Fixer_05
Ce faci când te trezești dimineața și auzi la radio că 16 ianuarie este ziua cea mai deprimantă a anului? În primul rând îți pui muzică veselă și dansezi prin casă până-ți iau foc tălpile. Apoi te bucuri de soarele strălucitor de iarnă, chiar dacă trotuarele sunt pline de zăpada care pare să crească pe zi ce trece.
Cam asta era starea mea de spirit înainte de avantpremiera la Fixeur și speram ca nimic să nu o schimbe.
Recunosc, îmi e puțin frică de filmele românești și de un anumit naturalism realist pe care îl apără și de care parcă nu vor să scape. Mi s-a spus că asta ar fi tușa pentru care filmele românești sunt apreciate afară. Nu sunt foarte convinsă. Nu spun că nu există aspectele acestea, cu toții cunoaștem acele cupluri chinuite de la bloc pe care fatalitatea îi iubește prea mult ca să-i mai lase în pace (sau ei pe ea). Dar îmi doresc să mai văd și altceva.
Este ceea ce s-a întâmplat cu Fixeur, care m-a luat prin surprindere și m-a dus frumos în călătorie cu el. Și nu numai pe mine, judecând după sala plină de jurnaliști încântați și efervescenți la sfârșitul proiecției. Iar soarele a rămas pe cer și când am ieșit din sala de cinema. Scenariul, inspirat din fapte reale și scris de Adrian Silișteanu (care a lucrat ca fixer pentru Agenția France Presse în anii 2000) și soția sa, Claudia, reușește să scape cu inteligență de toate clișeele în care ar fi putut să alunece cu ușurință sau din confort.
Radu (impecabil Tudor Aaron Istudor), fixer în stagiu la AFP pentru un job de reporter, încearcă să treacă la viteza superioară cu un subiect despre o minoră prostituată repatriată de la Paris (Diana Spătărescu) pentru care contactează doi jurnaliști francezi (Mehdi Nebbou și Nicolas Wanczycki, mai autentici decât jurnaliștii adevărați). Desigur, după primele 10 minute mi-am zis “Ok, înțeleg unde merge povestea asta”. Și la fel de sigur recunosc că m-am înșelat, nu este încă o poveste homemade despre prostituatele române.
Interviul minorei, exercițiu pe care Radu dorește să-l ducă la capăt cu orice preț, este doar un pretext a cărei evoluție o trăiești împreună cu Radu ca să ajungi la aceleași concluzii. Un crescendo frumos construit, care se joacă cu emoțiile tale ca și cu cele ale personajului principal, pe măsură ce acțiunea avansează. Îndârjirea lui se va lovi de o situație pe care o crede ușor de gerat, dar care se dovedește mai complexă emoțional decât părea la început și pentru care nu este pregătit. Pe lângă ambițiile profesionale, Radu își dă silința să-și reușească și viața personală nu tocmai simplă, iubita lui având un copil dintr-o relație anterioară (remarcabilul băiețel Cristian Ilinca cu care Istudor are o chimie evidentă pe ecran).
Fixer vorbește despre un alt fel de realitate românească și cred că asta mi-a plăcut în primul rând. O realitate pe care o cunosc și o pricep, unde mulți se pot identifica rapid cu personajul lui Tudor Aaron Istudor sau ale jurnaliștilor francezi. Poți înțelege punctele lor diferite de vedere, fără a judeca pe nimeni. Într-o meserie unde lucrezi cu oameni și viețile lor, unde ai nevoie să tranșezi la un moment dat și să asumi, te întrebi dacă asta înseamnă profesionalism sau dacă ai sărit peste principiile tale.
Personajele secundare accentuează sensul filmului : sunt oameni care vor să facă bine cu adevărat în situații dificile, ca personajul polițistului jucat minunat de Adrian Titieni sau cel al maicii starețe. Au noțiuni clare despre bine și rău, departe de interese personale și se implică să ajute fără vreo șpagă la orizont. O realitate care există, care ar avea meritul să fie recunoscută mai departe și pentru care felicit atât creatorii scenariului cât și pe regizor.

Fixer_07

Fixer_06

 

Un film bun are în primul rând nevoie de un scenariu pe măsură, iar alegerea făcută de scenariști împreună cu Adrian Sitaru privind abordarea unui subiect ce pare explorat, a fost pe cât de inspirată, pe atât de reală și fină în același timp.
Intervenția echipei la finalul proiecției este un moment pe care personal îl aștept cu nerăbdare. Aici poți să înțelegi, dincolo de film, mâna de oameni care s-au agitat ca o mulțime de cuvinte pe hârtie să devină o experiență pentru spectatori, un plus pentru noi, cu emoții și descoperiri. În spatele filmului am găsit povestitoarea pasionată care este Claudia Silișteanu, generozitatea cu care Adrian (Silișteanu) vorbește despre întâmplările din viața lui de fixer, dar și încurcătura delicioasă a celuilalt Adrian (Sitaru), când o jurnalistă i-a cerut să vorbească despre film. Este greu să-ți aperi ultimul născut în public, e copilul tău și de multe ori ideile inițiale ale echipei creative se pot pierde în film din varii motive. Dar nu a fost cazul aici. M-am bucurat să-i ascult povestindu-și motivațiile și să văd energia plăcută pe care au reușit să o transmită dincolo de cuvinte sau jocul excelent al actorilor (și aici îmi vine în minte Anca Hanu, pe care nu o cunoșteam, impresionantă în rolul mamei minorei bistrițene). Dacă recomand Fixer ? Da, și încă din toată inima, dacă credeți într-un cinema de calitate – promit că nu veți ieși triști din sală.

În Parisul anilor ’90 mă fascina o reclamă la ciocolata Lindt. Proiectată în săli în calupul publicitar, sloganul “Quelques grammes de finesse dans un monde de brutes” (câteva grame de finețe într-o lume de brute) mi se părea un clin d’œil bine gândit înaintea unui film de autor. Ieri, după vizionarea filmului și întâlnirea cu cei doi Adrian, Tudor și Claudia, mi-am amintit brusc vechiul slogan. Și care se potrivește azi Fixerului ca o mănușă.

 

Fixer de Adrian Sitaru cu Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca
din 27 ianuarie în sălile de cinema

 

Fixeur Poster