Jumătate a duo-ului creativ Maitec, Dana Maitec locuiește de ani buni la Paris împreună cu Ștefansoțul ei. Cunoscuți pentru fotografiile de modă și portretele pe care le realizează împreună (Noemi Campbell, Samuel L. Jackson sau Eva Longoria ca să menționez doar câțiva), cei doi recunosc că stau 24 ore din 24 unul cu celălalt, atât când lucrează cât și când merg să cumpere doar o sticlă de apă.

Ștefan s-a născut într-o familie renumită de artiști, cea a sculptorului Ovidiu Maitec și a pictoriței Sultana Maitec, iar Dana a crescut la Onești unde, ca mulți alți copii, se juca de-a Nadia Comăneci. Plecată la 18 ani de acasă, a fost colegă de bancă cu Loredana Groza care o descrie ca “foarte talentată, non-conformistă și mult mai înțeleaptă decât vârstă ei”. De altfel Loredana a fost și primul model al Danei, care pe vremea aceea descoperea fotografia și făcea poze alb-negru pe care le developa în baie. Dana, la rândul ei, recunoaște că Loredana a învățat-o cât de important este să-și urmeze visul.

Recenta expoziție Lemn Aur Lumină #Maitec de la Muzeul Național De Artă din București a fost nu doar unul dintre cele mai importante evenimente ale anului trecut care a adus un frumos omagiu părinților lui Ștefan printr-o retrospectivă unică. Dar ocazia de a descoperi un univers familial deosebit structurat în jurul a trei direcții: aur și pictură pentru Sultana Maitec, sculptură și lemn pentru Ovidiu Maitec și fotografie abstractă și mirror reflection pentru Dana & Ștefan.

Succesul expoziției, fără îndoială una dintre cele mai faine și remarcabile evenimente artistice pe care le-am văzut la București și cu care v-am înnebunit pe social media, a fost atât de mare încât aceasta a fost prelungită până în martie. Uitându-mă în urmă, mă bucur că am avut ocazia să o revăd chiar înaintea închiderii muzeului din cauza pandemiei.

În așteptarea unui interviu, nu se putea să nu o invit pe Dana Maitec la exercițiul proustian – Dana, îți mulțumesc pentru căldura, deschiderea și sinceritatea cu care ai răspuns și aștept să ne revedem pe viu într-un viitor poate nu foarte îndepărtat.

Chestionarul lui Proust

Principala mea trăsătură de caracter

Flexibilitatea.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat

Jovialitatea.

Calitatea pe care o prefer la o femeie

Misterul.

Principalul meu defect

Uneori sunt prea raţională.

Principala mea calitate

Adaptabilitatea.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei

Optimismul.

Ocupaţia mea preferată

Plimbările lungi cu Stefan și Luna, cățelușa noastră.

Visul meu de fericire

Să am doi palmieri in curte, și să mă bucur de umbra lor.

Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire

Să rămân singură, fără oamenii dragi.

Inafară de mine, cine mi-aș dori să fiu?

Cred că nu m-ar deranja să fiu câinele meu.

Unde mi-ar plăce să trăiesc?

Nu am preferințe, îmi place peste tot pe unde merg. M-aș putea muta oriunde.

Culoarea mea preferată

Negrul 🙂

Floarea care-mi place

Florile de câmp văzute de la distanță.

Pasărea mea preferată

In acest moment este o mierlă care trăiește în curtea mea.

Autorii mei preferaţi de proză

De obicei ultimul pe care îl citesc

Poeţii mei preferaţi

Am un poet pe care îl iubesc, cu care am și colaborat pentru o carte pe care o vom lansa curând, Constantin Abaluță.

Eroii mei preferaţi din literatură

Hercule Poirot

Eroinele mele preferate din literatură

Maytreyi

Compozitorii mei preferaţi

Tom Waits în ultima vreme

Pictorii mei preferaţi

Am o pictoriță preferată în familie, Sultana Maitec.

Eroii mei din viaţa reală

Toți cei și cele care luptă contra curentului.

Eroii mei din istorie

Spartacus

Ce urăsc mai mult
 decât orice

E un sentiment pe care nu-l accept. Nu-mi plac cei ce urăsc.

Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură

Să pot mânca multe prăjituri fără să mă îngraș.

Cum aş vrea să mor

Nu cred că este treaba mea.

Starea mea de spirit actuală

Eu am tot timpul o foarte bună stare de spirit.

Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă

In general greșelile sunt ok, cu toții greșim.

Deviza mea

Nimic nu-mi poate sta în cale.

 

Dana Maitec fotografiata de Stefan Maitec

Credit foto: Dana & Stefan Maitec