Azi am dat drumul unui proiect de suflet la care tot mermelesc și complotez de mai bine de 9 luni. O adevarata ‘sarcina’ creativa in care este vorba despre cateva bunici, tricotaje și din când in când și niște pisici.  Aș minți dacă aș spune că nu am (mari) emoții. Pentru mine, dar mai ales pentru doamnele bunici cu care colaborez de câteva luni si pe care, printr-o nebunie si o doza de entuziasm, le-am invitat sa construiasca impreuna cu mine un concept de moda sustenabila.

Se spune ca gradul unei civilizatii este dat de felul cum acesta isi trateaza femeile, batranii si animalele. Din pacate, maniera in care animalele si seniorii sunt priviti la noi in tara este inca foarte bazica comparata cu tari ca Norvegia, Franta sau UK unde acestia sunt pretuiti si considerati ca adevarate resurse de idei, de experienta sau competenta esentiale societatii.

Ce m-a motivat ca sa nu zic indarjit sa conturez proiectul “L’Inconnue” a fost să văd bunicile din România, tristetea, neputinta si dorinta lor de a face lucruri. Recunosc, m-a suprins mult rolul lor aici, care la tara sau la oras, este foarte departe de a le ajuta sau valoriza – le încremeneste între creșterea nepoților și corvezi zilnice. Ce m-a indurerat este sa vad ca majoritatea seniorilor găsește că este normal si se resemneaza.
Eu am avut norocul sa cresc cu un anumit respect fata de cei mai mari ca mine si cu o imagine foarte clara si puternica a bunicilor. Si poate de aceea cred că o bunică înseamnă mult mai mult pentru o familie sau societate in general, si ca este de datoria ta sa o sprijini și o susții. Și mai ales dacă o iubești.

L’Inconnue – cand moda este facuta cu seniori

Ideea unui proiect cu seniori mi-a venit mergând la aqua gym la hotelul Ramada, unde intr-un spatiu mic dar foarte cochet, vârsta medie a femeilor care frecventeaza cursul este de 50 + ani. Departe de mă simți aiurea, mi-a plăcut energia cu care doamnele veneau la piscină: ele vin să se simtă bine si sa se ingrijeasca, să socializeze, sa vorbească de ultimele călătorii, cărți și rețete și desigur despre familie. Una dintre ele povestea cum, împreună cu soțul ei, o să vândă o proprietate “ca să mai călătorim puțin”. O imagine mai apropiată de cea pe care o cunosc în jurul meu sau a bunicilor mele, unde vârsta pensiei este sinonim de aventură, noi experiențe, relaxare și generozitate.

Punctul comun între toate aceste doamne din medii diferite si cu experiente variate, era tricotatul. Vorbeau de fire, de croiuri, de stiluri de impletit si adrese unde se gasec cele mai bune si ieftine fire sau de cum au tricotat fibre de bambus. Conversatiile lor vesele si binevoitoare au atins un punct familiar la mine – tricotatul si firele erau și una dintre preocuparile importante ale bunicilor mele. Omi, bunica mea maternă, m-a învățat să-mi tricotez prima bentiță pentru școală la 7 ani. Și tricotajele ei erau piese atat de chic si pretioase incat abia așteptam să le primesc cadou de Craciun sau de ziua mea.
Așa s-a născut încet ideea unui proiect cu si despre resursele seniorilor, în care să colaborez cu bunici pe un proiect creativ de moda. Și să arătăm impreuna că se poate și altfel.

L’Inconnue – bunicile care dau tonul

Dupa multe cautari, am gasit o structură dedicată prin Ioana Căciulă, și anume asociația ei Habilitas. Bunicile pe care le-am întâlnit si cunoscut, sunt tonice, discută între ele pe Facebook, își trimit mesaje pe Whatsapp și când veni vorba de modele de tricotaje, îmi arătau ce le place direct pe Pinterest.
Am facut echipa cu patru dintre ele, Paula, Maria, Viorica și Ludmila, patru femei foarte diferite care impreuna m-au ajutat sa creez si sa realizez o colectie capsula. 

Mâinile bunicilor.
Nimic nu se compară cu ce fac ele, sunt fermecate.

Prăjiturile bunicii.
Mâna ei răcoroasă pe fruntea ta când erai bolnav(ă).
Ceaiul cu lămâie și miere cu gustul unic când îl pregătește ea.
Pulovărul făcut de ea cu drag, sau lumina din ochii ei când iți face o bucurie.

Bunica are înțelegerea de care ai nevoie la un moment dat, are întotdeauna timp pentru tine, te ascultă sau știe să povestească precum o carte bună. Si totuși vârsta a treia e privită ca o boală. Parcă am uitat că “dacă n-ai un bătrân, să-ți cumperi”, fiindcă ce-ți poate da el nu găsești nicăieri.

Cine sunt bunicile din spate pieselor tale? 

Daca Maria este mai infipta si are o rapiditate grozava la a realiza tricotaje, Paula are delicatete si finete. Viorica este directa, iar Ludmila hotarata.

L’Inconnue – o colectie capsula tricotata din fire 100 % reciclate

L’Inconnue îti propune să te uiți din nou la seniorii noștri cu dragoste și mândrie, au încă atâtea de spus și de dăruit. La noi si-au dat întâlnire câteva bunici cărora le place moda și să tricoteze. Se simt bine împreună și arată că meșteșugul artizanal și pasiunea se pot conjuga foarte bine cu designul și inovația.  Așa s-a născut o serie de tricotaje făcute manual de câte o bunicuță specială. Departe de idei preconcepute, fiecare obiect este o poveste unică, lucrată cu dragoste pentru tine.

Am ales cu multă atenție fibre de producție artizanală, în mare măsură fibre naturale: 100 % lână, bumbac, bambus, dar și noi tipuri de fibre 100 % reciclate sau amestecuri tehnice foarte calitative.
Poveștile noastre tricotate garantează un produs de excepție, confortabil și unic, piesele colecțiilor L’Inconnue sunt gândite, create și realizate la noi în serie limitată.

30 % din beneficiile aduse de L’Inconnue este oferită activităților pentru seniori și asociațiilor de protecție a animalelor. 

Acordă puțin din timpul tău bunicilor și bun venit la L’Inconnue.

Ne poți urmări pe pagina Facebook unde ne-ar face mare plăcere să aflăm părerea ta. Produsele L’Inconnue se găsesc momentan de vânzare la magazinul RoLand, la parterul hotelului Marriot din Bucuresti.

https://www.facebook.com/LInconnue-962058773940562/

 

Cu participarea bunicilor Maria, Paula, Viorica și Ludmila
Styling: Andreea Leța
Model: Claudia Benu
Concept & poze: Ioana Nicolescu (poze realizate cu Iphone 6)

Mulțumiri lui Dan Vezentan, Nicu Chiriș și Vlad Opreanu de la New Folder Studio si mai ales lui Stefan Trifan (Silkeight) pentru identitatea vizuala si brandingul cu suflet al proiectului L’Inconnue 

 

 

img_8060

L'inconnue Fall 2016-2017, rochia Maria

L’inconnue Fall 2016-2017, rochia Maria

 

L'inconnue Fall 2016-2017, geanta 100 % fibre reciclate

L’inconnue Fall 2016-2017, geanta 100 % fibre reciclate

 

L'inconnue Fall 2016-2017, top Dusty

L’inconnue Fall 2016-2017, top Dusty