Diana Cosmin a fost o surpriză pentru mine când, dincolo de circumstanțele evenimentelor oficiale în care ne zăream, am avut ocazia să ne întâlnim cu adevărat, doar noi două, și să stăm în fine la taclale. Așa am descoperit că avem mai multe în comun decât m-aș fi așteptat, cu toate că în aparență suntem foarte diferite. A fost ca în filme, când două personaje care se trezesc întâmplător de o parte și de alta a unei situații limită, își dau de fapt seama, cu ajutorul împrejurării respective, că se aseamănă. Doar că spre diferența de un film, cu Diana Cosmin nu eram (încă) în nicio situație extremă imaginată de un scenarist priceput, decât poate cea a unei mese înguste pe care se afla o pereche de cești de porțelan și câteva prăjituri delicioase. Cred că, în mod paradoxal, distanțarea socială impusă de vremurile ciudate prin care trecem a provocat mai multe întâlniri și apropieri adevărate decât înainte de pandemie. Cel puțin așa mi se întâmplă mie.
Ca în fața unui set de păpuși rusești, după Diana Cosmin cea pe care o percepe toată lumea, am găsit o altă Diana Cosmin, și apoi încă una. O știam pe Diana Cosmin jurnalista de lifestyle care și-a pus toată energia și talentul în blogul ei Fine Society și care scrie mai repede ca vântul și ca gândul, o știam pe Diana Cosmin pasionată de lux, călătorii, cărți și avioane. Dar nu o știam încă pe Diana care, în spatele unui savoir vivre impecabil, este de fapt un om timid, sensibil și cu umor, care a muncit enorm să-și depășească fricile. Și care are o relație privilegiată cu mama ei, care pare să fi mers la școală cu mama mea.
Sunt destul de sigură că mai sunt câteva Diane de descoperit, cel puțin la fel de interesante. Așa că, în mod firesc, următorul pas a fost să o invit pe Diana Cosmin, cu care reușisem să stăm ore în șir la un ceai de ne-a apucat noaptea, să se joace și ea cu întrebările chestionarului domnului Proust pentru una dintre cele mai dragi rubrici mie de pe Code Noir Style. Nu de alta, dar m-am gândit să o vedeți și voi măcar un pic, și prin cuvintele ei, pe Diana Cosmin pe care am văzut-o eu într-o zi liniștită de primăvară.
Merci, Diana!
Chestionarul lui Proust de Diana Cosmin
Principala mea trăsătură de caracter
Empatia, pe care o consider uneori un mare dar, alteori cea mai mare provocare a vieții mele.
Calitatea pe care o prefer la un bărbat
Gentilețea. Să fii domn nu ține doar de felul în care te îmbraci, ci de felul în care te comporți în fiecare aspect al vieții.
Calitatea pe care o prefer la o femeie
Siguranța de sine lipsită de vanitate. Acel sentiment de confort și de armonie în propria viață, la fel ca într-o haină care ți se potrivește perfect.
Principalul meu defect
Nerăbdarea.
Principala mea calitate
Voința.
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei
Faptul că mă iubesc și mă acceptă de-o viață exact așa cum sunt, eu fiind o persoană tare complicată.
Ocupaţia mea preferată
Să scriu. Dar și să mă pierd prin librării cu orele, să mă plimb prin muzee și să învăț lucruri despre lume, să merg la teatru. Sunt un șoarece de bibliotecă cât de cât adaptat la societatea modernă.
Visul meu de fericire
Să locuiesc într-un oraș pe care să-l pot bate cu piciorul de la un capăt la altul, din care să pot călători cu trenul oriunde și unde să fiu înconjurată, la orice colț, de ceva frumos. Am deja orașul în minte. Și să am un adăpost pentru câini fără stăpân.
Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire
Să îi pierd pe oamenii care îi iubesc. Orice altceva este rezolvabil.
În afară de mine, cine mi-aş dori să fiu?
Nu mi-aș dori să fiu altcineva, dar mi-aș dori uneori să fiu altfel, structural. Mai dură, mai indiferentă, mai puțin sensibilă la factori externi.
Unde mi-ar plăcea să trăiesc?
În Olanda. Dintre toate locurile în care am fost, acolo am simțit o normalitate prețioasă, o formă de liniște, împăcare și seninătate pe care n-am mai găsit-o nicăieri. Este țara vieții mele, cu siguranță.
