Week-endul trecut a fost ziua de naștere a Marthei Bibesco, ocazie cu care m-am uitat la stilul prințesei și m-am oprit la bijuteriile ei, despre care se știe destul de puțin.
Martha Bibesco este o femeie care mă fascinează. Ca om, ca stil, ca femeie complexă pe care cu cât o descopăr, cu atât vreau să știu mai multe despre ea și felul ei de a fi. O femeie care evoluând în același timp cu o Europă la începuturile ei, a reușit să se impună și să devină un personaj principal într-o societate elitistă unde femeile străluceau social în roluri secundare, prin puterea numelui soților lor. De altfel, încercând să o înțeleg ca om pe Martha Bibesco, am găsit-o un excelent om de comunicare care ar fi fost cu siguranță un mare influencer în zilele noastre – poate stilul ei de a comunica despre ea si cu ceilalți a fost secretul prin care a reușit să traverseze lumi și vremuri diferite cu atâta ușurință.
Marthe Lucile Lahovary, cunoscută sub numele de prințesa Martha Bibesco, s-a născut la București în 28 ianuarie 1886 într-o familie aristocratică avându-l ca tată pe Ion (Jean) Lahovary și pe prințesa Emma Mavrocordat ca mama. Dincolo de o linie genealogică de invidiat, lumea în care Martha a crescut și a evoluat a fost o lume a culturii și artelor, de unde și înclinarea ei firească către scris, desenat și un ochi foarte exersat pentru frumusețe.
Franța a devenit rapid și destul de devreme o țară foarte importantă pentru Martha, care a descoperit-o la vârsta de 6 ani, când tatăl ei a fost numit diplomat la Paris. O țară căreia viitoarea prințesă i-a rămas fidelă, căreia i s-a adaptat ușor și care a fost pentru ea a doua patrie. Cercurile înaltei societăți pariziene au fost și locurile unde Martha s-a afirmat social, personal și ca un adevărat om de cultură. După legăturile ei cu marile familii nobile europene, ușurința cu care Martha s-a integrat se datorează, și faptului că stăpânea perfect franceza, limba pe care a învățat-o înainte de română, după obiceiul de la sfârșitul secolului XIX.
Cum mărturisește singură, Martha Bibesco va intra în societate “pe poarta mare” și în urma căsătoriei sale la 16 ani cu prințul George Valentin Bibesco, unul dintre cei mai importanți reprezentați ai aristocrației române, care se bucura de un statut apropiat cu cel al familiei regale. Noul ei statut de prințesă, împreună cu inteligența ei, urmau să-i deschidă larg porțile prestigioase ale elitei politice și culturale internaționale și să frecventeze regi, regine, artiști sau mari conducători.
Se vorbește mult despre Martha Bibesco și rolul ei de scriitoare (Martha a fost premiată de Academia franceză la 22 ani și aleasă în 1955, în același timp cu prietenul ei Jean Cocteau, membră a Academiei regale belgiene de limba și literatură franceză), dar nu despre stilul ei sau ce style icon puternic a fost la vremea ei. Considerată una dintre personalitățile internaționale care au adus o contribuție semnificativă culturii franceze, nu au rămas multe mărturii despre interesul Marthei pentru bijuterii și modă. Citată frecvent de Vogue drept una dintre femeile cele mai elegante ale timpurilor ei, Martha Bibesco a și scris cronici pentru celebra revistă franceză de modă. Un fashion icon parizian care a avut apoi influența ei în cercurile înalte și foarte înalte ale Micului Paris.
Ca orice personaj cu mai multe dimensiuni, Martha Bibesco păstrează umbre groase de mister, întreținute și prin natura informațiilor destrămate pe care le avem despre ea. Dar, de data asta, o să mă uit la Martha prin perspectiva modei și a accesoriilor ei, un unghi prin care nu suntem foarte obișnuiți să o vedem și prin care cred că a fost privită prea rar și superficial, ca să nu zic aproape, deloc la noi.
Martha și faimoasele smaralde Bibesco
Dacă interesul Marthei pentru modă era parte firească din preocupările ei de doamnă din înalta societate, pasiunea ei pentru bijuterii s-a reflectat printr-o colecție numeroasă și impresionantă de piese, considerată drept una dintre cele mai celebre ale epocii ei și despre care, din păcate, nu se mai știe mare lucru astăzi.
Piesele pe care le-a făcut celebre (sau poate bijuteriile au făcut-o faimoasă pe Martha) sunt cele din setul ei de smaralde ornate cu diamante, bijuterii istorice cu care Martha apare în numeroase poze de-a lungul timpului. Faptul că Martha avea ochii verzi a contribuit la construirea poveștii din jurul smaraldelor și a personajului ei. Aceste bijuterii au fost imortalizate și de pictorul italian Giovanni Boldini în cunoscutul portret al prințesei, despre care am scris aici.
Prințesa a avut parte de mai mult noroc cu smaraldele Bibesco decât regina Maria cu colecția ei de bijuterii. În 1914 când a izbucnit primul război mondial, regina a decis să-și trimită bijuteriile în Rusia la Petrograd, unde puteau fi protejate de familia regală cu care era rudă și de unde se gândea să le ia înapoi după război. Insă o dată cu revoluția rusească, bijuteriile reginei au dispărut fără urmă. Martha Bibesco a ales să le ascundă la delegația franceză din București, care le-a trimis pe cale diplomatică în Rusia la ambasadorul Franței, Maurice Paleologue, cu care Martha era prietenă. Iar de acolo, smaraldele au călătorit la Paris și au fost păstrate în siguranță până la sfârșitul războiului când Martha a putut să le recupereze.
