AFP Photo/Kazuhiro NOGI

Saptamana trecuta am fost in unul dintre cartierele mele preferate din Paris, in Marais, unde am descoperit o surprinzatoare tehnica de imprimat matasea, metoda traditionala japoneza Edo Komon. Care, intr-un fel neobisnuit, m-a facut sa ma gandesc la un mestesug romanesc.

Sunt pasionata de Japonia si de artele lor traditionale, iar lucrul acesta a crescut cu anii si cu viata la Paris. Inainte sa ajung la japonezi, s-o iau totusi de la inceput: nu este un secret, ador Parisul in care locuiesc de mai bine de 20 ani si mai ales cartierul Marais, in care ma plimb foarte, dar foarte des. Este un loc care ma face sa calatoresc in timp de cate ori ma plimb prin el, iar aici am descoperit zile trecute un mare artist japonez.
Povestea cartierului, intins peste arondismentele  I, II, III si IV, este fascinanta. Intr-adevar, la nord de Sena se intindea o mlastina (numita “marais” in franceza), care facea ca zona sa fie cam evitata. In antichitate orasul a fost ridicat pe insulele din Sena pentru a putea fi protejat de orice atac al dusmanilor. Cand au venit romanii in secolul II inainte de Christos, au evitat terenul plin de apa si si-au cladit asezarea la sud de fluviu. In Evul Mediu lucrurile s-au schimbat cand cavalerii ordinului Templierilor si-au intemeiat biserica chiar in Marais. Ordin militar, templierii au generat un sentiment de siguranta si cartierul a fost numit Quartier du Temple. Multi nobili si-au construit palatele aici. Asa au aparut, pe langa biserici si manastiri, si cladiri laice.

 

Yuichi Hirose, mostenitorul si ambasadorul Edo Komon la Paris

 

Marais, cartierul palatelor 

La jumatatea secolului XIII fratele regelui Frantei, si-a inaltat o resedinta in Marais. Apoi regele urmator, Charles V, si-a ridicat un palat, actualul Hôtel Saint-Paul. În 1605 a aparut frumoasa Place Royale (azi cunoscuta sub numele de Place des Vosges) la dorinta lui Henri IV, care s-a si instalat acolo. Nobilimea, vrand sa-i fie aproape, a cladit noi palate, numite in franceza “hôtel particulier”, cu care au impanzit zona, facand-o din ce in ce mai populara si intinsa.
Cred ca intelegeti acum de ce imi place atat de mult sa ma plimb prin Marais. Plin de cladiri foarte vechi, frumoase, perfect ingrijite si restaurate, cartierul din inima Parisului are si gradini intretinute cu multa grija, strazi si case pitoresti care ascund in spatele portilor masive curti pline de mister. Iar in vechile palate se afla adesea muzee (cum ar fi Carnavalet sau muzeul Picasso). Descopar de fiecare data locuri secrete perfecte de fotografiat – asa am gasit o gradina cu intrarea din doua strazi opuse unde creste… un superb leustean, o aroma nefolosita in celebra bucatarie franceza, daca puteti crede.

In Marais sunt nenumarate bistrouri si cafenele unde poti lua in graba o cafea si o bagheta cu jambon la pranz, sau sa stai seara cu prietenii la un pahar de vin si un platou de branzeturi. Sau sa desenezi si sa faci crochiuri.  Dupa Revolutia franceza din 1789, Marais a fost lasat in paragina. Dar in ultimii 30 de ani a fost reabilitat si curatat. Au aparut cele mai importante galerii internationale de arta. Iar potentialul turistic din ultimii ani a facut fireasca in ultmii ani instalarea ultimelor branduri franceze la moda cum ar fi Des Petits Hauts, Maje sau Sézane cat si a magazinelor de lux unde mai toate marcile mari sunt reprezentate: Fendi, Chanel, Valentino, etc… Anul trecut, LVMH a lansat in Marais marca de prêt-à-porter a Rihannei, chiar aici a avut loc evenimentul si lansarea mondiala detaliata cu pompa in presa.

