De câte ori scriu despre Adina Nanu mă încearcă sentimente contrare – îmi este frică să par prea familiară cunoscând-o de atâta vreme sau, din contră, să nu fiu prea sobră, distantă și din politețe să zăpăcesc cititorul spunandu-i o poveste fără emoție. Când sunt cu ea îmi dau mereu seama cât de multe sunt de spus, iar tentația de a pleca în multe direcții este destul de mare.
Casa ei este un loc privilegiat, o vilă interbelică patinată de vreme într-un cartier unde străzile poartă nume de pictori. Un spațiu oprit în timp, în care ai senzația că ești persoana privilegiată cu acces unic la secretele lumii misterioase unde Adina Nanu este singura ce posedă toate cheile – poate pentru că ea le-a făurit. Mă așteaptă, ca de obicei, elegantă dar suficient de preocupată. Azi Adina poartă o bluză satinată și un colier de perle, este încojurată de cărți, obiecte cu vârste nedefinite, tablouri mari și câteva pisici care stăpânesc arta de a apărea de oriunde. Nu știu foarte exact de ce am găsit dintotdeauna că Adina Nanu este întruchiparea unei pisici, iar felinele mici din locuința ei sunt diferitele ei stări îmbrăcate în blană.
Adina Nanu nu este omul pe care-l vei vedea des în repaus. Este constant in mișcare și pune ceva la cale – o expoziție, o carte, o excursie în altă țară, sau poate chiar toate acestea în același timp. Azi încearcă, cu energia care o caracterizează, să dea momentan de furcă unor crochiuri făcute de ea, aliniate cuminți pe masa din living.
Mi-am propus să vorbim despre colecția ei personală de costume și despre rochia Coziei Oteteleșanu, o piesă importantă din proiectul cu care Adina Nanu a călătorit atât în țară cât și în străinătate. Am pornit o discuție deschisă despre stil cu o specialistă a veșmintelor, care prin experiența ei de peste 50 ani în domeniul istoriei artelor şi a costumului m-a învățat să descifrez și să înțeleg hainele din punctul de vedere al contextului epocilor si schimbărilor sociale. Adina Nanu, ca orice profesor, adoră să povestească și cunoaște o sumedenie de întâmplări ceea ce pentru mine, ca stilist, înseamnă o călătorie într-o nouă dimensiune lucrurilor.
Printre numeroasele cărți scrise de Adina Nanu se numără și prima istorie a costumului universal în limba română “Artă, Stil, Costum”, Ed.Meridiane 1976. Iar mai multe despre Adina Nanu puteți afla aici.
Se spune că astăzi te poți îmbrăca cu orice. Moda e atât de variată, se poartă „retro”, poți combina piese vechi cu piese noi. Ai o colecție de costume de la 1850 și până azi pe care ai expus-o la un moment dat chiar cu titlul ‘Retro’. Exista oare un exemplar dintre piesele cele mai vechi pe care l-ai îmbrăca fără ezitare sau modificări?
(Adina Nanu răspunde fără să se gândească) Sunt mai multe. Dar rochia pe care o prefer și pentru care am primit cele mai multe propuneri de copiere datează de acum aproape un secol. E confortabilă și in același timp elegantă și prețioasă. A aparținut unei pictorițe, Cozia Oteteleșanu (Ottilia Michail Oteteleșanu 1885 – 1974), care e posibil să o fi creat-o chiar ea, cum fac de obicei artiștii plastici. Se știe că Brâncuși își descosea costumele cumpărate și le recosea după gustul lui. În colecția mea de costume am mai multe creații ale Ligiei Macovei, care și le lucra pe un manechin de croitorie cu măsurile ei, sau ale Hortansei Masichievici și chiar ale mele pe care le-am purtat.
Moara din Balcic, semnata de Otilia Otetelesanu
La stransul fanului, lucrare semnata Otilia Otetelesanu
De ce iți place în mod deosebit această rochie?
