“Sǎ mergi neapǎrat în Harajuku şi sǎ faci poze multe!” îmi zice o prietenǎ cu doar cȃteva zile înainte sǎ plec spre Tōkyō.
Despre Harajuku citisem pe fuga şi reţinusem frȃnturi de informaţie despre atmosfera ce învǎluie cartierul duminica în urma unui proiect micuţ la care participasem în facultate. Nu era principalul şi nici mǎcar primul loc în care îmi doream sǎ ajung vizitȃnd Tōkyō. Astfel cǎ ziua de duminicǎ a trecut şi m-am trezit în staţia de tren Harajuku într-o frumoasǎ zi de miercuri. Primul tur l-am facut pe nerǎsuflate. Oarecum plictisitǎ de avalanşa de impresii entuziaste ce vizeazǎ cartierul, felul în care se imbinǎ religia cu moda japonezǎ şi brandurile de lux europene era departe de ceea ce îmi doream în adancul sufletului sǎ descopǎr. Surprizǎ! Abia la a doua turǎ am început sǎ observ şi sǎ înţeleg ajutatǎ fiind de o broşurǎ pe care o achiziţionasem întamplǎtor.

Sǎ înţeleg cǎ Harajuku este mult mai mult decȃt un cartier excentric dominat de toatǎ forfota comercialǎ ţesutǎ în jurul lui. Sǎ înteleg cǎ occidentul tȃnjeste fascinat la vederea unui fenomen la originile cǎruia chiar a stat. Dar acest fapt puţini îl ştiu sau şi-l mai amintesc. (lǎsaţi-o pe Gwen Stefani în pace, nu despre ea vorbesc acum).
Dupǎ al doilea rǎzboi mondial, în timpul ocupaţiei, soldaţii americani împreunǎ cu familiile se stabilesc în aceastǎ zonǎ a Tōkyō-ului pe care o denumesc Washington Heights. În scurt timp, gǎşti de tineri japonezi, curioşi şi interesaţi sǎ afle cȃt mai multe despre tendinţele vestimentare şi culinare occidentale, încep sǎ-şi petreacǎ tot mai mult timp cercetȃnd magazinele provizoriu amenajate pentru americani. Fenomenul ia amploare şi astfel, în anii ’50 începe sǎ se ridice un cartier în toatǎ regula, locuit preponderent de designeri, modele şi fotografi.

Tȃnǎrul aşezǎmȃnt prinde contur mai tare însǎ, dupǎ Jocurile Olimpice de la Tōkyō din ’64 cȃnd capǎtǎ denumirea de “Tribul Harajuku”. Abia în timpul boom-ului din anii ’70, cȃnd tineretul tokyoit migreazǎ din Shinjuku cǎtre teritorii “virgine”, Harajuku devine cu adevǎrat centrul de interes al celor dornici de inovaţie în domeniul modei, culminȃnd cu inaugurarea Laforet Harajuku (Mecca a tot ce înseamnǎ kawaii, magazin universal şi muzeu) şi evoluȃnd treptat cǎtre forma în care se prezintǎ azi.

Dar, sa revenim. În Harajuku aş trimite pe oricine sǎ-l viziteze fǎrǎ hartǎ, cel puţin de la staţia de metroul mai departe. Cu toate cǎ simţi cum te rǎtǎceşti în nebunia de magazine, haine, jucǎrii a caror existenţǎ cu greu ţi-o imaginezi posibilǎ (Hello Kitty şi Snoopy sunt doar 2 din cele aproape 80 de personaje) restaurante, cafenele, nu ai cum sǎ te pierzi.
Celor care vor sǎ-l vadǎ le-aş spune sǎ înceapǎ cu Templul Meiji. Dupǎ ce vezi restul cartierului îţi este aproape imposibil sǎ stai locului, calm, în el. Apoi sǎ meargǎ pe strada Takeshita. Trecerea de la templu la nebunia de pe strada îngustǎ, simbol Harajuku, înţesatǎ de magazine concept şi branduri vestimentare nipone m-a facut sǎ mǎ simt ca un proprietar de pisicǎ şi cȃine deopotrivǎ, care se bucurǎ de ei pe rȃnd şi de fiecare în felul sǎu.

