Anul trecut am făcut o vizită primilor stupi urbani din București. Dacă albinele “orășene” sunt o realitate la Paris dinainte de 2010,  primele chiriașe înaripate de felul lor din Capitală locuiesc de doi ani pe un acoperiș nu departe de Cișmigiu, pe clădirea unei instituții care le găzduiește cu drag. La început au fost doi stupi, apoi șapte.  Azi sunt patru, iar apicultura urbană, mai ales după izolare, pasionează din ce în ce mai mulți oameni.

 

Vorbind despre nevoia de a apăra și conviețui inteligent cu natura și nu contra ei, mi-am dorit să scriu un articol despre albine urbane. Il pregătesc de anul trecut și am așteptat să-l public din cauză că albinele urbane “de Cișmigiu” au fost grav afectate de substanțele folosite în parc contra țânțarilor și numărul lor aproape că s-a înjumătățit. Însă dincolo de încălzirea globală sau de pandemia prin care trecem, există oameni care caută și văd detaliile ce fac diferența. Și care-și doresc să găsească soluții frumoase la măcar o parte din lucrurile strâmbe azi din cauza noastră și pe care doar noi le putem îndrepta.

De când mă știu îmi plac albinele. Mă fascina de mică tot era legat de albine, de la felul în care se organizau la felul cum trăiau. Faptul că aveau o regină mă făcea să mi-o imaginez cu o coroniță foarte mică dar adevărată pe cap și o mini capă purpurie, urcată pe un tron de unde guverna stupul care sigur arăta ca un castel francez în interior.  Nu e ușor să vezi regina, lucru care întărea convingerea mea de copil că nu oricine avea dreptul să se uite în castelul ascuns de forma aparent simplă a unei cutii mari din lemn. Trebuia să fii albină sau… un om mare care se ocupa de ele, un apicultor.

Perfecțiunea fagurilor construite de albine mă intriga, le studiam la micul dejun în loc să mă înfig în miere. Oare în ce parte a “castelului” își făceau ele ședințele unde hotărau cum să pună ceară și apoi  mierea, și cu ce mini metru măsurau ele atente ca toate hexagoanele să fie perfect egale într-un stup. Acum sincer, cum să nu-ți placă de albine?

Mă temeam puțin, oricine știe că o albină e drăguță dar te și poate înțepa. Dragul pentru ele a fost însă de fiecare dată mai tare decât frica. Acum mi se strânge inima de câte ori le văd învârtindu-se în cerc, amețite de pesticidele din parcuri sau “substanța contra țânțarilor”.

 

Cum arată o bucățică din centrul Parisului – cu multă verdeață

 

Albine urbane și acoperișuri pariziene

În Franța aducerea naturii în mijlocul orașului nu este un vis frumos de ecologiști visători. Dacă biodiversitatea a fost votată “cetățean de onoare” a orașului Paris în 2016, în 2018 a fost votat noul Plan al Biodiversității 2018 – 2024, sau o serie de acțiuni menite să aducă rezultate rapide cerințelor unui oraș responsabil și cetățenilor lui. Preocuparea pentru albine se regăsește în proiectul Primăriei din 2017 «Ruches et pollinisateurs» (Stupi și polenizatori), care urmărește diversificarea și înmulțirea vegetației în mediul urban, metode de cultură fără pesticide și încurajarea populației să crească o selecție de plante melifere, menite să farmece și să ajute albinele. Da, vorbim de terasele restaurantelor și cafenelelor, balcoane sau bordurile străzilor și de un oraș prietenos cu micile zburătoare care în 2010 se mândrea cu 300 de stupi urbani.

