Nu sunt mare iubitoare ‘Sfantul Valentin’, nu-mi place “obligativitatea” care pluteste in aer o data cu 14 februarie. Mi se pare ca a devenit o noua ocazie in care sa ti se vanda ceva si nu scapi nici daca traiesti pe o plaja pustie. Esti bombardat constiincios, de cum trece Anul Nou, de idei si reclame care te fac sa te simti suficient de vinovat(a), indiferent daca esti single sau nu.
Daca esti in cuplu, intotdeauna vor fi idei mai bune decat cadoul ales de tine, iar daca esti celibatar(a), e ziua in care e bine te ascunzi intr-o pestera ca sa nu ti se aminteasca tot timpul starea ta civila. Oare e nevoie de o zi anume ca sa faci o surpriza celui drag sau sa arati cat de mult tii la cineva? Sau sa te uiti seara la un film misto de dragoste?
Acum cativa ani am avut o colega designer care isi lua liber de fiecare Sfantul Valentin ca sa stea acasa cu prietenul ei si sa se uite romantic la filme. Cand esti stilista, este o adevarata provocare – nu sa te uiti la filme, ci sa stai acasa. Pentru ca februarie este luna noilor colectii, a targurilor, a shootingurilor si campanilor, deci nu prea esti acasa. Tin minte cum o data Safntul Valntin a coincis cu plecarea intregii noastre echipe de stil in India – cata jale a fost pe colega mea!
Apoi ea s-a despartit de prietenul ei, cand toata lumea o batea la cap sa se casatoreasca “pentru ca are o varsta” (avea 26 ani!), iar eu am plecat la alta firma. Culmea e ca asa am devenit bune prietene. Ea nu mai serbeaza Sfantul Valentin asa, nu pentru ca ar fi o amintire neplacuta, ci pentru ca nu i se mai pare ceva de suflet.
Mie mi se pare ok sa faci ceva in masura in care are sens pentru tine si cel de langa tine. Multa vreme mi-a fost cumva rusine – cand sunt in cuplu, empatizez cu cei singuri. Nu ma laud cu ce planuri grozave am si surprize planuite cu saptamani inainte. Cand s-a intamplat sa fiu singura, incercam sa trec de senzatia “in ziua asta trebuie sa fii in cuplu, happy si sa te distrezi”. Americanii, care au darul de a transforma orice data calendaristica intr-un succes financiar, se mandresc cu peste 145 milioane de carti postale trimise pentru si de Sfantul Valentin si cifre de afaceri colosale la florarii, restaurante si ciocolata.
Indiferent de situatie, am legat ziua de 14 februarie de filme, cum se intampla cu multe lucruri din viata mea. Nu stiu daca e din cauza ca in februarie se vorbeste despre Oscar si selectia de la Cannes. Dar de ce sa astepti Sfantul Valentin sa te uiti la un film bun care-ti face bine si sa profiti de o seara placuta?
Personal imi place grozav sa-mi transform living-ul intr-un home cinema de cate ori pot, cu Coca Cola rece (light, va rog), popcorn si chips (de legume in ultima vreme) sau o pizza cinstita. Ca esti in cuplu sau nu, o seara de cinema home-made devine o propunere de nerefuzat. Asa ca, niciunul dintre filmele recomandate mai jos de vazut de acasa nu este excesiv de siropos, prea romanticos si nu se termina prost ( am avut grija sa exclud din selectie tocmai filmele “alea” – acum sincer, cai sunteti fani Titanic la mine in lista, va astept la comentarii). DAR toate filmele alese au o doza zdravana de umor asa cum imi place si, desigur, sunt de vazut in cuplu. Cu conditia ca el sa faca popcornul sau sa-ti aduca inghetata.