 

La Galerie Particulière, galeria de arta din Marais care a gazduit expozitia Edo Komon sustinuta de Hirose Dyeworks din Japonia

 

Yuichi Hirose, intalnire de gradul III in Marais 

Bantuind pe langa palate impunatoare ascunse dupa portaluri impresionante si fantani din piatra sculptata, in vecinatatea muzeului Picasso am reusit sa gasesc mica galerie de arta La Galerie Particulière. Aici timp de trei zile celebrul Yuichi Hirose, al patrulea descendent al generatiei Hirose a firmei Hirose Dyeworks, a prezentat una dintre cele mai vechi si rare metode traditionale de imprimat matase pentru kimono-uri, Edo Komon.

Aflat pentru a doua oara la Paris unde a organizat o expozitie privata dedicata, Yuichi Hirose a fost invitatul unui eveniment discret rezervat unui public dedicat, unde invitatii au fost putini. Fostul wind-surfer a lasat valurile si competitiile olimpice pentru a apara atat o traditie ancestrala japoneza cat si onoarea unui business familial care sta la baza acestei metode. Tehnica Edo Komon este utilizata azi nu numai pentru vesmantul traditional, ci si pentru articole moderne. Norocul meu a fost sa pot vorbi chiar cu Yuichi, sa-i pun toate intrebarile starnite de mestesugul lui si sa inteleg magia pe care o desfasura in fata ochilor mei.

Inainte de toate, Yuichi ma serveste cu un bol de ceai parfumat si … asa incepe o calatorie in Japonia formidabilelor traditii, vechi de sute de ani. Nu stiu daca sa-l numesc artist, artizan, vrajitor sau doar o persoana fascinanta in ceea ce face.
Inalt si suplu, la peste 40 de ani, Hirose pare ca orice asiatic un tanar adolescent. Calm si acordandu-mi o atentie atat de politicoasa incat orice femeie s-ar simti flatata, descopar ca este un om deosebit de modest. E prima oara cand intalnesc un artist celebru care sa fie atat de simplu si de prietenos. Yuichi isi ia tot timpul sa-mi explice cum si ce face, mentionand toate detaliile posibile.  Curioasa din fire si interesata de tehnici traditionale dar si de Japonia, am grija sa-i pun 1001 de intrebari din care se nasc noi intrebari.

E evidenta pasiunea sa, dar si mandria pentru calitatea muncii lui si bucuria de a o imparti cu ceilalti.  Ne intelegem cu ajutorul unei traducatoare japoneze care stapaneste la perfectie franceza si Yuichi reuseste sa te faca sa intelegi usor metoda lui inedita. Pe masura ce povesteste, observ si ma fascineaza tehnica rara si minutioasa pe care astazi doar cativa mari artisti japonezi, recunoscuti drept Artizani Traditionali o mai stapanesc. Creatiile lor sunt unice si bineinteles, foarte scumpe si pretuite, de aceea acesti adevarati artisti sunt numiti oficial “Tezaure Nationale Vii ale Japoniei”.

 

Invitatie la ceai inainte de demonstratia de Edo Komon

 

Am inteles cum totul pleaca de la o simpla pasta din orez (riz gluant), care e cheia succesului. Fara ea nimic nu capata forma sau sens. Principiul de baza al tehnicii aduce putin cu incondeierea oualelor de Pasti cu ceara de albine care se practica la noi. Pentru oua, ceara este amestecata cu un praf de carbune macinat extrem de fin, cu care se acopera, cu ajutorul unui condei facut artizanal, partile oului pe care vrem sa le pastram albe. In tehnica Edo Komon se foloseste tot carbune in pulbere fina, amestecat insa omogen cu pasta de orez pentru a proteja zonele gandite sa ramana albe pe tesatura de matase.

