“Ca să te căsătorești trebuie să vină cineva la tine care să te vrea atât de mult, încât să depui armele.”  Rodica Mandache

 

Nu-mi aduc aminte de când o cunosc pe Rodica Mandache. O revăd cum venea să o ia pe Diana, fata ei, de la școala unde învățam împreună – pentru mine a rămas femeia elegantă de atunci, blondă, cu ochi mari temători acoperiți de o pereche de ochelari de soare, care proteja discreția care o învăluia într-o anumită doză de mister.
Din cauză că va fi întotdeauna o tânără doamnă pentru mine, nu-i pot spune “dumneavoastră” în ruptul capului.
Am încercat de mai multe ori, dar mă simt în decalaj când sunt cu ea și toată lumea o “vous-vous”-zează. Nu e o lipsă de respect, dar e ca și când i-aș spune “dumneavoastră” mamei mele – stângaci, împrumutat și parcă lipsit de dragoste.

Ce-mi place mult la Rodica Mandache?
Felul în care se ține la curent cu tot, curiozitatea vie cu care o interesează tot ce mișcă, și nu doar în meseria ei. Am invitații la un documentar despre modă? Prima pe care mă gândesc să o sun o să fie Rodica. Nu doar pentru că-i place moda ci și pentru că totul pare să o inspire.
Nu mică mi-a fost bucuria să împart cu ea de mai mulți ani plăcerea de a merge la Festivalul George Enescu și să comentăm interpreți, piese muzicale și dirijori, tineri, bătrâni sau muzică contemporană. Rodica Mandache are un fel inedit de a vedea lucrurile ceea ce-mi oferă o perspectiva nouă, șlefuită de experiența ei bogată de actriță.

Dacă mulți au vorbit despre talentul și felul ei incredibil de-a se strecura în roluri diferite, m-am gândit să schimb unghiul, să mă uit la Rodica Mandache ca femeie, așa cum o știu. Recunosc, m-a surprins mai mult de o dată pe scenă. În unele piese am fost să o văd de mai multe ori, cum a fost piesa scrisă și regizată de fiica ei, Diana Mihailopol, “Marea iubire a lui Sebastian”, pe care cred că am văzut-o de cel puțin 6 ori la café Godot și am recomandat-o Bucureștiului întreg. Sau în “Un tramvai numit dorință”, unde Rodica Mandache strălucește pe scenă și plăcerea cu care joacă te face să uiți vârsta reală pe care o are.

Dacă aș încerca să găsesc un singur cuvânt care să o descrie, cred că generozitate ar fi unul dintre cele care mi-ar veni în minte. Rodica Mandache are o căldură și o grijă maternă instinctivă față de colegii de scenă, studenții, nepoata ei Catinca. Sau pentru mine.

Ideea de a o invita să ne jucăm cu chestionarul lui Proust mi-a venit anul trecut după ce o văzusem în “Republica Melania”, o piesă de teatru unde singură pe scenă, Rodica Mandache este impresionantă și te ține suspendată de trăirile ei.
O văzusem în roluri cu o construcție clasică sau foarte creativă ca în regia lui Radu Afrim, dar aici era vorba de cu totul altceva. Actrița are un rol pe cât de greu pe atât de frumos, croit special pentru ea ca o rochie Haute Couture. Iar aici intervine un alt lucru care-l admir mult la ea, disciplina cu care își privește meseria și seriozitatea cu care se pregătește pentru fiecare rol. Lucru pe care-l simți pe scenă.

Pentru chestionar o invitasem la o un ceai într-un loc elegant și liniștit, potrivit unei discuții între fete. Rodica Mandache însă mi-a dat planurile peste cap și m-a invitat la ea. Lângă Adeluța, câinele, cele două pisici Mașa și Dașa sau Catinca, nepoata ei care o suna de noapte bună, am avut dreptul la un interviu în toată regulă până noaptea târziu și o ceașcă mare de ceai cu prăjituri. Pentru că așa e Rodica, dacă tu o inviți undeva, te va invita la ea acasă fără drept de refuz. Și este minunat.

