Când am vazut-o prima oara pe Beatrice Zervas a fost acum vreo 2 ani – era model pentru prezentarea de moda a lui Lucian Broscatean in plin Romanian Creative Week la Iasi. Un an mai tarziu, ma convingea sa pozez pentru ea intr-un tank cu apa la Stuttgart. Am zis hop! Iar acum cateva zile, proiectul foto a avut lansarea mondiala in cadrul World Art Dubai.
Îmbrăcată din cap până-n picioare în negru, cu o ținută pusă la punct în cele mai mici detalii și un machiaj de scena efortless chic la care se muncise mult, Beatrice Zervas avea acel aer misterios care te face, involuntar, să scoți telefonul și să faci poze mai mult sau mai putin pe furiș. Părea departe, ușor inaccesibilă si concentrată în rolul ei. Asta până când s-a terminat show-ul, și ne-am trezit râzând impreuna la o înghețată in holul unui mare hotel.
Stand de vorba despre nimic si orice, am descoperit o persoana cu un univers interior intens, aproape exploziv – din acela care nu prea știe cum să iasă la suprafață, așa că… țâșnește. Pasiunea si nevoia ei de artă și de exprimare s-au făcut simțite mai clar când, cateva luni mai tarziu, Beatrice m-a invitat să particip în proiectul ei fotografic, convinsă că semăn izbitor cu prințesa franco-română Martha Bibesco. I mean… who was I to argue?
Asa am aterizat vara trecuta la Stuttgart, entuziasmată să o revăd pe Beatrice Zervas – evident, aventura a inceput cu o înghețată la cofetaria ei preferata. Câteva zile mai târziu, mă scufundam (la propriu) într-un rezervor cu apă: obișnuită să fie mai degraba model în fața camerei, Beatrice Zervas reușise cumva să mă convingă – pe mine, cea din spatele obiectivului – să schimbam rolurile. Și perspectiva.
Beatrice Zervas in New York, photo by Daniel Murtagh
1. Cum explorează proiectul „Karyatides” mitologia feminină contemporană prin reinterpretarea muzelor și cariatidelor? Este primul tău proiect fotografic in spatele aparatului, la care ai lucrat de câțiva ani. Ce te-a atras și ce te-a făcut să alegi aceste figuri ca punct central al seriei?
Pentru mine, arta e genul acela de forță care mai degrabă te alege ea pe tine, nu invers. Totul începe cu un sâmbure mic, care se așază undeva adânc în suflet și stă acolo până când timpul și contextul – sau ce numim noi „coincidențe” ori „sincronicități” – îl trezesc la viață. Așa au apărut și muzele și cariatidele în mintea mea, într-o perioadă de agitație creativă. Asocierea lor cu forța feminină, sacrul și susținerea silențioasă a rezonat imediat cu primele mele intuiții legate de acest proiect. In timp, figurile mitologice au crescut și au devenit axul central – ca temă, și ca direcție artistică.
2. De la Francesca Woodman la Karyatides: sursa vizuală a revelației artistice a fost expoziția Francescăi Woodman pe care ai văzut-o la Gagosian Gallery in New York, când ai dat peste colajul Blue Print of a Temple. Cum a devenit revelația o direcție artistică?
Lucrările Francescăi Woodman depășesc granițele corpului feminin și îl transfigurează într-un spațiu aproape arhitectural – cariatide vii, care susțin nu doar structuri, ci sensuri. Când am văzut Blue Print of a Temple, a fost ca o scânteie, un moment de claritate profundă. În compozițiile ei, femeia nu e doar privită – ea devine o coloană de semnificații, o formă poetică de rezistență. Mi-am dat seama că acele „coloane vii” sunt, de fapt, ecouri moderne ale unor forme mitologice. A fost momentul în care am știut că vreau să construiesc un proiect care să celebreze frumusețea sublimă și forța tăcută a femeii – un omagiu care leagă măreția antichității cu viziunea profundă a lui Woodman.
Beatrice Zervas în timpul unei ședințe foto în Stuttgart – Karyatides, Stuttgart 2024, foto Albane Dumas
Ioana Nicolescu pozând sub apă pentru proiectul Karyatides al artistei Beatrice Zervas, Stuttgart 2024
3. De origine română, trăiești în Germania de când te știi și ești un psiholog clinician reputat, care se hraneste mult din artă. Te-ai simțit mereu confortabil în fața camerei ca model, dar acum ai trecut în spatele obiectivului. De ce ai ales să fotografiezi modelele în apă și cum influențează apa expresia și mesajul fiecărei imagini?