Acoperișurile din Paris găzduiesc azi peste 700 de stupi (se vorbește de 1 000) și 50 milioane de albine domestice, iar discuțiile se orientează către salvarea abinelor sălbatice, mai fragile, discrete dar și mai amenințate decât cele obișnuite. Cel mai vechi stup din Franța și a doilea cel mai “bătrân” din lume este cel din Jardin de Luxembourg, care datează din 1872. Construcția stupului original există, este în continuare folosită de Societatea centrală de apicultură, cea mai veche școală de profil din Franța. De mai mulți ani, ea organizează Concursul mierii din Île-de-France (toată regiunea pariziană), cât și conferințe, workshopuri și expoziții pentru amatori și profesioniști.

 

 

Primul stup urban și cel mai vechi din Franța, construit în 1856, se află în Jardin du Luxembourg

 

Stupul urban azi, unde au loc cursurile moderne de apicultură găzduite de Societatea Centrală de Apicultură, inființată în 1856.

 

Dacă o luăm științific, albinele sunt « un clad de insecte himenoptere din familia apoidelor ». V-a plăcut fraza asta nu? Ei,  puteți acum să o testați cu prietenii. Pe planeta noastră sunt peste 20 000 specii de albine dintre care cam 2 000 în Europa și aproape 1 000 în Franța. Și, oricât de ciudat pare, nu toate fac miere chiar dacă toate se hrănesc din nectarul florilor – este cazul albinelor sălbatice. Partea esențială este că ele, în timp ce caută nectarul, vor poleniza conștiincios toate plantele.

Sunt multe soiurile de plante care pot dispărea fără ajutorul lor – pomii fructiferi, legume, plante care reprezintă în toată lumea hrana altor specii care fără albine nu ar mai fi. Iar rata extincției albinelor în ultimii ani e de 100 până la 1 000 de ori mai mare decât cea normală, sau anual 30% din populația mondială a albinelor. Nu o să intru în amănunte, în mare parte cauzele acestor dispariții locale și din ce în ce mai întinse nu sunt un secret pentru nimeni.

În 2017, specialiștii germani au tras concluzia că în 27 ani au dispărut 75% dintre speciile de insecte zburătoare din țara lor. Un studiu luat în serios și de francezi care se îngrijorează de dezechilibrul faunei și florei prin dispariția insectivorilor – în 30 ani au dispărut 80 % din rândunicile Europei de Est.

Fête du miel et des abeilles – ziua în care se sărbătoresc albinele

În apropierea parcului Bercy la Paris, aproape de centru, se află mici lacuri în mijlocul câtorva kilometri de verdeață elegant îngrijită. Acolo se găsește Casa Grădinii, deschisă tuturor celor care vor să învețe cum se cultivă diverse plante, zarzavaturi și flori. Este un loc minunat care organizează de ani de zile activități cu copiii și unde îmi place să merg pentru workshopurile lor sau pentru sezonul florilor. În acest mic rai vegetal și-au făcut loc stupi și albine, iar mierea de Bercy câștigă de câțiva ani premii pentru calitățile ei.

 

Mierea stupilor urbani din grădina Bercy din Paris sau o miere gândită sustenabil și ecologic în oraș

 

Stupi urbani pe acoperișul Operei Garnier din Paris

 

Albinele pariziene au și ziua lor specială. De cinci ani, în luna iunie are loc Sărbătoarea mierii și albinelor,  o zi întreagă dedicată lor, unde sunt propuse gratuit tot felul de animații faine în toate grădinile Parisului. În parcul Bercy, unde am fost vreo 3 ani la rând, se țin ateliere de fabricare a lumânărilor din ceară de albine, degustări de miere, cursuri unde faci măști cosmetice cu miere sau înveți o sumedenie de lucruri faine despre stupi.  Sunt organizate și proiecții de filme, iar la sfârșit are loc un quiz mare cu premii în miere. Multe dintre activități sunt create special pentru copii, să învețe cei mici cât de importante pentru noi sunt albinele,  insecte aparent mici dar de care depinde viitorul omenirii.

