Ioana Bâldea Constantinescu este greu de descris în doar câteva cuvinte… Pentru a-i surprinde spiritul e nevoie să-i citiți articolele și cărțile și, mai ales, să o ascultați.
Am cunoscut-o întâi ca pe o voce, una cu un timbru inconfundabil cu care ani de zile ne-am obișnuit la radio, cu un ritm viu, plin și colorat, pe care am descoperit că îl imprumută și scrisului ei. Și fără de care nu ar fi Ioana.

Îi plac cerceii, înghețata și ciulinii și are o sensibilitate aparte.
Anul trecut, cu ocazia lansării cărții ei “Poveste pentru Maria”, am povestit cu Ioana despre jobul de a fi părinte, cu bucurii și frici deopotrivă. Ceea ce m-a făcut să o simt și mai apropiată, pentru că exact despre frica de a-ți fi frică mi-a părut bine că a vorbit.

De foarte curând, Ioana Bâldea Constantinescu are o nouă „casă” virtuală a cuvintelor și gândurilor ei. Cu texte, cu voce, cu tot felul de imagini și de gânduri, ne dă de acum încolo întâlnire și aici. Sau poate mai ales aici.
Mă bucur că ai făcut pasul de a pune într-un loc tot universul tău, Ioana, și abia aștept să văd cu ce o să ne răsfeți, așa cum știi să o faci.

 

Chestionarul lui Proust de Ioana Bâldea Constantinescu

 

1. Principala mea trăsătură de caracter.
Poți să plângi în voie pe umărul meu.

2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat.
Bunătatea.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie.
Bunătatea.

4. Principalul meu defect.
Impulsivitatea.

5. Principala mea calitate.
Faptul că încerc să fiu de folos. Nu reușesc întotdeauna, dar totdeauna încerc.

6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei.
În ultimul timp am avut surprize neplăcute la capitolul ăsta. Cred că oamenii calzi, sinceri, care au își arată grija pentru tine, cărora le pasă cum ești, care îți sunt alături și la rău, nu doar la bine, sunt rarissimi. Îi iubesc pe fiecare dintre ei pentru cine sunt și le sunt recunoscătoare tuturor pentru faptul că însemn ceva pentru ei.

7. Ocupația mea preferată.
Să scriu. Să beau cafea. Să spun cuiva o poveste. Să întind mâna după luna de pe cer.

8. Visul meu de fericire.
Să fim bine și să fim împreună.

9. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire?
Să-i pierd pe cei pe care îi iubesc. Să mă pierd de ei.

10. În afară de mine, cine mi-aș dori să fiu?
Am trecut de vârsta la care să îmi proiectez alte identități sau să visez la schimbări fastuoase în destinul meu. Aș vrea să fiu un om bun. Dacă reușesc asta, îmi e absolut suficient.

11. Unde mi-ar plăcea să trăiesc?
Ah, într-o mie de locuri.. Dar îmi e bine și acasă 😊.

12. Culoarea mea preferată.
Albastru, culoarea imaginației.

13. Floarea care-mi place.
Ciulinele ar fi pe primul loc. Îi suflă în ceafă hypericum, trandafirul acela de un roșu burgund, floarea de portocal, liliacul, frangipani.

14. Pasărea mea preferată.
Bufnița polară.

15. Autorii mei preferați de proză.
William Faulkner, Francis Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, Virginia Woolf, Anthony Burgess, Gabriel García Márquez, Salman Rushdie, Toni Morrison, Julio Cortázar, Arundhati Roy, Kazuo Ishiguro, JR Moehringer, Jhumpa Lahiri, Orhan Pamuk, Jonathan Safran Foer, Yann Martel, Anthony Doerr… mai sunt 😊.

16. Poeții mei preferați.
Omar Khayam. Villon. Shakespeare. Garcilaso De La Vega. Tennyson. Lorca. Rimbaud. William Butler Yeats. E. E. Cummings. Wallace Stevens. Sharon Olds. Și aici e o listă mare, în completare continuă…

17. Eroii mei preferați din literatură.
Ulise. Prospero, din Furtuna lui Shakespeare.

18. Eroinele mele preferate.
Șeherezada.

19. Compozitorii mei preferați.
Giaccomo Puccini, Gustav Mahler, Antonin Dvořák, Bedrich Smetana, Manuel de Falla, Hans Zimmer, Zbigniew Preisner, John Williams, Philip Glass.

20. Pictorii mei preferați.
Petrus Christus, Quentin Metsys, Hieronymus Bosch, Domenico Ghirlandaio, Agnolo Bronzino, Tițian, Rafael, El Greco, Ingres, Goya… Mulți.

21. Eroii mei din viața reală + 22. Eroinele mele din viața reală.
Mama mea, care e cel mai bun om pe care îl cunosc. Marius, care se face zid în jurul nostru, al celor pe care îi iubește. Fetița mea, Maria, care îmblânzește zilnic dragoni, povești și pe mine.

23. Eroii mei din istorie.
Hatșepsut, Saladin, sultanul Egiptului și al Siriei, Elisabeta I a Marii Britanii, Hugh O’Neill, ducele de Ulster, Isabel Clara Eugenia (fiica lui Filip al II-lea), Împăratul Rudolf al II-lea.

24. Numele mele preferate.
Maria, Teodora, Adriana, Catinca, Alexandru, Andrei, Filip.

25. Mâncarea și băutura mea preferate.
Înghețată și șampanie.

26. Ce urăsc mai mult ca orice.
Violența. Răutatea gratuită. Ipocrizia. Lipsa de fair play. Diletantismul.

27. Figurile istorice pe care le disprețuiesc cel mai mult.
Cred că toate cele care nu au pus preț pe viața omenească.

28. Personajele istorice care nu-mi plac.
Straturi întregi de figuri mai mult sau mai puțin oubliabile din istoria noastră recentă.

29. Reforma pe care o apreciez cel mai mult.
Cea care urmează. Trăim timpuri care impun o reformare a tuturor instituțiilor importante, în cazul în care ne mai dorim ca ele să aibă relevanță socială și în continuare.

30. Calitatea pe care aș vrea să o am de la natură.
Curajul.

31. Cum aș vrea să mor.
În felul care le-ar provoca mai puțină durere celor care m-au iubit.

32. Starea mea de spirit actuală.
Îngrijorată. Cu zile mai senine și altele mai neguroase.

33. Greșelile care-mi inspiră cea mai mare indulgență.
Cele ale oamenilor care fac efortul de a îndrepta lucrurile.

34. Deviza mea.
Nu am o deviză. Viața e mult prea plină de neprevăzut, de spectaculos, de durere și de frumusețe în stare pură ca să o poți închide într-o deviză din care să faci, apoi, busola experienței tale pe pământ.

 

 

Ioana Bâldea Constantinescu si un elefant de iedera