Edo Komon – rafinamentul adus unei necesitati 

Asemanarea cu tehnica noastra se opreste aici, restul procedeului devine tehnic si dovada unei traditii textile exersate timp de sute de ani. Perioada Edo a fost deosebit de lunga, a durat peste 250 de ani si a inceput in 1603. Samuraii de atunci nu puteau sa poarte kamishimo, tinuta lor de ceremonie, cu modele prea personale. Acestea erau considerate frivole daca ar fi fost individualizate prin modele brodate colorat sau imprimeuri prea originale. Razboinicilor care lucrau pentru acelasi nobil li se impunea o tinuta severa, militara, asemanatoare unei uniforme, cat mai serioasa, chiar rigida. Nu era permis niciun efect vestimentar care sa-i diferentieze pe unii de altii.
Dar omul este inventiv si nu-si doreste sa fie confundat cu colegii lui, chestie de personalitate! Asa a aparut tehnica Edo Komon: de la distanta, kimonoul parea facut intr-o singura culoare. De foarte aproape insa, se putea observa motivul imprimat, care fiind atat de fin permite multiple combinatii. Un rafinament si un lux care au dat fiecaruia posibilitatea de a-si alege un kamishimo personalizat si mai ales de a fi imbracat diferit, parand in acelasi timp la fel cu ceilalti. Edo Komon a deschis in felul acesta poarta creatiei unei noi elegante, unde variantele sunt nesfarsite pentru modele create din minuscule puncte albe.

La Hirose Dyeworks, procedeul este simplu si neschimbat de generatii: artistul, unul dintre putinii experti in Edo Komon, creaza un model de imprimeu pe care-l trimite unei societati specializate in sabloane artizanale, aflata in sudul Japoniei. Artizanii locali, selectionati dupa experienta lor, vor perfora manual, punct cu punct si cu ajutorul unor ace speciale, sabloanele compuse din trei foi suprapuse de hartie japoneza. Aceste foi, lipite intre ele, sunt tratate cu tanin, obtinandu-se astfel o hartie rezistenta care nu se dezintegreaza in apa. Mintea mea europeana stie ca un bucata de hartie folosita mereu uda si care nu se destrama reprezinta deja un succes surprinzator. Asa ca procedeul pe care-l vad in fata mea pare o adevarata vrajitorie! Cum ar fi de exemplu sa cresti un bonzai de 17 ani fara sa depaseasca 28 cm, sau sa transmiti mesaje filosofice trasand urme cu grebla in nisip – ce mai, magie japoneza.

 

IMG_20200120_130415

Cum arata un sablon de imprimat Edo Komon de aproape.

 

Prima parte a imprimarii Edo Komon.

 

Si sunt alaturi de Yuichi doar la inceputul acestei demonstratii extraordinare. Matasea bine intinsa (fixata de masa de imprimat cu ajutorul unor benzi de hartie kraft) este imprimata cu sablonul si cu pasta de orez cu carbune. Perforarile fiind foarte mici, sablonul trebuie sa fie ud constant ca amestecul sa poata traversa gaurelele. Asa ca e tinut mereu in apa – iar eu sunt absolut fascinata! Modelul ales de Yuichi este deosebit de delicat, cu toate ca m-am uitat tot timpul demonstratiei si am facut imprimeuri la viata mea, n-as reusi sa pun sablonul la locul potrivit ca sa-l repet. Desi incurajata de zambetul prietenos al gazdei mele, i-am explicat ca nu indraznesc sa-i stric munca cu stangacia mea cand m-a invitat sa-i incerc tehnica.

Crescut intr-una din cele mai celebre familii de profesioniste, Yuichi Hirose imi spune cum se bate pentru dezvoltarea si transmiterea acestei tehnici inedite mai departe. Experienta ii da o asemenea siguranta in miscarile fluide si simple care necesita o precizie matematica, incat am impresia ca lucrul decurge natural. Nu e chiar asa, Hirose lucreaza atat de destins si perfect din cauza unui exercitiu zilnic cu care este obisnuit de multi ani de zile. Nici o miscare nu este in plus si sunt convinsa ca, la cei peste 40 de ani ai lui, nu ar face o eroare chiar daca ar lucra cu ochii inchisi.

Pasta cu carbune e uscata, Yuichi ma face sa trec mana peste desenul de pe matase pe care il simt usor in relief. Acum va aplica a doua pasta de orez, de data aceasta colorata cu pigmenti. Baza de orez este gaselnita ingenioasa a tehnicii japoneze: dincolo de a fi un liant perfect pentru colorant si pentru carbune, impermeabilizeaza matasea pe partea pe care e aplicata. Ceea ce permite ca o matase foarte fina sa poata fi imprimata pe cele doua parti cu culori si modele total diferite. O inventie fantastica  si, ca multe lucruri dupa ce au fost descoperite, una extrem de simpla. Chiar daca culoarea este puternica si materialul deosebit de subtire, pe dos matasea ramane alba si permite o noua imprimare.

