landscape-1494606831-inesdelafressange-alessandra-durso

 De mai bine de 40 ani reprezintă bunul gust și eleganța. Considerată The French Style Icon de către o lume întreagă, Inès de la Fressange este încarnarea perfectă a parizienei. Dincolo de clișee sau de vârstă, fostul manechin Chanel reușește să rămână regina nedetronată a stilului prin felul unic în care reușește să-i capteze esența.

 

Inès este genul de femeie după care se întorc toate privirile când intră într-o cameră. Este firească, spontană și nu lasă să se ghicească oboseala acumulată cu pregătirile pentru Paris Fashion Week. Vorbește mult, repede, dar ascultă și mai mult. Te poate face să mori de râs și nu stă o clipă locului. Înaltă și fină, îmbrăcată într-un costum creat de ea (“foarte rar o să mă vezi în marca mea de haine, azi este excepțional”), te primește la showroom ca acasă. Se preocupă să te simți bine, să ai de băut exact ce-ți dorești și nu ezită să-ți pună 1001 de întrebări ca să te cunoască. De-adevăratelea și nu doar stăpânind din vârful buzelor fraze frumos lustruite cu multă politețe.
Și mai e ceva, Inès nu te lasă până nu-i răspunzi. Atentă la detalii, îi face plăcere să vadă cum râzi și cât de repede a reușit să te scoată din cadrul formal al unui interviu bine-crescut – chiar vrea să afle cât mai multe despre tine.

Silueta ei lungă ca un crochiu de modă schițează pași de dans – Inès face glume despre propriul showroom, un apartament hausmannian aflat la câțiva metri de rue Cambon și Chanel. Nu contează că a venit crema presei internaționale de modă și buyeri importanți, nici ca în 15 minute văd cel puțin 20 din top 100 ai oamenilor esențiali în industrie.
Inès este peste tot și îți face cu ochiul complice. Tocmai a pupat-o pe Suzy Menkes (celebra jurnalistă de modă), invitată să-i vadă noua colecție de toamnă-iarnă 2019. În spațiul confortabil, printre manechinele de lemn îmbrăcate în haine de tweed și paltoane largi de lână, privirea monstrului sacru de la Vogue și New York Times devine inchizitorie în timp ce o aștept pe Inès. Bun venit în ambianța ireală a Fashion Week-ului parizian unde lumea nu se ia în serios, orice este posibil și poți da nas în nas cu oricine și oriunde.

După ce ne-am așezat pe canapeaua discretă din colțul piesei principale, Inès îmi pune întâi o avalanșă de întrebări: ce fac, de ce nu mai lucrez ca stilistă, câți copii am, de unde sunt pantofii mei (“ah, j’adooore!”). Mă așteptam la orice, numai la asta nu. Ea se pune relaxat în locul celui care face interviul, evident cunoaște foarte bine școala franceză de modă la care am studiat cât și pe cei care mi-au fost mentori. Are un șarm extraordinar și testez în direct stilul ei amuzat, destins și rapid de a răspunde care a făcut-o celebră dincolo de frumusețea ei.
Inès a fost poreclită pe când era model “Manechinul care vorbește” din cauză că la defileurile de modă unde prezenta, cobora cu nonșalanță de pe podium și se așeza în public ca să comenteze cu redactoarele de modă. Se joacă cu cuvintele, cu situațiile, are o droaie de lucruri amuzante să-ți povestească cu sinceritatea omului care a trecut prin multe și căldura celui pentru care doar momentul prezent contează.

IMG_1645

IMG_1651

IMG_1654

IMG_1656

Colectia Fall 2019 Inès de la Fressange

 

Ca majoritatea celor care lucrează în modă, nu se îmbracă niciodată în trenduri și preferă să vorbească despre o stare de spirit când o întrebi ce înseamnă stilul francez. Îi plac grozav puloverele bleumarin și jeanșii albi și nu ezită să-ți recomande haine făcute de alții. Bijuteriile ei sunt mici și delicate, Inès le arată cu multă mândrie – un inel și două coliere subțiri și fine luate de la prietena ei, creatoarea de bijuterii Pascale Monvoisin.

