IMG_7896

” Aveți copilul la școala Verita, nu ? ” mă întreabă complice o doamnă elegantă mai în vârstă. ” Nu încă ” îi răspund amuzată. Un pic nedumerită, mă întreabă atunci de ce am venit. ” Pentru că sunt foarte curioasă să-l cunosc pe domnul Hunter “. Doamna râde complice și mă ia de umeri.
În sala hotelului Sheraton București plină ochi de părinți, învățători, bloggeritze specializate pe parenting și vedete, aveam să am o mare surpriză. Și să trăiesc un moment emoționant pentru care nu eram pregătită când am răspuns invitației Cristinei Huzum, Deputy General Manager Sheraton, de a-l cunoaște pe John Hunter, invatatorul american din Charlottesville, Virginia si faimosul creator al jocului World Peace Game, venit pentru prima oară în România.

Cu multă modestie și simplitate Hunter a urcat pe scenă. De fapt nici nu știu când a ajuns acolo, atât de discret a fost. Părea să aibă tot timpul din lume și un calm pe care l-a comunicat instant tuturor celor din sală. Cred că pentru el suntem cu toții copii, de unde și felul natural cu care interacționează cu adulții.
Talentul lui de povestitor și cele două ore petrecute la conferința de la Sheraton m-au făcut să-mi doresc să văd ce este « World Peace Game », jocul creat de el prin care a devenit celebru și a fost invitat și la Pentagon. Un joc care mi se părea deosebit de complex și abstract pentru copiii de 8 sau 10 ani, confruntați timp de o săptămână să găsească în grup soluții la probleme mondiale actuale ca protejarea mediului, foamete, războaie, boli, conflicte religioase sau interetnice.

Câteva zile mai târziu eram la școala Verita unde am ajuns în timpul celei de-a treia zi de joc ( și prima dată când Masterclass-ul s-a ținut în România ). După două zile de familiarizare cu logica Jocului, copiii începeau negocierile între ei. Nu m-a mirat să găsesc Verita International School drept gazdă a eventului, auzisem și citisem despre lucrurile minunate care se întâmplă acolo.

Luând ca punct de plecare dezvoltarea inteligenței social-emoționale și faptul că fiecare copil este o ființă unică, filozofia școlii este nu doar de a preda cunoștiinte, ci de a ajuta copiii să se cunoască pe ei înșiși dezvoltându-se emoțional. Destinată copiilor între 2 și 12 ani, cursurile sunt gândite ca un mix inteligent între informație, experiențe personale și comunicare, ținând seama de ritmul și inteligența fiecăruia în parte. Elevii sunt încurajați să încerce, să analizeze singuri și să experimenteze pentru a-și construi o bibliotecă emoțională proprie de viitor adult. Pentru a comunica cu ceilalți este esențial să fii întâi în contact cu tine și emoțiile tale. Însă ce mi-a plăcut aici înainte de toate este că aici copiii învață respectul – față de ei, față de ceilalți, de grupul în care se află și de lumea mare de afară.

Împărțiți în patru țări (cărora ei le-au dat nume) și în organizații internaționale pentru un cadru cât mai real, copiii au fost puși într-un fel ludic în fața problemelor internaționale și încurajați să le soluționeze împreună cu inteligență, umanitate și creativitate. Ajutați de o structură special construită pe 4 etaje (care reprezintă ce se întâmplă în spațiu, în aer, pe pământ și sub pământ), copiii au la dispoziție armate, case, vapoare, tehnologie, resurse naturale, etc… pentru a rezolva multiple crize paralele prevăzute de Joc prin mici dosare special create.
Departe de a încărca copiii cu probleme de adulți, Jocul îi pregătește să fie proactivi și responsabili pentru o realitate în care vor evolua ca adulți, învățându-i că deciziile luate azi au un impact imediat și câteodată irevocabil asupra tuturor.
Între jocul copiilor și debriefingul rezervat învățătorilor veniți din lumea întreagă să înțeleagă mecanismul Jocului, John Hunter m-a primit cu generozitate. Însoțit de o cană de ceai, desena împreună cu  doamna Pr. Heidemar Dobner, directoarea artistică Globart, planșe explicative pentru sesiunea cu adulții – o pauză magică în care timpul se oprise și în care m-am simțit fără să vreau, copil.