 

Chestionarul lui Proust de Rodica Mandache

 

1. Principala mea trăsătură de caracter.
Curajul.

2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat.
Bunătatea.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie.
Tot bunătatea. Mă emoționează când oamenii sunt generoși, când sunt buni. Și frumusețea la femei.
Bunătatea și frumusețea pentru mine sunt importante la femei, îmi place să le văd, să le studiez. Multe femei pot fi geloase, poate că și eu sunt invidioasă, dar pentru mine e altfel. Îmi place mult să văd femei frumoase, nici nu mai zic dacă sunt elegante. Când trec pe stradă și văd pe cineva foarte elegant mă opresc și mă uit multă vreme după ea cu mare plăcere. Mă fascinează și mă bucură. Uite, moda pe mine mă fascinează, e un fel de cultură.

4. Principalul meu defect. 
Lipsa de răbdare. Graba. Poate fiindcă sunt berbec? Și ascendent… nu mai știu. Știam.

5. Principala mea calitate.
Mă străduiesc. Îmi place să muncesc, mult, și pentru alții, nu numai pentru mine. Și mă străduiesc totdeauna să fac lucrurile bine. Nu știu dacă sunt un om generos, dacă nu te minți și recunoșți că Anita Ekberg e mai frumoasă decât tine, ești mai fericit, te poți bucura de ea și îți dai seama că și tu ești cinstit cu tine. Ieși mai câștigat.

6. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei. 
Implicarea, interesul pentru lucrurile pe care le fac. Asta are farmec, te ajută în măsura în care vezi că cineva e atât de implicat să facă un lucru că tu însuți, la rândul tău, ești gata să-l urmezi.

7. Ocupația mea preferată. 
Nu prea mai pot să spun acuma că asta e, dar a fost totdeauna cititul. Acuma parcă nu mai am atâta timp să citesc cum citeam. Dar ce a fost mai important în viață a fost să citesc cărți.

8. Visul meu de fericire.
M-am maturizat ca să zic așa. Visul meu a fost să fiu într-o stare de sănătate și de înțelegere cu toți cei pe care îi iubesc, cu ai mei. Niciodată nu am fost mai fericită decât cu ai mei. Dacă ar fi să traduc, e ca și când încarci o baterie. Înainte era să citesc, era că o vraja să te apuci să citești, care mă învăluia tot timpul.
Acuma nu mai e chiar așa, nu mai am timp să citesc, îmi place și să văd filme, să ascult muzică, care mă repune imediat în starea mea de armonie. Dacă acuma m-aș gândi de ce am nevoie ca să fiu fericită, aș spune de muzică, să stau acasă să ascult muzică.

9. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire.
Am trecut prin nenorociri foarte mari și rămân cu frica că o nenorocire se poate întâmpla oricând. Asta înseamnă că ți se schimbă echilibrul interior, poate veni dintr-o moarte, o boală, orice te poate destabiliza total și brusc nu mai trăiești în dimensiunea asta ci treci în alta, care are alte legi de supraviețuire.

10. Inafară de mine, cine mi-aș dori să fiu?
Poate face parte din meseria mea de actriță, dar mereu mi-am dorit să fiu altcineva.
Câteodată mă bucur că sunt eu, câteodată mă iubesc, dar pesemne dorința de a fi altcineva m-a format și m-a construit. Bette Davis mi-a plăcut mult, a ajuns la mine prin rolurile ei. De exemplu în “Totul despre Eva” m-a făcut să și copiez felul ei de a fi, de a gândi într-un anumit fel. Ce mai, m-a fascinat. E de o perfecțiune care m-a ajutat să mă construiesc în feminitate și în profesiune.
Mi-a plăcut foarte mult serialul “Feud”, cu lupta dintre ea și Joan Crawford, l-am văzut cu nesaț și m-am regăsit. Sigur că sunt lupte mereu, dar nu ca la ele – trebuie să-ți și permiți să ai luptele astea cum au făcut Bette Davis cu Joan Crawford. De fapt, e un test că ești puternic în meserie, că ești cineva, că ești o vedetă.
Noi nu suntem vedete. Eu pun asta pe seama norocului, unii oameni au noroc și alții n-au. Nu cred că norocul și-l face și omul, cred că Dumnezeu te poate pune la momentul oportun în locul oportun. Sigur că trebuie să dai și tu ca să ajungi acolo.
Era o caricatură a lui Sempé în Paris Match: o fată frumoasă stătea la o petrecere într-un fotoliu, în semi-întuneric. Vine Sfântul Petru și pune lumina lămpii pe ea și în clipa aia o vede toată lumea. De multe ori în viață am avut norocul să pună Sfântul Petru lumina pe mine. De multe ori.
Așa că am avut noroc chiar dacă actor fiind, ești mereu nemulțumit. Ai fi vrut alte roluri, alte lucruri, altă viață. Poate face parte din poveste să-ți dorești mereu altceva. Poate are de a face și cu faptul că lucrezi într-o parte de creație.

