Acum aproape 20 de ani, 4 Months, 3 Weeks and 2 Days aka “4 Luni, 3 Săptămani și 2 Zile” lua Palme d’Or la Cannes Film Festival. Nu i-am reținut multă vreme numele, îi ziceam “filmul cu cifre” sau “1 – 2 – 3” ca să rămană „4,3,2”, cum i-am spus cu toții până la urmă, ca unui prieten puțin traumatizant pe care nu-l mai uiți niciodată. De ieri, aștept să iasă Fjord, care m-a facut curioasă de cand am aflat de producția lui din Norvegia.
Țin minte perfect cum am ieșit din sală, la UGC Les Halles, în Paris, în 2007. Plecasem de mai bine de 7 ani din România, locuisem câțiva ani în Norvegia și aveam senzația foarte ciudată că redescopăr țara prin cinema, cu tot ce avea ea mai brutal, absurd și profund (in)uman.
Era primul film românesc văzut după ’89 (chiulisem de la liceu să merg la cinema Scala pentru “Rochia albă de dantelă” a lui Dan Pița). Eram preocupată de Ratatouille, Volver & Almodovar, Little Miss Sunshine, Juno, La Vie En Rose o consacra pe Marion Cotillard și devenisem fana lui Colin Firth dupa seria “Mândrie si prejudecată” pe care abia o vedeam – o preferam filmului cu Keira Knightly. Filmele românești erau undeva foarte departe, nu mă încântau. Dar voiam să știu de ce câștigase Mungiu Palme d’Or și erau așa fascinati francezii de “noul val al filmului românesc”.
Credit: Instagram @neon / @cristian_mungiu
Cu 4, 3, 2 îl descopeream și pe Vlad Ivanov, care m-a îngrozit atât de tare în film încât l-am ținut minte mai bine decât pe partenerele lui de ecran.
Urma să fiu la fel de impresionată când l-am întâlnit mai târziu pe Cristian Mungiu la un eveniment unde nu am îndrăznit să-l felicit. Și cu toate că am avut șansa să stau chiar lângă Vlad Ivanov la avanpremiera unui film românesc mulți ani mai târziu, tot mi-au trebuit câteva luni să-i pot spune cât mi-a plăcut și cum, de la rolul din 4,3,2, am fost să-l văd în Un pas în urma serafimilor, Bacalaureat, în Gomera sau Câini. Pentru că în mintea mea rămăsese mereu puțin „domnul Bebe” și mergeam aproape „din reflex” să-l văd în alte producții.
Așa că ieri, când am văzut că Fjord a câștigat Palme d’Or, m-am bucurat enorm pentru un film pe care încă nu l-am văzut și unde pot doar să-mi imaginez ce au simțit ieri la Cannes regizorul, actorii și echipa la Cannes. Nu mi s-a întâmplat asta și cred că nici nu sunt singura, când văd reacțiile declanșate și entuziasmul din online.
Să mai zic că abia aștept să o (re)văd pe Renate Reinsve și pe Sebastian Stan?
Cannes 2026 Sarah Meyssonnier / Reuters
Mungiu intră într-un club foarte restrâns
Odată cu Fjord si premiul câștigat, Cristian Mungiu intră oficial în cercul foarte mic al regizorilor care au primit Palme d’Or de două ori.
Și lista e destul de intimidantă:
- Alf Sjöberg — Torment (1946), Miss Julie (1951)
- Francis Ford Coppola — The Conversation (1974), Apocalypse Now (1979)
- Emir Kusturica — When Father Was Away on Business (1985), Underground (1995)
- Bille August — Pelle the Conqueror (1987), The Best Intentions (1992)
- Shohei Imamura — The Ballad of Narayama (1983), The Eel (1997)
- Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne — Rosetta (1999), The Child (2005)
- Michael Haneke — The White Ribbon (2009), Amour (2012)
- Ken Loach — The Wind That Shakes the Barley (2006), I, Daniel Blake (2016)
- Ruben Östlund — The Square (2017), Triangle of Sadness (2022)
- Cristian Mungiu — 4 Months, 3 Weeks and 2 Days (2007), Fjord (2026)
Nu cred că este nevoie să vezi toate numele astea la un loc ca să realizezi încă o dată cât de mare este momentul pentru cinematografia românească și regizorii noștri.
Cannes 2026 foto: EPA/TERESA SUAREZ | EPA/MAXPPP
Fjord – un film deja multi – recompensat la Cannes 2026
De ce mai cred ca Fjord este important (și sper din suflet să ajungă la Oscar)? .