1. Falling in love (1984)
Cred ca este unul dintre primele filme in care am vazut-o pe Meryl Streep si mi-a placut e n o r m. Eram o pustoaica si de atunci este unul dintre filmele mele preferate. Cum sa nu-ti placa un film care se petrece la New York, despre Meryl Streep care este artista si il intalneste pe Robert de Niro la celebra librarie Rizzoli? Povestea mi s-a parut, atunci ca si acum, foarte actuala si nefortata, din seria intamplarilor pe care le poti auzi de la prieteni cand ii intrebi cum s-au cunoscut. Sau lucruri care ti s-au intamplat si tie. Desigur, nu neaparat la New York. Si cred ca asta este unul din motivele care pastreaza sarmul filmului intact, autentic si la fel de savuros la 41 ani de cand a fost facut.
Tema muzicala, “Mountain Dance”, care ilustreaza scena in care Meryl Streep schimba o droaie de tinute inainte de prima intalnirea cu de Niro (o scena “styling” facuta cu ani inainte de scena Juliei Roberts din Pretty Woman), este cat trebuie de jazzy si de 80’s cat sa o retineti si sa-i dati un search pe google lui Dave Grusin, compozitorul ei – of course, o puteti asculta aici.
2. L’Arnacoeur (2010)
Nu trebuie sa fiti fani de Vanessa Paradis sau Romain Duris, unul dintre cei mai populari actori francezi, ca sa va placa filmul asta. Prima productie made in France din cele doua recomandari de pe lista mea de azi m-a surprins mult cand a avut premiera, pentru ca era si nu era o comedie franceza. Si tocmai asta mi-a placut la ea. Iar daca va place ‘Dirty Dancing’, care in mod special nu e pe lista, si George Michael, o sa gasiti cateva referinte foarte amuzante si frumos strecurate in scenariu care o sa va faca sa zambiti. Tot aici i-am descoperit pe actorii Julie Ferrier si pe François Damines, pe care-i cunosteam ca umoristi, si care de atunci au devenit valori sigure ale cinema-ului francez.
Romain Duris este “frangator profesionist de inimi” si impreuna cu sora lui (Julie Ferrier) si sotul acesteia (François Damines) ajuta femeile care se afla in relatiii sentimentale nepotrivite sa iasa din ele. Evident, lucrurile se complica cand Romain Duris primeste misiunea sa intervina in cuplul Vanessei Paradis la doar 10 zile inainte de nunta acesteia.
Impropriu tradus “Heartbreaker” in engleza, ceea ce nu reda deloc sensul initial al titlului, filmul este primul lung metraj al lui Pascal Chaumeil, care a lucrat cu Luc Besson printre altele. ‘L’Arnacoeur‘ a primit cinci nominalizari la premiile César si de cand a aparut este “amenintat” regulat de un remake american care inca nu s-a concretizat. Sincer, cand ma uit la celelalte comedii franceze care au devenit mari productii americane fara sare si piper, ma bucur.
3. The Thomas Crown Affair (1999)
Cunosteam filmul lui Norman Jewison cu Steve McQueen si Faye Dunaway, dar abia asteptam sa-l vad pe Pierce Brosnan, proaspat scapat de James Bond, si pe Rene Russo, fresh iesita din ‘Lethal Weapon 4′ in acest remake foarte mediatizat la aparitia sa. Nu doar ca mi-a placut MULT mai mult decat prima versiune, dar a intrat direct in lista mea de filme preferate. No offense, Steve!
Cred ca ceea ce m-a cucerit a fost reinterpretarea dinamicii relatiei dintre Thomas Crown si Catherine Banning. Aici povestea centrala este o joaca intre doi oameni foarte inteligenti si foarte atrasi unul de celalalt. Joaca devine din ce in ce mai creativa si provocanta, cu destul pericol cat sa o faca si mai interesanta pe masura ce sentimentele personajelor principale cresc in intensitate. Daca in filmul din 1968 seductia si joaca se termina fix in momentul in care Steve McQueen a cucerit-o pe Faye Dunaway, in filmul lui John McTiernan este punctul de plecare al filmului si intregului scenariu.
Russo si-a schimbat camasile lalai in carouri din Lethal Weapon si rolul de politista cu burta pana la nas contra unei siluete de manechin si o feminitate subliniata de replici elegante dar directe. Iar garderoba ei din film, frumos gandita, este semnata de Michael Kors, pe atunci unul dintre marii designeri americani, cu mult inainte ca acesta sa fie de acord sa-si transforme brandul exclusivist in unul de mass-market, ca cel de azi. Si acum visez la un pulover alb cu guler si fuste de piele ca cele purtate de Catherine Banning.
