Stéphanie Coudert are calitățile unei eroine dintr-un roman din secolul XIX. Înaltă, frumoasă, are curajul de a face din pasiune o meserie riscantă în aceste timpuri grele și să creeze un stil inspirat de dans care i se potrivește de minune. Câștigatoare a premiului Festivalului de la Hyeres în 1999, Stephanie a făcut senzație la Haute Couture Fashion Week anul trecut când, cu ajutorul unui fabricant, a prezentat primul ei defileu de podium.
Pe lângă calitățile de personaj romantic, Stéphanie a avut, ca orice eroină modernă, un parcurs nici ușor, nici lin, ci presărat de neprevăzut și multe provocări. Un drum început în atelierul-boutique din cartierul Belleville, unde a lucrat singură timp de doi ani pentru cei 12 clienți ai săi, pe lângă costume de teatru și expoziții.
Ralph Toledano, președinte al grupului spaniol Puig și președintele actual al Federation Française de Couture, o consideră alături de Haider Ackermann și Bouchra Jarrar ca pe unul dintre creatorii care l-au impresionat cel mai mult în ultima vreme.
Iar Didier Grumbach, fostul președinte al Federației Franceze de Couture, declară că Stéphanie Coudert îți taie respirația, iar munca ei este eleganța veritabilă.

În iulie 2014 ați făcut trecerea de la showroomul din Belleville la o prezentare pe podium. Cum se face alegerea către Haute Couture ?
Pasionata din mine va răspunde că să creezi piese de o sofisticație extremă este provocarea oricărui creator, pentru el însuși, pentru a crea vise, pentru a dărui ce este mai bun în el celorlalți. Pragmatica vă va răspunde că un vis se construiește în jurul faptelor reale ca de exemplu interesul unui fabricant pentru colecția unui creator, provocări și mai ales susținerea și aprobarea comitetului de selecție a membrilor calendarului (calendarul oficial Haute Couture). Alegeți să revendicați, însă Haute Couture vă alege.

Faceți parte noua generație de creatori Haute Couture. Cum se explică pasiunea de azi pentru acest domeniu ?
Secolul douăzeci este închis și împreună cu el, valorile generațiilor crescute cu industrializarea. Pasiunea nu o măsor de la fereastra mea, dar clientele mele iubesc exclusivitatea, grija detaliului, serviciul pe care îl propun. Cred că Haute Couture de mâine va lasă mai mult spațiu clientei sale, iar raportul cu luxul trebuie regândit. Personal nu creez veșminte pentru muzee. Gestul bun de a acompania cotidianul unei cliente, uite adevăratul lux pe care ni-l oferim. Eu, în termen de timp – clienta mea în termen de buget. Apoi mai este vorba de sensul inovației, când cererea aduce la o căutare specifică a volumului sau materialului.

Poți fi artistic și comercial în același timp ?
Putem avea pretenția de a acorda semnătura sa energiei unei alte persoane. Căutarea mea are timpul și spațiul lor, întâlnește o dorință, o nevoie. Am învățat cu timpul să acord un loc ambelor teritorii. Aș spune că rezerv visul și experimentele pentru Haute Couture, comercial și haute couture sunt antinomice. Haute Couture ar fi o versiune radicală a stilului meu în ceea ce privește volumele și finisajele. Conceptul este de altfel declinabil până la prêt-à-porter, doresc astăzi să dezvolt o linie pentru buticul meu și alte locuri favorabile experienței cu clientele.

Ați trăit 10 ani la Teheran și Bagdad înainte să trăiți la Versailles – în ce Orientul este esențial pentru dvs ?
Orientul este baza inspirațiilor mele. Este copilăria mea, locul primelor mele viziuni a femeii. Este sinonim de pudoare și senzualitate. Total opusul, în ceea ce privește feminitatea, a ce numesc stridența corpurilor occidentale războinice dezbrăcate. Pentru mine feminitatea nu are nimic de-a face cu noțiunile de putere, de confruntare. Feminitatea este esența ce permite angrenajului să nu se îmbolnăvească, o poveste de linii curbe, o sursă infinită de calm. Ca să revenim la viziunile mele de copil, plimbările mele săptămânale la muzeul din Bagdad cu mama mea m-au convins că arta arată întotdeauna că trebuie să credem în umanitate. Sculpturile mesopotamiene sunt tovarășii mei credincioși de muncă, ca și poemele perse.

IMG_3202

Lucrați cu multe cusături care se rotesc, cu biais și volumul are un loc aparte în creațiile dvs. Care sunt punctele de plecare a unei colecții ?
În momentul acesta mă întreb asupra ideii de colecție. Mintea unui creator este întotdeauna împărțită în două mecanici, ce trebuie să conlocuiască într-un fel foarte acrobatic pe toată durata perioadei de creație. De aceea creația este asimilată des cu sportul la nivel înalt. Pe de-o parte se află povestea pe care o spunem și obiectivul marketing de cealaltă parte, care în cazul meu este un obiectiv clientă. Desenez și montez volumele, triem în studio piesele care funcționează în siluete, o luăm de la capăt, anulăm, transformăm. Punctul de plecare este întotdeauna materialul. Creația mea este o poveste de « mână », de cum cade țesătura.