 

IMG_7893

Cum a fost prima zi adevărată de joc ?

A fost intensă, pentru că ni s-a întâmplat cel mai bun lucru: am avut probleme mari. Este cel mai grozav lucru care se poate întâmpla: cu cât o problemă e mai importantă, cu atât timpul de învățare va fi mai bogat și profund. Azi am avut dificultăți interpersonale, dar și multă creativitate și copiii au adus idei originale pe care nimeni nu le mai văzuse înainte. Și toate acestea au făcut ziua de azi foarte interesantă și solicitantă.

Ca ideea aducerii unui desalinator ? (copiii au propus să creeze o mașină numită « desalinatorul » care să scoată sarea din oceane pentru a o face potabilă).

(John râde) Desigur, am avut o groază de lucruri care s-au întâmplat azi. Copiii au sesizat ocazia de a fi ei însăși și în același timp să rămână complet umani. Jocul le cere să fie umani. Ei au acceptat acest lucru și nu a fost necesar să se conformeze altcuiva ci doar să aibă curajul să fie ei înșiși. În acest proces au înțeles ce funcționează și ce nu în țările și organizațiile din care făceau parte. Au făcut ajustări pentru că au înțeles cum stau cu adevărat lucrurile, n-a fost nevoie să li se spună despre ce este vorba. Eu nu trebuie să-i învăț sau să predic « asta ar trebui să faceți ». Copiii învață prin simplul fapt de a face lucruri și de a experimenta prin puterile lor. Jocul este învățătorul, nu eu – eu sunt mai degrabă un facilitator și ” the time holder “, cel care stă cu ochii pe ceas.

 Ce credeți că au învățat copiii în prima zi de negociere ? 

Cred că cei mai mulți dintre ei au învățat ceva despre ei înșiși, ce sunt cu adevărat capabili să facă și treaba asta nu este evidentă imediat. Marea majoritate sunt atenți să învețe detalii și lucruri. Dar cum Jocul se adresează personalității fiecăruia, ei învață mai multe despre ceea ce sunt și aceasta este lecția pe care o vor ține minte. Lucrurile pe care le învață în timpul jocului le vor uita, pentru că toată informația pe care o primesc în ziua de azi vine foarte repede și este copleșitoare. Dar se și schimbă foarte rapid, și informația nu poate fi singurul ban pe care îl ai. Astfel, să te cunoști pe tine devine cea mai importantă monedă, împreună cu capacitatea ta de a rezolva problemele. Pentru că știi cum poți lucra și cum poți funcționa, afli tot ce poți face și cât de creativ poți să fii – cel puțin așa cred.

IMG_7849

IMG_7869

 

Cum s-au descurcat copiii cu frustrarea indusă de joc ? Am observat mai devreme dezamăgire în echipa ta.

Frustrarea este așteptată, suntem obișnuiți cu ea. Este o calitate umană și Jocul ne dă ocazia de a învață cum să ne descurcăm cu părți în noi care nu ne plac, părțile pe care le găsim dificile. Nu avem așa un antrenament în a face fața nenorocirii, fricii sau pierderii, în cultura noastră presupunem că trebuie să le suportăm, să trecem peste ele. Ești în doliu timp de un minut și treci mai departe. Dar Jocul le dă copiilor oportunitatea să înțeleagă cum să trateze această situație, să lucreze cu ea emoțional. Ei învață să greșească, cum să fie în doliu, cum să treacă printr-o suferință, cum să recupereze și să treacă prin ea, nu peste ea, în așa fel încât sa fie un exercițiu pentru ceea ce viața le va da cu adevărat. Noi nu prea am avut așa un training. Suntem mai curând pregătiți să ignorăm tragediile și să dovedim că suntem undeva deasupra lor. În acest sens cred că Jocul este un laborator ca să înveți cum să fii uman.

Din punctul de vedere al persoanei “din interior” care sunteți, care a fost momentul forte al zilei ? Din afară părea ca o piesă de teatru în care multele reacții în paralel ale copiilor m-au surprins.

