Multă lume îmi spune că abia așteaptă luna septembrie. Energie, lucruri noi, vâlvă. Până acum puțină vreme, nu era și viziunea mea. Septembrie îmi spune că iar a trecut vara. Degeaba vreau să fiu cu picioarele în mare, ar fi bine să pregătesc cadourile de Crăciun.
Anul acesta m-am bucurat, primo pentru că nu trebuia să fiu în țară și am fost. Deuxio pentru că este cald și frumos, așa cum mi-ar place să fie toată iarna mea. Să pot fi la festivalul Enescu mi s-a părut un cadou grozav. Așa de grozav încât am contaminat  toți prietenii care mai scăpaseră neatinși cu entuziasmul meu. Vorba franțuzului “il y a que les imbéciles qui changent pas d’avis”.
Ce voi ține minte de la ediția Enescu 2015 ?

30 august Sala Palatului si dirijorul Kristjan Järvi, In Trutina, Dulcissime a lui Orff și primele note ale lui Sarah Chang in concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op. 47 al lui  Sibelius, forfota doamnelor parfumate și a domnilor (puțini) la papion din hol. Senzația mea de “dear, you’re slightly overdressed”, din cauza topului de paiete negre pe care am ținut morțis să-l pun în ciuda serii fierbinți de august.
31 august Simfonia nr. 8 a lui Bruckner și David Garrett – care nu dă bis. Mulțimea indignată.

1 septembrie Simfonia nr. 9 a lui Mahler, Mehta se încăpățânează și tot nu dă bis. Mulțimea FOARTE indignată.

3 septembrie A venit Berliner Philharmoniker! Sunt o insensibilă pretențioasă, nu-mi place Benjamin Britten. Chiar ascultat a enșpea mia oară, cu Berliner și dirijat de sir Simon Rattle care, el, îmi place. Ca și Berliner.

4 septembrie  Sau cum m-am Fazil-izat sau cum s-a schimbat Ateneul într-o sală de jazz după un recital Chopin.
Seara, la sala Palatului, Yefim Bronfman, pe scaunul din fața mea, s-a furișat în sală la 20 minute după ce a cântat pe scenă  Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră a lui Beethoven. Ca să-l asculte pe Christian Thielemann dirijând Bruckner Simfonia Nr. 6. Și VIP-uri care au plecat la pauză, venite “doar” să audă solistul în prima parte.

5 septembrie Ateneul şi Yefim Bronfman, din nou așezat în fața mea, îmbrăcat distrat cu un polo galben și ducând multe partituri într-o sacoșă mare Juilliard School, venit în mod invizibil să-l asculte pe Murray Perahia și Brahms.
6 septembrie Recital Elisabeth Leonskaja, regală și Brahms. Apoi la Sala Palatului și Bartok energy sub degetele lui Yuja Wang.

7 septembrie  La Ateneu Maria Joao Pires are un mic tatuaj pe mâna dreaptă. Care se vede clar la bis-ul la patru mâini interpretat cu dirijorul Trevor Pinnock. Elisabeth Leonskaja, îmbrăcată “invizibil “ în negru, a ieșit discret din culise ca să stea în picioare la intrare să o asculte pe Maria Joao Pires, de unde nu-i vedea mâinile.

8 septembrie La sala Palatului, pianistul Lars Vogt se chinuie cu Grieg.  A doua zi, sms de la mama din sala Pleyel de la Paris “ghici cine e la pian?” – Lars Vogt, care o înlocuia pe Hélène Grimaud la Paris, din prietenie pentru dirijor.

septembrie Anne Sophie Mutter la Ateneu și privirea de “cloșcă mamă” destinată puilor din Mutter Virtuosi

10 septembrie Temirkanov, Leonskaja și Rachmaninov cu Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor op. 18. Solo-urile Seherezadei lui Rimsky-Korsakov afectat lățite de prima vioară, un rus înaaaalt cu fals aer de André Rieu.
In pauză, se oferă trandafiri din șervețele albe doamnelor ce cumpără cupe de șampanie.