Culoarea mea preferată
Fifty shades of… GRAY. Griul este o culoare pe nedrept considerată ternă, ea având atât de multe declinări: de la griul perlat atât de feminin până la costumele masculine elegante de culoarea cărbunelui. Griul este atemporal și mi se pare foarte sexy.
Floarea care-mi place
Zambilele sunt o poveste de dragoste, la fel și anemonele. Anemonele mi se par niște flori atât de fine și cu un contrast la fel ca viața: alb și negru, în echilibru.
Pasărea mea preferată
Pescărușii. Pentru ei s-a inventat expresia „liber ca pasărea cerului”.
Autorii mei preferaţi de proză
Mulți. Dintre clasici, Mark Twain, Antoine de Saint Exupery, Oscar Wilde, Agatha Christie. Dintre contemporani: Nicole Krauss, Anna Gavalda, Julian Barnes, Andrei Makine, Jonathan Safran Foer.
Poeţii mei preferaţi
Am fost unul dintre acei elevi „ciudați” care l-au iubit pe Eminescu în loc să să revolte împotriva prezenței lui în programa școlară. Rămâne poetul meu de suflet. Îi iubesc de asemenea pe Federico Garcia Lorca, William Butler Yeats și Ion Minulescu.
Eroii mei preferaţi din literatură
Pip din „Marile speranțe”, Mr. Fitzwilliam Darcy din „Mândrie și prejudecată”, Micul Prinț și Severus Snape din „Harry Potter”.
Eroinele mele preferate din literatură
Emma lui Jane Austen, Renee din „Eleganța Ariciului”, Emma din ”One Day” (de David Nicholls), Anna Karenina a lui Tolstoi.
Compozitorii mei preferaţi
Andrew Lloyd Webber, pentru că iubesc musicalul. Dintre clasici, Giuseppe Verdi.
Pictorii mei preferaţi
Lumina lui Rembrandt van Rijn nu se compară cu nimic. Îi iubesc și pe Florine Stettheimer, Carel Fabritius, Wassily Kandinsky, Paul Cezanne, Ștefan Luchian. Dintre contemporani, Hamid Nicola Katrib este favoritul meu.
Eroii mei din viaţa reală
Toți oamenii care își dau viețile lor peste cap ca să facă bine, să ajute, inclusiv când asta nu e comod.
Eroinele mele preferate din viaţa reală
Mama mea.
Eroii mei din istorie
Napoleon Bonaparte.
Numele mele preferate
Victor, Victoria. Mi se par puternice și simple. Dar îmi place mult și numele meu, nu l-aș schimba cu niciunul.
Mâncarea şi băutura mea preferate
Sushi, sub toate formele lui. Și șampania Veuve-Clicquot, de care m-am îndrăgostit parțial și datorită lui Mireille Guiliano. Uneori oamenii te pot îndrăgosti de lucruri.
Ce urăsc mai mult decât orice
Să mă simt neputincioasă.
Figurile istorice pe care le dispreţuiesc cel mai mult.
Ana Pauker și Gheorghe Gheorghiu Dej, sub regimul cărora bunicii mei au fost deportați în Bărăgan și au avut acolo domiciliu forțat timp de un deceniu. Mama mea a trăit acolo până la vârsta de zece ani.
Personajele istorice care nu-mi plac.
Toți cei care și-au folosit înadins puterea pentru a face rău, doar pentru că puteau să o facă. Dar bănuiesc că asta lasă o listă destul de scurtă a favoriților…
Reforma pe care o apreciez cel mai mult
Tot ceea ce este legat de drepturile animalelor, cauza mea de suflet.
Calitatea pe care aş vrea s-o am de la natură
Mi-aș dori să pot să-mi compartimentez emoțiile. Când vreau să nu-mi pese de ceva, să mă pot detașa complet. Când am ceva care mă presează, să pot să apăs „dismiss” și să mă ocup de alte lucruri urgente, fără să rămână acea grijă ca un nor negru deasupra capului. Unii oameni pot, eu nu.
Cum aş vrea să mor
Fără să-mi fie teamă de moarte.
Starea mea de spirit actuală
O extraordinară poftă de viață.
Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă
Cele făcute cu cele mai bune intenții, care se transformă în greșeli în contact cu mediul, lumea, conjuncturile.
Deviza mea
”When you are walking through hell, keep walking” (Winston Churchill)
Diana Cosmin, fara filtru
Mai multe idei, inspirație, noutăți sau povești? Nu ezita să mă urmărești și pe Instagram.
Dacă ți-a plăcut, citește și:
Li Edelkoort – jocul de-a trendurile ca noua formă de activism
