Ce faci când ideea ta apare în proiectul altcuiva? Ce faci când fotografiile tale, făcute de tine, pentru proiectul tău și publicate inițial pe site-ul tău, încep să circule peste tot online, fără ca cineva să-ți fi cerut acordul sau măcar să-ți menționeze numele?
Și ce faci când se „împrumută” mai mult decât o fotografie: un text, un concept deja realizat sau un proiect întreg, preluat cu punct, virgulă și tot ce se afla între ele? Sari la jugulară, te enervezi singur într-un colț sau respiri, verifici și mai bagi o fisă?
Povestea cu merdenelele m-a făcut să mă trezesc de vineri cu fotografia pe care i-am făcut-o lui nea Mihai acum vreo 5 ani pe mai multe conturi și site-uri, unele despre care nici nu știam că există. Multe mi-au fost semnalate de prieteni, inclusiv de oameni care nici nu locuiesc în România. Am stat frumos și am verificat, să nu dau cu parul aiurea și să nu acuz internetul pe nedrept: în cca 90% dintre publicațiile despre MerdeneleGate apărea fotografia mea.
Ce am făcut?
Am scris politicos la majoritatea, care la fel de politicos (și rapid) s-au sesizat și au corectat punând credite. Câteodată unii chiar nu știu, așa că mi se pare cel mai corect și eficient să le spui, apoi treci la altceva. Liniștit, frumos, fără sânge – spui clar ce ai observat și ii dai omului posibilitatea să repare. A reparat? Mulțumești și mergi mai departe. Calm, simplu și fără spectacol. Desigur, a existat și aceea persoana care a zis ca a preluat de la alții “cum poza este peste tot” și nu era nicăieri menționat vreun autor…
Dar ce faci când se „împrumută” nu doar 1-2 fotografii, ci ideea, structura, textul, proiectul și uneori până și explicația prin care ți-ai prezentat conceptul? Stai și te enervezi singur pe plagiat, înjurând în gând creativitatea aproximativă a celorlalți, sau îți sufleci mânecile și faci concret ceva?
Poza cu pricina si nea Mihai – daca stiam ce succes o sa aiba, ii faceam si io poza cu un telefon mai bun
Am lucrat suficient de mult în domenii creative (în modă, editorial, comunicare și dezvoltare de proiecte) și am învățat un lucru esențial: inspirația și furtul sau plagiatul nu sunt același lucru. În România, însă, diferența pare încă destul de flexibilă si nu e clar ce este un plagiat. Idei, concepte, proiecte și prezentări își schimbă uneori autorul cu o naturalețe remarcabilă, iar cei care le „împrumută” fără prea multe apăsări pot deveni chiar iritați când le atragi atenția și nu ești flatată de un asemenea „omagiu”.
Apariția ChatGPT a adus și o nouă formă de confort intelectual: introduci textul, ideea sau proiectul altcuiva, ceri o reformulare și, câteva secunde mai târziu, ai impresia (foarte greșită) că ai produs o idee nouă. Tot plagiat se cheamă. Nu ai produs-o. Inteligența artificială ți-a schimbat eventual ordinea cuvintelor, structura și poate adjectivele. Ideea însă a rămas a altcuiva, dacă pui o haină nouă pe același manechin, nu înseamnă că ai inventat corpul.
If we allow the erosion of copyright, there won’t be artists in the future.” compozitorul Max Richter, zilele trecute in Parlamentul britanic
Nu tot ce seamănă este furat
Înainte de a scoate săbiuțele, avocatul și postarea cu majuscule, trebuie făcută o distincție importantă: există idei care circulă, tendințe culturale, estetice și sociale la care pot ajunge simultan oameni care nu se cunosc, trăiesc în țări diferite și nu și-au văzut niciodată munca. Două persoane preocupate de aceleași subiecte și care au acces la surse similare pot ajunge, în același timp, la concluzii asemănătoare, nu este plagiat. Doi designeri pot crea forme apropiate, după cum două echipe pot propune proiecte construite în jurul aceleiași observații – nu este plagiat.
Uneori este coincidență, alteori este zeitgeist – inspirația comună vine din surse cunoscute și accesibile tuturor. Originalitatea nu înseamnă neapărat să inventezi ceva ce n-a vazut Parisul, inseamnă și felul personal în care conectezi referințele, construiești perspectiva și transformi o idee într-un rezultat recognoscibil ca fiind al tău.
De aceea, asemănarea nu este automat dovada furtului. Dar există o (mare) diferență între a ajunge independent la aceeași concluzie și a regăsi, în proiectul altcuiva, concluzia ta, structura, referințele tale, ordinea lor și, eventual, chiar formulările tale. Acolo coincidența începe să aibă foarte multă imaginație.