Fiecare moment a fost puternic pentru că a fost o experiență nouă pentru ei. Copiii nu au mai văzut Jocul sau provocările lui înainte, așa că au trăit fiecare clipă din plin ca pe o creație prețioasă. Dacă îți poți încetini atenția atât de mult, o să o vezi : este sclipitoare și tare frumoasă. Nu există cea mai bună ocazie. Fiecare moment este unic și special, iar pentru mine este o adevărată plăcere să stau cu persoane atât de inventive, uitându-mă la copii cum devin din ce în ce mai creativi și mai fericiți în timpul Jocului.

Cum este prima dată când sunteți în România, experiența cu copiii de aici a fost diferită prin felul în care interacționează și răspund Jocului ? Știu că ați fost la Copenhaga, Praga, Croația, Hawai, Japonia și în multe alte locuri.

Fiecare grup are specificitățile sale și devine unic, dar ce am găsit universal este că în toate culturile copiii sunt copii. Au mai multe în comun decât tot ceea ce ar putea să-i separe sau să-i diferențieze. În acest joc copiii au o energie intensă și o emoție care sunt pur și simplu extraordinare și care fac ca și Jocul să fie mai intens și mai exciting. La început încearcă doar să rezolve toate problemele înainte de a ști care sunt ele cu adevărat. Jocul știe ce vor încerca copiii să facă și este creat să-i prindă în cursă sau să creeze o capcană specifică pentru ei când tentează așa ceva. În felul acesta cu cât vor încerca mai mult, cu atât vor complica mai tare problemele cărora trebuie să le facă față. Iar copiii realizează asta prea târziu. Eu îi invit să încerce, să meargă mai departe până când descoperă că este preferabil să facă o pauză și să gândească înainte de a continua. Un lucru pe care îl învață prin practică și experiență, nu este ceva știut de la început.

De exemplu care sunt problemele pe care au avut să le rezolve ?

Au fost vreo 50 de probleme astăzi care se împleteau și copiii trebuiau să se ocupe simultan de toate. Pot fi orice tip de probleme : drepturi etnice și minorități religioase, purificare etnică, cuceriri de teritorii, republici care se crează și se desprind din alte țări, drepturi asupra apei, foamete, boli, sărăcie, probleme de refugiați … Noi luăm tot ce se întâmplă în lume în acest moment și introducem în Joc. Astfel copiii învață să aibă de-a face cu probleme reale dar într-un mod securizat si practic pentru ei ca copii. Este important să nu existe decapitări, asasinări sau bombe sinucigașe, care nu sunt adecvate copiilor.

IMG_7875

IMG_7883

IMG_7878

 

Desigur, ați spus mai devreme « Noi nu ucidem oameni, noi rezolvăm probleme ».

Avem un război care este creat la altă scară și ceva mai abstract pentru copii, într-un mod securizat și într-un set-up corect pentru ei. Dar nu devenim 100% realiști, nu este ok pentru ei. Copiii au de-a face și au nevoie de concept.

Există o linie extrem de fină la care trebuie să fii foarte atent ?

Da, desigur. Avem în Joc un concept pe care îl numim « scrisoarea », nu mai știu dacă ți-am povestit despre el. Dacă copiii își pierd trupele într-o bătălie, atunci leaderul sau comandantul care i-a pus în situația critică are de scris o scrisoare părinților fictivi ai soldaților imaginari pierduți în luptă. Și trebuie să citească această scrisoare care le va da cel puțin sentimentul conceptual al acțiunilor umane, nu doar senzația de participare la un joc cu consecințe amuzante.

Am stat de vorba cu Aby, fetița care trebuia să-și părăsească țara și guvernul fictiv. După ce mi-a spus că Jocul este grozav și că se distrează mult, am întrebat-o ce va face mai departe. « Îți spun un secret știut doar de echipa mea. Am să plec în secret în altă țară, o să le iau toți banii și mă întorc în echipa mea și așa câștigăm Jocul ! ». Am întrebat-o atunci dacă este corect, cum noua echipă o va primi cu brațele deschise și încredere, dar Aby mi-a răspuns « Well, that’s life ! ».

