Nu sunt mare iubitoare  ‘Sfantul Valentin’, dar imi plac mult serile de duminica in care este esential sa te rasfeti. Cred ca nu-mi place  “obligativitatea” care pluteste in aer o data cu 14 februarie. Nu scapi nici daca traiesti pe o plaja pustie, esti bombardat constiincios de cum trece Anul Nou cu tot felul de idei si reclame care stiu sa te faca sa te simti suficient de vinovat, indiferent daca esti single sau nu.

Daca esti in cuplu, intotdeauna sunt idei mai bune de cadouri decat ce ai ales tu, iar daca esti celibatar(a), e ziua in care mai bine te ascunzi sub o piatra daca vrei sa profiti de ea si sa nu ti se reaminteasca tot timpul de stare ta civila. Oare este nevoie de o zi anume ca sa faci o surpriza sau sa demonstrezi cat de mult tii la cineva? Sau sa te uiti la filme de dragoste? 

Am avut o colega care isi lua liber de fiecare Sfantul Valentin ca sa fie cu prietenul ei, sa stea acasa si sa se uite la filme. Cand esti stilista, poate deveni o adevarata provocare – nu sa te uiti la filme, dar februarie este perioada noilor colectii, a shootingurilor si campanilor, sa vrei si nu prea esti acasa. Tin minte cum o data a concis 14 februarie cu plecarea intregii noastre echipe de stil in India – si acum ne aducem aminte cata jale a fost!

Apoi colega respectiva s-a despartit de prietenul ei, cand toata lumea o batea la cap sa se casatoreasca “pentru ca are o varsta” (avea 26 ani!), iar eu am plecat la alta firma.  Culmea e ca asa am devenit bune prietene. Ea nu mai serbeaza Sfantul Valentin, nu pentru ca ar fi o amintire neplacuta. Ci pentru ca acum i se pare mai degraba o sarbatoare comerciala decat una de suflet. Americanii, care au darul de a transforma orice obicei si data calendaristica oricat de sumbra intr-un succes financiar, se mandresc cu peste 145 milioane de carti postale trimise pentru si de Sfantul Valentin si cifre de afaceri colosale la florarii, restaurante si ciocolata.

Multa vreme mi-a fost cumva rusine – cand eram in cuplu, empatizam cu cei care erau singuri si imi ziceam ca nu e ok sa ma laud cu ce planuri grozave aveam. Iar cand s-a intamplat sa fiu singura, incercam sa trec de senzatia “de ziua asta trebuie sa fii in cuplu si sa te distrezi”.

Indiferent de situatie, am legat ziua de 14 februarie de filme, cum se intampla cu multe lucruri din viata mea. Nu stiu daca e din cauza perioadei,  in februarie se vorbeste mult despre filmele de la Oscar sau cele de la Cannes. Dar nu cred ca trebuie asteptat Sfantul Valentin sa te uiti la un film bun sau care-ti face bine si sa profiti de o seara placuta acasa pentru care sa-ti comanzi online un mega rasfat culinar.

Poate la mine este mai evident si din cauza ca-mi place grozav sa transform living-ul intr-un home cinema de cate ori pot, cu Coca Cola rece (light, va rog), popcorn si chips (de legume in ultima vreme) sau o pizza cinstita. Ca esti in cuplu sau nu, mai ales acum cand salile sunt (din nou) inchise, o seara de cinema home-made devine o propunere de nerefuzat. Ce promit este ca niciunul dintre filmele recomandate mai jos nu este excesiv de siropos, prea romanticos si nu se termina prost ( am avut grija sa exclud din selectie tocmai filmele “alea” – acum sincer, cine e fan Titanic la mine in lista?). In schimb toate selectiile au o buna doza de umor asa cum imi place si, desigur, le puteti vedea in cuplu. Cu conditia ca el sa faca popcornul sau sa aduca inghetata.

