Nelia&Cata

Pe Nelia și Cătălin i-am cunoscut împreună, la sesiunea foto de lansare a Telekomului în România. Colaboram pe proiect ca stilist și era vorba de vizualul principal al campaniei. Totul era foarte secret, habar nu aveam despre ce client era vorba atunci (aveam să aflu abia mai târziu, la realizarea clipurilor) și nici de ce eram la ora 15h într-un câmp să facem poze la un grup de puști agitați.

Ședința foto trebuia să se aibă loc la apusul soarelui, pe un câmp unde se putea construi senzația de concert. Era iulie și foarte cald, iar din grupul de manechine trimise de diverse agenții de casting, urmau să fie selectați șase tineri pentru personajele principale. Doi dintre ei erau deja aleși, respectiv Nelia, care stătea cuminte pe un scaun, și tânărul care urma să fie “boyfriend”-ul ei. Printre cei care încă așteptau o decizie, se afla Cătălin, politicos și foarte profesionist. Validasem ținuta Neliei pentru shooting și urma să trec la celelalte personaje.
Mi-am dat seama că dintre toți băieții prezenți, Cătălin era cel care vizual se potrivea cel mai bine cu Nelia pentru un cuplu cool de youngsteri la un concert. Și ca să-mi ilustrez ideea când coordonatorii proiectului mi-au cerut părerea, i-am cerut lui Claudiu, colegul meu de la stil, tricoul de pe el, iar lui Vlad, producătorul studioului foto i-am confiscat pur și simplu cămașa cu carouri să-i pot crea lui Cătălin un outfit în ton cu cel al Neliei.
The rest is history. Nelia și Cătălin au fost îndrăgostiții pe care i-am văzut atât în vizualele campaniei din septembrie 2014 cât și în clipurile Telekom de la televizor. Am făcut poze până la 7 dimineața și până azi, rămâne una dintre cele mai plăcute sesiuni foto la care am colaborat, unde am râs nepermis de mult și unde am cunoscut mulți oameni faini cu care urma să fac mai târziu o sumedie de alte proiecte frumoase.

 

Telekom key visual, foto by Dan Vezentan, New Folder Studio

Telekom key visual, foto by Dan Vezentan, New Folder Studio

 

Evident am rămas în contact cu Nelia și Cătă, aveam să aflu că Nelia are studii artistice și că îi place să desene, pe când Cătălin a fost atras de agronomie. Pentru primul proiect creativ pe care l-am făcut cu Oltin Dogaru, în mod evident m-am gândit la ei – ca și la primul pictorial de modă al revistei Forbes Life. A fost deci firesc să-i supun la chestionarul lui Proust împreună, pentru că așa ne-am cunoscut. Cu mare plăcere vă prezint mai jos cine sunt cu adevărat Nelia și Cătălin, înafară de două manechine profesioniste și talentate în care cred mult.
NB –  Nelia era la un shooting în Turcia când a răspuns pe whatsapp, pe când Cătălin era la un shooting în București.

Merci frumos, dragilor!

 

1. Principala mea trăsătură de caracter

Nelia:  Ohh asta e grea, am o personalitate distinctă. Mă consider o persoană activă, comunicativă și foarte sigură pe mine. Nu găsesc cuvântul care să-mi reprezinte cel mai bine caracterul – cred că sunt o persoană foarte întortocheată.
Cătălin: Ambiția

2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat

Nelia:  Nu am avut nevoie de timp pentru asta, principala calitate ar fi INTELIGENȚA. Este cea mai importantă atât la bărbat cât și la femeie.
Cătălin: Tactul

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie

Nelia: Inteligența
Cătălin: Sinceritatea

4. Principalul meu defect

Nelia: Aoleo, aici sunt multe! Cred că cel mai mare, atââaaat de mare, este faptul că nu învăț nimic dacă nu e testat pe propria piele.
Cătălin: Egocentrismul

5. Principala mea calitate

Nelia: Mama mereu îmi spune că sunt un om bun și frumos, vreau să creadă toată lumea asta!
Cătălin: Mărinimia

6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei

Nelia: Dacă s-ar da un premiu pentru sinceritate cred că prietenii mei ar lua Oscarul! Sunt foarte multe lucruri pe care le apreciez la ei, ce au toți în comun și motivul pentru care îmi sunt prieteni este că sunt oameni frumoși, inteligenți, onești și cel mai important, oameni de nădejde.
Cătălin: Loialitatea

7. Ocupația mea preferată

Nelia: Nu am așa ceva, tot ce fac îmi place! Nu îmi doresc să ajung în situația în care să fac un singur lucru tot timpul, diversitatea e ocupația mea preferată :))
Cătălin: Viața

8. Visul meu de fericire

Nelia:  O căsuță cu grădină, două pisici și un câine. Un venit constant cu care să mă întrețin, iar orice fac să ajung în cer!
Cătălin: O viață simplă, cu cei dragi alături, cu bune și cu rele, cu nevoile zilnice acoperite și dorințele indeplinite.

9. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire

Nelia:  Cea mai mare nenorocire este nefericirea.
Cătălin: O lume lipsită de fericire și speranță.

10. Inafară de mine, cine mi-aș dori să fiu?

Nelia: Nu cunosc pe nimeni la fel de bine ca pe mine și îmi e frică să spun… :)) îmi place așa mult să fiu eu! Probabil aș vrea să fiu președintele, just for the power…
Cătălin: Copilul meu.

11. Unde mi-ar place să trăiesc?

Nelia:  Unul dintre visele mele cele mai mari este să călătoresc în lumea largă și unde îmi place cel mai mult, să mă opresc acolo și să îmi trăiesc viața. Încă nu am găsit locul ăsta, dăm update mai târziu.
Cătălin: In mijlocul naturii, nu foarte departe de civilizație pentru a menține o legătură, dar nici in mijlocul ei, pentru a putea avea o oază de liniște.

12. Culoarea mea preferată

Nelia: Culoarea mea preferată este cea pe care nu o port niciodată și nu îmi doresc lucruri în nuanța aceasta. Îmi place mult vizual în schimb. Albastru!
Cătălin: Albastru inchis

13. Floarea care-mi place

Nelia: Laleleee lalelee, iubitele mele! ❤️
Cătălin: Bujorul

14. Pasărea mea preferată

Nelia: Am o fobie la păsări. Din păcate nu știu nimic despre ele și nu pot avea o pasăre preferată… bufnița e foarte frumoasă, dar îmi e frică și de ea!
Cătălin: Pasărea colibri

15. Autorii mei preferaţi de proză

Nelia: Cu Ion Creangă am crescut, cred că el rămâne preferatul meu. Mama ne citea mereu poveștile lui înainte de culcare.
Cătălin: Mircea Eliade

16. Poeţii mei preferaţi

Nelia: Poezia din păcate nu îmi place, ne-au cam omorât în școală cu poeții. În schimb țin minte că la străbunica în pod, când eram mică, am găsit o carte veche de poezii scrisă de Mihai Eminescu. Am deschis-o la cuprins și am găsit o poezie intitulată “Diana”. M-am simțit foarte specială pentru că cel de-al doilea prenume al meu este Diana. Poezie pe care am iubit-o, învățat-o pe de rost și pe care am recitat-o an de an în școală de ziua domnului Eminescu.
Cătălin: Mihai Eminescu, George Bacovia

17. Eroii mei preferaţi din literatură

Nelia: Francine Rivers a scris o carte foarte mișto la care am și plâns, probabil pentru că eram în perioada adolescenței. Ideea era că bărbatul perfect se îndrăgostise de o prostituată, cred că îmi trebuie vreo 50 de pagini să explic de ce i-am văzut ca pe eroii mei pe acești doi oameni…
Cătălin: Sherlock Holmes

18. Eroinele mele preferate din literatură

Nelia: Cum spuneam mai sus. :-))
Cătălin: Lorelei, Alice din ţara minunilor

19. Compozitorii mei preferaţi

Nelia: 
Cătălin: Claude Debussy, Ludwig van Beethoven

20. Pictorii mei preferaţi

Nelia: Matisse, Grigorescu și Dali
Cătălin: Paul Cezane, Corneliu Baba, Vincent Van Gogh

21. Eroii mei din viaţa reală

Nelia: Cei mai mari eroi din viaţa mea reală sunt mama și tata, urmează oamenii de zi cu zi care încerc să fac lumea asta să meargă.
Cătălin: Părinții și prietenii mei.

22. Eroinele mele preferate din viața reală

Nelia: Mama
Cătălin: Colegele de la muncă, prietenele vechi, dar în special mama mea.

23. Eroii mei din istorie

Nelia: Chiar nu știu, nu m-am gândit.
Cătălin: Mihai Viteazul

24. Ce urăsc cel mai mult

Nelia: Cel mai mult urăsc minciuna și oamenii care întârzie!
Cătălin: Fățărnicia

25. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură

Nelia: Nu știu, simt că natura mi-a dat suficient încât să mă descurc. :)
Cătălin: Răbdarea

26. Cum aş vrea să mor

Nelia: Nu aș vrea să mor!
Cătălin: În somn

27. Starea mea de spirit actuală

Nelia: Starea mea actuală este de oboseală maximă și fericire pentru că în 24 ore am să dorm în patul meu!
Cătălin: Pozitivă

28. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă

Nelia: Încrederea oarbă în oameni.
Cătălin: Naivitatea

29. Deviza mea

Nelia: Deviza mea ar fi să continui pe drumul pe care am pornit din care sper să scot tot ce e mai bun.
Cătălin: Nu regreta nimic!

 

Forbes Life March 2017, photo Oltin Dogaru

Forbes Life March 2017, photo Oltin Dogaru

Pictorial_ForbesLife 57_2

Pictorial_ForbesLife 57_3

Pictorial_ForbesLife 57_ 4