Bercy nu e singurul loc în Paris unde sunt crescuți stupi și unde activitatea apicultorilor se dezvoltă. Acoperișul celebrei Opere Garnier găzduiește 10 stupuri de albine din 2013, primii stupi fiind amplasați acolo acum mai bine de 20 ani. Mierea obținută este curată și apreciată de cunoscători, care nu ezită să cumpere ceea ce a devenit prestigiosul label «Miel de l’Opéra ». Recolta obținută (între 2 500 – 3 000 de borcănașe) se vinde în exclusivitate la magazinele Operei.

Însă înainte să ne gândim la profit și business, să recapitulăm nițel: o albină parcurge până la 3 km departe de stup ca să găsească hrană. Iar într-un stup se pot afla peste 10 000 de albine, fără a pune la socoteală trântorii. Dacă albina nu găsește flori, este în stare să zboare distanțe uriașe care o vor epuiza și ea va muri de oboseală. De asta le găsim câteodată în jurul teraselor căutând un strop de zahăr sau apă în dozete metalice sau pahare de limonadă. Să nu le gonim, nu au decât 45 zile de trăit, să avem grijă de prezența florilor și vegetației de care au nevoie și să dăm o mână de ajutor. Iar mai multă vegetație nu poate decât să îmbunătățească calitatea vieții noastre în oraș. Dacă Franța are 51 m2 de vegetație/ locuitor, Bucureștiul nu are decât 10 m2, sau sub standardul european. Și flori (foarte!) puține.

 

Împreună cu Queen Mum în vizită la reginele înaripate de pe acoperișul The Institute din București

 

Stupii urbani din București pe acoperișul fierbinte

Vara trecută am descoperit primii stupi urbani de la noi, găzduiți de The Institute pe acoperișul clădirii lor. Întâlnirea, organizată de Matei David și Alex Opriță de la grupul de initativa Cismi Civic, a fost rezervată unui număr limitat de persoane și a avut ceva din farmecul cu care descoperi un mare secret aflat la câțiva pași de tine.  Mi-a părut bine să merg cu mama din dotare, ca două iubitoare de albine ce suntem și mai ales să cunosc și alți oameni faini veniți să le descopere, despre care știam doar că suntem vecini.

Din cauza sensibilității mari la mirosuri, am fost rugați să nu folosim parfumuri și să fim atenți la utilizarea săpunurilor prea parfumate înainte de vizita la albine, ca să nu fim confundate cu niște flori de către ele și să le amețim. Pe acoperiș ne aștepta Marian Stoica, fondatorul proiectelor La stupina și Patrula Albinelor, printre altele, care avea să ne împartă povestea chiriașelor la care eram în vizită. Marian poate povesti despre ele și pasiunea sa ore în șir. Un om cald și calm, Marian nu poartă mănuși când are de-a face cu albinele, nu ezită să le mângâie și să anticipeze toate întrebările cât și gesturile noastre.

Am învățat de unde provin albinele din stupii de pe clădire, dar și lucruri mai puțin cunoscute despre viața lor sau ce înseamnă o albină sălbatică. Am aflat și cum ele își construiesc cu grijă culoare de zbor, la fel ca niște mici avioane, și cum e bine să fii atent să nu stai în calea lor. Lucru pe care l-am aflat stând fără să-mi dau seama fix în mijlocul culoarului lor. Am înțeles și cum se recunosc între ei membrii aceluiași stup, cum construiesc fagurii, care este perioada de roire sau cum se crește o matcă, regina stupului.

“În orașe, ceea ce le distruge pe albine este frica. Frica îi face pe oameni să ia decizii iraționale, fatale pentru aceste familii de albine. În timpul verii, familiile de albine se înmulțesc și roiesc. Practic o parte din albine părăsesc stupul și își caută o altă casă. De cele mai multe ori, în orașe, se stabilesc în locuri improprii lor sau în locuri care creează discomfort sau teamă oamenilor. Și atunci, foarte mulți oameni, din frică, acționează în mod irațional și le ucid. Dar frica poate fi înlăturată. Prin educare și experimentare. Iar cea mai bună treabă pe care poți să o faci este să le înțelegi și să nu te amesteci în viața lor.”

