Nu vom discuta despre succesul unor branduri și despre compromisul de a ajunge acolo sus, printre preaveneratele nume ale modei, ci vom rămâne jos, în tenebre, acolo unde Diavolul se îmbracă mai mult sau mai puțin de la Prada. Când Dante a suspendat Paradisul, Purgatoriul și Infernul, o bucățică din manuscris s-a pierdut. Dar noroc cu noi, am regăsit-o și, ce credeți, fix între Purgatoriu și Infern e locul unei categorii aparte: stiliștii.
Cu alte cuvinte, când e bine e minunat, dar când e rău guști din plin focurile tenebrelor. Ce înseamnă să fie bine în viața unui stilist? Fericirea e un lucru mărunt, de exemplu, un șofer la shopping. Zic shopping generic, adevărul e că, de fapt, nu cumpărăm nimic for good, ci doar pe semnătură. Aici începe greul: totul trebuie returnat în stare impecabilă, fără zgârieturi, fără urme, perfect de pus înapoi pe raftul showroom-ului.
Într-o zi la un shooting în studio o pereche de pantofi cu talpă roșie a suferit un accident. În studio se mâncaseră niște covrigei cu mac și niște nenorociri din alea mici și negre din care se extrage praful fericirii au căzut pe mochetă și apoi și-au găsit sfârșitul în talpa aia sensibilă de einșpe mii de milioane. Ghici cine și-a pus cenușă în cap pentru prostia asta… desigur, stilistul!
Cu altă ocazie, o mătăsică foarte fină franțuzească (de numai 100 de milioane vechi, sună mai palpitant așa) s-a simțit atrasă de așchia lemnului unei uși de garderobă. Din nou, cine s-a făcut frate cu dracu’ și s-a făcut că plouă cu o nesimțire aproape proverbială, ducând obiectul cu pricina ca nou la showroom?… tot stilistul!
E bine când pozele ies bine și nu se vede ce e în spate. Bine pe naiba, cum s-ar spune.
“Te joci toată ziua cu haine, ce mare muncă faci? Tragi la sapă?”.
Băi, nu trag la sapă, dar car tone de haine, pungi și umerașe. Într-o zi nu mi-am simțit mâna stângă vreo 10 minute, intrase puțin în cangrenă pentru că pusesem pe amărâtă o pungă imensă în care era o pereche de cizme din piele (din alea cu talpa Iadului, tare și groasă) și niște multe huse cu rochii din cele lungi de tot plus paltoane din stofă.
De fapt, știți ce face un stilist? Alege o temă, își răstignește creierul vreo 2 zile gândindu-se cum să o ilustreze, apoi pleacă în pelerinaj de achiziție a hainelor vreo alte două zile, postește negru în ziua cu shootingul că nu prea are timp de el atunci, seara se delectează cu scos protecții de pe talpa încălțărilor și cu verificatul fiecărui centimetru pătrat în parte, urmând să plece a doua după scripturi, cu returul. Și toate astea pentru că nimic nu se compară cu o remarcă finuță de tipul “Wow! Bravo pentru styling! Super idee! Mă inspiră munca ta! Arată senzațional!”
A propos de senzațional, știați că Diavolul nu se îmbracă de la Prada? Dar știți de ce?
Pentru că nu are nici un cupon de reduceri la ei. Nici la Gucci. Într-o sâmbătă ies cu niște prieteni și le arăt niște imagini cu un styling făcut de mine. O ținută era frumos completată de o geantă Gucci.
“Asta ți-a rămas ție, nu? Tu ai reduceri la Gucci, mă, și nu zici nimic” mă dojenește unul dintre ei.
Așa e, sunt plină de reduceri, numai Gucci, Pucci, Tucci, Mucci port de când sunt stilist. Doar că sunt a dracului rău de tot, după cum am stabilit deja, și nu vreau să dezvălui numele second-ului din care îmi achiziționez piese vechi, mai mult sau mai puțin de colecție, pe care le port la evenimentele alea cu covor roșu ca să mă asigur că nu mai are altcineva fix același sacou sau rochie. Cumpărăturile sunt și ele o artă, nu?
Artiștii la Dante aveau un loc aparte. Un pic greșit. Ziceam că în Purgatoriu, pe stânga, mai spre primul vârf al Infernului suntem noi, stiliștii. Totuși, suntem un pic și aproape de Paradis, pentru că noi facem ce vrem. Adică asta ne-am ales și când vine rezultatul, nu ți se mai pare greu să suporți o tortură care pare dintr-o dată mică. Apoi o iei de la capăt. Suntem destul de liberi să exprimăm idei, stări, avem culoare, materie și suflet, cam tot ce s-a folosit pentru reprezentările Paradisului. Suferim puțin de vanitate, dar asta doar pentru că ne dorim ca totul să fie milimetric de perfect.
Credit foto: Roxanne Lowit
