IMG_6470 2

Prima întâlnire de gradul trei cu Andreea a fost la teatru, în mărunta sală de la spațiul Act. Nu, ea nu era pe scenă ci se afla în public, urmărind cu mari emoții spectacolul primei grupe de adulți de la cursul ei de actorie. Mă dusesem să încurajez o prietenă și nu mi-am dat seama că m-am așezat chiar lângă Andreea, cu care am intrat în vorbă atât de firesc de parcă ne știam de o viață. Mi-a plăcut imediat și m-a mișcat cât de mult empatiza cu cei de pe scenă și cât de important era pentru ea să-i asigure și să le fie alături cu delicatețe și umor, dincolo de rolul de profesoară. “Băi, m-a spart fata asta!” mi-a zis indicând-o pe prietena pe care venisem să o susțin. “Dar mă duc să văd cum sunt cu toții, erau emoționați rău în culise, nene!”.

E întotdeauna interesant să cunoști un actor sau o actriță înafara scenei și să tatonezi diferența dintre personajele create pentru spectator și realitatea persoanei din fața ta. Îmi plăcuse rolul ei din “Fixeur“, o văzusem și în  filmul lui Stere Gulea “Sunt o babă comunistă“, dar lovitura de grație am primit-o când am dat de madame Nico, unul din personajele principale ale serialului “Umbre” realizat de Bogdan Mirică. După ce am stat un week-end întreg să mă uit la toate episoadele din cele două sezoane, mi-am întrebat sistematic cunoștiintele din mediu dacă știu ceva de sezonul trei. Ca matroană a prostituatelor dintr-un cartier mărginaș din București, Andreea alias Nico reușește nu numai să fie credibilă și surprinzătoare, dar este un personaj atașant pe care îți dorești să-l cunoști personal. Adică “m-a spart” de data asta, iar acum eram curioasă să o descopăr pe Andreea-fără-mască. Am reușit să ne întâlnim abia două luni mai târziu după spectacolul de la Act și să pierdem noțiunea timpului stând la povești. Nu știu cât am reușit să o văd pe Andreea adevărată, așa că m-am gândit să o invit la exercițiul lui Proust – nu de alta, dar cred că mai sunt și alții care-și doresc să o cunoască. Merci frumos Andreea!

1.Principala mea trăsătură de caracter

Mi-ar plăcea să cred că e curajul. Si determinarea. Da’ nici cu incăpăţanarea nu mi-e ruşine 😄

2.Calitatea pe care o prefer la un bărbat

Inteligenţa şi umorul şi eleganţa şi rafinamentul şi discreţia. Cred că nu m-am putut limita la una singură 😉

3.Calitatea pe care o prefer la o femeie
Umorul şi delicateţea şi inteligenţa

4.Principalul meu defect
Inconsecvenţa, impulsivitatea.

5. Principala mea calitate
Habar n-am, greu să-mi evaluez singură calităţile 😁

6. Ocupatia mea preferată
Să citesc, să călătoresc, să descopăr oameni/lucruri/pasiuni noi

7. Visul meu de fericire
O casă mică cu o terasă la fel de mică, cu doi lămai şi un leagăn şi o alee pavată cu pietre pe care să miroasă a mare.

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Să nu mai ştiu a mă bucura.

9. Inafară de mine, cine mi-as dori să fiu?
Pilot de formula 1

10. Unde mi-ar place să trăiesc?
Intr-un sat pe o insulă

11. Culoarea mea preferată
Albastru

12. Floarea care-mi place
Freziile

13. Pasărea mea preferată
Vulturul

14. Autorii mei preferaţi de proză
Marguerite Yourcenar, Nassim Nicholas Taleb, Gabriel García Márquez, Terry Pratchett, Nikolai Gogol, Haruki Murakami, Joan Didion. Sunt mulţi şi ştiu că nu pot să-i cuprind pe toţi
…

15. Poeţii mei preferaţi
Robert Lee Frost, Pablo Neruda, John Keats

16. Eroii mei preferaţi din literatură
Pavel Ivanovici Cicikov (din Suflete Moarte de Gogol), Aliosa (Alexeï Karamazov din Fratii Karamazov de Dostoïevski), Mîșkin (prințul Lev Nikolaevich Mîșkin din Idiotul lui Dostoïevski), Kitty (Katerina (Kitty) Alexandrovna Shcherbatsky sora Annei Karenina), Mrs Dalloway a Virginiei Woolf, Hadrian al lui Marguerite Yourcenar.

17. Compozitorii mei preferaţi
Claude Debussy, Beethoven doar pentru concertul Emperor ;), Newman, Schumann, Saint Saens

18. Pictorii mei preferaţi
Impresioniştii

19. Eroii mei din viaţa reală
Cei pe care-i iubesc

20. Mâncarea şi băutura mea preferate
Oho, tare greu aici, am o lista lungă 😱

21. Ce urăsc mai mult
 decat orice
Nu urăsc şi nici nu vreau să invăţ. Sunt lucruri care mă enervează, dar imi trece.

22. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură
Stăpanire de sine

23. Cum aş vrea să mor
In somn

24. Starea mea de spirit actuală
Mulţumire

25. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Greşelile ne invaţă să evoluăm şi să invăţăm. 
Mie imi plac greşelile, aşa că am indulgenţă şi faţă de ale mele şi faţă de ale celorlalţi.

26. Deviza mea
Dacă iţi pui toate gandurile şi toată energia şi toate resursele in ceva, n-are cum să nu iasă bine.

 

Merci frumos, Andreea!