 

1. Falling in love (1984)

Cred ca este unul dintre primele filme in care am vazut-o pe Meryl Streep si mi-a placut grozav. L-am vazut cand eram o pustoaica si de atunci este unul dintre filmele mele preferate. Cum sa nu-ti placa un film care se petrece la New York, despre oameni obisnuiti, in care Meryl Streep il intalneste pe Robert de Niro la celebra librarie Rizzoli? Povestea mi s-a parut,  atunci ca si acum, foarte actuala si nefortata. Stiti, din seria intamplarilor pe care le poti auzi de la prieteni cand ii intrebi cum s-au cunoscut si lucruri care ti se pot intampla si tie. Desigur, nu neaparat la New York. Si cred ca asta este unul din motivele principale care pastreaza sarmul filmului intact si il fac sa fie autentic si la fel de savuros  la 37 ani de cand a fost lansat.

Tema muzicala, “Mountain Dance”, care ilustreaza scena in care Meryl Streep schimba o droaie de tinute inainte de prima intalnirea cu de Niro, este cat trebuie de jazzy si de 80’s cat sa o retineti si sa-i dati un search pe google lui Dave Grusin, compozitorul ei – of course, o puteti asculta aici.

 

 

 

2. L’Arnacoeur (2010)

Nu trebuie sa fiti fani de Vanessa Paradis sau Romain Duris, unul dintre cei mai populari actori francezi, ca sa va placa filmul asta. Prima productie made in France din cele doua recomandari de pe lista de azi m-a surprins mult cand a avut premiera, pentru ca era si nu era o comedie franceza. Si tocmai asta mi-a placut la ea. Iar daca va place ‘Dirty Dancing’, pe care in mod special nu e pe lista, si George Michael,  o sa gasiti cateva referinte foarte amuzante si frumos strecurate in scenariu care o sa va faca sa zambiti. Indiferent daca o sa va ganditi la Sfantul Valentin sau nu. Tot aici i-am descoperit pe actorii Julie Ferrier si pe François Damines, pe care-i cunosteam ca umoristi, si care de atunci au devenit valori sigure.

Romain Duris este “frangator profesionist de inimi” si impreuna cu sora lui (Julie Ferrier) si sotul acesteia (François Damines) ajuta femeile care se afla in relatiii sentimentale nepotrivite sa iasa din ele. Evident, lucrurile se complica cand Romain Duris primeste misiunea sa intervina in cuplul Vanessei Paradis la doar 10 zile inainte de nunta acesteia.

Impropriu tradus “Heartbreaker” in engleza, ceea ce nu reda sensul initial al titlului, filmul este primul lung metraj al lui Pascal Chaumeil, care a lucrat cu Luc Besson printre altele. ‘L’Arnacoeur” a primit cinci nominalizari la premiile César si de cand a aparut este “amenintat” regulat de un remake american care pana azi nu s-a concretizat. Sincer, cand ma uit la celelalte comedii franceze care au devenit mari productii americane fara sare si piper, ma bucur.

 

 

3. The Thomas Crown Affair (1999)

Cunosteam filmul realizat de Norman Jewison cu Steve McQueen si Faye Dunaway, dar abia asteptam sa-l vad pe Pierce Brosnan, proaspat scapat de James Bond, si pe Rene Russo, proaspat iesita din  ‘Lethal Weapon 4′ in acest remake foarte mediatizat la aparitia sa. Nu doar ca mi-a placut mult mai mult decat versiunea initiala, dar a intrat direct in lista mea de filme preferate. No offense, Steve!

Cred ca ceea ce m-a cucerit a fost reinterpretarea dinamicii relatiei dintre Thomas si Catherine. Aici povestea centrala de dragoste este o joaca inteligenta, creativa si de continua seductie intre doi oameni foarte atrasi unul de celalalt. Care devine mai intensa si interesanta pe masura ce sentimentele personajelor principale cresc. In filmul din 1968, din pacate seductia si joaca se termina fix in momentul in care Steve McQueen a cucerit-o pe Faye Dunaway, in loc sa fie un punct de plecare, cum este cazul in filmul regizat de John McTiernan.