Un film musai de vazut, si mentiune speciala lui John McTiernan care a gasit un mod ingenios de a-i oferi in film un rol-omagiu lui Faye Dunaway, surprinzator de potrivit. Nu zic nimic mai mult. 😉
4. Barefoot in the park (1967)
Un mare, mare clasic si unul dintre filmele ideale de duminica seara – sau Sfantul Valentin. Cand l-am vazut prima oara cred ca aveam vreo 16 ani si prietenul meu de atunci era destul de serios, ca si personajul lui Robert Redford din film. Evident ca m-am identificat cu Corie, personajul lui Jane Fonda, si toate reactiile ei, spre hazul prietenului meu de atunci, care m-a invitat dupa film sa mergem desculti prin Cismigiu de ziua mea. L-am amenintat cu scena ascensorului, evident. Cred ca multe dintre voi va veti identifica cu Corie / Jane Fonda, asa cum cred ca multi barbati se vor identifica cu Paul Bratter / Robert Redford.
Chimia dintre Fonda si Redford este incredibila, iar replicile sunt atat de misto si actuale incat am crezut initial ca au fost create pentru ei. De fapt piesa de teatru, semnata de genialul Neil Simon a avut premiera pe Brodway in 1963, cu Redfort si Elisabeth Ashley in rolurile principale, regizati de Mike Nichols (care a regizat printre altele Cui ii este frica de Virginia Woolf, The graduate, Closer sau Working girl). Un succes enorm, pentru care scriitorul a primit premiul Writers Guild of America pentru cea mai buna adaptare. Nu stiu cum Jane Fonda a ajuns sa fie Corie, nici de ce regizorul filmului a fost Gene Saks, care apoi a regizat alta piesa a lui Simon, The Odd Couple sau Cactus Flower), dar nu-mi pot imagina filmul altfel decat il stiu acum.
“Descult in parc” ramane nedetronat pe short list-ul meu si un exemplu pentru cine vrea sa scrie scenarii, nu doar comedie. Am ramas mare fan si al lui Jane Fonda, pe care am avut onoarea sa o intalnesc live la o conferinta la Paris acum cativa ani intr-un cadru restrans si sa ma mir cat e modesti, simpli si relaxati sunt cu adevarat marile staruri. Uitandu-ma zilele trecute la serialul Grace & Frankie, unde Jane Fonda este formidabila la 80 si ceva de ani, imi dau seama de ce sper, cand voi fi mare, sa fiu macar un pic ca ea.
5. Wall – E (2008)
M-am gandit ca o lista de filme de dragoste ar fi incompleta fara un film de animatie, mai ales daca e sa vorbim de Wall-E. Creatorii seriei The Incredibles sau Finding Nemo, doua filme de animatie care mi-au placut mult cu toate ca personal nu sunt fana filmelor de animatie sau efectelor speciale, au reusit si de data asta sa creeze, dincolo de o performanta tehnologica la vremea aceea si cu mult inainte de AI, o poveste faina cu multa emotie si sensibilitate care te duce cu ea usor, delicat si cu mult(a) drag(oste).
Si aici cred ca o multime dintre voi se vor identifica cu Eve sau Wall-E si nu in mod intamplator. Pe mine micul robot pur si simplu m-a topit, dupa ce sora si cumnatul meu au insistat sa-l vedem parca de Craciun, ghemuiti in canapea si in pijamale, cum este unul dintre filmele lor preferate.
Cum ziceam mai sus, nu sunt o foarte mare consumatoare de desene animate, dar e foarte placut sa te uiti la o productie bine facuta care stie sa comunice atat de multa emotie cum stie sa o faca Wall-E. Si poate tocmai de asta, mai bine ma opresc aici ca sa va las sa (re)vedeti filmul, daca nu l-ati (re)vazut deja.
