langa cutiile de palarii fara de care nici o doamna care se respecta nu pleaca in voiaj.

 

Trusa de voiaj

Alte manechine ale colectiei Nanu se afla raspandite in castelele Peles si Pelisor, fiecare in cadrul potrivit epocii de care apartin. Castelul Peles a fost un castel viu mai cu seama datorita Regelui Carol 1, dobandind mereu alte camere in diferite stiluri, ceea ce pune perfect in valoare colectia de toalete si vesminte de la acea epoca.

Trezind castelele la o noua viata 100 de ani mai tarziu, am impresia ca traiesc intr-un anume fel povestea Frumoasei din Padurea Adormita.
Expozitia Dantelele Reginelor contine numai 30 de manechine din cele 100 cate se afla in colectia  Adinei Nanu de la Universitatea Artifex din Bucuresti.

 

“Daca stau sa ma gandesc, sunt mai multe lucruri de sarbatorit cu ocazia asta”, imi zice Adina. “Centenarul cartii «The Art of Tatting» a lui Kathrin L. Hoare, cei 100 de ani ai statuii Reginei Elisabeta, dar si cei 60 de ani ai mei de cariera universitara.”

Ma uit cu drag la ea – e dreapta in fata mea, pare facuta dintr-o dantela fina si rara si analogia mi se pare si mai evidenta de cand vorbim de dantele. Imi place sa o vad razand.

Cand i-am citit inceputul articolului meu mi-a zis ca sunt prea draguta si ca eu as fi extrem de vioaie, nu ea.
As dori ca timpul sa ramana macar in loc, sa putem rade si povesti despre lucrurile frumoase care ne pasioneaza, pana noaptea tarziu, seara de seara asa cum o facem in clipa asta. Sunt rare momentele pe care am dori din toata inima sa le intindem ca o dantela si sa nu se mai termine niciodata.
Ca in povestile cu regine.