Nu aș fi putut rezuma mai bine situația de la noi. Marian iubește necondiționat albinele de mai bine de 10 ani când, pus în fața unui roi sălbatic care se instalase în noua casă de la țară a familiei, s-a decis să le salveze în loc să le ucidă. Întâmplarea l-a determinat pe Marian să devină apicultor, și după ce 12 ani a fost angajat, a creat propriul proiect de protejare al albinelor cât și o serie de ateliere și programe prin care împrietenește adulții și mai ales copiii cu ele. Interesul din ce în ce mai mare pentru ocrotirea naturii și o viață mai aproape de ea îl face pe Marian Stoica să ofere consultanță și sprijin tuturor celor pasionați de domeniu și care își doresc să aibă stupii propri. Mie mi-a dat mare chef să plantez în spațiile din jurul blocului levănțică, rozmarin sau tei (chiar dacă sunt super alergică la florile de tei!), florile preferate ale albinelor.

 

Marian Stoica și programul lui “Micul Apicultor”

 

O albină și un admirator

 

Toamna trecută La stupina a dus produsele proprii la sărbătorirea celor trei ani a proiectului urban “Grădina cu Oameni”

 

Dacă tot am vrut să vorbesc despre albine urbane, am întrebat-o și pe Maria Neneciu, de la The Institute, cum au ajuns să fie implicați în proiect. Ea cunoștea grupul de inițiativă Cișmi Civic urmărindu-i de la început din perspectiva de vecină, dar și prin prisma proiectului ‘Cartierul Creativ’, semnat de The Institute. Proiectul dorește dezvoltarea zonei drept una dintre cele mai efervescente și cultural-creative din București, o zonă ce poate deveni un adevărat model de dezvoltare comunitară și urbană prin intermediul creativității și inovației. Matei David a fost cel care i-a povestit Mariei despre stupii urbani și care a contactat-o să o întrebe dacă poate ajuta cu poziționarea unui stup pe acoperișul clădirii unde are biroul The Institute.

Maria a discutat cu colegii inițial, iar ulterior cu administratorul și proprietarii clădirii: “Toți s-au arătat, în ordine: amuzați, ușor speriați, deschiși să contribuie și să ajute un proiect, pe care l-au găsit, în ordine: inedit, simpatic, necesar. Multe întrebări au fost într-adevăr legate de partea de siguranță a proiectului, erau îngrijorări legate de albine care vor ataca oamenii/trecătorii. Dar după toate explicațiile și detaliile necesare, ideea stupilor a fost primită foarte bine. Deși vecinele noastre albinele sunt atât de subtile încât nu le vedem niciodată, ne bucurăm mult să știm că ele există acolo sus.”

La aproape doi ani de la amplasarea stupilor pe clădirea The Institute, bilanțul este pozitiv. Albinele nu deranjează pe nimeni, din contră, iar Maria se bucură că, împreună cu echipa ei, au putut ajuta un proiect important și inovator pentru spațiul urban. “Vedem albinele în postările de pe Facebook, unii dintre noi le mai întâlnesc atunci când mai participă la cursurile de apicultură care au loc pe acoperiș. Albinele au devenit un prilej important pentru mulți de a cunoaște alți oameni cu interese și valori comune, vecini interesați de soarta cartierului, dar și pasionați de dezvoltare comunitară, care vin să vadă un exemplu de bune practici.”