(John Hunter și Heidemar Dobner râd uitându-se complice unul la celălalt). Și-a schimbat părerea, acum lucrează cu dealerii de arme și de fapt ea îi ajută cu banii ei. Cred că a învățat ceva, cel puțin dacă planul ei era o idee bună sau rea, deoarece aici copiii învață din consecințele actelor lor. Eu nu le spun « asta este codul meu moral, așa se procedează corect, deci tu trebuie să mă crezi și să faci cum îți spun ». Îi las să învețe din experiența Jocului, care le arată ce are sens și ce nu are.

Privind organizarea Jocului – am văzut doar băieți în World Bank group și doar fete în echipa dealerilor de arme, din care face acum parte și Aby. Este un lucru voit ?

(Din nou John râde amuzat). Așa a fost să fie, vezi că nu trebuie să încerci să-i controlezi pe copii. Părerile preconcepute pe care le ai tu ca învățător nu permit copiilor să definească ce este cel mai bine pentru ei. Poate nu e felul în care aș fi ales eu echipele, dar așa au decis ei să facă. Eu am selecționat «conducerea», apoi fiecare și-a ales echipa. Le aduc aminte că dacă alegi pe cel mai bun prieten al tău poate nu este ideal, fiindcă ai nevoie de persoana din cameră care poate duce cel mai bine la capăt jobul pentru tine. Acesta e secretul: să vrei sa fie treaba făcută. Din fericire este ce au încercat facă copiii, în mod conștient sau nu. Eu nu-i cunosc foarte bine pe copiii de azi, nu am petrecut mult timp cu ei, dacă aș fi avut proprii mei elevi aș fi știut care este situația. Dar așa cum ne-am organizat acum, nu știu exact ce înseamnă. O să vedem dacă copiii pot utiliza ce au hotărât si deciziile lor funcționează. Iar dacă nu funcționează, o vom afla foarte curând.

IMG_7888

IMG_7856

 

La ce te aștepți la sfârșitul Jocului ?

Experiența mi-a arătat că copiii se vor descurca probabil bine, sunt șanse să câștige Jocul și să realizeze ce rol au avut în el. Dar sunt pregătit și pentru variantă în care copiii vor pierde. Asta se poate întâmpla, este o reală posibilitate. Jocul trebuie să fie adevărat altfel copiii vor realiză că jocul este trucat ca totul să fie întotdeauna minunat pentru ei. Este felul în care noi, adulții, îi deservim câteodată încercând să-i protejăm și să facem lucrurile frumoase pentru ei. Noi căutăm întotdeauna să facem totul perfect, dar viața nu este așa. Desigur nu vrem să-i facem să sufere, dar în jocul acesta le dăm șansa să înțeleagă că viața are multe fațete și ca ei nu vor putea mereu să se ocupe de toate în același timp.
Fata mea a jucat fotbal la școală și la sfârșitul anului echipa în care se afla a primit un trofeu. Era echipa care pierduse, jucaseră foarte prost. Cum a ajuns acasă, fiica mea a aruncat trofeul cât colo, spunându-mi « Nu contează. Cât timp n-am făcut nimic ca să câștigăm, de ce am primit un premiu ? ».
Copiii știu și înțeleg perfect când aceste lucruri n-au sens, ei vor să aibe experiența reală nu să pretindă că totul este făcut din flori, curcubee și raze de soare. Copiii știu instinctiv și noi trebuie să fim sinceri și corecți cu ei. De aceea Jocul poate fi pierdut, trebuie să fiu pregătit să accept posibilitatea asta.

Crezi că o să fie o dezamăgire pentru ei să piardă în măsura în care sunt atât de pasionați de Joc ?

Cu siguranță, dar va fi în același timp o mare oportunitate de a învăța dacă se va întâmpla așa ceva. Nu mă aștept să se întâmple, dar dacă este cazul, așa cum un învățător mi-a spus ieri, « O să încercăm din nou altă dată și o să vedem cum ne descurcăm ». Nu se termină neapărat totul o dată cu sfârșitul Jocului, învățăm ceva din asta – învățăm că trebuie să facem lucrurile diferit și mai bine data viitoare. Așa că hai să o facem.

Pot să vă întreb ce desenați aici ?

