Săptămâna trecută Institutul Francez a dat startul Festivalului Filmului Francez, găzduit în București ca de obicei la cinema Elvire Popesco. Surpriză, pentru gala de deschidere a fost ales ultimul film realizat de Louis Garrel, L’Innocent, difuzat în premieră națională. 

 

Nu cred că mai are rost să spun cât de mult aștept în fiecare an să descopăr selecția de filme franceze pregătite cu grijă de echipa Institutului Francez. Ca și momentul în care o revăd pe celebrissima Popesco, pisica neagră a cinematografului și mascota Institutului, gazdă bună și gata să-și primească elegant invitații. Cel mai longeviv festival de acest gen de la noi a ajuns la cea de-a 27 ediție și sărbătorește anul acesta și 30 de ani de când România este membră al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Ocazie pentru care a fost creată secțiunea Pépites Francophones în cadrul festivalului 2023, care cuprinde o selecție de filme produse în țări francofone și proiectate la cele mai mari festivaluri internaționale de film din lume. Însă înainte să mă azvarlu să vă povestesc de ce mi-a plăcut așa tare L’Innocent, reamintesc cele 5 secțiuni de anul acesta și filmele incluse în fiecare dintre ele:

 

L’Innocent – dragoste, umor și ceva infracțiuni

Poate filmul pe caredoream cel mai mult să-l văd la Festivalul Filmului Francez, L’Innocent a fost surpriza foarte plăcută a galei de deschidere de miercuri seară.

La a 48a ediție a ceremoniei César care a avut loc la începutul anului, L’innocent a fost considerat marele favorit cu nu mai puțin de 11 nominalizări (printre care cel mai bun film, cel mai bun rol principal masculin, cel mai bun montaj, cea mai bună muzică și cel mai bun regizor) dintre care a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună actriță într-un rol secundar (Noémie Merlant). Premii câștigate pe bună dreptate, cum Louis Garrel a colaborat la scenariul destul de autobiografic al filmului cu Tanguy Vieil, unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi contemporani de literatură polițistă. Universul gangsterilor este unul  foarte familiar lui Vieil,  acesta fiind multi premiat pentru intrigile sale complexe și un stil definit ca dinamic și oral, care se potrivește natural și cu mult umor scenariului.

Al patrulea film al actorului în spatele camerei de filmat este o descoperire foarte plăcută din multe puncte de vedere. Nu pot spune că-mi place Louis Garrel în mod special, știu, sunteți (foarte) multe care veți fi absolut șocate și deloc de acord cu mine, dar îmi asum că vă dezamăgesc. Mai rău, nici Roschdy Zem, partenerul lui, nu este printre preferații mei, chiar dacă este un actor extrem de talentat. Însă aici amândoi fac o echipă formidabilă și foarte potrivită care reușește să te ducă până la final printr-o poveste comica construită ca o păpușă rusească: de câte ori se deschide o situație , de tot atâtea ori mai apare încă una pe nepusă masă. Iar rezultatul este o adevărată comedie populară, frumos stăpânită. Dacă Garrel a căpătat în timp imaginea unui actor de film de artă, se amuză să o spargă în multe bucăți și să-și reinventeze nonșalant alte identități mai interesante și ofertante. Și nu aș fi crezut că o să ma bucur atât de mult să-l văd făcând asta. Și cred că nici publicului, care a aplaudat sincer și cu satisfacție la final.

Cu siguranță cred că am fost foarte influențată și de sunet, muzica originală compusă de Grégoire Hetzel a fost impletita cu mari hit-uri franceze (și foarte cheesy) ale anilor 80 cum ar fi Nuit Magique al lui Catherine Lara (pentru curioși aici) sau Une Autre Histoire (atenție la ochi, estetică cât se poate de vintage și freză de fotbalist est-german în prim plan în clipul original aici).

 

 

Prezentat la Festivalul de la Cannes in 2022, L’Innocent a fost selectionat inafara competitiei.

 

Louis Garrel si Roschdy Zem in L’innocent, scris si regizat de Louis Garrel

Scenariu original cu parfum autobiografic

Inspirat de propria poveste de familie a actorului, lucru care m-a făcut să-l apreciez mai mult pe Garrel, filmul povestește cum Sylvie (Anouk Grinberg), o profesoară de teatru la vreo 60 de ani care organizează ateliere creative în închisoare, se îndrăgostește nebunește de Michel, un deținut dubios (Roschy Zem, genial), cu care se căsătorește înainte că acesta să fie eliberat. Nu ar fi rău dacă nu ar fi a treia căsătorie a lui Sylvie, iar Michel nu ar fi fost condamnat pentru organizare și implicare în furturi. Evident, lucru asta îl deranjează pe Abel (Louis Garrel), fiul lui Sylvie, cât și pe prietena sa, Clémence (Noémie Merlant), iar amândoi vor căuta dovezi cum că Michel se reapucă de business ilegal o dată ieșit din pușcărie. Ceea ce crează situații pe cât de ilogice și exagerate, pe atât de haioase.