Pentru cei interesați de o astfel de aventură, organizații sau persoane private, Maria împarte cu drag recomandările ei. “Este nevoie doar de deschidere și de foarte puțin timp pentru a-i asculta pe specialiștii din domeniu, care explica foarte bine toate aspectele. Ce este important să știe oricine este că:
1. Albinele nu sunt deloc invazive, din contră, nu le vezi niciodată.
2. Proiectul este important deoarece poate să contribuie la un mediu mai echilibrat în oraș.
3. Este un gen de proiect care se întâmplă în multe alte orașe ale lumii cu rezultate frumoase.
4. Poate deveni o oportunitate de a învăța mai multe despre apicultura urbană și despre mediul urban în general, alături de oameni dornici să crească calitatea vieții în oraș.”

Nu știu voi, dar în perspectiva în care nu știm ce aduce ziua de mâine, un lucru îmi este clar – îmi doresc să trăiesc într-un oraș, mai prietenos, mai plăcut și mai uman. Ceea ce se întâmplă în alte capitale este o sursă foarte bună de inspirație și de gesturi eco-responsabile, de inițiative de ocrotire a unor ecosisteme in care suntem actori principali.

Am avut șansa să mă familiarieze și să observ ani de-a rândul multe dintre aceste lucruri, aspecte, locuind afară, am avut timp și să le testez beneficiile și să trec de idei preconcepute. Poate de aceea mi se pare firesc să mă implic și să particip la proiectele curajoase care se întâmplă și la noi și care au nevoie de susținerea noastră. Iar pandemia a transformat profund și accelerat atât de multe în jur. De ce să nu folosim schimbarea asta în sensul cel mai pozitiv și să începem să facem lucruri, legate de natură sau de noi, pe care până acum doar le visam?

 

“The first law of ecology is that everything is related to everything else.” Barry Commoner

 

Mic dictionar folositor de termeni apicoli

Botcă:  Alveolă în fagure, în care se reproduce matca.

Matcă – regina albinelor. Termenul la noi este preluat din rusă, unde matcă = mamă, cum în România comunistă s-a căutat o alternativă a cuvântului “capitalist” ‘regină“.

Trântor – masculul dintr-un stup, o albină mare care nu lucrează și care trăiește 40 zile, ca și albina. Iarna, în perioada de ‘hibernare’, trântorul poate, ca și albina, să trăiască până la 6 luni. Însă albinele lucrătoare au grijă să elimine din stup trântorii în perioadele în care ele nu lucrează, ca să economisească resursele stupului.

Rame – schelete verticale din lemn ușor pe care albinele construiesc alveole din ceară și le umplu de miere. Alveolele servesc și la fecundare și creșterea albinelor.  Într-un stup se așează mai multe rame una lângă alta care sunt supravegheate atent ca albinelele să se poată dezvolta în condițiile cele mai prielnice.

Urdiniș – deschizătura îngustă și lungă aflată la baza unui stup prin care intră și ies albinele

Afumător – mic vas din tablă zincată folosit ca să producă fum care va determina albinele să se retragă și să nu devină agresive în timpul unei intervenții  la un stup.

Stupină (albinărie, prisacă sau stupărie) – locul unde sunt amplasați stupii și toate instalațiile necesare creșterii albinelor.

Iar în Dexonline, am găsit descrierea completă a unui fagure:

fágure s.m. Strat de ceară, format din celule mici, verticale, hexagonale, produs în stup, din secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare, care servește ca adăpost pentru ouă, miere, polen. ◊ Fagure cu clocitură = fagure cu larve, înainte de căpăcit. Fagure cu plămadă (sau puios) = fagure cu ouă, cu larve și cu puiet de albine. Fagure mlecit = fagure cu larve putrezite. Fagure de puiet = fagure pregătit pentru depunerea ouălor. ◊ Expr. A fi cu limba (fagure) de miere v. limbă. ◊ Compar. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere (EMIN.). • pl. -i. și fágur, (pop.fagor s.m. /lat. *favŭlus.

 

 

Credit foto: Unsplash, Societatea Centrala de Apicultura din Paris (SCA), cover by Thomas Stephan, Marian Stoica, arhiva personala