De fapt este reprezentarea grafică a unei lecții filozofice din activitățile profund filozofice ale World Peace Game, care seamănă cu jocul acesta. Este modul de gândire numit «open space thinking». Aceste exerciții le fac pentru învățători, pentru a ilustra componentele și modurile diferite de a se uita la curriculum în ceea ce privește copiii într-un spațiu deschis în care nu ești legat de prejudecăți. Un loc în care ești liber să încerci lucruri într-un fel nou și variat. Desenele pe care le vezi sunt pentru Masterclass-ul pe care îl ținem în jumătate de oră pentru corpul profesoral. Învățătorii nu se înscriu doar pentru a participa la World Peace Game dar și pentru uneltele pe care le pun la dispoziție, care par simple dar sunt mai bune decât World Peace Game. Noi le întrebuințăm ca să arătăm cum un învățător poate folosi acest stil de a vedea lucrurile tot timpul, nu doar pe durata Jocului.

Deci trebuie să fii și puțin artist din câte văd (John desenează cu precizie, haz și multe creioane colorate) ?

Nu, n-ai nevoie să fii ( râde din nou ), ți-ar fi foarte greu să explici ideea mai departe, poate doar dacă ești un caricaturist. E comic, ne amuzăm. Uite, aici de exemplu o să fac niște dinți violeți … poate  ( vorbește legănat în timp ce desenează o figurină naivă pe care o decorează cu dinți ).
Învățătorii se distrează, să predai seamănă cu arta spectacolului: e bine să fii pregătit cu anecdote și simțul umorului, ceea ce este foarte bine și se potrivește cu restul.

IMG_7877

IMG_7887

Cum ți se par învățătorii români ?

Sunt oameni minunați și dedicați, în plus cred că de data acesta avem împreună oameni din 8 țări diferite : Zimbabwe, Spania, Germania, Azerbaidjan, Israel, Statele Unite, Bulgaria. Vin din toate colțurile lumii din 2012. Din cauza relației noastre frumoase cu GlobArt, sunt interesate și implicate până acum 28 țări.

Ești un povestitor extraordinar, îmi este greu să rămân la câteva întrebări simple. Sper din suflet că te vei întoarce foarte curând la București.

Stii, când am început să predau am crezut că obiectivul educației este cunoașterea: să întrebi, să cauți informații, conținut. În 1978 nu aveam atât de multă informație, aproape că mă puteam descurca transmițând mai departe doar ceea ce știam. Dar din cauză că lucrurile s-au schimbat așa de mult și înțelegem mai bine ce înseamnă a preda, am realizat că cunoașterea și informația sunt un confort, dar nu sunt îndeajuns. În Joc copiii aduc întotdeauna înțelepciune și o compasiune pe care nu o învață de la mine. Ei înțeleg instinctiv că cel mai bun mod de a supraviețui în acest joc este să fii un exemplu în a-i ajuta pe ceilalți, deci compasiunea apare automat. Apoi trebuie să avem înțelepciunea de a ști să facem acest lucru, cum facem să funcționeze și să fie folositor pentru toată lumea în cel mai bun fel.
Și văd treaba asta în fiecare joc, peste ani – anul viitor vor fi 40 ani de când jucăm Jocul, îți dai seama? Deci într-un final trebuie să fie un lucru adevărat.

 

IMG_7884

Am citit despre vizita ta la Departamentul de Apărare SUA în urma invitației lor, o experiență puternică pentru tine și copii, în urma căreia copiii au primit câte o medalie. Ce consecințe crezi că a avut întâlnirea aceasta, cei de la Pentagon ți-au propus să revii ?

