Culture, Fashion, Trends & Upcycling

Category

Fashion

Code Noir Style, Fashion, News, Trends

Rămân tablou – de ce ne-am decis să ne jucăm în timpul pandemiei

Inspirați din provocările făcute de MET museum sau Getty museum în urma descoperirii contului olandez de instagram @tussenkunstenquarantine, ne-am gândit să ne alăturăm mișcării #betweenartandquarantine și să ducem leapșa mai departe invitându-ne și prietenii. Noi suntem Andreea Leța, redactor de modă, Andrei Leonte, artist, Alexandru Ion, fotograf și cu mine. Ideea este simplă, poate de aceea are așa succes în toate colțurile lumii – recrează, cât mai simplu și cu ce ai prin casă, o lucrare de artă. Nu este…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Trends, Upcycling

Tradiții și amintiri despre cârnați și ciorapi la vopsitul ouălor de Paști

Dacă de Paște ne-am întoarce la tradițiile familiale, la obiceiurile bunicilor de a decora ouăle și idei creative inspirate de natură? Sfecla, ceapa, spanacul, cafeaua, ceaiul sau varza roșie sunt doar câteva din ingredientele pe care le putem folosi ca să obținem tot felul de culori rafinate, 100% prietenoase cu mediul, dar și să descoperim o mulțime de efecte vizuale noi. Vopsitul ouălelor de Paști a fost mereu o plăcere și o bucurie pentru mine, încă de mică. Mai ales…

Continue reading
alex ciuca-code noir style-chestionarul lui proust
Business, Code Noir Style, Questionnaire du Proust, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Alex Ciucă

Când mi-am spus că trebuie să ies din zona mea de confort și să provoc “proustian” oameni pe care poate nu te aștepți să-i descoperi aici, m-am gândit imediat la Alex Ciucă. Nu știu dacă pot să spun că Alex este doar blogger, pentru mine este și antreprenor, fiind fondatorul agenției de comunicare digitală Superior Media, un iscusit om de litere (și încă unul foarte disciplinat, dacă te uiți pe blogul lui) cât și un adevărat pasionat al mediului online – ok, era inevitabil…

Continue reading
sonia argent-code noir style-chestionarul lui proust
Code Noir Style, Fashion, Questionnaire du Proust, Stories, Style

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Sonia Argint – Ionescu

Când am cunoscut-o pe Sonia, m-am îngrijorat – este frumoasă, deșteaptă, face sport, merge la ski și aleargă kilometri întregi pe când eu mă pregătesc psihologic să dau o tură de parc, mănâncă sănătos, arată întotdeauna chic într-un fel foarte relaxat și firesc și nu știu cum face să aibă de fiecare dată când o văd, o voie bună molipsitoare. Ce mai, sunt sigură că este și genul de femeie care consumă exact atât șampon cât și balsam, ceea ce…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Trends, Upcycling

Edo Komon – cum am inteles o tehnica traditionala japoneza prin prisma unui obicei de la noi

Saptamana trecuta am fost in unul dintre cartierele mele preferate din Paris, in Marais, unde am descoperit o surprinzatoare tehnica de imprimat matasea, metoda traditionala japoneza Edo Komon. Care, intr-un fel neobisnuit, m-a facut sa ma gandesc la un mestesug romanesc. Sunt pasionata de Japonia si de artele lor traditionale, iar lucrul acesta a crescut cu anii si cu viata la Paris. Inainte sa ajung la japonezi, s-o iau totusi de la inceput: nu este un secret, ador Parisul in care…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, News, Stories, Style, Trends

Crăciunul sau răsfățuri culinare de sărbători din trei țări diferite

Masa de Crăciun este mai mult decât un obicei tradițional pentru mulți dintre noi.  Este momentul în care ne reconectăm cu familia apropiată sau mai depărtată, cu noi înșine, cu amintirile, cu rădăcinile noastre, cu trecutul dar și cu viitorul. Ce pregătim și în ce fel, de unde am învățat rețetele preferate și care sunt mâncărurile inconturnabile pentru fiecare dintre noi? M-am gândit că poate nu vorbim îndeajuns despre acest ritual care reprezintă unul dintre cele mai dragi și mai așteptate momente…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Interviuri, Stories, Trends

Li Edelkoort – jocul de-a trendurile ca noua formă de activism

 Pentru prima dată la București, inconturnabila ‘papesă’ a trendurilor Li Edelkoort a decodat peste 20 de trenduri și direcții diferite de lifestyle și design la forumul Mazars 2019 care a avut loc în septembrie. A fost, pe lângă una dintre cele mai apreciate intervenții ale evenimentului, ocazia unică de a savura savoir-faire-ul Edelkoort, aleasă ieri de Business of Fashion în top 500 a personalităților care modelează industria modei.   „Verde. Mult, flori verzi, dormitoare pline de plante ca o junglă, case unde…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Trends

Gala UAD 2019 – când gândurile negre întâlnesc talentul

Gala UAD a sărbătorit anul acesta 25 ani de existență și a fost marcată de un dublu eveniment – prezentarea colecțiilor absolvenților și expoziția aniversară. Ocazie ideală de a pătrunde în viitorul imaginat de tinerii absolvenți de la secția de modă din Cluj și de a vedea unde se află astăzi foștii studenți.   Poluare și acceptare socială. Deprimă și depresie. Vrăjitoare și forțe oculte. Reciclare. Romantism, dark side, magie și, printre altele, o nouă dimensiune a feminismului care-și caută rădăcinile…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Fashion Insiders, Interviuri, Stories, Style

Inès de la Fressange – fabulosul destin al style icon-ului parizian

 De mai bine de 40 ani reprezintă bunul gust și eleganța. Considerată The French Style Icon de către o lume întreagă, Inès de la Fressange este încarnarea perfectă a parizienei. Dincolo de clișee sau de vârstă, fostul manechin Chanel reușește să rămână regina nedetronată a stilului prin felul unic în care reușește să-i capteze esența.   Inès este genul de femeie după care se întorc toate privirile când intră într-o cameră. Este firească, spontană și nu lasă să se ghicească oboseala…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Trends

Second hand de lux si Vinted sau noile obiceiuri de shopping

Cand lumea ma intreaba unde sa faca shopping la Paris, am constiincios pregatita o lista de buticuri second hand pe care o reinnoiesc regulat. Nu pentru ca second hand si reciclarea sunt trendy acum. Ci pur si simplu pentru ca motivele pentru care vrei sa cumperi s-au schimbat foarte mult in ultimii ani, iar eu si domnul vintage suntem prieteni din liceu. In ultimile luni observ cum din ce in ce mai multe branduri de haine isi inchid magazinele in Paris. Iar…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion, Trends

Le Bibesco – tortul uitat al printesei Marthe Bibesco

Alexandertorte, sosul Béarnais, ouale Benedict, savarina, bombe Grimaldi, coquilles Saint Jacques, prajitura Ischler, Pèche Melba, tortul Dobos sau prajitura Pavlova sunt doar cateva dintre creatiile culinare special concepute pentru personalitati. Alaturi de imparati, regine sau balerine celebre, printesa Martha Bibesco a avut si ea onoarea de a avea un tort, Le Bibesco, astazi uitat. Totul a inceput de Craciun cand, frumos tolanita pe o canapea larga si comfortabila care ar fi facut orice sultan otoman sa paleasca de gelozie, m-am uitat cu…

Continue reading