M-am născut în România, dar port cu mine un mix european generos – rădăcini germane, franceze și rusești, care mi-au definit viziunea multiculturală. Apa a apărut în mod firesc ca spațiu pentru portretizarea cariatidelor mele, poate și pentru că oferă exact ce căutam: mișcare, fluiditate, viață. Femeile din fotografiile mele sunt în permanență în mișcare, sub apă, sfidand ideea de frumusețe statică sau de forță imobilă. Apa le amplifică forța, dar și flexibilitatea, scoțând la suprafață atât trăsături fizice, cât și simbolice. E ca și cum însăși apa devine o extensie a energiei lor – o oglindă lichidă pentru identitate, transformare și reziliență.
Cu fiecare femeie întâlnită, am simțit intuitiv o energie distinctă – ceva ce o lega de o muză, o zeiță, un arhetip. Nu am ales pur și simplu modele – ele erau deja acele figuri. Eu doar le-am oferit un spațiu în care să se manifeste.
4. Spui că pentru tine procesul fotografic devine aproape un act de transă. Cum resimti acest moment de pierdere a controlului și ce rol are conceptul „Kairos” în munca ta?
Platon spune că formele eterne există într-un tărâm transcendent, undeva „dincolo de ceruri”. Ei bine, când fotografiez, simt că pășesc temporar în acel spațiu fără timp. E o transa creativă unde devin un fel de canal de comunicare – nu mai controlez lucrurile, ci mă las purtată de o energie care vine de undeva dincolo de rațiune. E acel moment rar, acel Kairos, în care timpul se pliază peste sine iar artistul, prin faptul că își pierde in mod conștient controlul, devine cel mai deschis în fața inspirației. Nu pot forța acel moment – trebuie doar să fiu prezentă și pregătită să-l primesc.
5. Ai fotografiat femei extrem de diferite pentru „Karyatides”, care probabil nu s-ar fi întâlnit niciodată dacă nu ar fi existat proiectul tau. Cine sunt “fetele” tale, cum iti place sa le numesti, cum le-ai selectat și de ce sunt doar 22?
Am fost profund mișcată de moștenirea artistică a Francescăi Woodman – o operă atât de intensă, creată într-o viață atât de scurtă (ndlr Francesca Woodman s-a sinucis la 22 de ani). În semn de omagiu, am decis să creez câte o cariatidă pentru fiecare an in care a trăit Francesca. Așa s-a născut seria de 22 de personaje. Cu fiecare femeie întâlnită, am simțit intuitiv o energie distinctă – ceva ce o lega de o muză, o zeiță, un arhetip. Nu am ales pur și simplu modele – ele erau deja acele figuri. Eu doar le-am oferit un spațiu în care să se manifeste. Fiecare cariatidă este, astfel, o reflexie personalizată a unei forțe feminine arhetipale – împreună formează o mitologie vie, dar fiecare rămâne profund individuală.
Persefona recreata de Albane Dumas, fotografie subacvativa de Beatrice Zervas, Stuttgart 2024
6. Personal, pot spune că experiența subacvatică a fost foarte tehnică și diferită de tot ceea ce am experimentat până acum. Presiunea mă împingea constant la suprafață ca pe un pufulet, ceea ce a facut sa ne amuzam în timpul ședinței foto. Cum au reacționat celelalte modele în apă și cu ce alte provocări te-ai confruntat? Experiența a schimbat percepția de sine a fiecăruia?
Mediul subacvatic este caracterizat de limitări – în special timpul limitat în care modelul poate sta sub apă din cauza lipsei de oxigen. Acest timp scurt, împreună cu mișcarea constantă, creează un fel de spațiu liminar în care modelul este atât vulnerabil fizic, cât și, paradoxal, puternic. Fata din apă devine o zeiță, eliberată de rigiditatea pământului. Apoi se întâmplă ceva magic între obiectiv și punerea în scenă. Imaginile care rezulta m-au surprins adesea atât pe mine, cât și pe modele, dezvăluind aspecte ale sinelui care rămâneau latente până când erau trezite de dansul apei și al aparatului foto. Aceasta este cu adevărat o situație excepțională. Nu poți să te vezi în oglindă și să exersezi pozițiile, aici este totul spontan si tine de clipa. Așa că este normal să fii surprins să te vezi în fotografie după aceea. Dar, din câte știu eu, toată lumea a fost plăcut surprinsă.
