40522684_10156055723783842_8222657082227163136_o

Nu poți să nu te îndrăgostești de cuvintele Ioanei Bâldea Constantinescu, de poveștile ei scrise cu delicatețe și o sensibilitate à fleur de peau.
Nu poți să nu empatizezi cu ea când descoperi lucrurile prin ochii ei, ceea ce mi s-a întâmplat cu mai toate textele ei. Indiferent dacă citeam pe Liternet, unde o găsești cel mai ușor, un articol despre afișele din metroul londonez, un text despre un scriitor în vogă sau mai recent, unul dintre romanele ei, ceva din gândurile Ioanei rămânea de fiecare dată cu mine.
Vorbele ei, țesute cu grijă și duse mai departe, devin vocea caldă și inconfundabilă a uneia dintre cele mai bune emisiuni radio de la noi – dar despre “Ioana de la Orașul vorbește” o să vorbim mai pe larg o altă dată.

După romanele Dincolo de portocali, Nautilus (2015 și 2017, Editura Humanitas) și a prozei scurte Spotlight, apărută în volumul colectiv Selfie (2018, Editura Arthur), Ioana Bâldea Constantinescu revine la Editura Nemira cu Poveste pentru Maria, un exercițiu la patru mâini făcut pentru și cu fetița ei, Maria. Dacă mama s-a concentrat pe text, Maria și-a luat rolul de mini muză foarte în serios, iar rezultatul este una dintre cele mai curajoase și sincere declarații de dragoste făcute de un părinte copilului său.

Țin să te previn, dacă cumva cauți o super carte de parenting sau texte pentru cei mici, nu cumva să o cumperi pe aceasta. Pentru ca de fapt vei găsi, cum așa bine o spune chiar autoarea, o joacă, “o solniță de hârtie a copilăriei” dedicată adulților. Si este foarte posibil dacă o vei lua să te trezești născocind povești pentru copilul din dotare, desenând cu el vidre și dragoni, plănuind un buget serios de înghețată (orice se rezolvă cu leacul asta magic îți va spune Ioana) sau vacanțe în Anglia să vedeți cum stă treaba cu Harry Potter. Și să-ți dai seama că este ok să-ți fie (foarte) frică și să vorbești despre temerile tale de părinte, cu siguranță nu ești singura. Sau singurul.

 

poveste_pentru_maria_cop

 

Cum ți-a venit ideea unei cărți pentru și cu Maria și de ce o publici acum?

Ideea e de foarte mult timp cu mine, cu noi… Cam de când mi-am dat seama că nu există poveste, citită, trăită sau imaginată de mine, în care să nu fie și ea. Cum scrie și în carte, ea e povestea mea. Presantă. Urgentă. Și cea mai importantă. Pentru mine contează mult ca ea să înțeleagă asta, pentru ea a contat, la un moment dat, să știe că scrisul nu e o trădare. Că există un teritoriu nu neapărat secret, dar al nostru, unde suntem mereu împreună. Cred că așa s-a construit intimitatea Mariei cu povestea și s-a deconstruit teama mea ca literatura, cu toate spațiile ei conexe, să nu fie percepută ca o mare (și extrem de falsă) concurență. Așa că am revendicat lumea asta pentru noi. A fost și este complicat, pentru că nu vrei nici să idealizezi, nici să dai din casă, nici să ridici sprâncene, nici să expui, nici să fii expus, nici să strici în vreun fel ceva ce simți că e prețios dincolo de limitele și limitările semantice. Dar nu vrei nici să-ți scape lucrurile astea. Nu vrei să uiți. Și nici să o lași să uite. Așa că lucrurile se întâmplă mai greu și a fost nevoie de ceva răbdare, care, între noi fie vorba, e ultima dintre virtuțile mele 😊.

 

Mie mi-ar fi greu să spun despre mine că sunt o mamă bună. Sunt o mamă care încearcă. Mă străduiesc. Uneori îmi iese vraja, alteori derapez epocal…

 

Toate prietenele mele care au copii au trecut prin faza dinozauri. De altfel cred că sunt un fel de “little black dress” pentru mame. La voi e vorba de dragoni – sunt cumva next level după dinozauri?

Greu de zis, nu cred… Dragonul e exotic, la fel ca dinozaurul, doar că zboară (asta cred că e calitatea lui cea mai apetisantă), are puteri magice și, mai ales, se cere îmblânzit. Dragonii Mariei sunt cei din cărțile Cressidei Cowell, dar e și Falkor, dragonul cu care zboară întâi Atreyu, apoi Bastian, în Poveste fără sfârșit, de Michael Ende. Dragoni de Lego și dragoni desenați în caiete tip 1. Dragoni din jocurile noastre și din imaginația lui Tolkien. Pentru mine, sunt un moment din copilăria ei. Poate la anul nu vor mai fi de actualitate, cine știe, dar acum locuiesc și câțiva dragoni cu noi, printre plușuri, teme și playlist-uri care încep toate și se termină cu Ed Sheeran. Îmi sunt simpatici.

