Culture, Fashion, Trends & Eco friendliness

Category

Stories

Arts & Culture, Code Noir Style, Stories

De ce să mergi să vezi ultimul James Bond ‘No Time To Die’ (dacă mai ai nevoie de motive)

Îmi place James Bond, îmi place muzica atât de recognoscibilă, și îmi place Daniel Craig. Iar ieri seară eram tare curioasă să văd No Time To Die, care a avut avanpremiera mondială în București la Cinemacity, simultan cu proiecția spectaculoasă de la Londra rezervată presei internaționale și fanilor europeeni (de asta scriu review-ul acum, am ieșit ieri din sala în jur de ora 1 noaptea). Avanpremiera a avut loc în același timp și la Paris, Bruxelles sau Zurich și embargo-ul a fost…

Continue reading
Arts & Culture, Code Noir Style, Povesti, Stories

Festivalul George Enescu 2021 – jurnalul indisciplinat al unei ediții memorabile

Ieri seară a avut loc ultimul concert al Festivalului George Enescu 2021, ocazie cu care m-am gândit la tot ce s-a întâmplat de o lună încoace, de când a început unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale de la noi. Așa am revăzut jurnalul nu foarte aplicat, ușor indisciplinat, deloc rușinat, un pic șagrinat către final dar foarte determinat pe care l-am ținut de-a lungul lunii enesciene. Festivalul George Enescu 2021 a demarat cu așteptări mari într-o perioadă în care…

Continue reading
Chestionarul lui Proust, Code Noir Style, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Georgiana Ciceo, fondatoarea Monom jewelry

Pe Georgiana Ciceo am cunoscut-o virtual ca într-o comedie engleză – într-o bună zi, am primit o cutie gri foarte chic pe care era gravat ‘Monom’ și în care am găsit o pereche de cercei. Mari și rotunzi. De la mesaj, la scrisul de mână și ambalaj, totul trăda migală și o mare atenție la detalii. Cunoașteam brandul, care-mi plăcea mult, dar nu știam persoana din spatele lui, așa că a fost intrigant – piesele primite erau ca un bun…

Continue reading
Arts & Culture, Code Noir Style, Interviuri, Stories

Ioana Diaconu: “La F-Sides discutăm deschis subiecte mai puțin confortabile”

Unul dintre proiectele cinematografice lansate anul trecut la noi a fost F-Sides, cineclubul românesc care și-a propus, prin prisma unei noi perspective asupra feminității, să prezinte filme create de femei și să ne invite deschis să vedem lucrurile din mai multe unghiuri, mai ales din unghiul în care se află femeile. Un proiect îndrăzneț, cu atât mai ambițios cu cât prima ediție a avut loc în plină pandemie, lucru despre care mi-am dorit să vorbesc cu Ioana Diaconu, una dintre…

Continue reading
Chestionarul lui Proust, Code Noir Style, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Mihaela Glăvan

Evident că prima oară când am aflat de Mihaela Glăvan a fost prin intermediul unui pantof. Acum mai mulți ani, într-o seară foarte călduroasă de vară și cu ocazia galei Unarte din București, am văzut pe un soclu un pantof creat în întregime din metal, o mică sculptură care mi-a plăcut mult. Nu știu dacă era pentru că mă făcea să mă gândesc într-un fel jucăuș la Cenușăreasa sau pentru că era o lucrare plastică frumoasă minunat executată. Dar a…

Continue reading
Arts & Culture, Code Noir Style, Povesti, Stories

Respect – pe aripile muzicii alături de Aretha Franklin și Jennifer Hudson

Respect, filmul despre viața Arethei Franklin supranumită Queen of Soul, este în fine în sălile de cinema, după numeroase amânări datorite pandemiei și mai bine de 15 ani de când se vorbește despre el. Fără să știu, l-am văzut la o zi după împlinirea celor trei ani de la dispariția marii artiste. Când vine vorba despre una dintre cele mai longevive, îndrăgite și influente artiste de culoare, să construiești un biopic este în sine o provocare uriașă. Iar dacă se…

Continue reading
Chestionarul lui Proust, Code Noir Style, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Liviu Romanescu

Ce am aflat despre Liviu Romanescu (și nu a avut el încă timp să mi-o spună) este că de fapt și de origine vine din Iași. Noul director al Ideo Ideis, festivalul național de artă tânără, Liviu Romanescu se află în echipa lor de 14 ani. Actor, producător și trainer, Liviu Romanescu este absolventul Universității de artă teatrală și cinematografie I L Caragiale din București și a avut timp să ajungă și la The Oxford School of Drama din Anglia. Puntea…

Continue reading
Chestionarul lui Proust, Code Noir Style, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Irina-Margareta Nistor

Nu mai țin exact minte care a fost primul film unde m-am întâlnit cu vocea ei inconfundabilă, eram copil. Cred că era Terminator 1 și o seară la prietenii părinților mei unde se vizionau pe nerăsuflate câte 2-3 filme VHS în aceeași seară. Îmi amintesc că mi se părea foarte profi să aud fundalul filmului devenind mai surd cât timp Irina-Margareta Nistor vorbea, ca apoi sunetul să-și revină în intensitate. Aveam drept comparație doar filmele străine dublate la posturile naționale…

Continue reading
Code Noir Style, Fashion Business, Fashion Insiders, Interviuri, Stories

Ageless Style – Inès de la Fressange

Style icon-ul în vârstă de 61 de ani, Inés de la Fressange deține secretele șicului parizian. Când Karl Lagerfeld mi-a spus că voi fi stilistă, i-am răspuns că sunt incapabilă să fac alte haine decât cele pe care le-aș purta zilnic. El mi-a dat ideea să nu fac ca ceilalți, ci ceea ce îmi place. La un moment dat mi-am dat seama că femeile cumpără piese remarcate în magazin, gândindu-se la haină, și nu la cum arată ele în ea….

Continue reading
Chestionarul lui Proust, Code Noir Style, Stories

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Vlad Bîrzanu

La sfârșitul anului trecut a trebuit să-l văd pe Vlad Bîrzanu pregătindu-se pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu tânăr ca să-mi dau seama că-l văzusem vampir într-o reclamă. Și înainte de asta, ca adolescent mămos în Family Affairs a lui Radu Afrim, pe scena teatrului Odeon. De altfel începusem de câteva zile filmarea pentru “Dictator Junior“, filmul scris și regizat de Andy Lupu, când i-am spus lui Vlad Bîrzanu că-mi aduc aminte ce vampir memorabil fusese în producția făcută de un bun…

Continue reading
Business, Code Noir Style, Fashion Business, Stories

Cristian China-Birta: “Influencerii sunt resurse, nu vedete”

Cristian China-Birta, blogger din 2007, fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0,  este și un trainer experimentat. Ceea ce m-a făcut, cu ocazia lansării cărții sale ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” să-l întreb tot ce doream să știu  despre influenceri, antreprenori și colaborarea cu ei. Dar și despre dorința lui de a scrie o carte. Iar Cristian mi-a răspuns deschis, transparent și fără ocolișuri. La Cristian China-Birta remarci întâi energia și felul prin care îți devine simpatic…

Continue reading