Nu am mai vorbit cu ei deocamdată, nu prea ieșim împreună. Dar atunci au spus că a întreaga experiență a fost stimulantă și tonică. La Pentagon oamenii sunt atât de prinși în situații teribile încât să aibă o inspirație inocentă și spontană de la copii a fost un ajutor și un lucru frumos pentru ei. Ne-au spus că sufereau sincer când am ajuns acolo. Evident, nu ne așteptam la așa ceva, credeam că sub fețele ca de mașini de război lipsite de inimă se găsea cu totul altceva. E ideea pe care o avem cu toții despre ei. Și a fost șocant pentru noi să descoperim altceva. Cred că ai auzit povestea asta seara trecută, acești profesioniști se chinuiau și căutau peste tot idei noi. Nu știu exact cu ce au rămas după întâlnirea cu copiii, dar au discutat cu elevii mei și cu mine căutând soluții reale, ceea ce a fost o experiență ieșită din comun pentru mine. Dacă au luat întâlnirea noastră în serios nu pot să știu, nu mi-au spus ce planuri aveau, dar sper că i-a ajutat să găsească o cale și o soluție. Căutau o soluție alternativă la ce știau să facă atât de bine, la ceea ce este întotdeauna fără sfârșit și destructiv. Le-ar fi plăcut să nu trebuiască să facă așa ceva. A fost un lucru surprinzător să auzi asta de la ei.

Desigur, ne imaginăm că cei care se ocupă de apărarea țării sunt ocupați în a se perfecționa în arta războiului, nu neapărat în maniera de a evita conflicte…

(John dă din cap aprobativ) Sunt arte care încearcă să evite conflictele, cei mai înțelepți războinici se luptă foarte puțin sau încearcă să nu lupte, dar face parte din jobul lor să fie implicați uneori și într-un război. Deci se pare că sunt cu adevărat într-o poziție dificilă. Ei admit că este foarte dur să pornească de la asta dar cred au înțeles noile aspecte, chiar dacă nu sunt total sigur.

Cum e când Scott A. Reese, atașatul cultural al ambasadei Statelor Unite din România vine la Masterclass și este uimit să găsească în Joc toate aspectele cu care a avut de-a face în Orientul Mijlociu ?

Oh… este întotdeauna impresionant, chiar dacă ni s-a mai întâmplat. Membrii ambasadei SUA ne-au vizitat de multe ori în diferite țări, până și ambasadorul a venit să ne vadă. Dar rămâne foarte surprinzător pentru noi să-i auzim cum spun « asta este exact cu ceea ce ne ocupăm, este un fel de model de training pentru noi. Iar aici copiii fac ceea ce facem noi, antrenamente pentru a putea rezolva asemenea situații. ».
Îi apreciază pe copii aproape că pe egalii lor când vin, ceea ce este minunat. Și îi tratează cu mult respect când îi întâlnesc, ai văzut și tu cum atașatul cultural a vorbit azi cu ei. Nu a vorbit cu ei într-un fel superior sau ca și când ar fi prea tineri ca să înțeleagă. A înțeles foarte bine că ei lucrează la aceeași problemă, însă într-un fel conceptual. Și acest lucru mă emoționează.

 

IMG_7854

John Hunter împreună cu Scott A. Reese

 

O să scrii o nouă carte sau va fi un alt film, un nou documentar ?

Pregătesc într-adevăr o carte, nu cred că se va vinde foarte mult căci este gândită pentru o piață prea mică. Este vorba de uneltele care vin din gândirea aprofundată asupra conceptului de spațiu deschis (open space). Poate o vom include într-un Masterclass. Am un editor pe care încă nu l-am contactat, cum mă gândesc că va fi o carte prea nișată – înafară de câțiva învățători nu cred că va interesa prea multă lume. Este vorba de cum poți să vezi viața într-un fel foarte deschis fără a fi limitat de felul obișnuit de a gândi și de prejudecăți, ci cum să ai o gândire liberă și deschisă în orice moment. Este un exercițiu, deci talentele care se dezvoltă în acest exercițiu arată că poți avea o libertate și o lumină nouă în care vezi lucrurile. Să înveți să fii mai mult în prezent, să poți surprinde lucrurile într-un fel mai pozitiv. Cel puțin asta este experiența mea. Nu știu, e doar mica mea idee, dar voi transmite mai departe tot ce am. Și după asta am terminat, o să fie ultimul lucru pe care îl mai am de oferit și pe care pot să-l pun la dispoziție.

Să înțeleg că te gândești să te retragi ?