Fiecare mamă bună e un dragon, de altfel pe a mea o numim Mama Dragon. Mă întreb dacă și tu te simți un pic dragoană și dacă răspunsul este da, atunci când și de ce ?

Ce nume frumos! 😊 Mie mi-ar fi greu să spun despre mine că sunt o mamă bună. Sunt o mamă care încearcă. Mă străduiesc. Uneori îmi iese vraja, alteori derapez epocal… Și, sigur, mă tem de ce anume va alege ea să țină minte. Dar ce pot să îți spun e că omul mai degrabă fricos care sunt scoate foc pe nări cu ușurință cînd e vorba de ea. Știu că se simte apărată și în siguranță cu mine, pentru că mi-a spus-o de multe ori. Asta e o mică victorie personală și mă bucur de ea, pentru că alte lucruri, cum ar fi să aduc ploaia sau să dărâm, dintr-o lovitură bine țintită, tavanul de la Gringotts nu prea mi-au ieșit până acum.

În carte ai părți pentru Maria și capitole pentru adulți, unde am regăsit unul dintre textele tale care m-a atins cel mai mult, cel despre fricile unui părinte. De ce a fost important să fie texte pentru cei mari?

În principiu, toată cartea e pentru adulți. Pentru Maria când va fi mare. Dar e gândită ca o jucărie, din cele cu mai multe posibilități, pe care le descoperi pe parcurs. (Mai știi solnițele de hârtie din copilărie? Aia e ideea… 😊). Trăim, în fond, într-o lume în care toată lumea se ia în serios, în care nu ne îmbolnăvim, nu greșim, nu ne îmbrăcăm aiurea, nu ne agățăm ciorapii, nu ne îngrășăm, nu albim, nu ne împiedicăm și nu ne e frică niciodată. Eu nu sunt așa. Și e important pentru mine ca ea să știe că mama era failibilă și contestabilă în multe și că nu i-a cerut nici ei, vreodată, să trăiască o viață instagramabilă cu orice preț. Așa că am scris despre cum mă tem, despre momente de îndoială, de panică, de adult bulversat, uneori și… trist. Uneori. Numai uneori 😊.

 

poveste_pentru_maria4

Ioana si Maria, vazute si redate de Maria Constantinescu

 

Mi-au plăcut mult ilustrațiile cărții care au fost realizate în întregime de Maria – îți mărturisesc că cel cu Vidra este unul dintre preferatele mele. Cum ați lucrat împreună la desene?

Maria și-a dorit să facă un fel de roman grafic. Când era mai mică. Într-o zi a plâns, după o ceartă, mi-a spus că eu nu mai scriu și că nu o să mai termin niciodată cartea asta a ei. Cu ea. Despre ea. Și că nici desenele nu mai contează. Era un reproș îndreptățit și mi l-am asumat. Dragonii dormeau în caiete pe care scria ”Cartea dragonilor”. Tot acolo locuiau pești, vidre și câțiva elefanți. Unii pe planșe separate. Eu nu prea mai scriam. Sufeream, amândouă, nu de blocaj auctorial, ci de un minus de încredere. Și atunci m-am gândit că mamele asta fac. Repară. Pun plasturi. Cos nasturele lipsă. Păstrează desenele copilului. Și, când se poate, recuperează vidre.

… Răspunsul este da, le-am furat de-acasă. I le-am dus Anei Nicolau, care a fost un complice desăvârșit. Am lucrat într-un cvasisecret, devoalat ca o surpriză. Ca o felie de tort. Îmi zice să-ți scriu că ea s-a bucurat mult și că habar nu a avut că desenele lipseau 😊.

Începutul cărții tale m-a trimis direct cu gândul la mama mea. Mi-a adus aminte cum, întâmplător, ne-am dat seama amândouă, că tu și cu mine am fost în copilărie în același loc în vacanțe, la Cumpătu. Ce a însemnat locul acesta pentru tine?

Mulțumesc, asta mă bucură mult 😊. Nu am fost de prea multe ori la Cumpătu, dar el e legat, în mintea mea, de doi dintre oamenii pe care i-am iubit mult și care m-au iubit. Mult. Oameni care mă răsfățau, pentru care tot ce spuneam și ce făceam era, cumva, memorabil. Ei nu mai sunt. Și nici partea aia din mine care se zgâia cu orele la mormoloci, își făcea cizme de noroi și avea liber la bezelele alea grozave cu vanilie (așa sunt bunicii, mai permisivi) nu mai e intactă. Lipsesc ei de-acolo și, chiar și așa cum sunt acum, mare, cu cizme de piele și limite autoimpuse la consumul de Pavlova, îmi e greu să călătoresc, chiar și mental, în locul ăla unde important nu era decât să ai cărți de citit și să nu pierzi chiar toți fluturașii de badminton, unde ei erau tineri, mai tineri și unde am fost, cu toții, atât de fericiți.