Ioana Nicolescu ca Sappho si Irinni pentru proiectul Karyatides al artistei Beatrice Zervas, fotografie subacvativa, Stuttgart, 2024
7. În mitologie, Eurydice este deseori văzută ca o victimă, iar Sappho ca un simbol al iubirii și al artei. De ce m-ai ales pentru Euridice și Sappho, două figuri iconice atât de diferite prin istorie, destin și personalitate?
Aceste două figuri formează o dihotomie fascinantă. Platon o spune în mod indirect: Sappho era frumoasă și inteligentă și el simțea o mare admirație pentru ea. În multe feluri, Sappho ar putea fi considerată primul psiholog – poezia ei se adâncește în natura iubirii, dorinței și emoțiilor, rezonând în toate dialogurile lui Platon. Acesta chiar o numește „a zecea muză” în Anthologia Palatina. Euridice, pe de altă parte, întruchipează arhetipul femeii moderne care cere reciprocitate emoțională și suferă sub povara atașamentelor narcisiste. În Simpozion, Platon subliniază sinceritatea și sacrificiul inerente iubirii adevărate, spre deosebire de încercările superficiale de a scăpa de plictiseală. Combinând introspecția sufletească a lui Sappho cu determinarea lui Eurydice pentru egalitate în relații, am vrut să creez un portret nuanțat al forței feminine. Te-am ales pentru acest rol pentru că am perceput aceste calități în tine. Iar dacă am avut dreptate sau nu, numai tu imi poți răspunde.
8. Euridice devine în viziunea ta o figură autonomă care își revendică propriul destin. Cum vezi această schimbare de perspectivă fata de mitul clasic, mai ales astăzi când rolul femeii este atât de discutat la nivel global ?
Cred că aici este mai degrabă subiectul trăsăturilor feminității care trebuie privit dintr-o altă perspectivă, fără a fi legat de gen. Ce înseamnă să fii empatic, emoțional, vulnerabil? Reimaginarea lui Eurydice ca individ autonom reflectă o reconfigurare modernă a arhetipurilor clasice. În loc să se bazeze pe validarea sau salvarea externă, ea își afirmă propria voința și identitate, subliniind capacitatea umană universală de empatie, exprimare emoțională și vulnerabilitate. Aceste calități, adesea etichetate drept „feminine”, ar trebui să fie înțelese ca virtuți esențiale pentru toți indivizii, indiferent de gen. Atunci când decuplăm trăsături precum sensibilitatea și intuiția de etichetele restrictive, le eliberăm pentru a deveni semne universale umane. Această perspectivă pune în discuție rolurile preconcepute și recunoaște că empatia și vulnerabilitatea pot coexista cu demnitatea și puterea, reformulându-ne aprecierea atât a figurilor mitice, cât și a celor contemporane.
Ioana Nicolescu aka Euridice pentru proiectul Karyatides al artistei Beatrice Zervas, fotografie subacvativa , Stuttgart, 2024
9. Lucrările tale combina desenul, pictura, AI și fotografia. Cum decizi care sunt elementele care rămân naturale și unde intervii digital?
Scopul meu creativ este de a crea lumi de vis care transcend realitatea cotidiană. Singurul aspect inerent „real” este prezența modelului și interacțiunea autentică din timpul ședinței foto. Amestec propriile mele desene și picturi cu inteligența artificială. Aceste intervenții mă ajută să fac o punte între o înregistrare pur fotografică și un peisaj mai imaginativ sau simbolic. Cred că această abordare este în concordanță cu spiritul nostru actual, în care granițele dintre natural și artificial devin din ce în ce mai permeabile, mai estompate, încurajând privitorii să se întrebe ce este autentic și ce este construit.
10. Într-o lume în continuă schimbare, caracterizată de noile tehnologii și de „cancel culture”, cum crezi că reușesc imaginile tale să stabilească un dialog între trecut și un prezent complex și plin de provocari?
