Pe Nicole Chirica o cunoaștem ca fondatoarea IUTTA, brandul românesc de accesorii și pantofi înființat acum șapte ani. În 2013, Nicole nu a ezitat să lase un job de trainer într-o corporație ca să se lanseze în antreprenoriat și creație, inspirată de linii simple, piele și motive tradiționale românești pe care a știut să le adapteze unei clientele dornice de produse autentice.
La doar un an de la lansare, IUTTA era nominalizat „Cel mai promițător brand românesc”, iar din 2017 Nicole a început să producă și pantofi, adăugând un nou savoir faire atelierului ei de creație specializat în marochinărie. Nicole recunoștea într-un interviu recent că pandemia a fost o oportunitate pentru ea și IUTTA, și că se gândește acum atât la dechiderea unui magazin fizic cât și la o rebranduire pe care personal abia o aștept.
Cu Nicole Chirica m-am întâlnit la Street Delivery, acum mai mulți ani, când Iutta era încă foarte tânără pe piață, să tot fi avut vreo 2-3 ani. Atunci nu luasem vreo geantă de la ea pentru că mi se pusese pata pe o culoare anumită pe care nu o avea, dar am stat mult de vorbă și mi-a plăcut tânăra care vorbea cu multă pasiune despre “dorurile” ei și cum s-a hotărât să le decoreze cu cusături românești într-un stil contemporan. Așa am aflat că aveam în fața mea pe chiar creatoarea genților și de atunci am tot urmărit-o.
Dacă mulți o știm pe Nicole Chirica în rolul de antreprenor ambițios și de succes, eram destul de curioasă să aflu la ce visează și cine este femeia de doar 33 ani din spatele unuia dintre cele mai îndrăgite branduri de la noi. Cu atât mai mult cu cât în pandemie, Nicole s-a alăturat fără ezite challenge-ului nostru #RamanTablou, deci se impunea să ne cunoaștem mai bine. Așa am provocat-o să iasă nițel din zona ei de confort și să se joace cu chestionarul lui Proust.
Chestionarul lui Proust de Nicole Chirică
1. Principala mea trăsătură de caracter
Determinarea
2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat
Prezența
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie
Naturalețea
4. Principalul meu defect
Impetuozitatea
5. Principala mea calitate
Principalul meu defect
6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei
Franchețea și deschiderea
7. Ocupația mea preferată
Creația
8. Visul meu de fericire
Un viitor sustenabil pentru a trăi pe planetă
9. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Nu cred în asta
10. Inafară de mine, cine mi-aș dori să fiu?
Un salcâm
11. Unde mi-ar plăcea să trăiesc?
Undeva lângă o apă
12. Culoarea mea preferată
Azur
13. Floarea care-mi place
Orhideea
14. Pasărea mea preferată
Șoimul
15. Autorii mei preferaţi de proză
Virginia Woolf
16. Poeţii mei preferaţi
Nichita Stănescu
17. Eroii mei preferaţi din literatură
Micul Prinț
18. Eroinele mele preferate din literatură
Alice în Țara Minunilor
19. Compozitorii mei preferaţi
Ceaikovski
20. Pictorii mei preferaţi
Victor Brauner
21. Eroii mei din viaţa reală
Gary Douglas
22. Eroinele mele preferate din viaţa reală
Doamna Filip, prima mea educatoare
23. Eroii mei din istorie
Gandhi
24. Numele mele preferate
Clara
25. Mâncarea şi băutura mea preferate
Fructele de mare, matcha latte, musai nu împreună.
26. Ce urăsc mai mult decât orice
Nu am multă toleranță pentru fățărnicie
27. Figurile istorice pe care le dispreţuiesc cel mai mult
Cred ca Hitler e cel mai negativ personaj din istorie, însă nu-l disprețuiesc.
28. Personajele istorice care nu-mi plac
Ginghis Han
29. Reforma pe care o apreciez cel mai mult
Legea antitrust
30. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură
Răbdarea
31. Cum aş vrea să mor
Zâmbind
32. Starea mea de spirit actuală
Curiozitatea
33. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Cele asumate
34. Deviza mea
Never stop, never give in, never give up.

Nicole Chirica si placerile simple din timpul liber





