Zilele astea se vorbește mult despre merdenele. Din punctul meu de vedere, nu vorbim niciodată îndeajuns de mult despre ele, așa că m-am gândit că este momentul ideal să vorbim despre nea Mihai, făcătorul celor mai grozave merdenele din București care au ajuns vestite și afară. Sincer nu cred că știe nea Mihai cât de mult se vorbește despre ele în străinătate. Sau la mine în familie.
Îl știu pe nea Mihai de când eram copil, când locuiam în spatele Bisericii Italiene și traversam Piață Amzei ca să ajung la orele de desen, sculptura sau pictură de la Tonitza unde eram elevă. Întârziam la școală pentru că mă opream să văd cum se fac merdenelele și eram în stare să aștept și 20 minute ca să prind una proaspăt scoasă din cuptor. Apoi mai dădeam o fugă și în pauză, merdenele erau câteodată “prânzul” și mi se păreau cele mai bune și gustoase, poate tocmai pentru că se terminau foarte repede și nu le găseam întotdeauna.
“- Ce te-aș mai iubi eu pe tine !” glumește cu gura până la urechi nea Mihai când mă vede. Nu m-ar mira dacă ar începe să-mi cânte din Aurelian Andreescu.
“- Da’ cum vorbești, nea Mihai ? Vezi că sunt două fete foarte tinere în spatele meu, o să le sperii. Mai bine spune-mi când ai 10 minute să te întreb două-trei lucruri.”
“- N-am io timp, iubire, că mă vede patronul.” se preface scump la vorbă nea Mihai.
“- Hai că te răsfeți, nea Mihai – nu ești tu patronul ?”
Râde, nu mai știe ce să zică. Și mie îmi vine să râd, lumea așteaptă în spatele meu și se uită că la spectacol, de fiecare dată.
“- Uite, vezi că plec mâine la mare și mă mai întorc într-o săptămână. Nu o să mă găsești aici.”
“- Perfect, și eu plec.” îi răspund.
“- Și tu pleci la mare ?”
“- Nu, plec cu treabă la Alexandria.”
“- Păi ce faci acolo ?”
“- Văd teatru.”
“- Păi de ce nu faci aici teatru?”
“- Pentru că nu-l fac eu, merg la un festival, mă duc să-mi dau cu părerea și nici nu e meseria mea. Hai, crezi că o să scapi și că-ți iese să mă plimbi așa cu vorba, nea Mihai ?”
“- Las că vin eu în Franța și ne vedem acolo”, zice și îmi face cu ochiul. (Măi să fie, nea Mihai chiar își face temele.)
“- Păi de ce tocmai în Franța ? Te întorci frumos de la mare și vorbim aici, în București.” (Nu mă las, mai ales că avem și spectatori).
Râde, mă ia de mână și vrea să o pupe, ca în alte vremuri.
“- Hai, du-te, că am treabă, uite lumea așteaptă ! Să treci mai târziu, am ceva bun de băut adus de acasă. ”
Aiurea, lumea din spatele meu nu așteaptă deloc. Cele două liceene care stau la rând după mine se amuză teribil și mă susțin, ai zice că au plătit bilet și acum vor să vadă tot spectacolul. Au mai venit și doi bărbați la coadă care nici ei nu par să fie contra cronometru.
” – Noi? Nu ne grăbim absolut deloc, avem tooot timpul !” râd fetele.
Nea Mihai mustăcește.
“Aolio, voi să ziceți ca mine, fetelor, că nu vă mai dau deloc merdenele!” încearcă să întoarcă situația ca în Amzei nea Mihai.
“Ai cam încurcat-o, nea Mihai, îi zic, uite că noi fetele ne ajutăm între noi.”
“Doamne, doamne, ce bine ar fi dacă nu ai avea prieten. Hai fugi, că am treabă !” și în felul asta nea Mihai se ascunde strategic după câteva tavi, saleuri și pateuri, în timp ce parfumul inconfundabil al patiseriei calde plutește pe stradă. Așa face de fiecare dată când încearcă să scape de mine, iar scena asta are loc cam o dată la două zile, când trec să-l tachinez și să-i cumpăr merdenele.
De când am scris despre nea Mihai pe FB și mi-am dat seama cât de mulți suntem care să-l știm și cât de înnebuniți după faimoasele lui produse, mi-am pus în cap să-l trag de limbă. Sistematic și cu răbdare, dacă oricum trec des prin fața patiseriei lui. Încă nu îmi reușește foarte bine să-l fac să vorbească, dar nu mă las. Așa nea Mihai mi-a mărturisit că nu a schimbat rețeta foietajului cu brânză din anii 80, de când a început să lucreze la patiserie. Și îl cred. Ba chiar mi-a povestit că a dat-o și la alții ca să facă merdenele, le-a spus exact ce și cum și tot nu le-au ieșit cum îi ies lui. Nu a înțeles de ce. Așa că o să-l rog o dată să mă lase să fac și eu o merdenea să-i înțeleg secretul.
Nea Mihai și merdenelele lui vestite peste șapte mari și șapte țări
De unde vii, nea Mihai?
Când m-am întors la București după mai bine de 20 ani, mare mi-a fost surpriza să-l găsesc în același loc din Piața Amzei. Întâi am crezut că-mi joaca memoria feste, apoi am aflat că de vreo 30 ani patiseria aparține lui nea Mihai, pe care-l găsești acolo în fiecare zi, vesel, viu și pus pe glume. Dimineața până la prânz e de straja cumnata sau nepotul lui, însă a doua parte a zilei este a lui. Când ies seara în oraș sau la un eveniment, dacă îmi e poftă de ceva bun, trec apoi prin Amzei să-l salut sau să văd dacă are batoane cu mac. Sau o merdenea.
Venit din Dobrogea pe la mijlocul anilor 80, nea Mihai a rămas în București. Apoi a cumpărat patiseria la care lucra, care de la începutul anilor 90 este Patiseria Piața Amzei – Comteia, cea pe care o știm mulți din copilărie. Toată familia lui se implică în afacere, cumnata sau nepoți, iar nea Mihai domnește netulburat de câteva decenii peste toată această lume mică pe care a adunat-o în jurul lui. Nu se plictisește, de zeci de ani face același lucru în fiecare zi, în același fel, cu la fel de mult drag.
De sărbători îi poți vedea familia împreună, se ajută și pun umărul de dimineață devreme până seara târziu. La Crăciun și ducându-mă să cumpăr cozonac ca să duc acasă mamei, i-am găsit pe toți pe baricade, printre delicii gurmande și niște cozonaci grăsuni și pufoși.
Merdenele care fac turul lumii
Viața fără merdenele e pustiu
Nicio masă fără merdenele. Cele făcute de nea Mihai.
Nu ezitați să-i faceți o vizită când sunteți prin preajmă, dacă nu pentru patiserii lui atunci pentru el. Este unul dintre rarii oameni care fac un București așa cum ar trebui un oraș să fie, cu povești și amintiri frumoase spuse de adevărate personaje.
Dacă ți-a plăcut, îți recomand și:
Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Popesco, pisica Institutului Francez
