Mă știe de când aveam 10 ani sau mai puțin. La 14 ani mă impresiona prin calmul cu care își conducea echipa – nu l-am văzut niciodată furios, deși lucra cu mulți bărbați și într-un stres evident. Era singurul care mirosea a Azzaro într-un atelier mare de turnat metal și când îl întâlneam la vernisaje sau avanpremiere, era impecabil.
Într-un fel sinonim cu „străinatatea“ la sfârșitul anilor 80, dar mai ales de o eleganță care nu venea din croiul hainelor, ci din felul de a le purta. Acum, la 60 de ani, nu s-a schimbat-a înlocuit doar Azzaro cu Terre de Hermés, în rest stilul este inconfundabil. Vorbim de toate, îl întreb unde merge la shopping – afară zice, cu greu găsește la București calitate și croiuri să-i placă. Este pretențios, știe exact ce vrea și m-am bucurat să-l duc la Bigotti. Nu-l idealizez – este un bărbat cum mi-aș dori să descriu bărbatul român, din stofă de Sean Connery, ce îmbracă cu personalitatea lui orice veșmânt sau situație.

Mă uit în jur – bărbații de vârsta mea prin comparație sunt băieți de liceu care abia descoperă whiskey-ul. Este un model adevărat, cum nu se mai fac, știe să se îmbrace, să se poarte și mai ales știe cu cine are de-a face. Mă frapează diferența față de restul celor pe care îi întâlnesc pe stradă, în metrou, la întâlniri – bărbatul român se recunoaște de la o poștă. Și nu întotdeauna în sensul bun al cuvântului: înghesuit în haine care nu-l descriu, în jeanși „feshon“ cu croiuri nepotrivite sau mirificele cămăși cu carouri care greu arată bine pe cineva, parând moștenite de la rude îndepărtate, și invariabilii pantofi negri, bărbații români mi se par pierduți într-o dimensiune extraterestră. Intrând cu greu în perioada „metro sexuali“ din care ceilalți bărbați au ieșit de vreo zece ani, se îndreptă nedumeriți spre ceva ce îi dezorientează și îi sperie peste măsură: caută să corespundă unor standarde pe care nu le înțeleg și mai ales unde nu se regăsesc. A fi masculin după tradiția românească înseamnă cel mai des un viril „mergem la meci și la bere“. Iar a se îmbrăca rămâne a se acoperi, nu o funcție estetică – asta este rezervată cucoanelor.

Despre mentalitatea românească și lipsa de referințe
Clișeele au viață lungă într-o societate care evoluează greu și care preia superficial modelele de afară. Ce ne facem dacă bărbații noștri vor să fie la modă, dar moda nu se împăca cu mentalitatea? Zilele trecute, patronul unui restaurant cu specific francez mi-a spus că mama lui, dacă ar află că ar găti, și-ar pune întrebări serioase despre sexualitatea lui. Am râs de a răsunat toată sala-majoritatea bărbaților pe care îi frecventez, inclusiv prietenul și tatăl meu, sunt bucătari fantastici.
Acum câtăva vreme, aflând că băiatul lui de trei ani are un real talent la pictat și că îi place să deseneze, o cunoștință (microbist înrăit) a sărit în sus țipând că o să-l bată și-l va duce la stadion la toate meciurile, să nu se facă artist-el nu vrea un băiat gay!
Am crezut că poate e din cauza lipsei unei adevărate culturi și mode masculine românești care lasă loc unor confuzii așa de importante și a lipsei atât de mari de repere. Englezii și italienii de ce nu au de dovedit că un mascul viril trebuie să te rupă în două? De unde obsesia asta cu „homosexualitatea“ de cum pui un șiret invers?
Îmi place să cred că educație și bun-simț sunt preluate și integrate cu ușurință ca limbaj comun. Și că ignoranța se tratează simplu – nu știi, întrebi. Fără agresivitate și măsele scoase. Când ai tradiție în tailoring (englezii) și în creație de țesături (italienii), anumite coduri devin o a doua natură.
Într-o lume a modei unde codurile masculine sunt în plină afirmare, moda românească se asfixiază singură cu o pungă în cap închipuindu-și narcisist că există. Mai ales după ce am privit Fashion Week-urile din ianuarie urmărind show-uri ca Prada, Zegna sau Burberry‘s, moda românească seamănă a glumă bună. La noi dispar și ultimele fabrici de țesături și împreună cu ele adevăratul meșteșug al creării costumelor pe măsură, iar bărbații ajung la o alegere la fel de limitată ca meniurile de fast-food, sfârșind cel mai des la H&M sau Debenhams. Cum să învețe așa-zișii designeri, dar și clienții cum să se îmbrace în lipsa unei informații de bază de bun-simț sau, mai grav, a unei reale dorințe de informare?