În ce măsură folosiți materiale foarte moderne ? Care sunt țesăturile dvs de predilecție ?
Oricare ar fi materialul, tehnic sau natural, funcționez cu energia pe care o degajează în mijlocul altora pe mood boardul nostru, rezonanța sa. Îmi place foarte mult jersey-ul, structurile în 3D ce permit o mare rigoare la amplasarea liniei. Am nevoie de un veșmânt care să fie ca « turnat dintr-un singur jet », o logică de formă pură, cu propria sa mișcare pe corp. Îmi plac materiile nervoase, mâinile care aduc o nouă interpretare, care o încurcă sau o deturnează. Am descoperit adecuatia muncii mele cu produsele double-face și cerința unui savoi-faire care nu suportă aproximația.

Cum definiți conceptul taior flu al casei dvs ?
Este traducerea viziunii mele de feminitate și metafora legăturii Orient-Occident pe care o explorez în siluetele mele, o lectură personală a corpului și a femeii. O pană, o mișcare ușoară pe sol, o amprentă în același timp precisă și fugară. O versiune suplă a armurii care ne este necesară zi de zi. Taiorul meu este un vector de comunicație, de schimb, de ascultare care acordă spațiu celuilalt. Nu impune nimic, este sinonim cu contradicțiile feminine asumate și necesare. Un flou suspendat în locurile potrivite. El nu reia niciun cod al garderobei masculine cum vreau să găsesc un vocabular propriu principiului feminin.

Artizanatul de artă și made-in-France sunt redefinite astăzi, ca și Haute Couture. Cum o să apărați savoir faire-ul francez ?
Îmi doresc, după experiențe diverse, să dezvolt propriul meu atelier. Să apăr inteligența mâinii, un ax frumos pentru generațiile viitoare în contact cu monteuze experimentate. Atelierul meu există de 15 ani și autonomia lui îi conferă soclul și perenitatea sa. O casă de modă couture își datorează supraviețuirea autonomiei sale financiare și a unui lanț de valori personale și bogate.

Ați fost timp de 10 ani «couturière personelle» – cum se descrie această meserie rară azi și cum se face diferența cu Haute Couture ?
Nu eram couturière în purul sens tehnic. Meseria mea consista (și consistă) într-un dialog cu clientele, între dorința lor și o propunere de stil din partea mea, fidelă viziunii mele. Acest lucru se diferențiază de Haute Couture când valorile sunt mai restrânse și e vorba de tehnici mai simple ce corespund unui prêt-a-porter de lux. Rămâne lux accesibil, pentru că mixează noțiuni de exclusivitate și un timp de lucru limitat asupra unei piese. Haute Couture pentru mine înseamnă unul sau mai multe savoir-faire de excepție ce implică un lucru manual sau digital și care cere mai multe zile pentru montarea unei piese.

V-am așteptat cu nerăbdare la Haute Couture Fashion Week în ianuarie – de ce nu a fost un defileu Spring-Summer 2016 ?
Răspunsul meu este simplu : o finanțare insuficientă. Fabricantul care mi-a permis lansarea publică a rupt elanul nostru de parteneriat. În ciuda acesteui inconvenient, m-am luptat să montez o prezentare la Institutul Lumii Arabe în ianuarie 2015. Cred că trebuie apărat savoir faire-ul francez și viziunile noastre de creatori. În același timp rațiunea mă face să-mi reconsider astăzi poziția, revin la valorile mele fundamentale.
Costul unui defileu cere o finanțare proporțională cu vânzările unei case de modă. De aceea lucrez acum la elaborarea unei adevărate linii de prêt-à-porter.

IMG_3218

Bouchra Jarrar la Lanvin, Anthony Vaccarello la YSL – ați fi tentată de un loc într-o casă mare ?
Desigur, dacă direcțiunea îmi va permite să-mi aduc valorile și sensul meu de lucru. Îmi doresc o poveste de pasiune à l’ancienne cu o casă de modă. Nu senzația unui război de putere (deja lumea este destul de plină) pentru a-mi salva locul pană la colecția următoare.

Dacă ar trebui să numiți creatorii pe care îi urmăriți și care vă inspiră, care sunt primele nume care vă vin în minte ?
Haider Ackermann, Alessandro Michele, Azzedine Alaïa, Alber Elbaz, sau cei care îmi procură o emoție dincolo de direcția artistică totală și inflexibilă.

Spuneți ca « eleganța franceză trebuie cultivată ». Care este felul dvs de a o face ?
Refuz un jogging în afara funcției sale primare. Plasez leggings sub piese care acoperă «scaunul hiper femininului», încurajez dezinvoltura, dar nu neglijența. Eleganța franceză este mai ales un raport special cu timpul. Timpul căutării, al epicurianismului, al culturii și satisfacției. Consider eleganța o poveste de grijă, de prudență. Sper să aplic această viziune și în gestionarea societății mele.

Care sunt proiectele 2016 ale lui Stéphanie Coudert ?
Întâi lansarea liniei de prêt-à-porter Service Couture Paris. O întreagă filozofie născută din anii de lucru – inițialele mele, pentru că sunt la inițiativa pieselor ce vor exista grație a muncii unei întregi echipe.
Pentru mine este foarte «secolul 20» să-ți pui patronimul pe un veșmânt purtat de altcineva. Rezerv aspectul desuet pentru Couture unde fiecare piesă rezultă din responsabilitatea mea întreagă. Service Couture este, așa cum indică și numele, întors către clienta mea. O colecție permanentă des modele declinate din sur-mesure și plebiscitate de mulți ani la boutique-atelierul meu din Belleville.
Lucrez în același timp la creația de costume pentru Anna Karenina, pusă în scenă de Gaëtan Vassard. Rolul principal este interpretat de Golshifteh Farahani, minunata actriță iraniană pe care visam să o costumez.

Credit photo: Stéphanie Coudert
Dialog Textil, mai 2016