Russo m-a impresionat prin interpretarea ei, cat si prin felul in care si-a schimbat camasile lalai in carouri din Lethal Weapon si statutul de politista cu burta pana la nas contra unei siluete de manechin. Iar garderoba ei din film, frumos gandita, este semnata de Michael Kors, pe atunci unul dintre marii designeri americani si cu mult inainte ca acesta sa fie de acord ca brandul lui sa devina, din unul exclusivist la unul de mass-market, ca astazi. Si acum visez la un pulover alb pe gat ca cel purtat de Catherine Banning, personajul lui Rene Russo in film.

Un film musai de vazut, chiar recomandat de Sfantul Valentin. Poate cu atat mai mult cu cat noul serial francez de pe Netflix, “Lupin”, al carui trailer il gasiti aici, se inspira mult din stilul si ritmul acestui Thomas Crown. Mentiune speciala lui John McTiernan care a gasit un mod ingenios de a-i oferi un rol-omagiu lui Faye Dunaway, surprinzator de potrivit.

 

 

 

4. Barefoot in the park (1967)

 

Un mare, mare clasic si unul dintre filmele ideale de duminica seara – sau Sfantul Valentin, dupa caz. Cand l-am vazut prima oara cred ca aveam vreo 16 ani si prietenul meu de atunci era destul de serios, ca si personajul lui Robert Redford din film. Evident ca m-am identificat cu Corrie, personajul lui Jane Fonda, si toate reactiile ei, spre hazul prietenului meu de atunci. Ma rog, cred ca multe dintre voi va veti identifica cu ea asa cum cred ca multi barbati se vor identifica cu Paul Bratter, personajul lui Redford.

Chimia dintre Fonda si Redford este incredibila, subliniata de replicile scrise in 1963 pentru piesa de teatru cu acelasi nume de celebrul Neil Simon. Daca scriitorul a primit premiul Writers Guild of America pentru cea mai buna adaptare, inca tot nu inteleg cum de Fonda si Redford nu au ramas impreuna dupa film.

“Descult in parc” este de atunci nedetronat de pe short list-ul meu. Am ramas mare fan si al actritei, pe care am avut onoarea sa o intalnesc live la o conferinta la Paris acum cativa ani. Uitandu-ma zilele trecute la serialul Grace & Frankie, unde Jane Fonda este formidabila la 80 si ceva de ani, imi dau seama de ce sper, cand voi fi mare, sa fiu macar un pic ca ea.

 

 

5. Wall – E (2008)

 

M-am gandit ca asa o lista de filme de dragoste (de Sfantul Valentin sau nu…) ar fi incompleta fara un film de animatie, mai ales daca e sa vorbim de Wall-E. Creatorii seriei The Incredibles sau Finding Nemo, doua filme de animatie care mi-au placut mult, au reusit si de data asta sa creeze o poveste faina care te duce cu ea usor si cu mult drag.

Si aici cred ca o multime dintre voi se vor identifica cu Eve sau Wall-E si nu in mod intamplator. Pe mine micul robot pur si simplu m-a topit – dupa ce sora si cumnatul meu au insistât sa-l vedem parca de Craciun, find unul dintre filmele lor preferate.

Nu sunt o foarte mare consumatoare de desene animate, dar e foarte placut sa te uiti la o productie bine facuta care stie sa comunice atat de multa emotie cum stie sa o faca Wall-E. Si poate tocmai de asta, mai bine ma opresc aici ca sa va las sa (re)vedeti filmul, daca nu l-ati (re)vazut deja.

 

 

 

6. How to loose a guy in 10 days (2003)

 

Si premiul pentru cel mai cheesy romcom film merge catre… daca vreti, un guilty pleasure asumat.