Încercări chinuite, fabrici fără designeri designeri fără susținere
O garderobă este exprimarea unei personalități, departe de do‘s & don‘ts, este vorba despre ceva ce bărbații noștri au uitat în ultima vreme: simțul umorului și nevoia de joacă. Când mă uit în jur, văd tristețe, lipsă de referințe, iar limita între aroganță și siguranța de sine este des confundată.
Pare că este o provocare să te îmbraci în branduri românești care, din lipsă de inspirație, decid să propună sofisticate formule measure on ca să scape de dureri de cap. Câte branduri românești de haine avem cu care ne putem mândri așa cum vorbim de Aqua Carpatica? Vorbesc de un brand funcțional cu o adevărată colecție, nu de încercări chinuite tip „merge și asa“ cu prezentări de mall care aruncă doar praf în ochii pseudocunoscătorilor la nivel local. Mi-ar plăcea să cred că Bigotti se înscrie în această categorie – am mai spus că este de departe cea mai bună și una dintre ofertele valabile ale pieței masculine locale.
Designerii cu un adevărat talent pentru creația masculină nu au din ce susține un business pentru a convinge o clientelă cu cerințe și repere neformate. Răzvan Vasilescu m-a surprins nu o dată cu viziunea și creațiile lui. Tare îmi doresc să-l văd reușind să meargă mai departe, să poată produce o adevărată colecție sau să fie susținut de o companie cu fonduri necesare căruia îi lipsește un adevărat designer -ceea ce observ pe piață, firme care posedă savoir-faire și care nu și-au găsit stilul, persistând în propunerea unor produse demne de epoca de aur.

Intre biznes și chejuăl
În România am observat doar două stiluri vestimentare pentru bărbați: cel biznes și cel chejuăl. Primul încearcă formule prăfuite și combinații depășite care încearcă stângaci să convingă o potențială clientelă tânără căreia îi lipsește cu desăvârșire o cultură vestimentară și care are doar imaginea propriilor părinți din perioada comunistă drept referință, cu lipsurile aferente drept repere.
Partea interesantă este că cei ce propun aceste stiluri nu au nici ei cultura necesară pentru a-și ajuta clienții și a le propune produse conforme, de unde un lanț al slăbiciunilor demn de „Diavolul se îmbracă la București“.
Stilul chejuăl este larg și nelimitat precum un abonament wireless. Ai văzut bermude? Le propunem! Vrei să pui la ele un sacou? Nicio problemă, pune și un papion! Ai văzut că bărbații sunt tradiționaliști și foarte fideli unui brand/articol cum ar fi polo-urile Ralph Lauren? Nicio problemă, decretează cu încredere că este trend!
Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns – oameni buni, ar fi mai de folos să înlocuim tupeul cu informația sănătoasă. Nu de alta, dar ne place să călătorim al naibii de mult și masculul român, precum un păun alb, se vede din avion. Ajunge să ne uităm în jur și descoperim o mulțime de lucruri interesante: branduri, produse, trenduri, lucruri frumoase și multe informații. Să ne culcăm mai inteligenți la sfârșitul zilei.
La ultimul târg la care am fost în februarie, s-a vorbit doar despre creșterea din ce în ce mai importantă a pieței masculine. Acum un an vorbeam de trenduri, materiale și forme, acum vorbim despre noua masculinitate a companionilor noștri unde bărbații reproduc de manieră decomplexată o schemă de shopping comparabilă cu cea feminină. Ceea ce am remarcat și la târgurile pentru public de la noi, unde mulți doresc să cumpere și nu prea au ce, deci se vor orienta spre produsele unisex. Noile tipuri de masculinitate vorbesc despre afirmarea de sine, despre adevăratul bărbat, despre deschidere, echilibru și serenitate.
Creșterea consumației masculine pe piața de lux se datorează faptului că 14% – 65% din bărbați acordă atenție pielii, 65% tunsorii și 58% ținutei.

Uitați de metrosexual, hipster sau übersexual-noul bărbat caută valorizarea și teatralizarea prin consumație. Să fim sinceri, unde o găsește la noi?
Noul bărbat întoarce pagina și reacționează. Vorbim de maximalism, de reîntoarcerea bărbaților adevărați cărora nu le este frică să arate că sunt amuzanți și că nu se iau în serios. O exuberanță care nu exclude estetica sobrietății, discreție și noțiunea de newligans, un nou tip de gentleman aproape de instinctele lui unde plăcerile devin simple și autentice. Gentlemanul englez a fost și rămâne o sursă de inspirație, iar simplitatea este noua sofisticare.
Sau se adoptă un look de urban surfer cu barbă și păr lung – da, trendul foarte 70‘s cu barbă și plete de aici vine, asortat cu imprimeuri anii ‘50 care definește un mare îndrăgostit de cafea, de locuri bune cu o cultură populară british sau newyorkeză. Sau bărbatul 80‘s, destul de întunecat, modern safari cu referințe sport city care poartă bombers Burberry și îi plac costumele Paul Smith.
Unde se pot îmbracă la noi aceste noi tipuri de bărbați? Încă aștept și sunt optimistă-doar începe primăvara.

Credits photos: http://blog.netrobe.com, http://www.thefashionisto.com, http://thefashiontag.com, http://www.adweek.com, Andrew Villagomez

styling-tips-men

men-street-style-rock-rugged

Monsieur Jerome; street style; NYFW

men-hat-streetstyle

nyfw-street-style-men-cool-andrew-villagomez-21

nyfw-street-style-men-cool-andrew-villagomez-1