Când memoria devine coautor
Unul dintre cele mai interesante exemple despre cât de complicată poate fi această graniță vine chiar de la The Rolling Stones și un exemplu pe care l-am vazut zilele trecute, cred ca pe Instagram.
Înainte de lansarea piesei Anybody Seen My Baby?, în 1997, fata lui Keith Richards, Angela, a observat că refrenul seamănă cu Constant Craving, piesa lansată de K.D. Lang în 1992 și compusă împreună cu Ben Mink. Richards povestește în autobiografia sa că fiica lui și o prietenă au început pur și simplu să cânte cuvintele melodiei lui K.D. Lang peste noua piesă a trupei, pe cand Keith asculta versiunea finală. Asemănarea fusese total neintenționată și Rolling Stones nu au pretins că o reformulare muzicală schimbă realitatea. Si i-au creditat pe k.d. lang și Ben Mink drept coautori oferind 25 % din veniturile piesei – Mink a descris gestul ca unul foarte corect și elegant, iar K.D. Lang a zis ca a avut senzația ca a câștigat la loto. Mi se pare un exemplu important pentru că arată că poți prelua ceva fără să o faci deliberat și cum alegi să-ți asumi treaba asta. Creierul păstrează fragmente, imagini, melodii și idei cărora le uităm sursa dar care ne-au atins – diferența o face cum reacționezi atunci când descoperi lucrul ăsta. Sigur, poți nega, minimaliza, dai niscai acatiste și speri că nimeni nu va observa, mai ales persoana de la care ai “imprumutat” – sau poți recunoaște sursa și acorda creditul cuvenit. Pe principiul ce ție nu-ți place, altuia nu face.
Cum îți dai seama dacă ai fost inspirat sau deposedat
Când cineva îmi spune că i-a fost furată o idee, prima mea reacție nu este să confirm indignarea. Încerc să desfac pragmatic si rezonabil situația în bucăți:
- Ai creat o idee realmente originală sau ai adaptat, la rândul tău, o referință deja cunoscută?
- Ce anume a fost preluat: tema generală, formularea concretă, structura, selecția referințelor sau întreaga execuție?
- Cele două proiecte doar seamănă sau reproduc aceeași succesiune de elemente?
- Există dovezi că persoana respectivă a avut acces la materialul tău?
- Poți documenta momentul în care ai creat și ai trimis proiectul?
Întrebările nu sunt menite să te facă să te îndoiești de tine, ci să ieși din afectiv. Mi se par necesare pentru a separa sentimentul legitim de nedreptate de ceea ce poate fi demonstrat concret. Pentru că, atunci când ești profund implicat într-un proiect, este normal să nu mai fii complet (și deloc) obiectiv.
Când referințele tale reapar exact în aceeași ordine
Mi s-a întâmplat de multe ori să văd idei, texte și proiecte la care lucrasem reapărând în alte locuri. Prima oară a fost când am vrut să fac o linie de accesorii de marochinărie în România, după ce lucrasem ca designer de accesorii în Franța. Am mers, la recomandarea cuiva, la un atelier care era încântat să colaborăm și care, fără să-mi spună nimic, a considerat firesc ca prototipurile de genți realizate după schițele și dosarele mele tehnice, și încă în lucru, să fie produse și vândute în atelier, fără acordul meu sau vreo colaborare financiară. Mie mi-a picat fața, iar patroana atelierului nu înțelegea deloc care era problema sau că era plagiat!
Altă dată, articolul meu despre tortul Marthei Bibescu, împreună cu informațiile pe care le documentasem, a fost preluat atât de un cunoscut pasionat de gastronomie (care a publicat pe site-ul lui până și fotografiile făcute de mine, în casa mamei mele, a întregului proces de preparare), cât și într-un proiect culinar sponsorizat de un brand important.
În alt caz, dezvoltaserăm un concept original pentru un video pentru mine. Referințele utilizate separat nu erau secrete plecând de la unele generale, dar felul specific în care le alesesem, legătura dintre ele, ordinea în care le prezentasem și cuvintele prin care explicasem construcția, erau toate munca și creație personală. Când toate acestea au reapărut împreună, în aceeași succesiune și cu formulări aproape identice în clipul altcuiva la scurt timp după, discuția nu mai era despre două persoane care avuseseră întâmplător aceeași idee. O referință poate fi comună, dar mai multe referințe diferite selectate și așezate în aceeași ordine încep să formeze o semnătură.
Ce faci când crezi că ți-a fost furată ideea
1. Nu reacționa în primele zece minute
Chiar daca furia sau sentimentul de nedreptate sunt justificate, rareori le ascult. Nu publica imediat acuzații și nu trimite mesaje pe care va trebui ulterior să le explici. Adună materialele înainte să construiești cazul.
2. Documentează cronologia
Păstrează prezentările, versiunile de lucru, e-mailurile, mesajele, fișierele datate, contractele și lista persoanelor care au avut acces la proiect. Nu pentru a transforma fiecare idee într-un dosar penal, ci pentru că memoria personală nu este o probă suficientă.