 

rodica mandache florin piersic chestionarul lui proust code noir style

Rodica Mandache si Florin Piersic in piesa care a pus lumina pe ea, “Visul unei nopti de iarna” de Tudor Muşatescu, inregistrata in 1980

 

Am avut roluri care mi-au venit într-un moment anume al vieții și, după ce le-am avut, a apărut că nu le mai putea juca altcineva. Când eram la institut, a fost rolul din “Fiicele” de Sidonia Drăgușanu. Apoi Doruleț în “Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu. Pe vremea aceea și din cauza lui Florin [Piersic, N.R.], când jucai cu el era ca și când primeai un mare premiu, nu juca oricine. Și un rol atât de bun.

Pe urmă am avut “joi.megaJoy de Katalin Thuroczy cu Adel, întâlnirea cu Afrim care a fost un mare noroc. Apoi Melania din “Republica Melania”, care mi-a venit așa, din cer. S-a întâmplat să mă cheme o doamnă de la radio să-mi spună că mi-a găsit un text foarte potrivit.
Asta e un noroc, o mare șansă să găsești pe cineva care să fie cel mai nimerit să pună spectacolul. Tu, creator… vine și de la tine, dacă îți faci meseria cinstit lucrurile încep să vină.

Nu sunt cineva care a inspirat proiectul, dar m-am luptat pentru el.
Așa am făcut și la radio “Elisabeta Rizea” (scenariul radiofonic scris de Rodica Mandache și bazat pe cartea Irinei Nicolau despre supraviețuitoarea rezistenței Elisabeta Rizea din Nucșoara și pe care l-a și interpretat).
Dacă nu le făceam pe ele, poate nu o făceam nici pe Melania.
Textul radiofonic “Elisabeta Rizea”, de exemplu, l-am scris și m-am luptat să-l fac. În meseria asta nu e nimic greu dacă-ți place, iar mie îmi place foarte mult ceea ce fac. Tot timpul m-am temut că n-o să aibă nimeni nevoie de mine, ceea ce m-a motivat. Îți dai seama că greu este, dar nu atât de greu încât să nu-i poți face față.

11. Unde mi-ar plăcea să trăiesc.
În Portugalia fiindcă acolo m-a primit tot: orașul, apa, casele, soarele, construcțiile, oamenii.
Sunt niște oameni foarte buni care socotesc că viața i-a ales și le-a fost dăruită. Că viața e un dar și se comportă ca atare. Pentru mine e poporul cel mai sensibil, cu minte. Mi-a plăcut tare mult, cred că e singura țară în care chiar vrei să rămâi, chiar dacă n-ai gândul ăsta.
Țara asta, România, o iubesc fiindcă e a mea, simt că e a mea și că numai aici pot să respir. Poate am avut noroc și că am fost crescută cu sentimentul datoriei, orice om e patriot în clipa în care își dă seama că datoria lui e să fie aici și să facă ceva, măcar să planteze un pom, să crească un copil, să construiască ceva, să scrie o carte.

12. Culoarea mea preferată
Negru, vorbesc de îmbrăcăminte. M-a fascinat din totdeauna. Îmi place și verdele, verdele de China, dar se apropie de negru. Pesemne că am avut nevoie să fiu mai distinsă, găsesc că negrul aduce eleganță.

13. Floarea care-mi place.
Liliacul, lăcrămioarele … liliacul chiar îmi place poate cel mai mult. Când aveam 3 ani sau poate chiar mai mică, am spus o poezie care-mi place:

Mama mea e primăvara
Și mă cheamă lăcrămioara
Sunt sora lui ghiocel
Sunt mai mică decât el.

