Pe Ioana Ciolacu o știu de atâta vreme încât cred că nici nu mai contează de când. Era deci firesc să o invit și pe ea să răspundă la faimosul chestionar al lui Proust și să văd cum se va juca în 2020 cu întrebările neretușate pe care și le-a pus domnul Marcel în sec. XIX.

Țin minte că o vizitasem acum mulți ani, pe vremea când stătea în micul atelier-locuință din fața Sălii Palatului. Acolo trăia și lucra împreună cu prietenul ei, o invazie de plante și câteva animaluțe salvate din stradă din diverse situații limită. La Ioana Ciolacu am văzut prima oară ce înseamnă să adopți animale din stradă și să nu-ți fie frică să ai mai multe – era o adevărată veselie la ea în apartament.

A stat atunci și mi-a spus povestea fiecărui cățel și pisică din dotare, în timp ce termina foarte relaxat un tiv la o bluza neagră din voal pe care mi-o doream. Bluza o am și acum și îmi place la fel de mult.

Cred că ce m-a atras întâi la piesele ei au fost liniile pure și clare ale veșmintelor care trădau studiile inițiale de arhitectură. Poate tocmai din cauza arhitecturii, Ioana Ciolacu știe să ducă o haină dincolo de funcția ei de a îmbrăca frumos o persoană – colecțiile ei sunt construite din piese utile, atemporale, practice și sustenabile.

După stilul de design, am apreciat dorința ei de a propune o modă mai prietenoasă cu noi, cu mediul, de a ameliora un proces învechit printr-o implicare mai personală și principii transparente. O modă unde contează să-i înveți lucruri bune și noi obiceiuri pe clienții tăi, cum ar fi mai puțin consumerism, produse animal cruelty free și o mai mare atenție la resursele naturale. Nu cred că întâmplător i-a plăcut Stellei Mccartney de Ioana Ciolacu atât de mult încât i-a devenit mentor timp de 1 an.

Din păcate la noi încă persistă convingerea că tot ceea ce se întâmplă pe piața internațională ne ocolește cu grație și seninătate, cum ar fi criza, transformările sistemului și industriei de modă sau evoluția firească a clienților sătui de fast fashion. Gesturile normale din alte țări cum ar fi reciclarea, etica, trasabilitatea produselor sau economia circulară sunt privite ca opțiuni utopico-idealiste și încă prea puține voci vorbesc deschis despre așa ceva și sunt ascultate.

Dar ce-mi place la Ioana Ciolacu este că ajungi la soluții concrete – adică te apuci de treabă. Și dacă ea recunoaște că este nevoie de informație și educație în această direcție, se implică dacă e nevoie cu toată experiența ei. Ioana Ciolacu este printre puținii oameni din România pe care-i știu, cu care poți vorbi așa cum este firesc despre sustenabilitate in domeniul creației – și nu e doar de un cuvânt trendy pe care e frumos și “cool” să-l lași să alunece în discuție.

 

Chestionarul lui Proust de Ioana Ciolacu

 

1. Principala mea trăsătură de caracter
Sunt intuitivă.

2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat
Umorul fin.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
Pragmatismul.

4. Principalul meu defect
Nu ştiu să am răbdare.

5. Principala mea calitate
Determinarea.

6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei
Că sunt de gaşcă. Și că sunt mulţi.

7. Ocupaţia mea preferată
Să stau in natură.

9. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Egocentric vorbind, probabil să mor, să nu ştiu că am murit şi să bântui aiurea. Asta mi se pare tragic să mi se întâmple.

10. Inafară de mine, cine mi-aş dori să fiu?
In pielea omului din faţa mea.

11. Unde mi-ar plăcea să trăiesc?
Sunt bine unde sunt.

12. Culoarea mea preferată
Nu mov.

13. Floarea care-mi place
Toporaşii şi hortensiile.

14. Pasărea mea preferată
Nu fac discriminare la zburătoare.

15. Autorii mei preferaţi de proză
Ilf şi Petrov.

17. Eroii mei preferaţi din literatură
Don Quixote.

18. Eroinele mele preferate din literatură
Momo.

19. Compozitorii mei preferaţi
Nick Cave.

21. Eroii mei din viaţa reală
Tata.

24. Numele mele preferate
Margot, Iorgovan.

25. Mâncarea şi băutura mea preferate
Maasdam şi Cola Zero.

26. Ce urăsc mai mult decat orice
Animal cruelty şi corupţia.

30. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură
Cred că longevitatea.

32. Starea mea de spirit actuală
Entuziasmată.

33. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
White lies şi honest mistakes.

34. Deviza mea
Ce şi cum fac şi ce dau înapoi?

 

 

 

 

Ioana Ciolacu, fara fard sau filtru, asa cum o intalnesc in parc si cum o stiu