15 septembre Gropițele lui David Garrett de care mi-am promis să NU mă îndrăgostesc (la naiba, băiatul asta cu talentul pe care îl are cântă Coldplay ca să umple stadioane!)
Soprana Elisabeth Kulman sau cum am început să-mi placă Wagner (să nu știe prietenii care m-au auzit vociferând că e prea mult Mahler și Wagner la ediția asta)
Oana Marinescu, calmă și zâmbitoare, chemând repede ajutoare pentru o doamnă în vârstă care a alunecat pe catifeaua de pe scările sălii Palatului și s-a lovit rău

16 septembrie Valentina Năforniță, într-o rochie-ie beige semnată Valentina Vidrașcu și lied-urile lui Enescu pe versuri de Clément Marot, o alegere îndrăzneață poate prea puțin asumată. Și cum i s-a desfăcut sopranei frumosul cordon împletit, detaliu pe care l-a mascat elegant cu un buchet de flori.

17 septembrie  Orchestra Mozarteumorchester Salzburg a avut zborul anulat, iar concertul cu Dan Grigore de la ora 17h00 a fost mutat la ora 22h30. Am crezut că e o glumă bună, dar a fost un concert grozav, cu 3 bis-uri generoase, un Sibelius “from my part of the world” de noapte bună și un discurs de mulțumire foarte cald al lui Thomas Dausgaard la miez de noapte.

Moodboard nu neapărat în ordine cronologică…

  • moartea lui Thibault a lui Prokofiev din suita “Romeo si Julieta” drept bis. La sfârșitul interpretării,  2 studenți la Conservator,  încercând să impresioneze 2 fete  “am avut fuga asta la examen, doamne ce greu e Shostakovici!”.
  • se cer bis-uri “pentru că se cuvin”. Dar se pleacă din sală în timpul lor și din primele rânduri “să nu stăm la coadă la ieșire”.
  • se intră la concert ca la film, indiferent de câtă vreme a început spectacolul sau unde se găsesc locurile în sală. Avem locuri la mijloc și sculăm tot rândul ? Nicio problemă.
  • Bis-ul șugubăț a lui Horia Andreescu
  • Nimrod-ul previzibil și lipsit de înțepătura de emoție a lui Bychkov
  • delicioasele frânturi de dialog între echipele tehnice înainte de direct. Chapeau pentru toată munca!
  • Tiberiu Soare de zi în piața Ateneului, în tricou, pentru repetițiile de concerte în aer liber. Apoi Tiberiu Soare de noapte, în direct de la Ateneu pentru concertele de la miezul nopții cu un invitat cu surâs ironic că nu poate fi machiat “mda, machieuzele la ora asta…”, fără să-și dea seama că este in direct
  • un domn foarte elegant și de o anumită vârstă,  deschide lângă mine apa minerala cu bule în plin recital a lui Leonskaja. Ca la film.
  • o doamna înaltă, foarte slabă și blondă, care mai la toate concertele importante a dat câte un buchet de flori solistului sau dirijorului, depinde renume. Moment crucial în care soțul, un sacou galben optzecist asumat, sărea să surprindă gestul soției în fotografie (ieri seară fotografii oficiali ai festivalului au pozat-o în hall-ul sălii Palatului alături de domnul ei. Ah, l’amour!)
  • un tenor masiv, repetând supărat și neconvins în ploaie pe scena din piața Ateneului ceva-greu-de-recunoscut-și-nu-din-cauza-ploii
  • “Marche à la Turca” interpretat de 3 ori la bis (un fel de Happy a lui Mozart și a Festivalului 2015)
  • canturile roase ale catifelei scaunelor din sala Palatului
  • doi soliști care și-au serbat zilele de naștere pe scenă spre bucuria publicului, Simon Trpceski si Lars Voigt
  • mâinile lui Petrenko “interpretând” bucăți din concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 a lui Rachmaninov
  • “Picăturile de apă” ale lui Janine Jansen
  • sala Palatului după concerte, fără lume și luminile neaprinse

Credit featured image: enescu.tvr.ro