Are toate calitățile care te atrag la o lucrare de artă decorativă. Eu consider imaginea umană prima și cea mai însemnată dintre arte, în care rolul de a se îmbrăca practic nu înseamnă o diminuare a calităților estetice. Rochia Coziei are o formă simplă. Cade drept, e lungă până peste genunchi, făcând ca silueta să se înscrie într-un dreptunghi, iar sculptural într-un cilindru. Geometria regulată se regăsește în decorul cu pătrate din broderia cusută de mână și – văzută în ansamblul ținutei – are un corespondent în forma sferică a capului, modelat de pălăriuța mică după moda anilor 20. Coloritul e discret, bej și auriu, materialul e o pânză subțire de casă țesută cu fir auriu. Prima impresie a rochiei este de tinerețe și degajare, dar concomitent ansamblul dovedește stăpânire și rigoare. O undă de fantezie e dată de mânecile despicate, cu trimitere la forma unui fluture.
Din „analiza plastica” pe care ai făcut-o rochiei, ai scos în evidență armonia compoziției și legătura fericită dintre ansamblu și detalii. În ce măsură se înscrie ea în moda anilor 20?
E interesant de urmărit cât era ea de modernă atunci când a fost creată. Nu reprezintă însă numai un singur curent venit din Apus, ci mai multe, și în plus conține aportul original al țării noastre prin broderiile de Muscel. Cel mai clar e faptul că se înscrie în stilul modernist al începutului secolului al XX-lea, manifestat printr-un prim val al cubismului anilor 20. În mod evident rochia aparține primei epoci din istoria omenirii în care femeile nu s-au mai ocupat doar de familie și au început să practice meserii „bărbătești”, devenind doctorițe, avocate, jurnaliste sau chiar aviatoare. Și-au tuns pentru prima dată părul și și-au scurtat poalele până puțin mai jos de genunchi pentru a se mișca mai ușor. Vestimentația devine mai simplă și mai comodă, dar în forme stricte, vizibil influențată de partea practică a celei masculine.
În anii de după Primul Război Mondial era nevoie nu numai de haine practice și ieftine, ci și de case și mobile simple, ușor de confecționat, fără podoabe inutile. Așa erau cele create la școala Bauhaus din Germania sau de constructiviștii din Rusia. Pornind de la vorba arhitectului american Sullivan „form follows function” (forma e rezultatul funcției), arhitectul german Mies van der Rohe enunțase idealul reducerii la esențial, ”less is more”, lansând scaunul Barcelona din țeavă metalică, o mare noutate în 1929.
Aceleași trăsături le regăsim și la rochia anilor 20. Iată de pildă rochia aceasta (Adina trece la o rochie diferită), care a aparținut Ceciliei Mihnea. Ea a făcut parte din generația primelor femei care au studiat dreptul și au devenit avocate. Din catifea vișinie, dreaptă, fără mâneci, e împodobită doar de o panglică din dantelă aurie in jurul gâtului și la talia joasă, coborâtă pe șolduri.
Rochia Coziei Otetelesanu din expozitia RetRomania prezentata in proiectul de realitate virtuala destinat studentilor UNATC
Expozitia de costume RetRomania a Adinei Nanu, realitate versus un proiect de realitate virtuala
Care este al doilea stil în care se înscrie rochia Coziei?
Rochiile simplificate la maximum deveniseră foarte ieftine, ușor de cusut în casă, într-o oră. Constatând că în felul acesta Parisul, centrul modei feminine, își pierdea o mare parte de câștig, casele de modă au reacționat organizând în 1925 o expoziție de arte decorative, pe scurt numită Art Deco. Expoziția regândea produsele de lux din materiale prețioase, lucrate de artiști sau artizani specializați, ca de exemplu pardesie pictate de Sonia Delaunay sau chiar automobile colorate cubist. Rochia din colecție, de Marigela Cosmescu, ilustrează Art Deco prin broderia din mărgele tubulare, cu model japonez.
Cum se asortau accesoriile la veșmintele moderniste?