- cu multe luni înainte de Cannes, drepturile US au fost cumpărate de Neon, probabil cel mai puternic distribuitor independent american al momentului, și compania din spatele filmelor precum Sentimental Value, Parasite, Triangle of Sadness sau Anora. Adica Neon, care a dus filmele astea la Oscar, a știut că Fjord este foarte tare înainte ca filmul să apară la Cannes și să ia Palme d’Or-ul
- Fjord este o coproducție între România, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Franța și Suedia, filmată în Norvegia, a costat 4,7 milioane de euro dintre care DOAR 700.000 de euro au fost obținuți în România, iar grosul sumei a fost asigurat de… Norvegia
- casele de producție au fost Mobra Films (Romania), Why Not Productions (Franța), Eye Eye Pictures (Norvegia), Garagefilm International / Filmgate Films (Suedia), Snowglobe (Danemarca), & Aamu Film Company (Finlanda)
- distribuția include două superstaruri internaționale, Renate Reinsve & Sebastian Stan
- doar 40 de oameni din echipa „Fjord” de 80 – 90 de persoane au fost români
- filmul este suma unor eforturi uriașe de finanțare și construcție din partea echipei noastre, munca aia invizibilă despre care publicul nu știe, nu o poate imagina, dar fără de care astfel de proiecte pur și simplu nu sunt posibile
Pe lângă Palme d’Or, filmul Fjord a primit și:
- Premiul criticii FIPRESCI — acordat de Fédération Internationale des Critiques de Cinéma, practic marele premiu al criticii internaționale
- Prix François Chalais — premiu care recompensează valorile jurnalismului
- Prix des Citoyens
Ce mi se pare esențial de observat este felul prin care Cristian Mungiu și-a construit colaborarea cu Festivalul de la Cannes. Dupa 4,3,2, el a revenit la Cannes în 2009 ca scenarist, producător și co-regizor pentru filmul colectiv Amintiri din Epoca de Aur. Apoi în 2012 cu După dealuri, care a primit două dintre cele mai mari premii ale festivalului: pentru scenariu (Mungiu) și pentru interpretare feminină (Cosmina Stratan și Cristina Flutur).
În 2013, Cristian Mungiu a fost membru al juriului oficial de la Cannes, prezidat atunci de Steven Spielberg — un semn clar că devenise deja una dintre vocile importante ale cinema-ului european.
Iar în 2016, Bacalaureat, al cincilea său film selectat la Cannes, i-a adus Premiul pentru regie. Ceea ce face și mai remarcabil parcursul lui de azi este faptul că Mungiu nu este doar un regizor care „a dat lovitura” o dată la Cannes, ci unul dintre foarte puținii cineaști europeni care au construit acolo, film după film, o relație constantă și solidă cu festivalul.
Foto Festival de Cannes, Cristian Mungiul in timpul filmarilor Fjord in Norvegia
Si pentru că vorbim câștigătorii Cannes 2026, am pus și lista completă, ca să știm ce avem de văzut:
-
Competiția oficială
- Palme d’Or — Fjord — Cristian Mungiu
- Grand Prix — Minotaure — Andrei Zviaguintsev
- Premiul pentru regie — Javier Calvo & Javier Ambrossi pentru La Bola Negra și Pawel Pawlikowski pentru Fatherland
- Premiul pentru scenariu — Emmanuel Marre pentru Notre Salut
- Premiul juriului — Das Geträumte Abenteuer — Valeska Grisebach
- Premiul de interpretare feminină (ex-æquo) — Virginie Efira și Tao Okamoto în Soudain
- Premiul de interpretare masculină — Emmanuel Macchia și Valentin Campagne în Coward
Și mai există ceva ce imi place mult în Franța și o idee pe care sper să o furăm și noi ASAP: imediat după anunțarea palmaresului, câteva cinematografe alese din lanțul UGC proiectează filmele premiate și selecția din competiție, chiar înainte de lansarea lor oficială.
Adică azi, duminică, oamenii se duc direct să vadă Palme d’Or-ul si Fjord, ceea ce mi se pare una dintre cele mai frumoase idei de cinema posibilă.
Nu cred ca adevăratul lux cultural nu este covorul roșu, ci să poți intra într-o sală și să vezi o idee mare înainte să devină consens. Și sper sincer ca succesul ăsta să aducă, și la noi și în Franța, o mare retrospectivă Mungiu si dialoguri legate de subiectele filmelor lui, care, chiar 20 de ani dupa, raman la fel de actuale. Si pentru că uneori îți dai seama abia după mulți ani că ai văzut un film important exact în momentul în care lumea încă ieșea din sală și încerca să înțeleagă ce i s-a întâmplat.
După proiecție, acum 6 zile, Mungiu a spus: “C’est tout à fait naturel et humain d’espérer que tu vas avoir un prix”. Dacă știa…
Foto: Epa/Teresa Suarez| Epa/Maxppp, Sarah Meyssonnier / Reuters, Festival de Cannes / Neon
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Instagram sau pe Facebook.
Dacă ți-a plăcut, citește și:
Almodóvar X Roche Bobois: de la cinema la design, mobilier cu dramă, culoare și happy end
Contele de Monte Cristo – filmul francez al anului vine cu surprize care au parfum românesc
Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Popesco, pisica Institutului Francez