Nu, întotdeauna spun asta – noi nu ne oprim. Noi doar mergem mai departe.
( Doamna Pr. Heidemar Dobner, după ce ne-a ascultat cu mare atenție, intervine energică ). World Peace Game este singurul proiect din viața mea care funcționează 100%. Sincer, nu e nimeni care să joace Jocul și să nu fie atins sau schimbat de el.  Atât învățătorii cât și copiii. Dacă vorbești cu ei un an mai târziu, învățătorii îți vor spune că copiii sunt diferiți în clasă, acasă, le pasă altfel de lucruri și gândesc mult mai bine. Sunt interesați de tot ce se întâmplă în jurul lor. În Austria am fost la Parlament, unde copiii au fost așezați la aceeași masă cu politicienii ca să fie la același nivel. Îți aduci aminte, John ? A fost minunat. Copiii insistau « nu este adevărat ce ne povestiți, vrem să ne spuneți adevărul. Nu suntem copii, vrem să știm exact ! ». Un politician a spus « Îmi pare rău, vorbesc prea inteligent », dar copiii persistau că vor să afle adevărul.

Este grozav, mergi cu Jocul în locuri în care nu ai fi crezut vreodată să ajungi, că e vorba de Parlament, Casa Albă sau Departamentul de Apărare, toți sunt interesați de experiența ta.

Da, ne-au invitat să le arătăm filmul (realizat de Chris Farina). Cine ar fi crezut că un mic învățător o să se plimbe peste tot? Dar toți învățătorii au acest dar, am văzut cu Jocul. Am întâlnit mulți învățători fantastici și, trebuie să recunosc, cu mult mai buni decât voi fi eu vreodată. Doar că ei nu au avut luxul de a avea o cameră de filmat care să le vină în clasă și care să arate lumii întregi ce făceau ei acolo. Nu pot să-i reprezint foarte bine dar am poze și pot spune ceva despre cei care nu primesc recunoștința meritată. Sunt oameni care lucrează în liniște și câteodată se trezesc din senin cu o reputație proastă chiar când fac o treabă extraordinar de bună. Așa că e rolul meu să spun că am văzut învățători extraordinari peste tot în lume.

 

IMG_7873

 

Crezi că o versiune a Jocului tău ar putea funcționa pentru copii mai mari, ca cei de la facultate ?

Elevii noștri vor ajunge într-un final și acolo. Misiunea mea este cu copii mici, am fost pregătit pentru ei. Nu sunt cu adevărat antrenat pentru grupe de tineri mai mari, deci rămân la specialitatea mea. Dar elevii mai mari, mai ales cei de la liceu, sunt grozavi. Când joacă o fac la un nivel foarte sofisticat, aduc viziunea lor tânără și inocentă dar posedă în același timp calități de adult și aptitudinile necesare pentru a fi un perfect amestec din amândouă. Jocul lor este la alt nivel, este fenomenal. Copiii mai mici sunt mai amuzanți, ei se distrează. Creativitatea nu cunoaște limită de vârstă, la vârsta lor îi transformă într-un grup special. Asta este ceea ce mă entuziasmează întotdeauna când lucrez cu orice vârstă. Da, așa aș spune. Copiii vor ajunge la vârsta unde vor putea realmente să realizeze ceva într-o lumea adultă. Deci încep cu ei.

Vei fi în turneu multă vreme ?

Da, am fost în turneu mai multe luni. Am fost în Japonia, Myanmar, am fost în mai multe țări, nu mi le mai amintesc acum exact pe toate. Am fost în Burma și pe o groază de drumuri în ultima vreme – am noroc că am o nevastă foarte înțelegătoare. Și ea avea obiceiul să călătorească destul de mult, cum este învățătoare. Dar cum trebuie să stea cu elevii ei, nu poate lasă totul baltă ca să vină cu mine. Însă așa apreciem mai mult ocaziile când suntem împreună. Să fii învățător este o datorie și o chemare nobilă, ceea ce îi dă o prioritate foarte mare. Învățătorii fac sacrificii, noi înțelegem că trebuie să le facem sau că am ales să le facem, nu suntem în meseria asta pentru un salariu foarte mare, vacanțe scumpe, o mașină imensă sau cine știe ce case. Știi de la început că nu vei avea toate lucrurile astea. Ești aici pentru un motiv : să-i ajuți pe ceilalți – noi suntem slujitori, cum spunem, și asta este ceea ce facem.

 

Mai multe despre John Hunter:

TED talks

 

World peace game – the movie, extended trailer