Martha avea un stil personal pe care îl făcea să evolueze cu gust după trenduri, așa că nu s-a sfiit să-și regândească bijuteriile cu ajutorul artizanilor casei Cartier pentru a le moderniza și adapta personalitățîi sale. Astfel una dintre cele mai cunoscute bijuterii istorice ale ei (pe care o puteți vedea mai jos), a fost transformată într-o minunată tiară Art Deco. Martha iubea atât de evident bijuteriile încât a fost o sursă de inspirație pentru Jeanne Toussaint, directoarea artistică Cartier din anii 30 până în 1970. Prietenă apropiată a lui Gabrielle Chanel și a Marthei Bibesco, Jeanne Toussaint fusese poreclită “Pantera”, animal pe care-l va folosi de inspirație pentru numeroase ei creații și care va deveni simbolul celebrei case franceze de bijuterii.
Uitându-mă mai aproape la tiara de smaralde Cartier a prințesei, mi s-a părut interesant să observ cum a fost modernizată și cât a împrumutat din curentele estetice la modă puse în valoare de Cartier. Sau maniera în care o bijuterie de la 1800 devine un obiect superb Art Deco și cum transformă vizual o ținută. Formula vestimentară a Marthei Bibesco era simplă și mi-a amintit de regulile bunicii mele Omi: piese de îmbrăcăminte relativ simple ca formă (aici semnate Chanel, Lanvin sau Balenciaga), erau de multe ori de culori inchise și croite din țesături foarte calitative. Personalizarea ținutei prin bijuterii era destul de îndrăzneață dacă ne aducem aminte că este vorba de anii 20 sau 30 – tiara putea să devină o bijuterie de umăr sau un colier, colierul o tiară, broșele duble puteau să fie purtate împreună sau separat ca să formeze punctul de atracție al outfitului, iar setul întreg era purtat foarte rar în totalitatea sa (broșe + cercei + tiara/colier + pandantiv).
Martha la sfârșit de sec. XIX/ început sec XX cu forma inițială a tiarei
Martha Bibesco și tiara modificată de Cartier în 1920, la Londra cu ocazia botezului copilului lui Antoine și Elizabeth Bibesco
Tiara Cartier și broșa cu smaralde, pentru catalogul casei Christie’s din 1970
Mi-a plăcut să observ cum și pe vremea prințeselor, ca și astăzi, accesoriile erau mai importante decât hainele, dar în alt fel – dacă astăzi investim într-un pantof sau o geantă, pe vremea Marthei învesteai în bijuterii. Desigur, dacă nu le primeai cadou la nuntă sau moștenire de la familia ta, ca în cazul prințesei Bibesco. Detaliu acesta de a acorda importanța sa unui accessoriu m-a făcut să mă simt solidară cu Martha și să-i înțeleg mai bine stilul. Căci lucrul acesta este unul dintre obiceiurile pe care le-am păstrat la rândul meu de la bunica mea maternă și cu care mi-a plăcut să mă joc mai departe atât în garderoba mea cât și în munca mea de stilistă.
Unde se află azi faimosul set de smaralde modernizat de Cartier?
Uitându-mă la multe poze cu Martha Bibesco și felul cum aceasta își purta bijuteriile, mi-a venit ideea să-l rog pe Fernando Diaconu, ale cărei ilustrații mă impresionaseră și pe care le puteți vedea aici, să încercăm să reconstituim toate piesele cu smaralde, ca să avem o idee de cum arătau ele împreună. Ceea ce a dat desenul de mai jos. Când l-am întrebat pe Fernando de ce i-a plăcut proiectul și care dinter piese a fost preferată lui, răspunsul lui a fost foarte simplu.
Ilustrație de Fernando Diaconu, ianuarie 2023
“Am acceptat totul ca pe o frumoasă provocare de a încerca ceva nou și de a ieși din zona de confort. Despre Martha Bibesco știam partea ei literară, descoperind-o prin ” Papagalul verde “. Acest proiect m-a făcut să descopăr noi laturi pe care nu le luasem în seamă, aici vorbesc despre bijuteriile pe care le purta.
Urmele tiarei și ale smaraldelor se opresc în 1970, când bijuteriile iconice ale Marthei au fost vândute prin casa de licitație Christie’s din Geneva. Așa am putut găsi pozele foarte grafice ale pieselor făcute pentru catalogul de vânzare. Din păcate de atunci nu se cunosc public noii proprietari, iar din documentele Marthei referitoare la ele nu reiese că ar fi aflat în posesia cui au ajuns bijuteriile. Dar cine știe ce suprize ne rezervă viitorul?
Dacă ți-a plăcut și vrei să afli mai multe despre Martha Bibesco, poți citi și:
Jean Ghika : “Martha Bibescu știa să creeze senzație prin ținutele ei”
Chestionarul lui Proust revizuit și corectat de Martha Bibesco
Martha Bibesco – sau ce am avut (și voi mai avea) de împărțit cu Kira Hagi