Inès de la Fressange este o femeie superbă, hipnotică, cu greu pot crede că are 61 ani. În stil francez, se amuză să-ți arate “botox free” cât de mult se poate încrunta și ce riduri are. Recunoaște că detestă să stea prin saloane de cosmetică și să-și piardă vremea cu “chestii puse pe față”. Are pielea mată, ușor machiată, iar ochii ei negri zâmbesc non stop.
Conversația pornește singură, Chanel, Yves Saint Laurent, conferințele TedX care-i plac grozav, ajungem la stil și în special la cel al franțuzoaicelor. Dă exemple de prost gust, aduse în discuție sub forma unor anecdote, fără să judece și cu mult umor.
Sunată să comenteze presei dispariția lui Karl Lagerfeld, Inès amână. “Mă scuzi te rog, vor doar un cuvânt despre Karl, îi voi suna mai târziu”.

Familia aristocratică și fetița model

O personalitate cunoscută și foarte îndrăgită de francezi, Inès a publicat abia în 2003 la 45 ani “Profession mannequin”, o auto-biografie sub forma unor conversații cu jurnalista Marianne Mairesse, azi redactoarea șefă a revistei Marie Claire Franța. Cu mult umor și modestie, fără machiaj și în felul natural și franc care o caracterizează, Inès te lasă să descoperi parcursul original al unui copil răsfățat de viață.

Născută Inès Marie Laetitia Eglantine Isabelle de Seignard de la Fressange pe 11 august 1957 la Gassin în departamentul Var, este fiica manechinului argentinian Lita Sanchez-Cirez și a marchizului André de Seignard de la Fressange, consilier în investiții. Bunica ei, fiica celebrului bancher André Lazart căsătorită cu un ministru al lui Charles de Gaulle, a fost una dintre cele mai bogate femei din Franța. Familia lui Inès a decis să se mute la țară, pe un domeniul de 20 de hectare în Yvelines lângă Paris și să locuiască într-o moară de vânt cu 26 de camere. Părinții, tineri, nu se ocupau prea mult de copii. Aveau o viață mondenă intensă și plecau des la plimbare în Triumph-ul lor roz decapotabil, în timp ce copii erau trimiși la școală cu Rolls Royce-ul.

Știu, sună ca introducerea tip a unui roman de Barbara Cartland. Inès a preferat multă vreme să nu pomenească de familia ei de teamă să nu fie judecată greșit. Eu cred că a făcut-o din bun simț, pudoare și respect față de cei care o considerau deja foarte norocoasă. Aparținând înaltei societăți și aristocrații franceze, în anii ’60 de la Fressange sunt o familie cu părinți anti-convenționali, obișnuiți cu o viață lejeră, destinsă, luxoasă și cu destinații somptuoase de vacanțe. Cum părinții dădeau mai multă importantă originalității și creativității decât banilor, totul era permis și se putea discuta deschis despre orice. De altfel Inès n-a ezitat să-i scrie la vârsta de 7 ani o scrisoare lui Georges Pompidou, prin care-i spune că-l aprecieaza mult și că ea consideră că ar trebui să fie ales președinte în locul generalului de Gaulle. Atins de tonul scrisorii ei, Pompidou i-a mulțumit personal printr-o scrisoare manuscrisă.

Mesele nu erau luate în familie. Inès și frații ei mâncau la bucătărie cu majordomul, grădinarul, bucătarul și bona într-o ambianță plăcută și călduroasă. În această construcție familială un loc deosebit a fost deținut de bona ei de origine poloneză – Inès va spune totdeauna că este ființa care a învățat-o să fie atentă și generoasă cu cei mai mai puțin norocoși decât ea. Nu ezita să ducă mâncare sau haine copiilor de la marginea satului și să petreacă timp cu ei.
De asemenea Inès prefera să meargă în vacanță la copiii care stăteau la bloc în locul obișnuitelor propuneri luxoase oferite de părinți (adică vara la Deauville într-o suită închiriată la celebrul hotel Le Royal, unde Inès și frații ei, Emmanuel și Ivan, plecau cu bunica, majordomul, șoferul și bona).
Nici bunica nu era foarte prezentă, fiind preocupată de cursele de cai și cazinourile de pe coasta Normandiei. Iarna toată lumea se regăsea în aceeași formulă la vacanța de ski la Megève sau Mont d’Arbois – tot cu bunica. O bunică foarte frumoasă și extrem de mondenă, care frecventa marile casele de haute couture, o trimitea pe Inès să fie tunsă la institutul Carita și care, pentru vacanțe, avea o mașină separată doar pentru bagaje.