Lăcrămioarele au un miros special, o fragilitate, o delicatețe. Sunt florile zodiei mele, m-am născut primăvara când e explozia asta de flori.
Iasomia îmi place mai puțin – e mai perversă, mai grea, dar florile ei îmi plac foarte mult. De fapt îmi place mult să primesc flori și la spectacol am șansa să primesc permanent flori. Nu mă aștept, și primesc.
Nu știu de ce, la noi se ofilesc foarte repede florile din ghiveci. Le ingrijești, le schimbi pământul … și, nu știu de ce, ceva nu merge.

14. Pasărea mea preferată.Fiecare pasăre vine cu alte sentimente. M-am gândit la un păun care zboară, dar nu am văzut așa ceva. Trebuie să fie minunat și aud și o muzică chinezească pusă pe zborul păunilor, ceva măreț.
Cred însă că-mi place vrabia. E o poveste cu pădurea care arde și leul, regele animalelor, încearcă să stingă focul. E disperat, iar când vrăbiuța vine cu apă în cioc, se enervează peste măsură și o repede: “Asta e bătaie de joc! Cum poți să faci așa ceva?”. Vrabia însă toarnă liniștită apa peste flăcări, se întoarce și-i răspunde: “Mărite leu, eu îmi fac partea”.
Cred că m-am simțit o vrăbiuță tot timpul, cred că așa sunt eu. Dumnezeu a fost modest când a făcut așa o pasăre, ele sunt expuse și în primejdie tot timpul, eu parcă fac massa cu ele.

15. Autorii mei preferaţi de proză.
Rușii. Tolstoi, Dostoievski. Îmi plac foarte mult și sovieticii, n-am complexe și n-am avut niciodată. Nu m-am temut să spun că-mi place ceva chiar dacă a fost contra curentului. Îmi plac sovieticii foarte mult și nu-i găsesc defecte lui Șolohov, că n-ar fi scris el, că  a fost prieten cu Stalin.
Pe mine mă interesează cărțile, “Pe Donul liniștit” e una extraordinară. Și nu e singura, de când eram copil citeam literatură sovietică, ba chiar am fost îndrăgostită de Galina Nikolaevna în “Bătălie în marș”, e o scenă de dragoste pe care cred am citit-o de cel puțin o sută de ori. Îmi mai place foarte mult și Steinbeck și Tenessee Williams…

16. Poeţii mei preferaţi.
Nichita Stănescu, îmi place Tudor Arghezi mult. Și poeții ruși îmi plac grozav. Toți, enorm.
Apoi mai sunt și Rimbaud, Prévert, Sylvia Plath. Citesc Nichita Stănescu și descopăr cosmosul, eu nu citesc poezie ca Diana, fiica mea. Și nici nu le învăț așa ca ea, Diana știe zeci de poezii pe de rost și își găsește în ele esaparea răului.
La mine e altfel: e un fel de admirație pentru ce porți îmi deschide. Ca și cum aș pleca într-o călătorie, în timp ce la fata mea e altfel, e ca o respirație zilnică. Ea îmi trimite mereu poezii și autori.
Nina Cassian îmi place foarte mult. N-am văzut încă documentarul despre ea, toată lumea m-a întrebat, dar n-am avut când. Am iubit-o mult pe Nina, era ceva să te bage Nina Cassian în seamă, era o femeie foarte inteligentă și extrem de feminină, așa urâtă cum era. Era mai feminină decât aproape toată lumea pe care am cunoscut-o.

17. Eroii mei preferaţi din literatură.
Dimitri Karamazov. Andrei Bolkonski din “Război și Pace”.

18. Eroinele mele preferate din literature.
Natașa Rostova din “Război și Pace”, sigur. Multă vreme mi-au plăcut Olguța și Monica, eroinele din “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu și-mi mai plac și personaje asumate ca Holly Golightly a lui Truman Capote.
E ciudat cu eroii, îți plac și-i iubești pe cei cu care ai vrea să semeni, care crezi că ești. Uite, mi-a plăcut Kate din “La Est de Eden”, chiar dacă era atât de neagră, de păcătoasă, mi se părea că semănăm foarte tare. Am găsit la mine toate defectele ei, dar mi-a lipsit răutatea ei, în drumul spre răutate eram ca ea.

