“Bun venit la Bar Ton, locul unde muzica clasică se ciocnește de vinil și de pahare de vin.” – mă întâmpină Daniel Ciobanu, cu zâmbet deschis. Ne-am dat întâlnire în locul unde Daniel, îmbrăcat relaxat cu o cămașă roșie, a pus muzică după prânz, sorbind dintr-o bere. Nu se simte oboseala, cu toate că nu a dormit și e proaspăt ajuns la București de la Berlin. Acum face slalom printre ultimele pregătiri și interviurile de promovare ale proiectului lui, Opus Noisy.
Este atent la toată lumea, reglează încă detalii, liniștit și rapid — au venit să-l vadă două manechine pentru evenimentul de pe 5 mai de la Combinatul Fondului Plastic, unde muzica va fi precedată de o prezentare de sacouri pictate de artistul Mircea Modreanu. Le invită să se așeze, mai schimbă o vorbă cu echipa lui, se scuză politicos. Apoi ne-am așezat pe treptele barului, unde mi-a povestit despre familia și bunicul lui și cum a fost publicul concertului lui de la Carnegie Hall.
Anul trecut, în timpul Festivalului George Enescu, Daniel Ciobanu m-a surprins printr-un concert greu de uitat, prin energia și originalitatea sa. Alături de Gabriel Bebeșelea, muzica clasică a fost eliberată de „politețea culturală”, cum o numise el într-un interviu recent, chiar la ea acasă, la Ateneu. Neconvențional și autentic, pianistul de 35 de ani creează, cu fiecare concert, o nouă dimensiune în care emoția, libertatea și vulnerabilitatea nu sunt opționale.
Primul concert din seria Opus Noisy 2026 a avut loc săptămâna trecută, într-un spațiu neconvențional, la Teatrul Actorilor — un recital unde muzica clasică, Satie, Chopin și Keith Jarrett au întâlnit intervenții de voce AI și video mapping. A urmat un concert de flamenco-jazz, cântat la pian de artistul spaniol Andrés Barrios, nominalizat la premiile Grammy. Încă și acum am în minte imaginile din video mapping-ul lui Daniel Ciobanu și poveștile lui Andrés Barrios despre Andaluzia și bunicul lui.
Ieri a avut loc workshopul de la Școala de la Piscu, unde Daniel Ciobanu a concertat alături de cei 16 muzicieni ai noului ansamblu de coarde Addixion. Iar diseară, la Ateneu, are loc concertul Sound Safari, care este, fără surprize, sold-out.
„Uite-te și tu în ce zgomot trăim, mi se pare că trebuie să distilăm zgomotul ăsta hiperventilatoriu care ne înconjoară, ca să ajungem la esențe mai vii și la câte un elixir diferit pentru bolile cotidiene pe care le trăim.” I-am cerut să-mi dea un număr preferat, a ezitat între trei și opt, și i-am cerut să-mi dea tot atâtea motive de venit la Opus Noisy. S-a amuzat. A ales opt pentru că reprezintă infinitul.
„Primul motiv este că Opus Noisy este un concept foarte sincer. Nu încercăm să satisfacem niciun request politically correct, să zicem. Evenimentele sunt hyper originale, autentice și experimentale, ca publicul să guste din ceva cu adevărat autentic. Fără papioane, fără fracuri și fără reguli.”
Al doilea motiv era recitalul său, unde o voce AI a fost maestrul de ceremonie, citind texte scrise de el. „Nu e fizică cuantică, a fost o chestie foarte distractivă să scriu.”
Al treilea a fost concertul de flamenco-jazz la pian, „un concert mai exotic decât flamenco și ideea de muzică spaniolă.”
Al patrulea motiv al lui Daniel a fost momentul. „Este starea de spirit de acum, nu știu ce inspirație o să se pogoare peste mine în viitor, acesta este momentul în care mă aflu, asta am simțit și asta am făcut.”
Al cincilea motiv, unde simt că Daniel s-a implicat mai mult decât s-ar crede, este concertul de pe 5 mai — o expoziție mobilă, cu sacouri pictate care vor îmbrăca atât manechinele, cât și orchestra. Și unde va purta sacoul pictat de el.
Al șaselea motiv este concertul Sound Safari de astăzi de la Ateneu. „Am pregătit o adevărată experiență și un loc unde publicul va sta în mijlocul orchestrei. Mi-ar fi plăcut să putem pune acolo toate cele 800 de locuri ale Ateneului, avem însă doar 50 de locuri. Cei care se simt compatibili cu regulile safari-ului participă la o experiență absolut inedită. Vor fi chemați cu 15 minute mai devreme, nu vor putea filma, dar vor avea, la un anumit moment și semnal al meu, libertatea să filmeze, să rămână cu o amintire. Voi explica că sunt priviți de 800 de oameni și că vor fi supuși la un sport extrem. Eu m-aș bucura enorm să fiu acolo, în locul lor, în mijloc, și să ascult.”
Daniel își dorește să meargă și mai departe și să distrugă bariera dintre public și scenă, ceea ce deja reușește cu mult succes. „De obicei vorbesc pe scenă, încerc să-i aduc emoțional pe oameni pe anumite trasee, să nu fim doar niște turiști la un eveniment. De data asta am zis să fac ceva și mai flambat și să-i aduc direct în clocotul în care și noi suntem și ne trăim existența de artiști. Aș vrea ca publicul să treacă prin aceleași tensiuni prin care trecem pe scenă, un clocot care e ca un drog care, în ciuda eforturilor financiare de a strânge fonduri și a onorariilor dezastruoase ca artist, e constant acolo. Sentimentul pe care îl ai pe scenă te lasă cu un sevraj atât de puternic încât nu mai contează unde ești sau ce trebuie să cânți — ai nevoie din nou de scenă. Și asta aș vrea să experimenteze publicul.”
