IMG_4674

Bună ziua, sunt Ioana și nu am mai condus cum trebuie o mașină de aproape 8 ani ceva vreme.
Stiți ce adeptă sunt a motto-ului « Fă mai ales ceea ce-ți este frică să faci ». Deci când am primit o invitație la test drive la Mini Automobile Bavaria, m-am bucurat. Pentru că nu multă lume știe, dar Mini este un pic parte din familie.
Bunica mea a avut una dintre primele automobile Mini Cooper din București, importat cu mare grijă din Anglia. Doar ea avea voie să o conducă și ne plimba în vizite prin București. Într-o lume de Dacii și Skode mi se părea un răsfăț suprem să ieșim cu Mini prin oraș și bunica cea cochetă cu aer de Jackie O, conducând grațios cu perechea de mănuși făcute pe măsură. Sigur de aici mi se trage așa un drag pentru mașina mică și elegantă, care parcă te îmbrățișează când te așezi în ea, cum zice o bună prietenă a mea, și ea fan Mini.
Mi-am imaginat cum în ziua de test drive la Your MINI JCW Experience o să stau lângă un instructor simpatic care va conduce, mă va plimba pe un parcurs și îmi va arată o mie de tipsuri de profesionist.
Însă după prezentarea făcută de instructori participanților, mi-am dat seama că voi fi singură într-un Mini.
SINGURĂ.
Adică cu nimeni lângă mine. All by myself.
Evident m-a apucat panica, cum să stric eu așa o mândrețe de mașină? Și i-am spus trainerului că poate e mai prudent pentru mașină să stau lângă un alt șofer, nu să fiu șofer.

IMG_4675

IMG_4676

IMG_4678

IMG_4682

IMG_4684

 Dar Ovidiu, unul dintre instructori, a insistat. Ba chiar m-a asigurat că voi fi foarte bine și să nu-mi fac griji.
Fiecare își alegea mașina, așa că atrasă de forma clasică, m-am suit în Hatch, modelul cu echiparea JOHN COOPER WORKS. Adică într-una din cele mai puternice variante de Mini din lotul mașinilor pentru test drive. După ce mi s-a arătat care sunt modurile de condus, instructorul m-a cuplat pe SPORT (spre palpitațiile mele) iar bordul s-a aprins furios în roșu, împreună cu toată elipsa display-ului. Nu mai era de glumă, intrasem în horă. Am făcut coloană de Mini Cooper, întâi Hatch-urile, apoi Clubman-urile si Countryman. Cu Ovidiu în frunte și eu după el, mi-a cam stat inima la ieșirea din curte, pe autostradă. M-am gândit că dacă mi se va întâmpla ceva, să dea un porumbel peste mine sau un camion șașiu mai bine intenționat, măcar se va spune că am avut un accident frumos, într-un super Mini ultimul model … Foarte repede frica mea s-a schimbat în plăcere pură. Prin ușurința extraordinară a automobilul de-a funcționa și siguranța pe care mi-a dat-o, mi-a fost foarte simplu să trec peste teamă și să țin pasul cu ceilalți șoferi experimentați. Uiți de partea prea tehnică și te concentrezi doar pe senzația pe care o oferă mașina, pe confortul și stabilitatea ei.
Instructorul dădea specificări prin stație, sau te îndemna să calci controlat pe pedala de accelerație pentru a testa viteza. Asta e, intram în scaun dar mă țineam după instructor. Nu mai făcusem așa ceva în viața mea. Mi-a părut rău că nu puteam să merg cu Mini până la Brașov, ținuta este exemplară ca și ușurința cu care se manevrează. O mașină cu personalitate, what else?Frica este un sentiment foarte puternic care sau te motivează sau te paralizează. Și care de cele mai multe ori ne împiedică să facem ceea ce ne dorim cu adevărat. Este amuzant că la câteva zile după Mini experiența mea cu maxi feeling, îl ascultam pe Damian Drăghici vorbind despre frică la evenimentul Forbes Heroes: fear kills more dreams than failure will ever do.
Este incredibil să-ți dai seama că tu și doar tu poți acționa unul din cele două butoane de care te desparte o lume de senzații. Și confirm : totul este în mintea noastră, oricât de clișeistic și “discurs-american-de-automotivare” sună. Să văd pe pielea mea ce diferență infimă a fost de la o frică grozavă la a face ceva care-mi place mult a fost o revelație. Și mai vreau.
Ovidiu a avut dreptate. Și țin să-i mulțumesc în felul acesta că dacă nu ar fi insistat cum a făcut-o, aș fi trecut pe lângă o zi extraordinară. O experiență de 5 stele alături de o echipă minunată cu care am testat 3 mașini timp de trei ore și juma de oră am testat noile arome de la Nespresso vreo patru ore în trafic, pe un circuit și pe centură unde am avut parte de o ploaie de nu vedeam la un metru – dar să nu repet cât de tare fost.