6. How to loose a guy in 10 days (2003)
Si premiul pentru cel mai cheesy romcom film merge catre… daca vreti, un guilty pleasure asumat.
Cred ca filmul asta l-am vazut prima data chiar de Sfantul Valentin, in ideea de a face misto de clisee si chiar daca nu fusese ideea si alegerea mea, mi-a placut. Pe Kate Hudson o vazusem in ‘Almost Famous’ si am urmarit-o de atunci, nu doar pentru ca e fata unei alte actrite care imi place, Goldie Hawn. Eram curioasa sa vad cum va dezvolta un film american ideea de a face misto de toate lucrurile pe care le pot face femeile intr-o relatie ca apoi sa se mire de ce aceasta nu functioneaza, si cat de universal si dincolo de mentalitatile fiecarei natii va fi rezultatul.
Filmul este lejer ca un pahar de prosecco rece, mai degraba l-as recomanda pentru un “Girls night”, unde realizezi ca Hudson avea vreo 30 ani cand a facut filmul si ca nu poti sa nu te impiedici de gropitele lui Matthew McConaughey. Iar rochia galbena cu spatele gol creata special de costumiera Karen Patch pentru a pune in evidenta colierul Harry Winston purtat de actrita in film, este inca una dintre cele mai dorite si copiate rochii de seara. Ce conteaza ca cei de la Rotten Tomatoes spun ca este un film boring si i-au dat un rating extrem de slab? Mai este nevoie si de filme pe care sa le poti vedea cand stai la barfa cu prietenele sau cand ai o zi proasta. Trailer aici.
7. 9 mois ferme (9 Months Stretch) (2013)
Albert Dupontel este unul dintre cei mai creativi si faini regizori/ actori francezi contemporani pe care i-am vazut, iar filmele lui sunt adevarate bijuterii pe care le astept de fiecare data cu nerabdare. Dupontel are mare grija sa-si acorde de fiecare data roluri de compozitie surprinzatoare si diferite, iar aici este un infractor comun ghinionist, stangaci si un pic mai sarac cu duhul, dar foarte atasant. Sandrine Kiberlain, partenera lui de film, este minunata in rolul unei avocate inteligente, ambitioase si atat de workoholice incat nu are timp sa se distreze decat la petrecerea de Anul Nou.
Un clasic al cinema-ului francez, de vazut nu doar de Sfantul Valentin, si o comedie cu un univers vizual frumos construit, care este (foarte) departe de un blockbuster american si tocmai de aceea un film perfect pentru o seara de duminica.
8. Designing Woman ( 1957)
Ce se intampla cand jurnalistul sportiv Mike Hagen (Gregory Peck) se casatoreste fulger cu creatoarea de moda Marilla Brown (Lauren Bacall) intalnita intamplator in vacanta? Un film amuzant construit pe ideea ca niciunul dintre cei doi nu cunoaste viata, lumea celuilalt si toate regulile respective. Desigur, va fi punctul de plecare la tot felul de situatii neasteptate si exagerate in stilul clasic al marilor comedii americane din perioada de glorie a Hollywood-ului.
Daca va plac comediile vechi si elegante si vreti o seara de duminica usor retro, nu doar de Sfantul Valentin, care sa va lase cu o energie buna pentru toata saptamana care vine, atunci ca si “Barefoot in the park“, filmul asta este de neratat. Nu doar pentru ca Bacall si Peck care au roluri grozave si sunt minunati impreuna, dar si pentru ca este unul din filmele importante ale lui Lauren Bacall si regizorului Vincente Minelli, creatorul unui alt mare clasic, “Un American la Paris”, trailer aici. Sa nu uit, “Designing Woman” a fost ales comedia anului in 1957 cand a aparut.
Nu stiu cat de bine este descrisa aici viata unui jurnalist sportiv, dar filmul documenteaza destul de corect lumea modei si nebunia ei cateodata destul de greu de inteles pentru cineva din afara ei.
Nota bene: trailerul si excelenta scena de mahmureala de la inceput in care toate sunetele i se pare inumane lui Gregory Peck.
