Când Ioana Bâldea Constantinescu mi-a aruncat mănușa ca să-i spun ce fac să am timp, mi s-a părut o idee tare faină. Poate pentru că și pe mine mă interesează ce fac alții ca să le facă pe toate și să reușească să fie și fericiți. Cred că e lucrul pe care am început să-l discut cel mai des cu prietenii în pandemie – cum ne organizăm timpul.  Și ca și pandemia, încă nu ne-am oprit. Am găsit aplicații, sisteme, pe unele le-am adoptat, pe altele doar le-am încercat, însă este work în progress.  

Observ că pe mulți ne preocupă treaba asta cu timpul. Poate pentru că de anul trecut am început să-l prețuim altfel, am avut timp să ne facem timp, să ne oprim, să-l regândim și să facem o curățenie generală în ceea ce-l privește, după ce ne-am reașezat fiecare cum am putut, mintea, gândurile și obiceiurile.
Dintotdeauna am avut o problemă cu timpul, dacă pot să iau motocicleta ca să ajung mai repede undeva, o voi face. Dacă trebuie să sar peste un gard ca să câștig timp și să nu fac turul unei clădiri, idem. Nu cred că voi prinde teleportarea sau să călătoresc în timp ca să fac chiar tot ce mi-am propus, dar pană atunci, cred că o bună organizare și un timing ritmat ar putea regla problemele mele.

Îmi place să-mi potrivesc lucrurile pe săptămâni, chiar luni înainte, ca să-mi pot lasă ferestre libere de timp în care să improvizez – să plec undeva sur un coup de tête, să mă văd ad-hoc cu prieteni, sau să trag o fugă la teatru / cinema și să rămân în sală dacă-mi place ce văd pe afiș.
A devenit o metodă după ani de zile, încă un pic și ajung să fiu o hoață perfect profesionistă de timp – reușesc să (-mi) fur timp dintr-o parte a agendei ca să-l ascund în altă parte a ei, lucru pe care doar eu îl văd. Am păstrat obiceiul agendei din hârtie, care are și o anumită paginare ca să-mi pot vizualiza ușor săptămâna și lunile care vin. Este și un mijloc foarte bun să-mi fur artistic pălăria.

Mai și mint ca să-mi fac timp. Și o fac chiar frumos. Când stau prea mult pe un proiect sau un text și nu-l mai văd, trag o pauză în care încerc orice altceva timp de vreo oră. Din păcate am învățat trucul ăsta destul de târziu, după 35 ani – mi-ar fi prins tare bine să-l fi descoperit ceva mai devreme…
Cum mai exact (mă) mint? E destul de simplu, profit că am Muzeul Național de Artă în fața casei sau galerii de artă în cartier și mă duc să le fac o vizită. Ultima dată am fost săptămâna trecută când am vrut să-l văd pe Brâncuși și am redescoperit etajul de pictură contemporană. Iar când mint până la capăt, iau și o înghețată în drum spre casă, așa parcă totul pare mai plăcut.

 

Zoe Balancing Teapot on Head, Burden Mansion, New York, NY (2006) – foto Rodney Smith

 

 

Mai și ucid când nu am timp, câteodată chiar săptămânal. Asta mi se întâmplă mai ales pe final de proiect, când mă izbesc 1001 de soluții și idei ‘extraordinare’ cum ar putea proiectul, din foarte bine, să fie mai mult ca perfect. Știți și voi, momentul ĂLA, căruia nu ii este deloc ușor să-i reziști, unde îți vine să reiei tot în loc să te oprești. De cele mai multe ori diferența între noțiunea mea de perfecțiune și un lucru foarte bine făcut perceput de ceilalți nu justifică luatul de la capăt și așa o desfășurare de forțe.
Ei bine, ca să evit ceea ce am învățat pe pielea mea că este o pierdere (extra)grozavă de timp și energie, sunt o criminală. Am grijă să-mi notez toate ideile ‘geniale’ (tot în agenda mea de hârtie), apoi să le ucid acolo închizând caietul. Mă rog, le pun să doarmă, dacă e să fiu cinstită.

Sacrific sângeros și când apare prea multă treabă, de anul trecut am înțeles cum să las pe primul loc și altceva decât munca, oricât de faină și creativă ar fi ea. Am norocul să am din ce în ce mulți prieteni care stau în cartier, așa că este ușor să ne vedem scurt la o cafea și să refacem lumea în 60 minute cu o plimbare prin grădină. Apoi, sunt și o sumedenie de locuri tare faine în cartier, din vară m-am îndrăgostit de ceaiul și cafeaua de la The Marmorosch unde am impresia că sunt în alt oraș, așa că fac și cityescaping cu aceeași ocazie.

Tot de câteva luni am mai descoperit feluri sănătoase și eficiente prin care să ucid din timpul acordat celorlalți ca să-mi croiesc mie timp. Așa am început să alerg diminețile prin Cișmigiu, 40 – 45 minute în care sunt doar eu cu gândurile mele și muzică. Iar lucrul ăsta îmi da o energie foarte plăcută pentru tot restul zilei, unde poate apărea orice – și de regulă asta chiar se și întâmplă.

Desigur, toate lucrurile astea nu mă împiedică să nu stresez, altfel parcă nu aș fi eu, pentru deadline-uri prea strânse, răsturnate, accelerate sau mai multe proiecte faine care se suprapun la milimetru. Dar dacă am învățat ceva în ultima vreme este că nu aș vrea să-mi dau seama, la un moment și în goana asta zilnică, că am în sfârșit timp liber când poate ceilalți nu mai au. Așa că nu ezitați, învățați să furați, să minteti și să ucideți, mai ales când e vorba de timp vostru. Și spuneți și la alții când reușiți.

Articol aparut initial pe blogul Ioanei Baldea Constantinescu

 

Dacă ți-a plăcut, citește și:

 

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Ioana Bâldea Constantinescu

Ioana Bâldea Constantinescu: “Am scris despre cum mă tem”

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Marius Constantinescu

Leftovers challenge III – rețete culinare ca să #stămacasă