Pe Diana Popescu întâi am cunoscut-o online, probabil ca multă lume. Mă ducea cu gândul la un personaj dintr-o pictură pre-rafaelită descris într-o carte a unui romancier englez. Și avea un stil de umor care-mi părea foarte familiar și replici asa vii și neașteptate, încât nu puteam să nu râd și să nu-i răspund, ca un fel de bune maniere și cei 7 ani de acasă pe care trebuie să le ai cu oamenii cu haz. Și ea răspundea, și eu iar râdeam, și uite așa.
Ce îmi mai plăcea la Diana este felul ei jucăuș și spontan de a scrie, chiar dacă poate trag mai mult cu ochiul la aventurile relatate de ea pe FB. Nu sunt foarte des pe social media, dar când sunt, mă mai uit la “ce a mai scris și ce a mai făcut Popeaska”. E aproape terapeutic.
Când am lansat proiectul #CismigiuMonAmour, Diana Popescu a venit la eveniment și ne-am cunoscut dincolo de virtual. M-am bucurat, ca atunci când în fine poți să vezi omul cu care ai tot pălăvrăgit online și offline, mi-a părut doar rău că nu era ocazia ideală în care să pot sta liniștit de vorbă cu ea chiar dacă era ocazia să bem împreună un pahar bun de vin. Și am apreciat mult că a venit, fără să ne știm încă personal, la o inițiativă care era importantă pentru mine.
Apoi acum doi ani ne-am trezit amandoua în față întrării Sălii Palatului înaintea unui concert de muzică clasică, cu ocazia festivalului George Enescu și iar mi-am zis că ar trebui să opresc puțin timpul să ne cunoaștem mai bine la o cafea.
Zis și făcut. Iar a trecut timpul. Până când a venit un presstrip la Timișoara în luna mai unde m-am trezit în același autobus cu Diana Popescu și Dragoș Vasile. Când trebuie să se întâmple, uite că se întâmplă. Și de aici lucrurile au degenerat iremediabil, căci am râs cu D&D, cum zice Diana, și am avut timp de mai mult decât de cafele împreună cu ea și Dragoș. Dar despre ce am aflat și despre Dragoș, este o altă poveste care va fi spusă separat.
Am descoperit că Diana era la fel de gurmandă și fin gourmet și outside social media, că este foarte curioasă, discretă și deschisă. Iar contrastul dintre silueta ei de studentă la literatură care pare că rămâne înafara timpului și înclinarea către a testa tot ce poate constitui o posibilă delicatesă culinară (și Diana Popescu are un talent de a-ți găsi lucruri fine și într-un vârf de munte) nu este corectă pentru femeile care, poate ca mine, iau în greutate doar uitându-se la o fântână de ciocolată.
Mai este ceva ce te poate păcăli, fața ei în aparență foarte serioasă (nu o să o vezi des pe Diana cu gura până la urechi) chiar când glumește. Continui să cred că Diana este un personaj dintr-un roman englez, în care, un pic ca în serialul Billions, se va găsi întotdeauna o cină, un chef francez sau o mâncare inedită într-o scenă cheie. Și un personaj feminin cu părul roșcat pe care trebuie să stai până la sfârșit să-l descoperi, printre dialoguri extrem de bine construite și amuzante. Sau să ai răbdare să aștepți următorul roman al aceluiași scriitor, ca să afli mai multe.
Merci frumos, Diana – sper să “fie ce trebuie” :-))
Chestionarul lui Proust de Diana Popescu
1. Principala mea trăsătură de caracter
Un infantilism insurmontabil, care-mi alimentează permanent curiozitatea, capacitatea de a mă mira și pofta de râs
2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat
Inteligența dublată de umor
4. Principalul meu defect
Delăsarea
5. Principala mea calitate
Imaginația
6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei
Faptul că au exact acele calități care mi i-au făcut prieteni
7. Ocupaţia mea preferată
Făcutul de bagaje pentru vacanță
8. Visul meu de fericire
Să-mi fie în preajmă, cât mai multă vreme, oamenii pe care-i iubesc. Să am, în continuare, joburi pentru care să mă dau jos din pat zâmbind. Să colind lumea de mână cu Dragoș.
10. În afară de mine, cine mi-aş dori să fiu?
Un criminalist de top.
11. Unde mi-ar plăcea să trăiesc?
Primăverile și verile la Tokyo și Stockholm, toamnele și iernile – în sudul Spaniei
12. Culoarea mea preferată
Sunt două: ocru și teal
13. Floarea care-mi place
Hortensiile și florile de tei
14. Pasărea mea preferată
Graurul
15. Autorii mei preferaţi de proză
José Saramago și Ryu Murakami
16. Poeţii mei preferaţi
Walt Whitman, Fernando Pessoa, Ioan Mureșan
17. Eroii mei preferaţi din literatură
Alex din “Portocala mecanică”
18. Eroinele mele preferate din literatură
Renée din “Eleganța ariciului”
19. Compozitorii mei preferaţi
Beethoven, Bruckner, Grieg, Arvo Pärt, Esbjörn Svensson
20. Pictorii mei preferaţi
Goya, Freud, Bacon, Tolici
21 + 22. Eroii (si eroinele) din viaţa reală
Copiii. Adolescenții și adulții care fac voluntariat de orice fel.
23. Eroii mei din istorie
Oamenii care i-au pus pe ceilalți înaintea propriei persoane. Cei care nu doar au vorbit despre a face lumea mai bună (sau și-au dorit asta), ci chiar au reușit.
24. Numele mele preferate
Diana, Dragoș, Luna
25. Mâncarea şi băutura mea preferate
Salata boeuf și feteasca neagră
26. Ce urăsc mai mult decât orice
Că viața se termină
27. Figurile istorice pe care le dispreţuiesc cel mai mult
Orice dezaxat care și-a alimentat ambiția, orgoliul și foamea de putere distrugându-i pe alții
28. Personajele istorice care nu-mi plac
Personajele isterice
29. Reforma pe care o apreciez cel mai mult
Votul universal
30. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură
Ubicuitatea
31. Cum aş vrea să mor
Foarte bătrână, foarte lucidă și foarte fericită
32. Starea mea de spirit actuală
O relaxare vecină cu senzația de vacanță (e vară, e weekend, beau un espresso tonic, deci motive aș avea…)
33. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
The honest mistakes. Cele făcute din ignoranță, nu din reavoință sau calcule meschine.
34. Deviza mea
Don’t grow up! It’s a trap.
Poză serioasă cu Diana Popescu, asa cum susține ea. Si ruj roșu, aș adăuga eu.
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Instagram.
Dacă ți-a plăcut, citește și:
Cum a fost o dată ca niciodată Liliac și de n-ar fi, nu aș avea ce povesti
Festivalul George Enescu 2021 – jurnalul indisciplinat al unei ediții memorabile