19. Compozitorii mei preferaţi.
Ceaikovski, Mahler, Brahms îmi place foarte mult, pe Verdi îl visez. Grieg, Rahmaninov.

20. Pictorii mei preferaţi.
Turner, Van Gogh, Magritte. Pe Magritte cred că îl pun pe locul întâi.
Dali – tot mă chinui să nu-mi placă și tot îmi place enorm. De prima dată când i-am văzut o pictură, lucrarea «Vis provocat de un zbor de albină …” (Dream Caused by the Flight of a Bee around a Pomegranate a Second before Waking), am fost fascinată. Mă fascinează mulți pictori, dar la Dali am înțeles tot, mi-a dat capacitatea să înțeleg și pe urmă am înțeles alte lucruri.
Cornel Răducanu, soțul lui Miriam Răducanu, postează pictură pe FB în disperarea ca să nu mai fie atâta vulgaritate. Pictură cu foarte mare subtilitate, alege lucrările una câte una, uneori stau, mă uit și mă gândesc. A pus la un moment dat o guașă a lui Brâncuși făcută pentru Domnișoara Pogany, cât de frumoasă putea să fie! Făcusem un spectacol Brâncuși și atunci m-am documentat foarte bine, am găsit lucrări despre care nici nu știam că există.

 

Salvador Dali – Dream Caused by the Flight of a Bee around a Pomegranate a Second before Waking (1944), Museo Nacional Thyssen-Bornemisza, Madrid

 

 

21. Eroii mei preferați din viaţa reală.
John-John Kennedy. Studenții mei m-au întrebat de multe ori dacă le pot da un exemplu de om care seamănă cu Hamlet. Multă vreme n-am știut ce exemplu să le dau și pe urmă l-am găsit pe John-John Kennedy, le-am dat să vadă și câteva documentare despre el.
E destinul unui om care s-a născut cu șansa de a fi fiul celui mai mare om din lume la vremea aceea. Chiar dacă a fost iubit de ai lui, greutățile vieții lui au fost egale cu cele ale unuia crescut într-un camp – nimic nu era bun și totul a fost împotriva lui. Un bărbat bogat, frumos, iubit, deștept, cu tot ce-ți puteai dori, care a murit brusc și tânăr, cred că a fost omorât.

22. Eroinele mele preferate din viaţa reală.
Oprah [Winfrey] a plecat de la spălat vase și a ajuns să fie una dintre cele mai influente personalități din lume.
E atât de inteligentă, de simplă și are puterea unică să fie jos-jos-jos și în același timp sus-sus-sus!
Mi-a mai plăcut o regizoare franțuzoaică de origine rusă, Arianne Mnouchkine (una dintre cele mai importante personalități internaționale din lumea teatrului și filmului contemporan). Mi-a plăcut foarte mult.
Îmi plac femeile care nu pierd timpul, care fac ce știu cel mai bine să facă. Nu pălăvrăgesc, nu bavardează, nu pierd vremea cu stupizenii. Nu ai decât de câștigat dacă ești femeie, de ce să fii egală cu un bărbat?
Se strică echilibrul lumii, eu nu vreau să fiu egală cu bărbații, nici nu pot. Mie îmi plac femeile, feminine, talentate, inteligente …

23. Eroii mei preferați din istorie.
Cei care s-au gândit la ceilalți, cu toate defectele lor.
Mi-au plăcut Dimitrie Cantemir sau Ștefan cel Mare. Mi-au plăcut și cei răi: Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare.
M-a captivat Stalin, însă nu pot spune că mi-a plăcut de el ca om, a fost o bestie!
M-a fascinat însă, era un om foarte cult care citea și căruia i-a plăcut muzica simfonică, cântăreții de operă. Apoi trecea din cel care era așa și devenea personajul acela malefic, stupid, idiot chiar și foarte limitat.
Stalin a strâns toți scriitorii vremii lui și le-a spus: “Cei mai mari scriitori ai lumii sunt Shakespeare, Cehov. Dacă eu aș fi fost scriitor, aș fi scris ca Shakespeare, voi trebuie să scrieți ca Cehov, așa că apucați-vă și scrieți.”