Prea franțuzoaică pentru casele de modă

Inès nu a avut succes imediat ca model. Considerată prea băiețoasă, prea brunetă, prea slabă sau prea franceză, era antiteza manechinelor californiene cu siluete atletice, bronzate și șiruri impecabile de dinți care erau la modă în anii ’80. În joacă, Inès a participat la câteva castinguri împinsă de prietenul ei de atunci și întâi a fost refuzată de casele mari. O poză făcută de Oliviero Toscani în 1975 l-a făcut pe Jean-Jacques Picart, cunoscutul atașat de presă, să o declare întruchiparea eleganței franceze. Curând după aceasta silueta ei androgină chic a devenit o referință a anilor ’80, iar Inès a fost primul manechin star francez, înainte de generația supermodelelor. “Nu am ieșit în evidență pentru că eram mai bună, ci pentru că eram diferită.” spune ea cu modestie. Amuzant este că, dacă la început era considerată ciudată și din altă lume, Inès a devenit stereotipul parizienei chic.

Creatorul japonez Kenzo a fost primul care a remarcat-o, apoi Thierry Mugler a făcut-o să defileze, urmat de Jean Paul Gaultier, Jean-Charles de Castelbajac sau Yves Saint Laurent. Karl Lagerfeld a găsit-o o aristocrată cool și i-a apreciat mult inteligența și umorul, pe care l-a exploatat la defileurile Chanel – Inès reușea să le transforme în spectacole ale naibii de cool. La rândul ei, Inès îl admira pe designerul german, îi plăcea să-l facă să radă și să-l tachineze. Deveniți inseparabili, Karl a fost cel care a încurajat-o să devină stilistă și să-și contureze stilul. A susținut-o să devină primul manechin cu un contract exclusiv pentru Chanel care a durat timp de șase ani. Pentru ca mai era un motiv din care Karl o plăcea în mod deosebit pe Inès – aceasta seamăna fizic extraordinar de mult cu Coco Chanel.
Între 1983-1989, Inès a avut un salariu zilnic de 4 000 franci și a câștigat o sumă anuală estimată la 1 800 000 franci. Dacă succesul a schimbat percepția celor din jur despre ea, pe ea nu a schimbat-o. Bine crescută, cuminte și răbdătoare, nu era prea bine înțeleasă de cei din mediu, cunoscuți pentru excese și atitudinea “no limits” – Inès recunoaște ca a început sa bea vin abia pe la 30 ani si nu luat niciodată vreun drog, nici măcar un necăjit de joint.

 

Karl-Lagerfled-Ines-de-la-Fressange

Inès de la Fressange impreuna cu Karl Lagerfeld in atelierele Chanel

După Brigitte Bardot și Catherine Deneuve, în 1989 Inès a fost aleasă să pozeze pentru bustul simbolului Franței, Marianne, care este expus în toate primăriile din țară. Alegerea a pus între paranteze prietenia ei cu Karl, care i-a spus “Nu vreau să îmbrac un monument, este prea vulgar” și a încercat să o convingă să renunțe la proiect. Inès a acceptat însă oferta, iar contractul cu Chanel a luat sfârșit. Cearta celor doi a fost extrem de mediatizată și s-a speculat mult faptul că în aceeași perioadă Inès l-a întâlnit pe Luigi d’Urso, om de afaceri italian și colecționar de artă, care i-a devenit soț.

Doi ani mai târziu, Inès și-a lansat propria marca de prêt-à-porter și parfumuri, care a avut un succes imediat atât în Franța cât și în USA și Japonia. Însă în 1999 a fost dată afară din propria ei societate pierzând și dreptul de a-și folosi propriul nume în scop de business. A fost nevoie de 14 ani de procese pentru ca fostul manechin să-și poată recupera legal drepturile.
Îmi amintesc ce vâlvă a făcut povestea ei ani de zile – era de necrezut ca un designer și o personalitate atât de pozitivă și îndrăgită să-și piardă atât de ușor numele. Nu a fost singura, același lucru s-a întâmplat și cunoscutului creator francez Hervè Léger care, spre deosebire de Inès, nu a reușit niciodată să-și recupereze numele. Azi cazul lui Inès de la Fressange este studiat ca exemplu în școlile de drept și cele de modă.

Crearea propriului brand a transformat-o pe Inès din manechin star într-un designer de succes și i-a consolidat statutul de style icon parizian. Lucru care a încurajat-o să publice în 2010 “La Parisienne”, prima ei carte de adrese, sfaturi de stil și savoir vivre scrisă împreună cu jurnalista Sophie Gachet. Best seller-ul s-a vândut în peste 20 țări și a fost tradus în 17 limbi,  ramând până azi o referință și o carte greu de găsit.