3. Compară lucrurile concret
Nu spune doar „mi-a furat ideea”. Notează exact ce elemente ti-au fost preluate:
- conceptul
- structura
- formulările
- titlul
- selecția și succesiunea referințelor
- mecanismul proiectului
- execuția vizuală
- livrabilele propuse
- elementele distinctive care nu puteau apărea ușor dintr-o sursă comună
Cu cât comparația este mai precisă, cu atât discuția devine mai puțin emoțională și mai greu de respins printr-un simplu „ți se pare”.
4. Cere o evaluare specializată de la un profesionist (NU ChatGPT)
Eu am preferat să discut cu un avocat specializat înainte de a decide dacă mă înșel sau nu. Nu doar pentru a afla dacă există un temei juridic, ci și pentru a verifica dacă, fiind prea implicată, nu-mi pierdusem perspectiva. Drepturile aplicabile diferă în funcție de țară, contract, tipul operei și forma concretă în care ideea a fost exprimată, iar un articol de opinie nu poate înlocui vreodată evaluarea unui profesionist. Persoanele și companiile care operează în zona aceasta gri cer, la rândul lor, sfaturi juridice si de cele mai multe ori știu foarte bine cât pot prelua fără să treacă în mod evident linia – de ce să nu fii și tu corect informat(ă)? Moralitatea și legalitatea nu se suprapun întotdeauna perfect.
5. Deschide discuția
Dacă evaluarea confirmă că suspiciunea ta este serioasă, vorbește cu persoana sau compania implicată, nu pentru a porni un război. Uneori, primul obiectiv este mult mai simplu: să știe omul respectiv că ai observat, eleganța nu trebuie confundată cu acceptarea. Faptul că nu ai făcut scandal prima dată nu înseamnă că oferi un abonament nelimitat la ideile tale. Discuția poate urmări, în funcție de situație, recunoașterea contribuției, creditarea, negocierea unei remunerații, retragerea materialului sau oprirea repetării comportamentului. Dar dacă nu o faci, cu siguranță nu se va sesiza nimeni de greșeală.
Când tăcerea devine model de business pentru altcineva
Există persoane care nu împrumută accidental o idee, ei urmăresc constant oamenii pe care îi consideră creativi, preiau ce le este util și mizează pe câteva avantaje foarte practice: sunt mai cunoscute, au o platformă mai mare sau presupun că autorul va fi prea elegant pentru a reacționa.
Multă vreme am ales să privesc pozitiv asemenea situații. Dacă cineva a putut lua ideea, dar nu și esența ei, iar rezultatul a ieșit strâmb și limitat, go for it – înseamnă că ideea este bună iar mie îmi vor veni alte zece idei. Cred în continuare asta, pentru mine creativitatea nu este un borcan din care, dacă cineva a luat o lingură, nu mai rămâne nimic. Cel care copiază ia rezultatul unei gândiri. Nu dobândește automat și mecanismul care a produs-o. Dar optimismul nu exclude limitele si un plagiat tot plagiat se cheamă. Dacă nu spui niciodată nimic, celălalt nu va interpreta neapărat tăcerea drept superioritate, ci este posibil să o interpreteze drept permisiune.
Există o variantă mai inteligentă decât furtul sau un plagiat
Cea mai absurdă parte este că, de multe ori, oamenii care copiază ar putea obține un rezultat mult mai bun dacă ar propune o colaborare. Dacă recunoști că o persoană are idei și tu ai platforma, bugetul, accesul sau capacitatea de execuție, puneți cele două minți împreună, creditează contribuția. Plătește munca omului si construiți ceva care depășește suma celor două părți. Este mai eficient, mai elegant și, aproape întotdeauna, mai interesant decât o copie palidă – și costa mai puțin. Daca inspirația spune: „Am văzut ceva valoros și am dus conversația mai departe.”, o colaborare va spune: „Putem construi mai bine și wow împreună.” Furtul spune doar: „Sper că nu vei observa.” Iar de multe ori cel mai important lucru nu este să demonstrezi public că ai fost primul, ci să te asiguri că persoana care a făcut “furtul” știe că ai observat — și că eleganța ta are, totuși, o limită.
Coco Chanel despre succes si a copia
Credit poze: Unsplashed, INA.fr, @msblingmiami, Quote Fancy, OurMindfulllife.com
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Instagram sau pe Facebook.
Dacă ți-a plăcut, citește și:
Audemars Piguet x Swatch: când luxul nu mai stă în turnul de fildeș, ci iese la plimbare
Chris Do la București: de ce autenticitatea bate perfecțiunea, iar diferența bate talentul
Tortul Marthei Bibescu – cum să devii prințesă într-o bucătărie din București