In timpul recitalului de la Teatrul Actorilor
Ne-am oprit din numărat și am vorbit despre umor, care rămâne foarte important pentru Daniel Ciobanu. „Nu prea iau viața atât de în serios, mi se pare că suntem niște turiști pe planeta asta și ar trebui să ne bucurăm mai mult. Viața ne obligă să supraviețuim și, pe cât pot posibil, încerc să dezarmez tensiunea asta care se tot adună. Și cel mai bun mod să o faci este prin umor.”
Reacția oamenilor nu este neapărat în controlul meu, mi se pare că depinde mult și de vulnerabilitatea și disponibilitatea omului, cât de deschis este să asculte ceva fără preconcepții. Cu cât ești mai deschis și mai liber, ca personalitate, ca om, ca educație, cu atât mi se pare că rezonezi cu mine, care cumva fac același lucru.
Unul dintre highlight-urile Opus Noisy 2026 este interpretarea concertului compozitorului rus Alfred Schnittke, pe care eu încă nu l-am auzit live. „Nu știu cum să-l numesc, să spun că este o capodoperă ar fi un fel de insultă. Este un soi de OZN muzical care se va lăsa peste noi și ne absoarbe către alte sfere. Un concert care se cântă rar, fiind o piesă foarte disonantă și devastatoare emoțional. Este o bucată foarte reală, pe care Schnittke a scris-o ca un propriu exorcism. Nu încearcă să mulțumească publicul, este un fel de manifest un pic grotesc, unde compozitorul ia niște ideologii vechi pe care efectiv le sfâșie și le strânge de gât muzical pe scenă. Eu nu sunt adeptul violenței, dar el devine foarte violent, vrând să spună că s-a săturat de political correctness, că muzica are gheară și substanță și că e cazul să ne trezim la realitatea în care suntem, fără ipocrizie, fundițe și papioane — este o piesă foarte puternică.
Nu prea cânt piese pe care nu le simt. Dacă simt că ar fi putut fi scrise altfel, nu le mai cânt. Cânt piese unde, când le citesc sau încerc să le învăț, văd esența adevărului la momentul respectiv al compozitorului. De acolo îmi hrănesc convingerea cu care mă urc pe scenă și transmit mai departe acel mesaj.”
L-am întrebat cum trece așa fluid de la un stil la altul — l-am văzut trecând de la Albéniz la Gershwin la Chopin. „Firul narativ al piesei este esența care te ajută, ca la un actor care are încredere în textul pe care îl recită. Nu mai e necesar să ies și să-mi intru în rol, piesa devine a mea și e ceva firesc, e foarte natural. Însă trebuie să fii sincer cu tine și să accepți că poate, pentru următoarele 5 luni, nu o să găsești o piesă cu care să rezonezi și atunci stai pe tușă.”
Am fost curioasă dacă Daniel Ciobanu își dă seama de reacțiile destul de intense pe care le provoacă în sală. „Reacția oamenilor nu este neapărat în controlul meu, mi se pare că depinde mult și de vulnerabilitatea și disponibilitatea omului, cât de deschis este să asculte ceva fără preconcepții. Cu cât ești mai deschis și mai liber, ca personalitate, ca om, ca educație, cu atât mi se pare că rezonezi cu mine, care cumva fac același lucru. Vorbesc despre libertate și cum să ne creăm propria realitate. Poate și de aceea cea mai mare plăcere ar fi să știu că pot cânta la pian pentru tot restul vieții. Ca main dish asta aș vrea să fac. Apoi, cum muzica este abstractă, am nevoie să creez și lucruri mai concrete — pictez e mult zis, mă joc cu tot felul de colaje și de instalații. Hainele, de exemplu, au un impact vizual important pentru mine și îmi plac texturile foarte mult. Cred că semăn cu bunicul meu, care a fost un artizan destul de original și care toată viața lui a construit chestii: dintr-o mașină de spălat a făcut un radio, a construit o orgă cu fluiere care este și acum în șură, făcea ceasuri și orologii. Era un om care avea nevoie să simtă concret lucrurile. Cumva și eu am chestia asta.”
Când l-am întrebat ce pot să îi doresc, s-a gândit o clipă. „Să fie cât mai multă lume deschisă să vină să vadă ce am pregătit.” Pentru că Daniel nu vrea să prezinte muzica clasică, cum spusese într-un alt interviu, „ca pe un exponat care trebuie venerat în liniște, cu spinarea dreaptă și imaginația în lesă, ci o văd ca pe o forță vie pe care o celebrăm cu adrenalină și care să poată respira foarte bine printre fantasmele lumii în care trăim.”
Dacă artiștii simt din ce în ce mai acut nevoia de a se conecta cu publicul, implicându-l direct în spectacol, Daniel Ciobanu nu face din asta un discurs, ci o face instinctiv. Cu o libertate aproape contagioasă, mută muzica clasică din zona ei de confort și o aduce acolo unde devine vie — o experiență completă, imersivă și multisenzorială.
Într-un domeniu considerat rigid, el nu forțează limitele — se joacă cu ele. Spre câștigul unui public care nu mai vine doar să asculte, ci să simtă, să participe și să fie parte din ceva care nu se repetă. Pentru că, în final, nu despre reinventarea muzicii clasice e vorba, ci despre un lucru mult mai simplu și mai rar: să o facă, din nou și din nou, imposibil de ignorat.
Detalii aici : https://sharpshifts.com/
Foto credit : Facebook, Opus Noisy, Daniel Ciobanu
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Instagram sau pe Facebook.
Dacă ți-a plăcut, citește și:
