nocrop

De data aceasta nu am cunoscut-o pe Andreea Castrase la gala UAD 2015 de la Cluj, unde își prezentase piesele sub titlul Rites of Passage și unde a fost foarte apreciată de profesionsti. Ci într-un articol din Harper’s Bazaar unde mi-a plăcut la nebunie o rochie cu “bretele de geantă” cum i-am zis eu. O rochie pe care mi-am dorit-o instant și care mi-a rămas în minte. Urma să dau de Andreea sistematic peste tot: în paginile Elle, pe Molecule F care întotdeauna știe să-și aleagă designerii, la Elle Style Awards sau câștigatoare a Globului de Cristal acordat de revista Beau Monde. Până să mă întorc dintr-o fugă la Paris, Andreea deja nu mai era țară. Un frumos internship la Ann Demeulemeester în Antwerp unde a descoperit universul și organizarea unui designer créateur dar și ce înseamnă Paris Fashion Week cot la cot cu echipa creativă, urmat de un job ca Assistant Fashion Designer la H&M – până să mă mai întorc o dată de la Paris, Andreea era deja angajată la Stockholm, după un nou internship de trei luni.

Nu am văzut-o (încă) fugind prin Paris, dar dacă pot spune ceva despre Andreea este că se mișcă foarte repede și ar fi bine să țineți un ochi pe ea. Eu cel puțin voi continua să o fac.

 

photo-chris-devour-1

 

Te-am cunoscut cu ocazia galei UAD de la Cluj când erai absolventă. Care a fost parcursul tău de când ai terminat ?

Am absolvit studiile de Master în 2015 cu Magna Cum Laude în cadrul Universității de Design Cluj-Napoca iar la sfârșitul anului trecut am obținut două dintre cele mai importante premii de pană acum – Best Young Designer în cadrul galei ELLE Style Awards și Globul de Cristal pentru cel mai bun tânăr designer în cadrul evenimentului organizat de revista Beau Monde. Înainte de a începe să lucrez la H&M am lucrat ca freelancer și am avut o prezentare a colecției mele în cadrul evenimentului Avanpremière de la București. Procesul de selecție pentru internshipul la H&M a presupus mai multe etape. Prima a fost un interviu telefonic, după care am fost invitată pentru o întâlnire la sediul companiei din Stockholm. Acolo am avut alte două interviuri, unul de HR și altul în cadrul căruia s-a făcut evaluarea portofoliului și a cunoștiințelor mele de specialitate. Procedura lor obișnuită pentru obținerea unui job ar fi presupus aceleași etape, dar cum trecusem de stadiul de evaluări, am avut doar interviul final cu designerul de concept al departamentului. Au întrebat despre experiențe și proiecte anterioare, despre tendințe, dar au fost și multe întrebări referitoare la personalitatea și stilul meu de lucru.

Care a fost experiența profesională care te-a marcat cel mai mult până acum și de ce ?  

Experiența care m-a marcat cel mai mult până acum a fost stagiul de practică în cadrul companiei BVBA 32 – Ann Demeulemeester. Internshipul la designerul belgian Ann Demeulemeester a avut loc în ultimul meu an de licență și din cauza aceasta a durat cinci luni. Aici am reușit să urmăresc și să particip la întreg procesul de creație, de la primele schițe și realizarea pieselor colecției, până la show-ul și showroom-ul din cadrul Paris Fashion Week. A fost o experiență extraordinară, am asistat la tot procesul creativ dar și comercial dintr-un sezon, de la idee până la prezentarea și comercializarea colecției. Consider că am învățat enorm și am reușit să îmi stabilesc anumite repere care m-au ajutat foarte mult de atunci până în prezent. Ultima parte a internshipului s-a concentrat în jurul Săptămânii Modei de la Paris. In acest moment precis echipa de stil vizează pregătirea și amenajarea showroom-ului conform colecției curente, fitting-uri, model boards-panourile modelelor cu instrucțiuni și poze pentru styling, care erau mai apoi folosite în backstage pentru show. Showroom-ul a început a doua zi după show, desfășurându-se pe o perioadă de șapte zile și fiind destinat vânzării produselor din noua colecție către clienții business. Echipa de vânzări întrunea aproximativ 25 de membri, iar întâlnirile cu clienții funcționau pe bază de programare. Sarcinile mele principale urmăreau organizarea showroom-ului și asistarea echipei de vânzări.

 

photo-chris-devour-4

 

Ce înseamnă să lucrezi la H&M și cum ne-ai descrie jobul tău ?

Jobul la H&M presupune realizarea schițelor de idei și a schițelor tehnice pentru următoarele colecții cu un sezon inainte. De asemenea presupune documentare continuă din care să rezulte o sinteză a tendințelor actuale, alegerea paletei cromatice, a materialelor, iar la sfârșitul acestei etape urmează fitting-ul și evaluarea prototipurilor. Este un job creativ care implică o mare responsabilitate în cadrul întregului process și unde este necesară atenția pentru detalii.

Acum lucrez la departamentul Women Modern – Classic, unde stilul definitoriu este minimalist și sobru, piesele vestimentare având croieli clasice dar fiind interpretate într-o manieră contemporană. Ritmul este foarte alert și se lucrează la 6 colecții pe sezon, acestea fiind influențate în totalitate de tendințele actuale ale pieței. Cum sunt direct responsabilă de produsele pe care le creez, trebuie să verific fiecare detaliu și să trimit confirmarea sau corecțiile necesare către producție. În urma fitting-ului actualizez sistematic fișa tehnică, confirm schimbările făcute sau trimit noi observații dacă este cazul, echipei de producție.

Diferența cu internshipul de la Ann Demeulemeester este mare, ritmul era mai puțin alert cum brandul e mai confidențial și produce doar două colecții pe sezon, cea pentru femei și cea pentru bărbați. Fiind un brand cu o viziune proprie de creație și o identitate puternică, stilul ca și direcția colecțiilor nu erau atât de influențate de tendințele pieței cum sunt la H&M, ceea ce face ca și procesul creativ să fie complet diferit.

Să lucrezi înafara țării este visul fiecărui tânăr designer de la noi-între vis, ce-și imaginează oamenii și realitate, care este diferența ?

Să lucrezi în străinătate într-o companie mare îți oferă o anumită stabilitate, un mediu în care să te dezvolți dar și foarte multe oportunități. Este fundamental ca fiecare tânăr designer care își dorește să lucreze înafara țării să realizeze stagii de practică și să lucreze alături de profesioniști din domeniu în timpul facultății pentru că astfel un job în străinătate va fi mult mai ușor de obținut. Internship-urile sunt esențiale în timpul școlii atât pentru experiență cât și pentru a avea o viziune corectă asupra domeniului și a profesiei. De altfel sunt importante colaborările cu profesioniștii din domeniul respectiv, avem nevoie de mentori și aceste colaborări pot deveni un bun început de carieră.  

Ce planuri de viitor ai și în ce direcție ai vrea să evoluezi ?

Momentan îmi doresc să acumulez cât mai multă experiență, iar pe viitor voi decide dacă voi rămâne în cadrul companiei sau voi începe să creez pe cont propriu. În prezent consider că jobul la H&M este o etapă din care am foarte multe de învățat și sunt foarte recunoscătoare pentru așa o oportunitate, dar sper să reușesc într-un viitor apropiat să mă concentrez și pe creația personală.

Credit photos: Chris Devour