Stalin avea partea asta de personaj, descrisă în cartea Verei Davidova, o cântăreață de operă care a fost amanta lui. Cartea ei, “Confessions of Stalin’s lover”,  se petrece într-o lume de bestii cu nimic mai rele decât Henric al VIII–lea sau alții în timpul Războiului de 100 de ani sau a Războiului celor două roze.
Cred că Stalin s-a uitat și a făcut exact ca în vremurile de demult, devenind un satîr și un monstru. Am avut nevoie să citesc cărți despre el. Mă fascinează, poate pentru că eu fac parte dintr-o generație care a crescut strâmb și în care cea mai dulce dulceață din lume era dulceața sovietică. Dar asta nu m-a atins.

Muzica rusească o găsesc minunată. Am undeva un cor format din cazaci, plus un cor de copii, un cor de femei și un cor al armatei … e acolo ceva înfricoșător! În sălile lor uriașe, corul ăsta imens cânta “Rusia, pământul meu”.
Înafară de faptul că au niște voci pe care nu le-am găsit în altă parte, mai este felul unic în care cântă, ca și dăruirea asta pe care o au rușii. Marșuri mai frumoase ca cele rusești eu nu cunosc. Dar strâmbătatea asta, complexul ăsta pe care îl au oamenii să-și ascundă niște neputințe, îi fac să spună că nu le place.

Uite, am avut studenți care nu citiseră nimic din Dostoievski fiindcă știau că e rus! Anul trecut am făcut rușii la Teatrul realist. Le-am dat să studieze Cehov, Dostoievski, Ostrovski, Tolstoi, și i-am întrebat la urmă: ce a însemnat anul ăsta pentru voi?
Iar una dintre fete mi-a spus “am fost atât de fericită să aflu ceva despre mine prin textele astea; la mine în familie sunt niște strămoși ruși și mă feream să o spun și-mi era rușine. Acuma sunt foarte mândră.”
Cei tineri așa trăiesc, așa au învățat de la ai lor.

 

rodica mandache chestionarul lui proust code noir style

Rodica Mandache asa cum o tin minte si cum va fi intotdeauna pentru mine

 

24. Numele mele preferate.
Evident că vor fi nume rusești : Natașa, Sonia, Irina. Toate pisicile mele au nume rusești.
Pe cățeaua mea o cheamă Adeluța fiindcă aveam un rol într-o piesă și am botezat-o după el. Pisicile mele erau Natașa, Sașa, fiindcă eroinele mele erau de acolo. De altfel pe pisicile mele actuale le cheamă Dașa și Mașa.
Una din eroinele mele preferate e din Sclava iubirii, filmul lui Nikita Mikhalkov (inspirat din viața Verei Kholodnaïa, primul star al cinema-ului mut rusesc) și patru oameni diferiți mi-au spus că eroina seamănă cu mine.
La un moment dat, a venit iară filmul la noi și m-am dus să-l văd. Tot așteptam să văd pe cineva care să semene fizic cu mine. Dar nu era vorba despre Elena Solovei, actrița, ci de fapt despre personaj, despre Olga.

25. Mâncarea şi băutura mea preferate.
Băutura mea preferată e sucul de mere, îmi plac mult merele.
Și mâncarea? Colțunașii. Colțunași cu brânză, colțunași cu cartofi, asta e, mâncare tot rusească!

26. Ce urăsc mai mult decât orice.
Neputința pe care o ai când ți se face o nedreptate și nu te poți apăra ca să alungi răul care se întâmplă. Nu pot zice ca toată lumea că urăsc prostia, nici nu știu ce e aia. Toți trecem prin momente de prostie, unele mai mici, altele colosale.
Înțeleg toate defectele omului, Dostoievski spune “am văzut oameni operați pe viu pe front, am văzut tot felul de atrocități. Dar nimic nu e mai rău decât ochii unui copil bătut pe nedrept.”
Nedreptatea e cea pe care o urăsc mai mult ca orice. Când oamenii fac un rău gratuit. Când fac un rău ca să câștige ceva, mai înțeleg, poate mai sunt scuze. Sunt lucruri atroce care se întâmplă pe pământ.