Cred ca filmul asta l-am vazut prima data chiar de Sfantul Valentin, in ideea de a face misto de clisee si chiar daca nu fusese ideea si alegerea mea, mi-a placut. Pe Kate Hudson o vazusem in ‘Almost Famous’  si am urmarit-o de atunci, nu doar pentru ca e fata unei alte actrite care imi place, Goldie Hawn. Eram curioasa sa vad cum va dezvolta un film american ideea de a face misto de toate lucrurile pe care le pot face femeile intr-o relatie ca apoi sa se mire de ce aceasta nu functioneaza, si cat de universal va fi rezultatul.

Filmul este lejer ca un pahar de prosecco rece, mai degraba recomandat pentru un “Girls night”, unde realizezi ca Hudson avea vreo 30 ani cand a facut filmul si ca nu poti sa nu te impiedici de gropitele lui Matthew McConaughey. Iar rochia galbena cu spatele gol creata special de costumiera Karen Patch pentru a pune in evidenta colierul Harry Winston purtat de actrita in film, este inca una dintre cele mai dorite si copiate rochii de seara.  Ce conteaza ca cei de la Rotten Tomatoes spun ca este un film boring si i-au dat un rating extrem de slab? Mai este nevoie si de filme pe care sa le poti vedea cand stai la barfa cu prietenele sau cand ai o zi proasta. Trailer aici.

 

7.  9 mois ferme (9 Months Stretch) (2013)

 

Albert Dupontel este unul dintre cei mai creativi si faini regizori/ actori francezi contemporani pe care i-am vazut, iar filmele lui sunt adevarate bijuterii pe care le astept de fiecare data cu nerabdare. Dupontel are mare grija sa-si acorde de fiecare data roluri de compozitie surprinzatoare si diferite, iar aici este un infractor comun ghinionist, stangaci si un pic mai sarac cu duhul, dar foarte atasant. Sandrine Kiberlain, partenera lui de film, este minunata in rolul unei avocate inteligente, ambitioase si atat de workoholice incat nu are timp sa se distreze decat la petrecerea de Anul Nou.

Un clasic  al cinema-ului francez, de vazut nu doar de Sfantul Valentin, si o comedie cu un univers vizual frumos construit, care este (foarte) departe de un blockbuster american si tocmai de aceea un film perfect pentru o seara de duminica.

 

 

 

8. Designing Woman ( 1957)

 

Ce se intampla cand jurnalistul sportiv Mike Hagen (Gregory Peck) se casatoreste fulger cu creatoarea de moda Marilla Brown (Lauren Bacall) intalnita intamplator in vacanta? Un film amuzant construit pe ideea ca niciunul dintre cei doi nu cunoaste viata, lumea celuilalt si toate regulile respective. Desigur, va fi punctul de plecare la tot felul de situatii neasteptate si exagerate in stilul clasic al marilor comedii americane din perioada de glorie a Hollywood-ului.

Daca va plac comediile vechi si elegante si vreti o seara de duminica usor retro, nu doar de Sfantul Valentin, care sa va lase cu o energie buna pentru toata saptamana care vine, atunci ca si “Barefoot in the park“, filmul asta este de neratat. Nu doar pentru ca Bacall si Peck care au roluri grozave si sunt minunati impreuna, dar si pentru ca este unul din filmele importante ale lui Lauren Bacall si regizorului Vincente Minelli, creatorul unui alt mare clasic,  “Un American la Paris”, trailer aici. Sa nu uit, “Designing Woman” a fost ales comedia anului in 1957  cand a aparut.

Nu stiu cat de bine este descrisa aici viata unui jurnalist sportiv, dar filmul documenteaza destul de corect lumea modei si nebunia ei cateodata destul de greu de inteles pentru cineva din afara ei.

Nota bene:  trailerul si excelenta scena de mahmureala de la inceput in care toate sunetele i se pare inumane lui Gregory Peck.