Toată silueta era gândită în mișcare și cu referințe geomerice. Pălăria mică, rotundă era trasă pe frunte peste părul scurt. Podoabele de seară erau determinate mai ales de dansul charleston pe muzica de jazz din primii ani de pace, în care tineretul se bucura frenetic de viață. Prin mișcările bruște, laterale ale piciorului, se arătau gambele senzațional dezgolite și, ca să nu sară din picioare, pantofii aveau barete. Pentru a sublinia mișcările dansului, pe poalele rochiilor se coseau volane, franjuri sau romburi de mărimea unei batiste, care fluturau și se balansau în ritmul muzicii, ca de altfel și mărgelele (sautoir) și cerceii foarte lungi.
Rochie vintage Chanel din anii 20
Ai spus că rochia are și trăsături specific românești.
După Primul Război Mondial, România Mare își crea o imagine identitară pe care astăzi am denumi-o „strategie de brand de țară”. Pentru a defini ce ne deosebește de restul Europei, arhitecții și pictorii români, școliți la Paris, cercetau moștenirea trecutului.
Urmașii arhitectului Ion Mincu, întemeietorul stilului „neoromânesc”, ca de exemplu Cerchez sau Petre Antonescu, continuau să adapteze forme și ornamente tradiționale preluate din biserici sau palate, aplicându-le unor construcții mai ample. Interesul pentru stilul bizantin din primele secole ale creștinismului, stil care a marcat arta medievală românească, se manifestă de altfel în toată Europa, determinat de restaurările începute la biserica San Vitale din Ravenna și la celebrele ei mozaicuri în care apar împăratul Justinian și soția sa Teodora. În costumul modern cu forme simple croite în fir drept, ornamentele bizantine, care erau geometric regulate, deveneau ușor de adaptat și așa nu au întârziat să apară. La noi portul național românesc era purtat în perioada interbelică de țărani la muncă și la horă, dar de orășeni la sărbători sau chiar la Curtea Regala, la festivități. Este suficient să observăm în ce ocazii Regina Maria purta straie naționale.
Costumul național românesc variază după regiuni. Existau preferințe în perioada aceea de căutare identitară?
Desigur, costumul cel mai vechi, mai aproape de sursa bizantină, e cel de Muscel – provine din zona primei capitale a Țării Românești, Câmpulung. Astfel el era considerat reprezentativ pentru toată România și, confecționat în ateliere specializate, s-a extins rapid în toate celelalte provincii românești. În colecția mea se află un costum provenit direct dintr-un sat de lângă Suceava și care arată ca un exemplar autentic de Muscel. De la un astfel de costum s-a inspirat și rochia Coziei Oteteleșanu.
Regina Maria imbrăcată in costum popular din Muscel, fotografie preluată de pe artainromania.ro
Cine a fost de fapt Cozia?
Născută Ottilia Michail, era fiica unui medic moldovean. Cum Otilia era înzestrată cu un evident talent pentru pictură și pentru muzică, Regina Elisabeta a luat-o la Castelul Peleș și apoi a ajutat-o să studieze în străinătate. Otilia a devenit maestră în pictură pe email și a lucrat, printre altele, icoanele împărătești din biserica Patriarhiei bucureștene. Una dintre doamnele de onoare ale reginei, scriitoarea Bucura Dumbravă, cu care tânăra pictoriță a colindat munții și mănăstirile României, a poreclit-o Cozia. Erau prietene bune și Bucura a fost nașa ei la nunta cu boierul oltean Șerban Oteteleșanu. Mirii au îmbrăcat la nuntă costume naționale. Al ei (dăruit colecției de către o nepoată, pictorița Măriuca Oteteleșanu) e un exemplu pentru ce se purta la Curtea Regală: cămașa din borangic străveziu, broderii cu mătase, fir auriu și paiete. Cozia apare astfel foarte atașată de portul popular românesc, de identitatea ei de româncă, realizând cu fantezie interpretarea lui orășenească – o rochie originală și cu totul nouă.
Fotografii: cover Ioana Nicolescu, artainromania.ro, lucrarile Otiliei Otetelesanu – artindex.ro
Pentru articolul despre expozitia Dantelele Reginelor creata de Adina Nanu, vezi linkul de mai jos:
