Ce faci când știi că ai de stat cuminte în casă pentru următoarele 10-14 zile ? Simplu, te apuci să-ți faci canapeaua cât mai confortabilă, o umpli de perne, aduci cel mai moale pled din casă, pregătești un stoc rezonabil de popcorn și faci o listă cu filmele și serialele de pe HBO pe care voiai să le vezi și nu aveai timp. Și îți amintești de cele care ți-au plăcut și pe care acum ai timp să le revezi cu familia.

Cam asta a fost starea mea de spirit când am aflat că am testat (și eu) pozitiv, ca multă lume în perioada asta. Bat în lemn, versiunea cu care m-am căpătuit a fost una ușoară care mi-a dat timp să stăm în familie și să dăm frâu liber uneia dintre ocupațiile noastre preferate când suntem împreună – să citim și să ne uităm la tot soiul de filme pe HBO. Precizez că recomandările de mai jos sunt cât se poate de personale, nu le fac din vreun interes și că pe unele le văzusem și vă mai spusesem de ele.

Citisem legat de o comedie americană din anii 30 că producătorii și scenaristul aleseseră să facă filmul despre problemele lejere ale unor cupluri bogate pentru că era lucrul cel mai deconectant și amuzant pentru public în plină criză economică. Dacă stai să te uiți, a devenit rețeta multor comedii de succes și în timpul războiului, de altfel perioadele de criză au fost prolifice în comedii și musicaluri.

M-am gândit la asta când m-am uitat și azi la anumite seriale sau filme de succes – sau chiar reality show-uri. Dacă nimeni nu ar vrea să se uite la viața unei vânzătoare la McDonalds, Keeping up with the Kardashians a făcut 20 de sezoane.
Aș adăuga că ajută un scenariu de epocă, ceea ce explică selecția mea de mai jos  – oare numai eu am o poftă nestăvilită să mă uit la seriale în costume de când cu pandemia sau mai sunt amatori și printre voi?

Photo by @mart.production from Pexels

HBO – 9 seriale de pus pe listă (dacă nu le-ai văzut încă)

The Gilded Age (2022)

Evident, încep cu “The Gilded Age“, care a avut premieră luni pe HBO și pe care-l așteptam cu interes din mai multe motive.
Situat în 1882 în New York, (atenție, costume scumpe și interioare somptuoase Belle Epoque emigrate în State), serialul este scris de Julian Fellows, creatorul “Downton Abbey” și țese intrigi între new money și old money din oraș, între bogați și foarte bogați, între stăpâni și servitori sau între albi și negri. Mi-a plăcut, m-a prins și recomand – The Gilded Age este un bun entertainement și o traversare reușită a scenaristului către Lumea Nouă care a pregătit serialul vreo 10 ani. Iar rețetele folosite cu succes în Downton Abbey funcționează și s-au aclimatizat problemelor noului continent.
Christine Baranski își da roba de avocată din “The Good Fight” pe rochii cu turnură și resuscitează o asemănare cu lady Violet Crawley, iar sora ei este Cynthia Nixon care o ascunde pe Miranda din Sex & The City într-un sertar și devine o fată bătrână cu inimă mare.
Am descoperit-o pe Louisa Jacobson, fiica lui Meryl Streep, în rolul tinerei lor nepoate ingenue, pe Carrie Coon în vecină ajunsă și ambițioasă și pe Audra McDonald, colegă de Good Fight și The Good wife cu Christine Baranski, o actriță și cântăreață multi premiată pe Broadway.
Personajele sunt inspirate de reala elită new-yorkeză de la 1800 și de rivalitățile dintre ei, cum au fost Alva Vanderbild sau Caroline Schermerhorn Astor – dați-le un search pe google, o să vă amuze și e intersant să vezi de la ce a plecat Fellows.
Dacă v-a plăcut (grozav) Downton Abbey,  o să vă placă cel puțin la fel de mult The Gilded Age – am văzut primele 5 episoade, firele narative sunt la fel de bogate și variate ca și protagoniștii și abia aștept să văd următoarea porție.

The Great (2020)

Costume superbe (am apreciat că nu este nicio bucățică de blană adevărată în toate cele 20 de episoade din cele două sezoane de până acum) și decoruri impresionante pentru un scenariu plin de umor, inspirat foarte liber din viața împărătesei Ecaterina cea Mare. Nu sunt mare fan al lui Elle Fanning, dar aici mi se pare foarte potrivită pentru rol împreună cu Nicholas Hoult, care interpretează un împărat Petru al III-lea îndeajuns de imprevizibil și creativ ca să mă facă să-l cred și să râd.
Mi-a plăcut și cum este ironizată nevoia producătorilor de diversitate și political correcteness din producțiile de azila curtea țarului nobilii pot fi negri, albi, bej sau de origine asiatică, vorbesc grosolan și cred că totul le este permis. Nu știu ce beau sau fumează scenariștii, dar sigur se distrează copios când se apucă de scris câte un episod. Aștept sezonul următor.

A very English scandal (2018)

Un concept nou made în UK care și-a propus să abordeze marile scandaluri britanice în câte trei episoade. După The Crown, această miniserie face cunoscute momente mai puțin glamour care au marcat istoria Angliei și despre care nu cred că aș fi aflat altcumva.
Primul scandal narează afacerea Jeremy Thorpe și mi s-a părut mai greu de urmărit, în ciuda unui Hugh Grant surprinzător și monstruos în rolul unui politician liberal din anii 60 și al lui Ben Whishaw, fostul iubit dezamăgit și unul dintre actorii mei preferați lately, rol pentru care acesta a primit o grămadă de premii.
Al doilea scandal, situat în aceeași perioadă, povestește divorțul mediatizat a lui Margaret Campbell, ducesa d’Argyll, de soțul ei, Ian Campbell, considerat pe atunci cel mai scump și scandalos din istoria Angliei. Claire Foy, încă urmărită de personajul reginei Elisabeth II, și Paul Bettany ilustrează cu stil o relație dificilă și toxică care a făcut să curgă multă cerneală în ziare și pe care m-am trezit căutând-o apoi pe google pentru detalii – iar acum sunt curioasă să aflu care va fi următorul scandal?

The Durrells (2016 – 2019)

Un serial minunat despre aventurile adevărate ale unei familii britanice din Bournemouth care pleacă în anii 30 să se instalează în Corfu. Seria este din 2016, făcută nu doar pentru fanii lui Gerald Durrell și cartea sa “Familia mea și ale animale”  pe care este bazat scenariul. Pe vremurile astea mi-a liniștit puțin pofta de a călători. Cine nu a citit cartea lui Gerald Durrell cu siguranță o să aibă chef să o facă după primele episoade.
Bonus – personajul lui Larry (Lawrence Durrell, fratele lui Gerald și vestitul autor al Cvartetului din Alexandria) este interpretat de Josh O’Connor… viitorul Charles din “The Crown”.
Un serial care mi se pare prea puțin apreciat pentru cât de bun este.

The girlfriend experience (2016 – )

Bazat pe filmul cu același nume făcut de Steven Soderbergh în 2009 în care acesta îi oferă un prim rol fostei actriței porno Sasha Grey, ambiția serialului este să explore în fiecare sezon și alături de alți protagoniști un fir narativ care urmărește aventurile unor escort girls de lux în Manhattan.
Pentru film, Soderbergh menționeză că a fost influențat de filmele Red Dessert de Michelangelo Antonioni și Cries and Whispers al lui Ingmar Bergman. Cred că aceștia i-au dat și ideea să explore mai departe și într-un serial un subiect mai vast și idei pe care nu le cuprinsese în film. Rolul de escort devine un pretext de a explora situații, vieți duble și de testa limitele personajelor principale cât și ale celor din jur, așa cum îi place lui Soderbergh.
Rezultă un serial care te surprinde situat undeva între acum și un viitor apropiat, construit cu invitați la fel de neașteptați – ultimul sezon a avut-o ca interpretă pe Julia Goldani Telles, remember serialul The Affair?

Scenes from a marriage (2021)

Musai de văzut, chiar dacă nu este tocmai un subiect lejer sau o comedie. Adaptat din Scene din viața conjugală, serialul TV al lui Ingmar Bergman din 1973, scenariu urmărește relația unui cuplu american din zilele noastre care se destramă punctând etapele importante care duc la separare văzute din unghiul fiecăruia. Oscar Isaac și Jessica Chastain, care sunt prieteni în viața reală, reiau rolurile inițial jucate de Liv Ullmann și Erland Josephson și sunt extraordinari.

NB – Hagai Levi, creatorul mini seriei, este și creatorul foarte apreciatului The Affair. Și mi-a plăcut cum a reinterpretat situațiile din seria originală, îndepărtându-se de povestea lui Bergman.

 

The good fight (2017 – )

Pentru cei care găsesc că The Good Wife s-a terminat prea repede și apreciază un sequel infuzat cu vitamina C și situații surpriză.  Și, evident, pentru cei cărora le plac serialele americane cu avocați.
Mi-a plăcut să văd că pentru rolurile principale au fost alese femei peste 50 de ani, (Christine Baranski are 69 ani și Audra McDonald are 51 ani) și că sunt create roluri noi pentru actori mai puțin cunoscuți în Europa. Scenariul ocolește clișeele de telenovelă prea bătătoare la ochi în care s-ar fi putut pierde și abordează simplu și cu umor situații (alegerea lui Trump ca președinte) și își aruncă personajele in tot felul de întâmplări imposibile dar amuzante.

Mare of Easttown (2021)

O mini serie care mi-a plăcut mult, în care Kate Winslet m-a lăsat mască și pe care am bing-uit-o conștiincios. Interpretând o polițistă dintr-un mic oraș din Statele Unite, Winslet este reală și atât de adevărată încât te duce cu gândul la documentarele americane în care apar la un moment dat forțele de ordine locale. Nemachiată, obosită, cu părul slinos și nevopsit, masculină, solidă și dintr-o bucată, Mare are 6 episoade la dispoziție să rezolve o crimă nu chiar ușoară în orașul ei unde toată lumea știe pe toată lumea și unde viețile personale ale tuturor sunt împletite – scenariu rămâne imprevizibil și a reușit să mă țină in suspens până la finalul ultimului episod.
Chapeau, Kate!

Fosse / Verdon (2019)

O mini serie făcută de Lin-Manuel Miranda (da, da, chiar el) și Thomas Kail care mi-a plăcut așa mult când a ieșit pe HBO de mă si extaziasem pe social media. Fosse / Verdon descrie relația reală dintre unul dintre cei mai mari coregrafi contemporani, Bob Fosse, și una dintre cele mai importante dansatoare de pe Broadway, Gwen Verdon. Înafară de faptul că este o serie despre dans, talent și muzică, afli poveștile din spatele creațiilor lui Fosse și vei vedea cu ochi diferiți filmele sau musicalurile cum ar fi Cabaret sau Chicago pe care o să vrei să le revezi.
Mi s-a părut că seria putea fi mai lungă, poate din cauza că Michelle Williams și Sam Rockwell se potrivesc de minune și nu vrei să-i lași după câteva episoade. Ce e cert e că după ce vezi seria ai chef să te apuci de dans, chiar și în baie.

Documentare:

Music Box (2021)

Un documentar la care nu știam la ce să mă aștept și pe care l-am pus din întâmplare, Music Box este frumos făcut și nu alege calea cea mai ușoară pentru a povesti despre evenimente sau artiști care au marcat istoria.

Nu am vrut să văd primul documentar, dedicat concertului din 1969 de la Woodstock,  fug cumva de lucruri mult prea mediatizate. Dar l-am văzut pe cel despre Alanis Morisette și cel dedicat lui Kenny G, care a fost o surpriză bună. Cu toate că nu am nici cea mai mică afinitate cu Kenny G și nu pot spune că-mi place muzica lui, personajul mi-a devenit simpatic. Am înțeles de ce a fost atât de celebru, de plăcut sau detestat de colegii lui de breaslă și mi-a plăcut să descopăr un artist disciplinat și muncitor, pasionat de ceea ce face și un om generos și relaxat în fața celor care-i desconsideră muzica.

Cred că ăsta este atu-ul celor care-și cunosc cu adevărat valoarea – să-și știe atât de bine locul și să-și vadă fără aroganță de drumul și pasiunile lor.

 

Jane Fonda in five acts (2018)

Dacă îmi plăcea Jane Fonda ca actrița de când eram copil și Desculț în parc este unul dintre filmele mele preferate, am devenit un fan al ei ca persoană de când am avut onoarea să o întâlnesc live la un masterclass la Paris chiar înainte de pandemie. What a lady la 80 ani și ce sursă de inspirație! Dar și cum reușește să rămână deosebit de sinceră, deschisă, activă și implicată în ceea ce se întâmplă azi și să continue să facă filme pentru a-și susține de exemplu cauzele dragi legate de mediu. Așa că în mod firesc, în momentul în care a apărut documentarul ei Jane Fonda in Five Acts, a trebuit să-l văd – și mi-a plăcut. MULT.

 

 

Pentru cine nu a văzut încă

Acasă, my home (2020)

Un documentar despre o bucățică inedită de România pe care nu prea vrem o vedem și care ne deranjează. Dar pe care ar trebui o privim direct în ochi și pe care regizorul Radu Ciorniciuc a reușit să o redea cu tandrețe și sensibilitate chiar din interior . Acasă, my home este și unul dintre cele două filme documentare care mi-au plăcut în mod deosebit în ultima vreme, și de care bucur să știu că sunt producții românești. Musai de văzut.

Holly Father (2020)

Întâi m-am temut puțin de sinopsis și mi-a imaginat cu totul altceva. Când l-am văzut era vară și nu prea aveam chef de subiecte triste sau care să mă depășească emoțional. Am descoperit însă un documentar intim și cald in care regizorul Andrei Dăscălescu știe frumos să arate relațiile din chiar familia sa. Aflând că va deveni tată, Andrei va relua contactul cu tatăl sau, care s-a decis să fie călugăr la muntele Athos. Mi-a plăcut și dramul de haz folosit. Fără să-ți impună ceva, Holly Father îți lasă spațiul necesar să aprecizi (sau nu) din punctul tău de vedere  o bucată reală de viață.

 

Film:

Atonement (2007)

Un film pe care am refuzat să-l văd de când a ieșit, fiind mult prea mediatizat (în plus faimoasa rochie verde a Keirei Knightly era peste tot) și crezând că știu despre ce este vorba. Desigur, l-am văzut recent pe HBO. Mi se mai întâmplă, așa a fost cu Peaky Blinders și Game of Thrones. Apoi, când am descoperit ce am ratat, îmi promit să fiu mai atentă pe viitor și să trec de senzația aia de supra-mediatizare.
Dacă am pus Atonement aici este că filmul a rămas cu mine și a doua zi după ce l-am văzut – construcția mi se pare ingenioasă, lui Saoirse Ronan îți vine să-i dai palme și să intri în film să o zgâlțâi, iar James McAvoy este minunat. Nu am citit cartea, așa că finalul m-a surprins și mi-a plăcut grozav.
Pentru cine, ca și mine, nu a apucat să vadă (încă) un film bun.