Te-a influențat cumva Cumpătu în relația cu Maria, la creșterea ei?

Încerc să fac, acut, câteodată, diferența între copilăria mea și a ei. Nu cred în copii ca variante ale noastre în miniatură (ai ghicit, nu sunt o fană a trend-ului me &mini-me, deși Mariei îi place). Încerc să nu copiez amintirile mele sau gesturile mamei mele în relație cu fiica mea (mama mea e, oricum, din altă ligă, una cu adevărat de neconcurat, la acest capitol). Dar mă străduiesc să fiu atentă, să ghicesc ce ar bucura-o pe ea, să îi anticipez traseele emoționale. Și, da, bezelele, cu vanilie sau fără, sunt parte din poveste…

Dacă ar fi să te gândești la cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată, care ar fi el? Dar cel mai rău?

Ea e cea mai bună, mai importantă, mai grea, mai incredibilă aventură, dacă vrei, sau… împlinire, dacă vrei, din tot ce am făcut eu vreodată. Rele sunt multe… dar încerc să nu trăiesc în trecut și să nu încarc viitorul ei cu greșelile mele. Nu e mereu ușor, dar chiar cred că merită încercat.

Trăim, în fond, într-o lume în care toată lumea se ia în serios, în care nu ne îmbolnăvim, nu greșim, nu ne îmbrăcăm aiurea, nu ne agățăm ciorapii, nu ne îngrășăm, nu albim, nu ne împiedicăm și nu ne e frică niciodată. Eu nu sunt așa.

Maria are multe animale “sintetice” în jurul ei, cât și păpuși sau desene. Ar fi negociabil să aibă un animal mai viu?

Are un animal viu. E un schnauzer pitic, sare și piper. Are trei ani și locuiește cu părinții mei și bunicii ei, dar e câinele Mariei și toată lumea, inclusiv el, știe asta. Împărțim weekend-uri, vacanțe și, când suntem norocoși, aventuri în timpul săptămânii. E… simpatic 😊. Încăpățânat. Ștrengăros. Și e cel mai bun prieten al ei.

38891291_10156011486213842_9103454192013410304_o

Maria si cel mai bun prieten al ei

 

Ați ajuns cu Maria să-i arătați Anglia pe care i-ați povestit-o, lumile lui Winnie the Pooh, Alice în țara minunilor și tărâmul lui Harry Potter sau Grecia, țara zeilor plini de fantezie, dar destul de nemiloși ? Mă întreb ce a preferat.

Anglia i-a plăcut mai mult. Mix-ul de Hogwarts și Natural History Museum a fost irezistibil. Nu s-a dat în vânt după sconesși clotted cream. I-a plăcut la V&A. A adorat căprioarele de la Richmond Park. Și, evident, înghețata.

Japonezii spun “dacă îți iubești copilul, trimite-l departe”. Cât de important e să fie copiii noștri independenți și care ar fi cea mai bună cale să o devină?

Cred că important e cum e copilul, cât e de pregătit să meargă departe. Și când. Dacă îți fixezi limite (spațiale, temporale, de vârstă) sunt toate șansele să nu rămâi… în barem. Eu nu prea cred în rețete, când vine vorba de lucrurile astea. Cred într-un ritm interior, sincronizat la ritmul lui de… devenire, de limpezire sufletească, de creștere, inclusiv la capitole cum sunt curiozitatea, asumarea, curajul, responsabilitatea. Călătoria, la propriu și la figurat, e esențială, cred că e minunat să-l încurajezi, să-i stârnești interesul și dorul de alte lumi și de ale culori de cer fără să-l presezi, fără să-l împingi de la spate.

Cartea voastră va avea o continuare, acum că Maria merge la școală?

Nu, nu cred 😊. Nu aș vrea să mă transform în ochiul lui Sauron, ațintit asupra Mariei. Dar aș vrea să păstrez lumea asta, a noastră, în care hecatonhirii și pegașii, diplodocușii, elasmozaurii și cursurile de legomanție se amestecă în ceșcuța de ceai a domnului Tumnus… Să știe că totul a fost real, că a fost exact așa cum scrie acolo și că eu, una, pot, de-acum, să îmblânzesc Spini Iuți, Aripi Zimțate sau orice altă rasă de dragoni.

 

Credit photo: arhiva personală a Ioanei și Mariei

 

“Poveste pentru Maria” de Ioana Baldea Constantinescu, Editura Nemira 2019

Turneu de lansare:

10 iunie, 19.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
18 iunie, 18.30, Iași, cafeneaua Fika
20 iunie, 18.30, Cluj, Librăria Humanitas
25 iunie, 18.30, Sibiu, Librăria Humanitas

1200p628_poveste-maria-1024x536