Mi-a plăcut și ideea de teatru și faux semblants, reluată ca un fir roșu pe tot parcursul filmului. De la prima scenă unde se repetă un dialog, trecând la personajul lui Sylvie, profesoară de teatru care vrea să-și schimbe meseria din dragoste pentru Michel, un om care ascunde și el tot felul de povești si până la scena-cheie a filmului, absolut ilară țin să atrag atenția, care este de fapt o punere în scenă și un fals dialog improvizat menit să distragă atenția de la o spargere in paralel a unui camion cu caviar iranian.

L’Innocent ar fi putut să fie un film realist, greu și întunecat în stilul fraților Dardenne despre experiența adevărată de viață a unui adolescent târât de mama lui, cu cele mai bune intenții, în universul carceral. Dar nu, Garrel  folosește sentimentele și tandrețea pentru mama lui într-un fel sincer și emoționant, răsturnând situațiile, reîncărcându-le și transformându-le într-o înlănțuire extraordinară, absurdă și foarte comică de întâmplări cărora nu le poți scapă și care te prind în energia lor lăsându-te să pleci cu cântecul lui Gianna Nannini I maschi în minte și cu un zâmbet mare și larg pe față și în suflet.

 

” Am vrut să fac un film care să se distreze cu genul detectiv, care sa fie ușor și amuzant de vizionat.”

 

 

Filmat la sfârșitul lui 2021 în plină iarnă la Lyon, L’Innocent i-a făcut foarte mândrii pe locuitorii săi după succesul filmului – mie mi-a plăcut și faptul că un oraș așa frumos și emblematic a fost ales ca să întregească o estetică clasică de film polițist pe care Garrel a reușit să o impună filmului.

Dacă Louis Garrel nu caută să se închidă într-un stil anume ca actor, ceea ce ar fi fost simplu când ai devenit arhetipul tânărului parizian chic și bobo (burghezo – boem) și unul dintre cei mai importanți și curtați actori ai noului val francez de cinema, îi reușește când se decide să ia riscuri. Exercițiu pe care-l face și când se află de cealaltă parte a camerei, filmele sale nu aduc unele cu altele prin manierism, ci printr-un stil conturat și aș zice un anumit ritm. L’innocent nu seamănă cu niciuna dintre realizările sale anterioare, mi s-a părut mai asumat și mai îndrăzneț. Poate și din cauză că este mai personal și de aceea nu întâmplător este filmul care-i aduce recunoștiința breslei și a publicului ca regizor, nu doar ca actor.

Construit ca un omagiu mamei sale,  personajul lui Sylvie este minunat interpretat de o Anouk Grinberg plină de candoare, entuziasm foarte viu și o doză de adolescentism, în timp ce Abel este veșnic îngrijorat, bănuitor și pesimist, găsind motive pe tot parcursul filmului ca să-și justifice felul de a fi – iar contrastul acesta va crea echilibrul comic pe care se va derula tot filmul.

Mama lui Louis Garrel, Brigitte Sy (nicio legătură cu actorul Omar Sy) este actriță și regizoare în viață reală ca și Louis și a lucrat vreo 20 ani în închisoare, găsind că este important pentru copii ei (Garrel are și o soră) să fie deschiși la un alt tip de univers, diferit de cel în care au crescut și pe care să nu-l judece. Atitudine pentru care Garrel îi rămâne recunoscător și îi mulțumește, în loc să o judece. De exemplu scena căsătoriei lui Sylvie cu un deținut a plecat de la o întâmplare cât se poate de reală. Dar cum pe atunci Garrel nu a putut asista la ea fiind minor, a ținut să o includă în film cu el în versiune adultă.

“Je voulais faire un film comme les chanteurs de variété écrivent une chanson. Ils espèrent qu’elle parlera à tout le monde. Quand j’entends les gens rire dans la salle, c’est paradisiaque. ” a spus Garrel într-un interviu. Și ca să dau din casă acum la final, exact așa se simte filmul când ieși din sala.

Grăbiți-vă, Festivalul Filmului Francez se ține până pe 26 martie și are loc în 12 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș. Programul întreg poate fi găsit aici.

 

Pentru mai multe aventuri, mă poți urmări pe Instagram aici

Dacă ți-a plăcut, îți recomand și:

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Popesco, pisica Institutului Francez

Ce e bine să știi despre Astérix și Obélix – Regatul de mijloc dacă nu ești francez

Festivalul Filmului Francez – care au fost noutățile ediției 2022 ?

Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Irina-Margareta Nistor

 

Ioana Nicolesco
Leave a comment