 

Detaliul unui kimono masculin imprimat diferit pe cele doua fete in tehnica Edo Komon, Hirose Dyeworks

 

Unul din minunatele kimonuri masculine prezentate la “La Galerie Particulière”, Marais

 

Diverse saluri si esarfe in Edo Komon pe suporturi diferite (matase, bumbac si lana) realizate de Hirose Dyeworks

 

O data cele doua etape terminate, matasea bine uscata va fi trecuta printr-un cuptor cu aburi pentru fixarea culorii si apoi va fi spalata de reziduurile de orez. Este bine de reamintit ca matasea traditionala de kimono are latimea de 50 cm, ceea ce permite artistului imprimeur, cat si artizanilor care realizeaza sabloanele, sa aiba un total control al unei suprafetei destul de reduse. Si sa nu neglijez aspectul ecologic – nici un produs nu e toxic, totul e natural.
Nu mai este doar o industrie, ci o arta. Un kimono din matasea imprimata de domnul Yuichi Hirose costa intre 2 000 € si 5 000 €, ceea ce pot intelege perfect dupa exercitiul de maiestrie pe care tocmai am avut privilegiul sa-l vad.

Fiind un om modern, Hirose a fost preocupat sa dezvolte intreprinderea familiala si sa inoveze, respectand munca grozava a stramosilor sai. Deschisa in 1918 de strabunicul sau Kan-ichi Hirose la periferia capitalei Tokio (vechea Edo), Hirose Dyework produce astazi pe langa matase pentru kimonouri, esarfe, saluri si cravate din matase, bumbac si lana, toate imprimate cu tehnica Edo Komon. In 2012 tatal lui a avut grija sa depuna brandul “comment?” pentru utilizarea tehnicii rare pentru accesoriile de moda. Se pare ca limba franceza inspira multi artisti japonezi, m-am gandit imediat la Comme des Garçons si creatoarea Rey Kawakubo.

Importanta pastrarii si promovarii traditiei si artizanatului de calitate in lumea modei  

Apreciata de creatorii marilor case de moda, intreprinderea este din ce in ce mai solicitata in ultimii ani. Dorinta proprietarilor este in fata unei dileme: pe de o parte e greu de gasit tineri care sa invete tehnica, majoritatea celor care o fac azi au cel putin varsta de 40 de ani. Iar pe de alta parte, sa incerce sa raspunda cererii pastrand calitatea creatiei manuale artizanale traditionale. Ea ii confera toata valoarea deosebita, autenticitatea, si mai ales unicitatea.
Ma impresioneaza profunda stima fata de produsul lor a celor care lucreaza azi in transmiterea acestei mosteniri culturale. Respectul pe care il exprima Yuichi in fiecare fraza a sa, in fiecare gest legat de pastrarea retetelor vechi de sute de ani si recuperate de societatea Hirose Dyeworks este greu de redat in cuvinte simple.

Demonstratiile sale inseamna pentru el demersul logic al mandriei de a fi “proprietarul” si mai ales ambasadorul unei metode atat de rare in cadrul unui eveniment inedit cat si a unei culturi. Si calatoreste mult in acest scop. Pentru Yuichi este vorba de inalta misiune de a atrage atentia in sectoarele modei si artei din cateva capitale internationale bine alese, asupra unui mestesug japonez. Iar promovarea acestei culturi este o datorie filiala, este nascuta dintr-o forma de patriotism des intalnita la japonzei cat si din constientizarea faptului ca are sansa de a avea o adevarata comoara intre maini.
Ma uit la el si inteleg bucuria lui – ah,  daca ce era expus in galerie ar fi fost si de vanzare si daca expozitia Hirose nu ar fi fost doar o plimbare si o dovada in jurul maiestriei!

Credit foto: Ioana Coja, cover AFP Photo/Kazuhiro NOGI, CNN

 

https://edition.cnn.com/videos/arts/2019/05/17/yuichi-hirose-edo-komon.cnn/video/playlists/cnn-style-art-videos/