Incarnarea adevăratului stilul parizian

De multe ori sunt întrebată ce înseamnă să te îmbraci ca o franțuzoaică, cum aș vorbi de stilul parizian și dacă pot da exemple concrete de personalități sau de branduri. Pentru mine cea mai reprezentativă rămâne indiscutabil Inès de la Fressange. Îmi este greu să definesc “stilul de la Fressange”, la fel de ușor de recunoscut ca și cel al lui Emmanuelle Alt sau Vanessa Paradis. Dacă aș spune doar casual chic, aș rămâne undeva la suprafața lucrurilor și n-aș atinge esența. Aș adăuga că este un stil relaxat, organic și practic, lipsit de superflu sau sugrumat de detalii. Ceea ce poate părea foarte firesc la un manechin, dat fiind experiența lor în materie. Însă nu cred că se pot reduce lucrurile chiar așa. Am uita cel mai important detaliu când vine vorba de stil: atitudinea. Pentru Inès, stilul este legat de felul tău de a fi, nu constă într-o acumulare de logo-uri faimoase (una dintre cele mai evidente greșeli pe care le poate face cineva) sau de total-look-uri cumpărate în magazine hyper scumpe. Este vorba să știi să alegi hainele care te înfrumusețează chiar dacă ele sunt de la second-hand sau H&M, și în niciun caz piese pe care le cumperi doar ca să le arăți.

Despre garderoba unei adevărate franțuzoaice am mai scris aici. Mi-am dat seama ulterior că am descris mai degrabă garderoba unei pariziene și că nu e atât de ușor să explici o stare de spirit care pentru tine poate fi o evidență. Inès o face aplicat, natural, cu mult umor și fără să devină didactică. Este atât de perspicace încât i se cere repetat să scrie recomandări de stil. Iar pentru mine  cărțile ei sunt “alea” pe care trebuie să le ai dacă vrei să descoperi adevăratul stil al unei pariziene prin ochii celui mai autentic și generos insider.

În 2017 Inès a recidivat cu cartea “Comment je m’habille aujourd’hui” (tradusă în engleză “Parisien Chic Look Book”) și pe care am găsit-o de vânzare și la Uniqlo, alături de colecția ei specială realizată pentru brandul japonez. Mi-a plăcut grozav felul relaxat și plin de umor prin care reușește  să puncteze ținute și să arate greșelile de gust. Propunerile ei au nume distractive cum ar fi “Ex-ul meu m-a invitat la cină”, “Îmi întâlnesc viitorii socrii, vreau să arăt ca o partidă bună, nu ca o momeală” sau “Trec examenul de “mamă vitregă” cu familia recompusă”.

Anul trecut Inès s-a ocupat și de garderoba masculină, unde pentru a ilustra stilul bărbatului tipic parizian nu a ezitat să facă apel la personalități franceze și prieteni cum ar fi designerul Jérôme Dreyfuss sau muzicianul Manu Katché.
Tot în 2018 Inès împreună cu ilustratorul și creatorul Marin Montagut, a lansat “Sous les toits de Paris”, prima ei carte de idei de decorațiune de interior, un domeniu care o pasionează în mod deosebit.  Și este o publicație la fel de spumoasă și plină de inspirație ca și cele despre stil.

 

IMG_1105

IMG_1104

IMG_1103

 

Știu că multe dintre voi veți fi surprinse de “Comment je m’habille aujourd’hui” și de lecția extraordinară de stil pe care o conține. Nu este o lista de shopping sau o înșiruire de branduri cool, din contra, ucide multe idei preconcepute. Dar vă asigur imediat, nu veți regreta că ați ales-o și veți găsi foarte multe lucruri practice, amuzante și utile. Și înafară de mult bun simț, veți descoperi o altă viziune a bunului gust – cea care vă va face să vă simți bine și mai aproape de voi înșivă. De fapt în modă despre asta este vorba, despre cum să te simți bine, cum să fii cât mai confortabilă cu tine și… să nu uiți să te amuzi. Pentru că moda trebuie să rămână, înainte de toate, o plăcere și nu un lucru care să fie luat prea în serios.

De asta cred că lecția cea mai frumoasă de furat de la Inès de la Fressange este aceea de a rămâne sincer cu tine, indiferent de împrejurări și de oamenii din jur, așa cum face ea – râzând. Și mai cred că toate femeile ar trebui să aibă șansa de a sta de vorbă cu Inès 5 minute măcar o dată în viață – și nu ca să vorbească cu ea despre modă sau stil.