Era o dată o știre la o emisiune la televizor cu un om care și-a violat fetița. Nu cred să existe lucru mai îngrozitor. Omul a făcut 20 de ani de închisoare. Moderatoarea emisiunii a cerut ca în partea dreaptă a platoului să se așeze cei care cred că pedeapsa a fost insuficientă, iar în partea stângă cei care cred că a fost îndeajuns.
Toată lumea s-a așezat în partea dreaptă. O singură doamnă, care umbla agitată ca o găină, s-a așezat în stânga.
Când moderatoarea a întrebat-o de ce a ales partea aceea, femeia a răspuns că omul acela a greșit îngrozitor, a fost pedepsit, dar ea crede că e deajuns fiindcă omul are dreptul să fie reintegrat în societate, să i se dea o șansă să fie reeducat, oricât de mare ar fi păcatul pe care l-a făcut.
Altfel acestor oameni li se dă drumul ca la niște buruieni, nimănui nu-i pasă de ceea ce ar trebui făcut ca să se reintegreze oamenii ăștia ca ei să schimbe. Nu numai ei sunt vinovați, nu știi ce e bine și ce e rău și cum s-a întâmplat.

27. Figurile istorice pe care le dispreţuiesc cel mai mult.
Ca să disprețuiești pe cineva, trebuie să ai un sentiment de superioritate. Că tu ești mai bun și eu nu știu dacă am acest sentiment. Nu cred că un om bun e numai bun, și nici cel rău numai rău. Desigur, pot să dau exemple de mulți oameni care nu-mi plac, dar de aici până la disprețuit …

28. Personajele istorice care nu-mi plac.
Mi-e foarte greu să răspund la întrebarea asta. Sunt personaje ca Hitler, dar nu pot spune că-l disprețuiesc. Răul pe care l-a făcut e așa de mare că disprețul nu e de ajuns. Apoi e foarte studiat, atât de jucat ca personaj și asta nu ar avea loc în meseria mea dacă l-aș disprețui.
Nu e vorba de dispreț, e aproape un fel de admirație pentru un personaj extrem de complex și complicat, dar aici vorbește meseria mea. Poate spun prostii…

29. Reforma pe care o apreciez cel mai mult.
30. Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură.
Să fiu o bună muziciană mi-ar fi plăcut foarte mult. Mi-ar fi plăcut să cânt la violoncel, mi se pare un instrument tare frumos, poate cel mai feminin.
Mi-aduc aminte că am văzut-o pe Silvia Marcovici exact la vârsta potrivită, între 30 spre 40 de ani și era tare frumoasă! Cânta extraordinar la vioară, venise după revoluție să dea concerte la noi.
Mi-ar fi plăcut să fiu ea, să cânt la pian, la vioară, cred că cineva care cântă la un instrument are o libertate extraordinară.
Aș fi vrut să am bosa limbilor, să pot învăța multe limbi străine mi-ar fi plăcut grozav! Am învățat, dar nu am avut talentul “ăla”. Aveam un prieten care ne traducea când ne uitam la filme pe video în clipa în care actorul de la ecran spunea cuvântul potrivit. Avea un talent … și era muzician.

31. Cum aș vrea să mor.
Vorbeam cu studenții și mi-a plăcut cum a răspuns o fată: “râzând în chinuri”. Mi-a plăcut răspunsul ei plin de umor. Nu știu cum mi-ar plăcea să mor, dar nu cred că mi-ar plăcea să mor.

32. Starea mea actuală de spirit.
Nu știu să spun, mă înțeleg cu toată lumea și înțeleg pe toată lumea, indiferent de temperamentul care explodează din când în când. Îmi plac oamenii și sunt bucuroasă că le văd întâi partea bună.

33. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgență.
Minciuna, oamenii mint ca să se apere. Mă deranjează, dar îi înțeleg. Poate din cauza că sunt eu mincinoasă și de asta îi iert mai ușor. Da, sunt mincinoasă.

34. Deviza mea.
Nu te lăsa. Mergi înainte orice s-ar întâmpla.