Lucrările antropoloagei Eleana Yalouri (pe care am studiat-o) subliniază modul în care Acropolele ocupă un spațiu în imaginația culturală greacă, transcendând semnificația istorică sau politică și dobândind ceva sacru. Bazându-mă pe structuri, mituri și forme antice, sper ca imaginile mele să atingă în mod similar o dimensiune a sacrului inerentă nouă tuturor. O constiinta colectiva, daca vrei. Într-o lume caracterizată de peisaje sociale și tehnologice în schimbare rapidă, evocarea unor simboluri consacrate poate deschide si promova un dialog între epoci. Aceasta sugerează că patrimoniul, memoria și tradiția, chiar dacă evoluează, rămân importante și pot oferi un contrapunct stabilizator sau reflexiv la turbulențele vieții moderne.
Peisajul contemporan este plin de durere și de un dezechilibru imens, în special în modul în care energiile masculine și feminine sunt distribuite, acceptate și percepute. Dacă îmi imaginez o continuare a proiectului Karyatides, aceasta ar implica căutarea unor modalități de a promova un echilibru vindecător între aceste forțe – atât la nivel cultural, cât și personal.
11. Cum a fost primit până acum proiectul de fotografie artistică subacvatică de către cei care au participat la el, public și critici? A existat o reacție sau o interpretare care te-a surprins?
Din câte am înțeles, toate modelele – „sirenele” mele cum le-am botezat – s-ar întoarce imediat si cu bucurie înapoi în apă pentru o nouă sesiune. Entuziasmul lor imi arată sentimentul de eliberare și putere pe care l-au găsit în acest cadru neobișnuit. Observatorii și criticii externi proiectului mi-au oferit o gamă variată de reacții, cel mai des au remarcat că imaginile cariatidelor mele creează spații care îndeamnă la reflecție, uneori chiar tulburătoare. Aceste fotografii pot funcționa simultan ca oglinzi – confruntând privitorul cu reflexiile propriilor emoții – și ca portaluri, deschizând căi imaginatiei dincolo de experiența cotidiană. Cele mai surprinzătoare reacții au venit din partea celor care și-au regăsit, neașteptat, propriile povești personale rezonând neașteptat cu elementele mitice din fundal, reconfirmând relevanta si atemporalitatea acestor arhetipuri.
12. Ce urmează după „Karyatides” ? O sa continui să explori tema de femei ca arhetipuri în fotografie sau te îndrepti în altă direcție artistică?
În acest moment, prefer să las deschise orice direcțiilor viitoare – de aici, „no comment”. Procesul creativ poate fi imprevizibil, iar eu accept posibilitatea ca noi inspirații să mă conducă undeva unde încă nu prevad. Uneori, cel mai bine este să las munca să se dezvolte, sa-si urmeze calea ca si inspiratia, fără așteptări externe.
13. Dacă ar fi să-ti imaginezi un viitor pentru acest proiect, cum ai extinde conceptul?
Peisajul contemporan este plin de durere și de un dezechilibru imens, în special în modul în care energiile masculine și feminine sunt distribuite, acceptate și percepute. Dacă îmi imaginez o continuare a proiectului Karyatides, aceasta ar implica căutarea unor modalități de a promova un echilibru vindecător între aceste forțe – atât la nivel cultural, cât și personal. Muzele și cariatidele se manifestă oriunde se întâlnesc reziliența, creativitatea și puterea blândă a compasiunii – de la mișcările sociale de la firul ierbii până la colaborările artistice de avangardă. Speranța mea este că, aducând în prim-plan aceste principii feminine atemporale, le putem redescoperi ca pe niște catalizatori ai empatiei și armoniei într-o lume din ce în ce mai fragmentată.
Vernisajul proiectului fotografic Karyatiden de Arwen / Beatrice Zervas va avea loc la Atena, pe 26 aprilie, la iFocus Gallery, Ippokratous 13, Athina 106 79, Grecia și poate fi văzuta până pe 10 mai.
Sunt onorata ca de la prima mea ședință foto ca model să aterizez direct pe afișul expoziției!
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Facebook si Instagram
Dacă ți-a plăcut Beatrice Zervas, citește și:
Cristian Măcelaru: “Când recunosc orchestrei că am făcut o greșeală, îi arăt că o respect”
Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Lucian Broscățean
Dan Vezentan – drumul de la arta la publicitate și înapoi la arta contemporană trece prin coteț
Festivalul Internaţional Shakespeare – citybreak cultural la nivel inalt
Vanner Collective – 5 motive să descoperi teatrul contemporan și pe Denisa Nicolae