Takeshita este zona de atracţie, locul în care se întȃlnesc tinerii îmbrǎcaţi dupǎ reguli aproape numai de ei ştiute, manifestȃnd paşnic şi inventiv împotriva uniformizǎrii, odatǎ scǎpaţi de ţinutele impuse de sistemul şcolar sau de locul de muncǎ. Stilurile lor sunt în continuǎ schimbare, unele dispar, altele de transformǎ. Cosplay, Gothic Lolita, Kōgyaru (cool girl niponizat), Kawaii sunt dintre cele care au rezistat peste ani, la ele adǎugȃndu-se noi tendinţe caVisual key (Cosplay nu era de ajuns?) sau Decora.
“Piesele sunt alese şi combinate cu grijǎ astfel încȃt sǎ reprezinte un tot unitar” citesc “şi a cǎror ….”…. descriere îi las pe alţii, mai pricepuţi şi mult mai rǎbdǎtori, sǎ o facǎ.
Sau poate data viitoare…
Apoi, sǎ coteascǎ la dreapta, pe strada Cat (Pisicǎ/nume demn de “numai în Japonia”?!) pe care feline n-am gǎsit de vȃnzare, kimonouri, da! Și sushi obscen de bun, cafenele în care poţi desena, dulciuri în formǎ de…….orice! şi tot ce-i kawaii.

Ajungȃnd la capǎtul strǎzii, în orice direcţie ai merge, este strada Omotesandō, comparatǎ (pe nedrept) cu Champ-Élysées datoritǎ boutique-urilor Louis Vuitton, Chanel, Prada, ş.a.m.d. Urmǎrind broşura, mǎ amuz în sinea mea vǎzȃnd desenat, mic, mic, un japonez plimbȃndu-se pe Omotesandō şi strigǎnd “Shopping!”.
Empatizez cu el (chiar dacǎ-i doar un desen) cȃnd îmi amintesc de Kiddy Land sau “cel mai frumos magazin de jucǎrii ciudǎţele din lume”, magazinul MOMA cu obiecte de designer sau Condomania (cereţi acordul parinţilor…)!
Cei care se hotǎrǎsc sǎ mai şi plece, sǎ treacǎ negreşit, în drum spre statia de tren, pe podul preferat al Lolitelor gotice, unde îşi expun hainuţele cȃnd sexos-ghiduşe, cȃnd macabre, la fiecare sfȃrşit de sǎptǎmȃnǎ.

N-am scǎpat necontaminatǎ de atitudinea de Gurǎ-cascǎ, tipicǎ turiştilor ce calcǎ în general în Tōkyō, şi daca ar fi sa revin nu as face-o pentru “Shopping!” ci pentru atmosfera caldǎ (strǎzile sunt înguste şi lumea e multa, imposibil sa nu simţi cǎldura ☺! glumesc…).
Este cea mai simplǎ vorbǎ (jur cǎ ştiu şi cuvinte mai complicate de atȃt) dar şi singura care îmi vine în minte cȃnd ma gȃndesc în urmǎ.
Fotografia ataşatǎ este dintre puţinele facute in Harajuku şi singura pe care am reusit sa o recuperez în urma unei întȃmplǎri nefericite. ☺

Templul Meiji – http://www.meijijingu.or.jp/english/
Kiddy Land – http://www.kiddyland.co.jp/en/stores.html
MOMA – http://www.momastore.org/museum/moma/StoreCatalogDisplay_-1_10001_10451_

Fotografia cu padurea harajuku este de pe www.filination.com
Harta de pe www.japan-giude.com
Condomania este de pe www.tokyotimes.com

text: Ioana Taranu
Ioana, o adevarata pasionata de Japonia, este designerul din spatele labelului Rad Playground
Puteti vedea creatiile pe site-ul http://radplayground.ro/

condomania

harajukuentrance

harajukuforest

hartaharajuku