maxresdefault

Rareori aleg sa merg la plimbare cu cainele prin spatele blocului (uriasul meu bland adoptat acum patru ani, fostul catel al blocului, pe care il iubesc ca pe ochii din cap). Slalom-ul necesar printre masinile parcate peste tot pe trotuar si stresul de a-l tine pe Grey in lesa scurta (ca nu e prea atent cand trec masini in viteza) ma fac sa optez pentru varianta asta doar cand nu am prea mult timp la dispozitie. Altfel alegem bucurosi parcul.

In timpul unei astfel de plimbari, bombanind si visand (a suta-mia-oara!) la casuta inconjurata de padure unde mi-ar placea sa locuiesc, am auzit un mieunat ascutit. “Of, un pui de pisica, unde esti mai amaratule?”, zic cu groaza, gandindu-ma ca acasa nu-l pot duce…
Doar ca pisoiul, desi aproape dupa sunet, nu aparea de nicaieri.

Trec in stanga, pe trotuarul ingust… aud mieunatul venind din dreapta, dinspre strada. Ma indrept spre strada… sunetul se aude dinspre trotuar. Iar la mijlocul NIMIC! Incep sa cred ca mintea, ochii sau urechile imi joaca feste. Nu reusesc sa inteleg. Intr-un final omul privind cu atentie, VEDE, iar “nimicul” ia forma unui canal. Si in sfarsit inteleg misterul mieunatului de nicaieri: un pisoi! In canal!

Hotarasc sa las cainele acasa si sa ma intorc.

Cinci minute mai tarziu in jurul canalului gasesc deja trei oameni, un cuplu si un vecin, care dadusera la o parte capacul canalului. “Ce bine, il salvam!” gandesc. Dar ma razgandesc repede cand constat ca adanc de cativa metri, canalul nu are scara de coborare – deci ce e de facut?
Vecinul aduce o scara subreda si scurta. Ii da drumul in canal. Incepem sa ne codim care dintre noi sa coboare pe scara care tremura din toate încheieturile. Intr-un final, un baiat se propteste pe ea si reuseste sa o dovedeasca. “Hai cu pisoiul sus!”

Dar unde “hai cu el”?… ca pisoiul, speriat, intra într-o teava de canal mult mai ingusta care facea legatura cu alte canale in care nu incapea nici macar mana salvatorului…
Cineva aduce o conserva de pateu pentru pisici. Baiatul o lasa la intrarea in canalul ingust si urca. Incep discutii in contradictoriu. Degeaba incerc sa le explic ca agitatia de sus nu-i va da niciun imbold pisoiului sa iasa…
Propunem ca cineva sa sune la Pompieri si sa le cerem ajutorul. Ceea ce facem. Din dispecerat rugamintea este declinata scurt, asa ca unii participanti la salvare, de nervi, aleg sa renunte si sa paraseasca locul. Sa va mai spun ca in tot acest timp pisoiul mieuna din toti rarunchii?

Expresia deznadejdii ne apucase pe toti, dar cum sa renunti?
Trecusera deja aproape doua ore.

Un moment cheie al serii este aparitia unui personaj nou, o femeie suav,a care fiind in trecere pe strada si curioasa, intreaba care e situatia. “Cum adica au refuzat Pompierii sa dea ajutor?”. De parca ar fi fost de neimaginat… Așa ca deschide telefonul, formeaza numarul și cu cea mai mieroasa voce spune: „Alo, buna seara, avem o problema…“
Mi-as dori ca o data in viata sa am inocenta femeii care a convins Pompierii sa vina pentru o pisica! Puterea credintei! Aproximativ 20 de minute mai tarziu se aude sirena salvatorilor. Le explicam care e situatia, ei aduc o scara mai lunga si unul dintre ei coboara dar pisoiul, de frica, se piteste iar în canalul îngust.

O solutie ingenioasa antreneaza aproape toata echipa de pompieri: cauta un canal apropiat situat cam la 15 metri de canalul “nostru”, deschid capacul, coboara si hotarasc sa il scoata pe pisoi cu “forta… apei”. Un jet de apa venind prin furtunul pompierilor, din canalul vecin, il arunca pe pisoi direct intr-o galeata cu care il astepta un alt pompier in canalul nostru. “L-am prins!” Un moment formidabil, cu strigate, imbratisari, urale si live pe Facebook.
Pompierul urca tinand galeata si spune inainte sa plece “Sa-i ziceti Radu…”
Acoperit de noroi, mizerii si fecale, pisoiul e atat de urat incat Nessy din Loch Ness i s-ar potrivi mai bine ca nume decat Radu.

LIVE salvarea mini creaturii din canal 

https://www.facebook.com/joanna.vasile/videos/10153683026993784/

Una dintre fete hotaraste sa-l ia, sa-l spele si sa il cazeze pana reusim sa-i gasim un stapan. Impresionata de poveste, o prietena imi scrie ca ar vrea sa il adopte. Ce avea sa urmeze ne-a surprins pe amandoua, dupa ce am vazut pozele facute salvatului motanel proaspat spalat si pieptanat. Priviti si uimiti-va…

 

37944267_10156584524998784_2542766530681110528_n

37977241_10156584523873784_6642210452757544960_n

37891962_10156584523868784_5339779448654790656_n

 

Cum de a ajuns un motan birmanez atat de frumos in gura canalului? N-am aflat niciodata. Aruncat? Pierdut de mama sa, cel mai probabil si ea o locuitoare a strazii? In zona nu vazuse nimeni nicio pisica birmaneza…

Prietena mea il adopta si ii spune Otto. Iar povestea lui continua. Otto este un rasfatat asa cum merita, traieste la curte intr-o familie iubitoare si probabil a uitat cum un grup intreg de oameni, impreuna cu o echipa de pompieri au incercat toate solutiile pentru a-l scapa dintr-un canal tenebros.

Concluzia mea ? Nu ramaneti indiferenti la strigatele de ajutor ale necuvantatoarelor. Dincolo de un mieunat sfarsit, de aspectul murdar sau bolnav, de conditiile in care le gasiți, la o baie distanta, multa dragoste si tratament, stau comori ce asteapta sa fie descoperite.

 

37914061_10156584525038784_631999305120481280_n

37928433_10156584525453784_3700609638312443904_n

 

Cover photo: Pinterest